Ca să nu ai crize existenţiale, trebuie să faci lucruri. Adică să ai realizări. Lucruri făcute de tine, nu picate din pom. Poate pentru ceilalţi suntem ceea ce suntem, putem fi observaţi şi apreciaţi, noi însă suntem orbi, mai orbi decât sunt părinţii faţă de copiii lor – ceea ce e, până la un punct, normal, aşa cum e normal să nu-ţi vezi ceafa şi să crezi că fiul tău e cel mai deştept din lume. Aşa că singura metodă de a ne defini sunt acţiunile noastre.
Însă majoritatea dintre noi nu efectuează nicio acţiune. Nici nu e momentul pentru acţiuni, auzi peste tot. E criză. Cel mai înţelept e să bagi capul la fund şi să speri că nu vei fi dat afară din slujba care te omoară lent.
Colegii mei plecaţi în străinătate (copleşitor de mulţi) se simt bine acolo nu numai datorită salariului de 10 x mai mare (e şi ăsta un factor, dar nu unul decisiv, indiferent de ce ne imaginăm), ci prin simplul fapt că plecarea e o realizare, şi una definitorie de identitate.
Restul, ştim un pic ce nu suntem, dar habar nu avem ce suntem. Şi asta pentru că nu facem nimic. Iar atunci când facem, e adesea o simulare. Când faci lucruri doar ca să afli cine eşti e deja târziu, poate nu prea târziu, dar târziu oricum. E bine şi atât, mai bine decât nimic, şi uneori fructele pot fi hrănitoare. Apucaţi-vă aşadar să scrieţi romanul ăla pe care îl plănuiaţi la 20 de ani, chiar dacă vi se pare o prostie. Să ştiţi că sunteţi un scriitor prost e infinit mai bine decât să nu ştii ce scriitor ai fi putut fi, dacă îţi pasă de asta.
E uimitor cât de mulţi oameni tineri se consideră deja nişte rataţi. Chiar şi subsemnatul adesea cochetează cu eticheta asta. E şi asta o apărare: eşti totuşi ceva, un ratat. E mai simplu decât să încerci să afli cine ai fi putut fi. Şi nu e o ironie: în România, astăzi, să afli lucrul ăsta echivalează cu Everestul.
Criza financiară de astăzi se va simţi din plin în următoarele decenii. Cei care au azi 30 de ani vor avea la un moment dat 50, şi vor ajunge la momentul bilanţului. Criza de identitate de azi e nimic pe lângă cea care va veni: măcar acum ai ca scuză siuaţia economică, guvernanţii, România, şi mai ai şi iluzia că mai ai timp. România anului 2030, însă, riscă să fie profund deprimată.
cred ca ideea asta am citit-o prima data in alta forma intr-o carte, altfel mediocra, Ce este psihanaliza – Elisabeth Roudinesco. Dar de-atunci nu incetez sa fiu surpinsa de adevarul observatiei de acolo. Parafrazand grosier, E.R spunea ca, in secolul XX (XXI), ne mentinem cat mai ocupati ca sa nu avem timp sa meditam si, drept consecinta, sa ne deprimam.
Cel mai groaznic este momentul de dupa terminarea lucrului facut, mai ales atunci cind resortul care te-a aruncat spre acel lucru a tinut de remediu. Individul aflat in postura in care ai scris aceste rinduri, deja a trait. Viata lui nu va fi decit un excurs din amintire spre viziune cu obligatoriile opriri in fiecare celula a circumstantei.
Iar te-ai uitat în oglindă… dimineața?
nu draga, eu am oglinzi de unica folosința.
ale tale, rezista? rezista?
@doru: comentariul era adresat scriitorului, nu comentatorilor. Blegu’ regretă zăpăceala – își asumă toată răspunderea.
Sa inteleg ca tu nu faci nimic toata ziua, cel mult cate o actiune picata din pom. Dar stai toata ziulica si cujeti la faptul ca doar stai si cujeti.
Niciodata nu suntem pentru ceilalti ce suntem. Pentru ca nu suntem doar mutra noastra si actiunile,cum zici tu. Mai suntem si dilemele noastre si sentimentele si gandurile si, daca tot o dam pe adancimi de cujet, mai suntem si eul astral…
Intrebarea Blegului era buna.Dar toti ne mai uitam dimineata in oglinda si ne apuca dilemele existentiale. Cat inca mai ai mai mult viitor decat trecut, e bine. Sa vezi cum e cand nu mai ai timp sa mai faci!
