Sunt altul sau sunt același? Deși m-am jucat adesea cu sofismele identității, niciodată nu m-am îndoit de mine însumi, ceea ce e un semn de sănătate mintală.
Dar privind în oglinda blogului mă recunosc cu greu. Oricum, dintotdeauna mi-a venit greu să cred că textele mele mai vechi sunt scrise de mine însumi, și asta e un lucru bun, pentru că un text trebuie să fie ca un copil sănătos, care după o vreme își părăsește părinții.
În ultimul timp, nici în textele noi nu mă mai văd. Par să fiu eu, dar mult mai rarefiat. E ca și cum cineva a primit o scrisoare întârziată de la mine, cu ștampilele estompate de pe un continent îndepărtat.
Aflați așadar despre mine că sunt bine, că viața mea se schimbă și crește așa cum ar trebui, că nu stau în loc. Aici e frumos, e vară, și nopțile orașului au o mie de parfumuri. Mă gândesc mult la ce va veni, și mă întreb dacă mă voi mai recunoaște. Sper din tot sufletul că nu. Sper ca, la momentul când voi veți citi acestea, să fiu altul.
Cu dragoste,
Vlad Stroescu
About The Author
🙂
fci copii sau cum? 😛 🙂 …
Extraordinar, domnule, ce telepatie, si io voiam sa intreb acelasi lucru 🙂
Extraordinar într-adevăr! 🙂
Vlad, esti cumva la vreo rascruce de vanturi?!
iti lasi mustatza! 🙂
Domnule Vlad, rar am intilnit un om mai normal ca dumneata. Sa devii normal desi n-ai fost niciodata anormal, asta da performanta.
Nu te-as felicita decit cu alt fel de felicitari.
Așa, și?
Continuă… că n-ai terminat ideea.
Ba a terminat-o, nu-l cunoşti pe Doru. Adevărul e că cu prima frază mi-a zis-o foarte mişto 🙂 Aia cu altfel de felicitări nu am înţeles-o nici eu.
Incercati Red Bull. Se pare ca-ti da aripi 🙂
http://www.youtube.com/watch?v=wIB4m8vDl-8&feature=related
Nope, acum e la moda FAB.
@ doru:
doru, sunt în asentimentu’ tău.
şi cunoşti oameni normali?
deci reactia mea la citirea postului astuia a fost doua. 🙂
1. dupa primul paragraf citit fulgerator: pai stai, io personal m-am tot indoit de mine insami… daca a nu te indoi de tine insuti (niciodata!…) e un semn de sanatate mintala, atunci ups. hm. si-asa m-am intrebat adesea cat de sanatoasa mental sunt.
2. dupa ce am citit fara graba restul postului – si de fapt reactia asta e cea mai frumoasa: ce material pretios pentru psihoterapie e omul asta… ce captivant ar fi pentru el si ce valoros pentru terapeutul lui, daca s-ar intalni… 🙂
nu fac reclama la PCP, really :)) cumva… poate as fi observat mai devreme asta – de-atata timp de cand te citesc – daca as fi stiut pana acum sa privesc in felul asta.
Eva, prin “îndoit de mine” voiam să zic “îndoit de identitatea mea”, nu de părerile sau deciziile mele. Scuze de neînţelegere.
Tind să cred că nu aş fi un material bun pentru psihoterapie, nici ca psihoterapeut, nici ca client.
mda, nu e nicio neintelegere, asa am citit-o. ups. 🙂
acuma… ma intreb ce te face sa crezi asta… dar tind simultan sa nu intreb nimic, mai bine.
de multe ori ma minunez cum de gasesc prin bloguri parti imprastiate din noi si cum prin combinari luate cate Kappa( habar nu am ce spun dar imi pare ca suna interesant) iesim diferiti unii fata de altii.
Tu zici bine…
…muu!…sper ca razi bine
de fapt blogul asta e un fel de ‘travaille sur soi même’ 🙂
(de fapt sur lui même, dar la care participam cu totii)
ps: domnule vlad, incearca sa zbori cu asta:
http://www.infoniac.com/hi-tech/first-solar-powered-aircraft.html
nu stiu daca apropierea de normal se face treptat sau intempestiv..in varianta “treptat” mi-e frica de eterna intirziiere, in varianta “intempestiv” mi-e frica de confuzia reflexa cu revelatia.
si nu, nu poti intilni un om normal fara sa-l superi pe un altul.
@ doru:
normalul îţi provoacă atari frici…
da, cam deranjează. da’ poate lucrurile nu s mişcă altfel decât în deranj. măcar s mişcă, sunt vii
doru şi p tne t cheamă aşa sau ţi-e dor d cineva? 🙂