Salsifis

După cum știm cu toții, omul se află în imposibilitatea de a trăi în prezent. Acest lucru este spre binele lui. Trebuie să ne menținem în trecut și viitor, în nostalgie și așteptare, la o distanță rezonabilă de momentul zero, nici prea mare, nici prea mică, nici prea la stânga, nici prea la dreapta. Uneori ne putem apropia destul de mult, dar doar în circumstanțe extrem de simple, ca atunci când ne satisfacem o nevoie personală. Distanța medie este o caracteristică ce ține de individ, mediu și cultură. În general, civilizația occidentală a practicat o distanță foarte mare de prezent, fără de care nu ar fi putut construi catedralele, dar în urma căreia a pierdut anumite bucurii simple. Pot continua să înșir idei din astea de-a gata foarte multă vreme . Să ne mărginim mai bine să subliniem că prezentul este un loc imposibil de suportat mai mult de o clipită.

Din când în când însă, ni se întâmplă să nimerim din greșeală în prezent, și să ne confruntăm cu toată splendoarea și oroarea sa înainte de a fugi cât mai repede înspăimântați. Mie ultima dată mi s-a întâmplat acum câteva zile, când treceam pe sub un pod la Paris. Imediat mi-au dat lacrimile de parcă înghițisem o ceapă întreagă. Vouă când vi s-a întâmplat ultima dată? (Nu trebuie neapărat să povestiţi ce aţi văzut în prezent, ar fi poate prea stresant, doar contextul general, de ex. “eram la baie”, “mă cocoţasem în copac”, “mă plimbam alene pe străzile pavate cu piatră cubică din Arad”) Şi de asemenea, restul timpului unde vi-l petreceţi mai curând? În trecut sau în viitor?

About The Author

27 thoughts on “Salsifis

  1. Ultima dată mi s-a întâmplat când am luat ultima bătaie cu cureaua de la tata, după care mi-a spus că-s mare de-acum, şi că-i ultima bătaie pe care o s-o mai primesc de la el.

    Întrebare: Verbul a trăi e utilizat în text în sens direct, metabolic, văr bun cu a exista? ori în sens [adjectivul potrivit care ar putea cuprinzător justifica primul paragraf din textul de mai sus, şi pe care nu-l găsesc acum]?

    Întreb pentru că mie nu mi se pare că putem evada cu adevărat din prezent. Ok, memoria pare a fi o metodă de translaţie în timp la fel cum mersul pe jos e o metodă de translaţie în spaţiu, dar a nu se confunda informaţia-despre-trecut-stocată-în-prezent cu însuşi trecutul.

  2. Ştefan Tălpălaru, CST-link: ambele variante 🙂

    CST-link, nu e drăguţă ambivalenţa limbajului? Dacă ar trebui neapărat să-ţi răspund, am intra în dezbateri de tipul celei empirism-raţionalism. Din fericire, avem un cuvânt care le împacă.

  3. he, he…va tineti de glume dom’ doctor!!!
    Prezentul nu e chiar asa o povara daca ne lasa sa mai scoatem capul si pe cate o fereastra din trecut sau din viitor, totul e sa nu capatam deviatie de sept de la mirosuri.

  4. @Vlad:

    Aş folosi mai degrabă cuvântul “ambiguitate” în loc de “ambivalenţă” — pentru că unul dintre sensuri îmi scapă în continuare. Iar eschiva a fost elegantă… dacă ar fi s-o ilustrez într-o µscenetă, ar ieşi cam aşa:
      
    Vlad: 5!
    CST-Link: E vorba despre 5 factorial, ori sunteţi entuziasmat de numărul 5?
    Vlad: Amândouă sunt numere.
    CST-Link: (scărpinându-se în cap) 🙂

    🙂

  5. Ultima dată a fost aseară şi n-a fost frumos. Mai mult oroarea decât splendoarea 🙂
    Restul timpului mi-l petrec în imaginar.