Eu as zice ca bine ar fi daca ai sta mai serios in fata oglinzii sa te hotarasti odata cam ce ai vrea sa faci, ca sa nu ai sentimentul ca trece viata fara rost. Si sa te apuci repede de treaba. Fara sa mai asculti pe aia care vorbesc de crize. Crize sunt si au tot fost. Sa fi vazut tu criza cand am terminat noi facultatea si erau toate orasele inchise,si granitele de netrecut, sau cand nu gaseai deodorant, sapun, mancare,s.c. Asta de acum e rasfat, nu criza. Mai bine te-ai apuca de ce simti tu ca ai face foarte bine si te-ar face sa nu mai ai timp de dileme. Dupa cum vorbesti, pari sa-ti fi gresit meseria. Iarta-ma, eu asa simt.Pentru ca cine e cu adevarat pasionat de ceea ce face, nu are astfel de dileme existentiale. Vezi prietenul tau chirurg. Injura sistemul de cate ori e cazul, se revolta din cauza porcariilor de fiecare zi, dar nu pare sa aiba deloc sentimentul de ratare. Ca-si face meseria pe care o iubeste, isi face cheful sa scrie si sa calatoreasca si sa se bucure de cresterea unui copil, si sa incerce sa schimbe ce trebuie schimbat chiar daca stie ca nu prea are sanse, si asa mai departe. La tine ceva nu merge. Nu pari sa fi gasit lucrul ala care sa te faca sa uiti de timp si sa-ti dea sentimentul ca aia e vocatia ta, rostul tau, bucuria ta.
Multumesc mult pt sfat! 🙂
Ha,ha. Nu m-au lasat tantarii sa dorm, asa ca pe la 3 dimineata ce era sa fac…Dar lasa, ca meritai :)))
În fine, postul ăsta nu era neapărat despre mine, ci despre o generație întreagă, depresivă la scală sociologică.
@Jocul Orb: e mai mult decât atât. Astăzi, să te menții ocupat nu mai servește la aproape nimic. Nu e suficient să te menții ocupat, trebuie ca ceea ce faci tu să însemne ceva. Poate voi, chirurgii 🙂 (a propos și de împricinatul de care amintește diligentreader) aveți mai des satisfacția asta, a realizării, de accomplishment.
Diligentreader, din nou: asta cu “pe vremea mea” nu e un argument neapărat valabil. Un morman de oameni îl regretă pe Ceaușescu, pentru că Ceaușescu nu le dădea opțiuni, ceea ce era, într-un fel, comod. Nu poți avea regrete dacă nu ai opțiuni. E posibil ca, pe vremea lui, criza existențială nici să nu fi existat – la nivel de populație, nu de Constantin Noica :), sau, dacă a existat, a fost fundamental diferită.
Cand nu ai optiuni, regretele sunt infinite. Cu optiuni, macar poti numara ce nu poti face.
” Pe vremea mea” vrea sa arate ca niciodata criza exterioara nu e o scuza pentru cea interioara. Altceva e putred in Danemarca.
Io cred ca ratarea e un sentiment subiectiv ca si ura sau iubirea. Oare DaVinci nu s-o fi considerat uneori un ratat?! Unii se multumesc sa faca putin si nu se considera ratati, altii fac lucruri pe care primii nu le-ar face nici in 2vieti si se considera ratati.
Eu sunt dintre aia plecati in strainatate si totusi ma consider. ..
Scuzatz de deranj si ca e Tapiru’ absent cutez io sa zic:
Pardon, să iertaţi, coane Vlădică, că întreb: realizari… ce e alea.. realizari?
@ Vlad:
Si, de altfel, chirurgii dimineata sunt la bloc deci nu au timp sa se uite in oglinda… Who needs meditation anyway? 🙂
Cat despre accomplishment in chirurgia oncologica… poate la japonezi cand trateaza numai early gastric cancer. Nu e chiar asa…dar aproape 🙂
Vlad, nu mi-e clar daca tu vorbesti despre crize existentiale in general sau doar de cele legate de profesie.
Asta ca sa nu se inteleaga ca doar profesia conteaza si ca o casnica, de exemplu, e condamnata la nefericire pen’ ca nu s-a realizat profesional(chiar, vorba lu’ Madelin, ce-o insemna sa te realizezi? :))).
