Visele nu au nicio importanţă
Dar sunt uneori sunt dulci ca seminţele de roşcovă
Pe care le mâncam când aveam cinci ani
Deşi educatoarea ne spunea că sunt otrăvitoare
Nici ea nu ştia de fapt şi ne trosnea cu rigla la palmă
Erau vremuri întunecate în care vântul sufla tare în tuburile de orgă ale oraşului
Singurele lumini erau focurile alor noştri
În iarna lui o mie nouă sute optzeci şi cinci
Când ultimii uriaşi dogoreau
Ultima dată în garsonierele îngheţate
Eram prea mic pe atunci
Prea puţine lucruri s-au spus
Iar când am fost în sfârşit suficient de mare ca să înţeleg ceva
Nu mai rămăseseră decât semne discrete
Bune pentru arheologi şi
Şoareci
Aşa că ăsta sunt eu
Vin de nicăieri
Nu mă duc niciunde
Nu reprezint nimic
Iar visele nu au nicio importanţă
Dar uneori sunt atât de dulci
Ca ieri noapte când se făcea
Că ne întâlneam prima dată
About The Author
Nucul batrin l-am taiat intr-o vineri
Cu ce-o sa mai spele tata butoaiele
Cu marin-tiganu am lovit o zi-ntreaga-n radacina
Taica-su vecinului de peste gard muri demult
Iar trenul spre bucuresti ne facu deodata de neinteles
Si-acum am in mina un pix albastru
In ziua aceea cerul era asa de mohorit
Trag cu tractorul meu de nucul batrin
Nimeni nu venea sa m-ajute
desi era un moment asa de greu pentru felul in care inteleg universul.
Oricum totul atirna pe mormanul de crengi
lemnele i le stivuiam ca pe carnea de caprioara
Trageam de intestinele fiintei supreme care-mi digerase deja copilaria
Zilele trecura de vineri incoace
nucul aluneca spre frigul care se lasa
e clar ca mortii mei sunt morti
pentru ca simbata mi-am dansat nevasta
Cu atit m-am ales din acest univers
lume straina scurgindu-se dumineca de la tirg
Nu merita nimeni nucul meu
fumez in parte cu tiganul de marin
tacem si il cred jigodie
desi a existat si m-a ajutat
sa rup cenusiul cu trosnitura sfisietoare
Fara ochelarii colegii nevesti-mi nu pot scrie nimic
pixul e al unui elev venit de la scoala cu distantiere personale
iar scrumiera e plina cu ceea ce n-o sa impart niciodata cu nimeni
Nici macar cu marin-tiganu
el mai cara si azi reminiscente in sopron
nu stie ca n-o sa-l uite copiii
stam pe pamintul eliberat
cu ce-o sa-si mai spele tata butoaiele
zic,marine,in germania am fi stat o noapte la arest
vreun cosmopolit fara nuc o sa traiasca vreodata pe-aici
pentru ca tata avea mare nevoie de lemne fac dragoste cu nevasta mea
care e o femeie frumoasa
apoi dinspre nord a-nceput sa burniteze
semn ca economiile trebuie trebuie sa-si intensifice extractia de conventionalism prin care supraapreciem frigul
zic
marine,nu exista iarna care sa merite nucul meu
el zice,de!zici tu asa!
mai spune.
ce sa-ti mai spun eva? ca marul iti este doar un pretext pentru a afla mai multe despre nucul meu?
offf, prost eşti.
iartă-mă, da nu vorbeam cu tine. nici n-am avut răbdare să citesc ce-ai scris.
normal…rabdarea nu este punctul forte al femeii despuiete.
Doru nu e chiar prost, e doar prea snob în limbaj. Dar face progrese, cred.
notorietatea si calvarul ei de fi obligata sa emita aprecieri suprapusa nerabdarii evei in fata limbului..ce noapte obisnuita!
Deci conventionala cum ma stiu zic ca supraapreciez maxim poema Dorului. Si nucul, se-ntelege.
Si tac din nou, RPD.
Eu refuz să scriu cu grafia oficială nicio/niciun.
Madelin, mie-mi place. Aduce a Sorescu.
Doru, ai o greseala aici “Fara ochelarii colegii nevesti-mi nu pot scrie nimic”. Nu ti-as fi zis, daca n-ar fi vorba de-o poema. 🙂
Vlad – foarte frumos.
Sarumâna, dar dacă Madelin nu-şi deschide prăvălia, vom avea încă un Crăciun fără bunătăţi.
Nici nu îndraznesc sa bat la use.
Cora, m-am exprimat eu ambiguu, ca sa parafrazez cel mai lung vers din poema. Chiar imi place, fara misto. Si tot la Sorescu ma gandii.
Vlad, exagerezi, comdabitud. Am scris doar vro doo posturi reclamagioaice si unul cu poze de cand eram mica, ca leapsa.
Dle B.deComp, nu am usa, creca deaia :))
Dormim pe preş.
Acum pricepui.
Si eu am stat cuminte langa usa, da’ s-a cam facut frig… 🙂