  6. chiar îmi spuneam, cu uşurare şi cu satisfacţie zilele trecute că, în sfârşit, am început şi eu să trăiesc în prezent, în mine, în acum. până acum câţiva ani, I wasn’t here. nici nu aş putea să îţi spun unde eram cu exactitate, poate intr-o stare de suspendare.

    nu regret, pt că mi-am impus să nu regret nimic din ce am făcut, dar nici nu vreau să mi se mai întâmple.

  7. Trăim în prezent mai mult decât ni se pare, doar că nu conştientizăm atât de intens prezentul, clipa…trăim şi în trecut şi în viitor, alternăm, iar eu mai trăiesc şi într-o lume paralelă, i-aş putea spune viitor, dar e cam mult spus, şi e în continuă schimbare…

  8. Eu în trecut, dar cum e cu salsifisul? Din câte îmi aduc aminte e o leguma fara niciun gust si evident viitor.

  9. 🙂 Nu se mai pune, acum că v-am atras eu atenţia.
    Am mâncat o dată salsifis la cantina spitalului din Franţa, şi nu mi-a plăcut deloc. Dar întrucât habar nu aveam ce titlu să pun şi ar fi fost al nuştiucâtelea post în şir fără titlu, ăsta mi-a venit la îndemână.

  10. Doar aleatoriu, parti ale prezentului au sansa de a deveni istoria viitorului. Originaritatea orbitei “injuste” pe care s-a incadrat istoria(si asta numai pentru a nu se topi cu totul in trecut) nu poate fi analizata cu instrumentarul nici unui prezent.Conventia, vizavi de ingredientele sensului lumii, desi e “unanim” acceptata, nu e nici macar perfectibila.Chiar daca ingredientele sunt majoritare si totalizante ar fi interesanta o reamenajare a lor pe harta psihologica. Combinarile de.. luate cite.. par epuizate? Traversam intotdeauna nesansa tardivitatii? Au fost anticipate astfel de intrebari? Sunt ele, insasi esenta originalitatii orbitei decise sau doar rabufniri sporadice ale neputintei nesugrumate? Ca sa raspunzi, nu ti-a mai ramas decit infinita libertate a cuvintelor( nemonopolizate).
    ..o chestie a dracu’ de siciietoare..

  11. @Doru:

    Doar aleatoriu, parti ale prezentului au sansa de a deveni istoria viitorului.

    Cu riscul de-a părea un determinist de factură naivă, eu cred că toate părţile prezentului contribuie la viitoarea istorie. Desigur, nu văd efecte de fluture peste tot. E foarte probabil ca majoritatea cauzelor microscopice să aibă efecte microscopice dar, atât timp cât ţin la conservarea energiei, nu pot concepe ceva care să existe şi care să nu conteze. Concomitent, fac diferenţa între istorie şi consemnare: sunt o mulţime de lucruri care au existat şi n-au fost băgate în seamă prin ele însele, ci prin efectele lor (coroborate) de ordin n.

    Originaritatea orbitei “injuste” pe care s-a incadrat istoria(si asta numai pentru a nu se topi cu totul in trecut) nu poate fi analizata cu instrumentarul nici unui prezent.

    Nu înţeleg cum orbita lumii ar putea fi “injustă”, dar în pp. sunt de acord că fără istorie/memorie, doar cu informaţia “proaspătă”, prezentă, nu se poate trasa linia care leagă imediatul de origine, de cauza iniţială.

    Conventia, vizavi de ingredientele sensului lumii, desi e “unanim” acceptata, nu e nici macar perfectibila. Chiar daca ingredientele sunt majoritare si totalizante ar fi interesanta o reamenajare a lor pe harta psihologica.

    Prin însăşi natura ei convenţia e făcută spre a acoperi o bază largă de indivizi (larg = cel puţin 2). Tocmai de aceea o convenţie care nu e perfectibilă e o contradicţie de sensuri. Întotdeauna se poate renunţa la vreun atribut anume al convenţiei pentru a include şi mai mulţi indivizi în “unanimitate”. 🙂

    Sau poate nu era vorba de convenţie ca idee generală, ci de o anume convenţie, nenumită, care ar trebui pricepută din context şi de care eu nu mă prind chiar acuma.

