Dilema covrigilor

Am descoperit că micul meu studiu despre simbolistica covrigilor la Mircea Eliade tocmai a fost citat într-un excelent articol de profil din Dilema Veche. (Articol din care aflăm detalii interesante despre etimologia covrigului și despre faptul că românii mănâncă cam 1 miliard de covrigi pe an: scrie un cântec despre asta, Katie Melua!)

Citatul e cam așa:

Unul dintre ele este covrigul. Gradul său de înrădăcinare în spaţiul cotidian din România şi în normalitatea cotidiană pe care şi-o proiectează fiecare consumator este surprins de Mircea Eliade: „În primul rînd, ce defineşte covrigul? Nu e coca, relativ comună produselor de panificaţie, nu e sarea, macul sau susanul (pe acestea le putem regăsi şi pe cornuri sau chifle). Este gaura. Un covrig este definit de golul din mijlocul său. Un covrig fără gaură ar fi o simplă chiflă cam tare, pe care eu, unul, nu aş mînca-o. Gaura, şi doar ea, este ceea ce ne atrage la covrig. Nu e lipsit de semnificaţie că miezul ontologic al covrigului este constituit de ceva impalpabil şi, nu doar necomestibil, ci şi imposibil de mîncat. Prin actul inconştient al devorării covrigului, restitui Universului fragmentul de gol ce fusese claustrat temporar, aşa cum timpul, inconştient, devorîndu-ne, înapoiază lumii esenţa noastră care este vid.

Așadar, deși n-aș fi crezut vreodată că va trebui să o fac, atrag atenția că postul meu, citat, în D.V., era totuși o glumă. Mai mult, sunt surprins că din el s-ar deduce că însuși Mircea Eliade ar fi zis cele de mai sus: nu am avut niciodată o asemenea intenție, cum credeam că e destul de limpede.
Vă dați seama? Cu google, o echipă de farseuri bine organizați ar putea recrea opere întregi!