În “Pietrele Veneției” (1853), însuși foarte bizarul John Ruskin se minuna de faptul că venețienii par complet insensibili la frumusețea orbitoare a orașului lor. Că trec pe lângă Palatul Dogilor fără să-i arunce acestuia nici măcar o privire. Dimineața, trec cu autobuzul (sper din tot sufletul ca în zilele următoare să mă pot urca din … Continuă lectura Un chip recunoscut