    Combinarile de.. luate cite.. par epuizate? Traversam intotdeauna nesansa tardivitatii? Au fost anticipate astfel de intrebari? Sunt ele, insasi esenta originalitatii orbitei decise sau doar rabufniri sporadice ale neputintei nesugrumate? Ca sa raspunzi, nu ti-a mai ramas decit infinita libertate a cuvintelor( nemonopolizate).

    Parafrazând vestitul clip “Pluralul substantivului telecomandă”, zic: Nu ştiu! Nu ştiu eu de astea!… (Ok, renunţ la continuarea “Vreau să-mi fac o prietenă da’ nu găsesc! Toate fetele să apeleze la mine!” :D)

  12. CST, toate partile prezentului contribuie la viitoarea istorie? ma lasi? ai datele, procentele,i-ul punctului, distalul influentei, tot?. Se confunda istoria cu trecutul si nu stiam? Si eu care credeam ca istoria e “sinteza”, sinteza a interpretarii, subiectivitate puturoasa din care ciugule maiestatea sa vulturul in pauzele in care nu “consemneaza” savana.
    Nu intelegi cum orbita lumii ar putea fi injusta? Simplu:in ciuda paletei largi a diferendelor religioase, ideologice, economice, filozofice, culturale etc. lumea identifica potente ecumenice, cosmopolite, globalizante, care se pare ca incep sa primeze. E, lista de valori si repere implicate isi activeaza( de ce oare?) latura incompatibilitatii(injustetei) in momentul aplicarii.Tu stii de ce dar nu vrei sa spui.
    “conventia vizavi de ingredientele…” fii si tu indulgent, mai ales ca as fi putut sa spun “ad-hoc-ul improprietarit cu “initiere” fara “initial” nu poate avea perfectibilitate.
    Acum, redevenind seriosi,recunosti macar ca libertatea cuvintelor iti da voie la licente intr-o lume a dracu’ de siciietoare?

  13. CST,pina ajung fetitzele, as mai avea o intrebare: pe tine nu te irita sporadicul si fluctuantul onestitatii vizavi de certitudinile pe care le ai? Asta tinind cont ca neglijam nestiintific amanuntele constructului istoric doar din vanitatea pe care ne-o da unicitatea orbitei.

  14. @15. CST-Link

    CST-Link, dar de ce nu ati discutat mei pe larg conceptul lui Doru de “neputinţă nesugrumată”?

    ca in comment-ul 14. scris de Doru:

    rabufniri sporadice ale neputintei nesugrumate

    O “neputinţă nesugrumată” devine – daca este incidental sugrumata – ‘neputinta sugrumata’. Iar daca este sugrumata, la o privire lipsita de profunzime logica s-ar putea crede ca rezultatul procesului de sugrumare (al neputintei) ar fi o ‘putinta’, dar asta nu se poate – sugrumata, neputinta nu poate deveni putinta, pentru ca ceva sugrumat se asfixiasa, adica da ortul popii, nu-i asa?

    Vedeti ce frumos si filozofic si ultra sofisticated stiu eu sa ‘discut’? As putea sa-l intrec chiar si pe… Pleşu, dar de Doru nici nu mai vorbesc…

  15. @21 Doru

    ai vazut ce simplu si relaxant e?

    Da, aveti dreptate, sa ‘discut’ comment-urile dvs este mereu foarte relaxant. De asemeni foarte simplu de facut. 🙂
    Dumneavoastra scrieti exact ca Plesu… btw… 🙂
    Ba chiar banuiesc oarecum ca Plesu se ia dupa dvs.

  16. @Doru:

    Se confunda istoria cu trecutul si nu stiam? Si eu care credeam ca istoria e “sinteza”, sinteza a interpretarii, subiectivitate puturoasa din care ciugule maiestatea sa vulturul in pauzele in care nu “consemneaza” savana.

    Heh, la mine se confundă (probabil că de vină e background-ul tehnic din care trag sensurile cuvintelor). De exemplu, vorbesc despre istoria unui sistem, nu despre trecutul lui deşi, în sens colocvial, probabil că trecutul e cuvântul potrivit. Iar istoria (aşa cum cred o descrii dumneata) e consemnarea, fişierul log al istoriei (aşa cum înţeleg eu eu).

