În cursul zilei de azi, în peregrinările mele, pe bicicletă, între policlinici, am văzut:
– răsăritul de Soare (de pe Podul Băneasa)
– apusul de Soare (pe Bdul Iuliu Maniu)
– răsăritul de Lună plină (din vârful dealului Cotroceni).
Pe urmă Luna plină m-a însoţit până acasă, ceea ce a picat foarte bine având în vedere că pe Ştirbei Vodă nu funcţiona niciun felinar.
Pentru mine a fost prima dată, în treizeci şi unul de ani, când le-am observat pe toate cele de mai sus în aceeaşi zi. M-am gândit la călătorii de dinainte de modernitate, pentru care lucrurile astea erau obişnuite. M-am mai gândit cât de jalnică şi claustrată e rutina zilelor mele. Şi apoi am scris postul ăsta, întocmai ca un post stereotip pe care Madelin l-ar scrie despre cum scriu eu.
About The Author
Ca un post “exercitiu-de-admiratie” pe care Madelin etc
norocosule! eu am vazut doar luna imensa, abia rasarita peste lacul tei…
Mai devreme, inainte de a ceti aici, stateam la bucatarie, mestecand cu lingura de lemn in taietzeii cu lapte, cu ochii la luna de pe geam, si compuneam mental acest text:
“Azi am avut si solstitiu, si eclipsa, si luna plina. Oare ce ne mai pregateste infinitul de-mult-dincolo de noi?
Universul, cosmosul, adica. Si pe urma mi-am amintit ca-Cosmos il chema pe cainele ciobanesc din Plostina copilariei noastre. Si uite asa am trecut de la texte mentale la alte texte mentale si la alte texte mentale…
Eu vad rasarituri de soare din tren. Si apusuri de luna, tot asa. Si vaz de multe ori si luna si soare pe cer, in acelasi timp. Si ma gandesc ca basmul acela cu luna si soarele care nu se intalnesc niciodata, auzit demult, prin copilaria nebantuita de angoase, nu e chiar adevarat.
Don doctor, asta cam suna a depresie. In loc sa zici: uite ce norocos/binecuvantat am fost azi, te aolesti ca vai rutina si stramosii si alte alea.Cum se cheama asta? Niciodata n-o sa le ai pe toate. Fii recunoscator pentru lucrurile mici. Parca asa suna sfatul ala. Si, iata , tu nici pentru lucrurile mari: si rasarit si apus si luna plina, si nevasta tanara, si admiratori cu duiumul,etc, nu esti bucuros.Aseaza-te pe canapea. Cred ca trebuie sa avem o discutie.( Apunct, pune un smiley, please)
esti cam norocos! 🙂 in ultima vreme vad rasaritul si luna de noapte doar din camera de garda. intr-o succesiune ce nu tine cont de zilele saptamanii, noapte, zi, alea-alea…
si apropo de modernitate si medicina, policlinici, cabinete etc.: aia, pe vremuri, cum dracu’ faceau de garda? acu’ doua-trei mii de ani?
e un adevar incontestabil k noi, cei de acum, sintem mult mai putin ‘in synch’ cu natura & ciclurile ei. k nu mai avem timp sa contemplam cele ce ne inconjoara nici macar pe cit o faceau bunicii nostri – k sa nu mai zic de bunicii lor samd…
am avut la un mom. dat tentatia de a scrie un eseu dspr faptul k, in romanele sec. 18-19, descrierile de natura sint atit de abundente; oamenii acelor timpuri cunosteau numele plantelor, pasarilor etc pt k le vedeau (aveau timp sa le vada) in jurul lor, la tot pasul, in timp ce noi n-avem idee de cum arata o micsunea, trei-frati-patati, un fag, o mierla sau un botgros decit dind search pe google… o intreaga lume (naturala) de care ne rupem pe zi ce trece
Da’ nici bunicii bunicilor nostri nu aveau guglea. Ce-i de colea?
🙂
pai ‘guglea’ e taman ecranu care ne separa de natura din real life… cind esti ‘a click away from everything’, ‘poti vedea tot’, ‘tot’ nu mai inseamna nimic. decit pixeli
In alta ordine de idei, a (re)scris Nusitatu, nene.
Mie imi place nenea guglea. Ca are (si) multe povesti frumoase (de ex LiterNet ;-)). Chiar si Tante Wiki (copirait Pinocchio) ‘m place. Si tumblaritatzile. Si siturile DYI. Si pozele. Si multe altele.