    CST, toate partile prezentului contribuie la viitoarea istorie? ma lasi? ai datele, procentele,i-ul punctului, distalul influentei, tot?.

    În contextul în care folosesc eu cuvântul istorie, cred că da. Nu trebuie să am eu toate datele; de treaba asta (adăugarea contribuţiei prezentului la viitoarea istorie) se ocupă dinamica realităţii. Totul interacţionează cu totul în limita orizontului dictat de câteva constante fizice fundamentale, aşa că mi-e greu să cred că ceva din prezent nu va avea absolut nici o influenţă asupra prezenturilor ulterioare, deşi influenţa imediată s-ar putea să fie “invizibilă”, nediscernabilă. De asta şi spuneam că nu văd peste tot butterfly effects.

    Dar, în sensul în care vorbeşti d-ta despre istorie, contribuţia la “scriptură” e selectivă, într-adevăr.

    Acum, redevenind seriosi,recunosti macar ca libertatea cuvintelor iti da voie la licente intr-o lume a dracu’ de siciietoare?

    Nu neg asta. Dar libertatea cuvintelor însingurează, pentru că nimeni altcineva nu vede sensul cuvântului inventat sau contorsionat prin zidul arbitrarului (în ideea că libertatea implică un anume arbitrar). Tocmai de aceea ecumenismul — care ridică injusteţi precum spuneai — oferă în schimb o platformă de interacţiune facilă, prefabricată. E o chestie de alegere.

    CST,pina ajung fetitzele, as mai avea o intrebare: pe tine nu te irita sporadicul si fluctuantul onestitatii vizavi de certitudinile pe care le ai? Asta tinind cont ca neglijam nestiintific amanuntele constructului istoric doar din vanitatea pe care ne-o da unicitatea orbitei.

    Dar întrebarea e echivalentă cu “pe tine nu te irită faptul că cineva are opinii ad-hoc ce vin în contradicţie cu certitudinile tale meticulos ras-verificate?”, atunci răspunsul este “nu”. Sunt de părere că fiecare are dreptul la opinie, că fiecare poate să-şi exprime opinia cu condiţia să accepte că e posibil să nu-l asculte nimeni.

    Iar dacă întrebarea ar trebui să-mi pună o muscă pe căciulă, atunci Bzzz! 🙂

  17. @grrl:

    CST-Link, dar de ce nu ati discutat mei pe larg conceptul lui Doru de “neputinţă nesugrumată”?

    Nu mai ştiu, scuze.

  18. Sa nu trecem cu vederea faptul ca grrl a trecut de la avatarul cu pian la unul cu tragopogon porrifolius.

  19. Pai, daca aveti chef de prezent trait in mod “vicarious” prin ochii altcuiva, poftiti la mine pe blog ca eu scriu mereu la prezent, desi bineinteles ca ma refer si la diverse amintiri in continuu ! Si e safe, e OK, nici nu face parte (blogul meu) din UE, nu o sa se supere tarile alea cu catedrale pe voi.

    Nu e reclama la blog, nici nu cred ca e stilul de blog care ar place majoritatii cititorilor de pe Vlad, doar raspundeam la chestia ca nu se poate trai in prezent. Eu am impresia ca traiesc absolut mereu in prezent, desi ma raportez bineinteles la amintiri si experiente trecute in continuu (la viitor nu ma prea gandesc, nu-mi fac planuri de viitor, doar ca mentin linia dreapta si carma pe aceeasi directie constanta, dinspre Romania spre Norvegia mereu, drum decis de mine deja fara intoarcere. Este intr-adevar anxiogen sa traiesti mai mereun in prezent, dar eu nu fug de asta si in nici un caz nu schimb directia propusa. Dar poate ca e pentru ca sunt Sagetator. a propos, voi credeti in zodii ? Cine stie si crede poate sa-mi zica si mie cum e cu relatia romantica intre Balanta si Sagetator, ca sunt direct interesat sa aflu. 🙂

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.