Cat despre natura, bunicul de la Plostina avea el o vorba, cand era obosit. Cand veneau turistii, vara, si respirau adanc: “mvaai, ce aer curat!” Si el, obosit de la coasa, zicea in mustatza “futu-l in kur de aer curat!”. Sau iarna, cand ii vedea cu rucsacii mari in spate, ii povestea: “si aveau un ce coraj!”. Iar bunica nu se putea dumiri, cand ii povesteam noi cum e la mare, cum pot sta uamenii asa, cu capu-n soare, de buna-voie-si-nesilitzi-de-nimeni.
:))
Ca sa nu mai spun ca eu nu as fi in stare sa mentionez atatea repere geografice 🙂
(de ex saptamana trecuta am cautat o juma’ de ora bulevardu’ magheru desi ma aflam, ca sa zic asa, pe iel)
Daca-ti place (si mie dar mai mi-l ascunde neamtu), puteai sa te uiti la 355/113 -> Adrien Metius -> etc. Sa vada si A. ca injinerii nu e chiar prosti. 🙂
Pi io am cautat 113/355, si asa am dat peste Langdon Liquor House, 113-355 Centre St etc
Aha, deci inducerea in eroare :))
No. Pseudo notatie poloneza inversa :))
Cateodata e bine sa nu functioneze felinarele, ca numai asa vedem ce deosebita e lumina de Luna.
Prin alte parti (adica pe-aici, ceva mai la deal si muuult mai la vest de ‘drumul# Ştirbei Vodă) sunt prea multe ‘felinare’, si functioneaza mereu toate, iar cine vrea sa vada Luna, sa se simta fermecat de lumina ei, ar trebui sa dea cu o piatra in felinare, ca sa se faca ceva mai…(pen)umbra.
Pentru ca tot am dat pe-aici, pe la otetari, as dori sa arat la toti din Mahala o ‘poza’ de iarna, luata la lumina puternica de felinare (nu am tras cu piatra in nici unul…), pe o alee pe care am trecut ieri seara, pe unde s-ar putea sa fi trecut si Mozart o data, probabil cu saniuta, cand era mic. Asa deodata… zapada alba, imaculata, rece si perfecta (ca o propozitie logica :)…)m-a tentat sa scriu ceva, un fel de ‘semn’, un ‘wink’, pe care il pun aici ca sa stiti ca m-am gandit cateva momente la toti din Dulce Mahala:
http://3.bp.blogspot.com/_PgwQ6MocOII/TREoDaRO_tI/AAAAAAAAACs/CJ_yEqt2TkE/s400/dm1.jpg
http://1.bp.blogspot.com/_PgwQ6MocOII/TREogtArYsI/AAAAAAAAAC0/dPYOkOlbBvA/s400/dm2.jpg
Primiti cu totii multe ganduri frumoase de la grrl[ita]…, adica…[ah, repede… unde e batista? … smiorc!] din departare va doresc la toti din Mahala o sarbatoare frumoasa a Craciunului, sau daca – sa spunem – Craciunul nu este o sarbatoare din calendarul dvs, atunci va doresc simplu ‘o vacanta de iarna frumoasa’!
UAAAA! Mulţumim mult! Ce frumos!
Am rămas fără lătrătură…
Superb, zic.
(o să produc și eu ceva, mâine, că azi e prea târziu)
as vrea(se poate?) sa spun si eu ceva despre modul in care cantitatea de informatie influenteaza firea contemplativa..da’nu mai spui ca fin’ca te superi..tu ca tu da’ blego chiar ca ecsploadeaza.
Se poate. Ne spui?
bucurestenii astia…ce va invidiez:)
n-au demolat tot? 🙁
Imi place ideea asta de Debara. E ceva nou pe blogul tau, Vlad, sau o aveai de mai demult ?
Eu incercam sa-mi aduc aminte daca am vazut vreodata un rasarit de soare la mare. Stiu ca intr-o vreme, parca prin liceu, imi doream, dar efectiv nu tin minte daca am si reusit vreodata. Daca da, inseamna ca nu a fost memorabil in nici un fel.
Acum sunt pe coasta de vest si soarele apune inca destul de devreme, dar stau in oras, asa ca nu am ce vedea in mod deosebit de frumos.
Mi-au placut focurile de artificii de Anul Nou, au durat peste 30 de minute.
Despre luna nu am nici o parere deosebita, in afara de faptul ca tin minte ca o data, acum cativa ani, chiar m-am speriat de ea, cand era plina, asa de mare si galbena si de aproape mi se parea. Foarte intruziv, brr.