Chestiunea cu plecatul in strainatate poate fi vazuta ca o realizare in sine(nu c-ar fi rau), mai ales la inceput, cand simti un fel de “superioritate a celor operati”, cum zicea Cioran. Cu cat ti-a fost mai greu, cu atat te simti “mai special”… da’ in fata oglinzii, mai devreme sau mai tarziu, paleste stalucirea. Mare branza, c-ai plecat de-acasa…
Prima fraza mi-a placut la nebunie si cred ca e miezul postului. Sa faci lucruri! De acort! Indiferent unde, acasa, la scarbiciu, dar sa le faci. Sa le faci mai ales pe cele care te pasioneaza, fara sa te gandesti la finalitate ca la o recompensa. Mie una asta-mi lipsea pe vremea cand imi plangeam de mila. :))
Citeam acum ceva timp o carte care mi se pare ca atinge subiectul, Flow, de Mihaly Csikszentmihalyi, pe care v-o recomand. Am gasit si un film interesant cu autorul.
Deci sa ne miscam fundurile din fata tembelizorului si sa facem ceva. :))
Off topic, creca Tapirul “face chestii”, de-aia a disparut din zona. 🙂
nu poti sa fii realizat daca nu ai niscaiva spectatori..INTELEPCIUNEA e singura in stare sa-ti elimine spactatorii din sala..multe idei si idealuri sunt din start incompatibile cu socialul..incompatibile pina la moarte.
Vlade ce-ai făcut cu hamsterică?! L-am botezat Chiloţel, că ţopăia ca un chiloţel pus pe sîrmă. Şi mai intram pe-aici şi mai vroiam să postez, dar mă luam cu Chiloţel, îl puneam să danseze mărunt, îl hrăneam şi, slavă Domnului, uitam ce vroiam să postez. Dă-mi-l înapoi pe Chiloţel!!!
Din ce în ce mai mult mi se dovedeste ca, românii, suntem specializati în esplicatii, din ce în ce mai putin în solutii. Ciudat, caci explicatia, daca este valabila, contine adesea, implicit, solutia. Saracul Domnu’ Vucea – Nu-i asa ca ?…
ba da, asa e..din ce in ce mai multi.
B de comp, acum serios, cine crezi ca ar putea sa dea solutii general valabile in topice cum ar fi nefericirea/fericirea/ratarea, etc???
Mi s-a parut bizar comentariul tau, mai ales pentru ca pare sa-i atace pe cei care si-au dat cu parerea mai sus, bine sau prost, asa cum s-au priceput ei… si ma gandesc ca ar fi fost poate mai nimerit sa vii cu ceva constructiv in discutie sau cu solutii, daca le detii. Repet, mi s-a parut ca “dai cu pietre”, se poate sa ma fi inselat. Nu am luat-o personal. 🙂
Păi Cora, dac-ar fi așa de simplu…
Cora_ a zis:
Dar mai există și alt mod te a te uita la situație:
http://www.vivi.ro/blog/?p=3344
Stiu ca sunt vechi dar merita reascultate, on-topic.
(au si transcript, io inteleg mai bine cand si cetesc engleza)
@Madelin: Pffft… alea este caterinci!
Best spici ever:
http://www.liveleak.com/view?i=5cb_1178900597
Dacă dai guglea serci, găsești și transcript… 🙂
Acuma dreptu-i ca si fornicating e tot a team play. Nus daca SEP e de acord dar orisicatusi.
Altminteri, invatamintele celui mai bun spici ever: Blegoo in lupta cu facturile omniprezente, omnisciente: kill those bastards and use their guts to grease the threads of The Immortal (not Death, the other)
PS
Blegoo, asa patriotard esti zi de zi? Nu devine obositor?
Patton parca e ala de-a murit penca si-a aruncat chipiul pe pat (bad luck! tata lumea stie ca-i de doamne feri!)
Genial: astăzi, cineva a ajuns în mahala dând serci pe google cu “din cauza lenii”. Aparent, sunt pe poziţia 3 a primei pagini cu rezultate.
Madelin… ar fi prea facil să judeci omul doar dintr-un spici… indiferent de cât de efectiv a fost spiciul.
Patton… ca om… depășește granițele simple ale milităriei;
poet, designer, sportiv, mistic, profund religios, scriitor și critic competent al politicii din vremea lui.
Nimeni n-ar îndrăzni – nici măcar azi – să-l acuze de “patriotism”; el a fost un meseriaș, dedicat meseriei și ideii de excelență în orice a practicat.
Unii spun că a fost și rămâne singurul renascentist american.
Considerând faptul că e singurul general american care nu s-a întors acasă din război (e îngropat în Luxemburg)… și a preferat să rămână cu restul de morți în Europa… înclin să cred că e adevărat.
Madelin, o realizare e ceva cu început, sfârşit şi încheiere. Unii nu sunt în stare decât de începuturi, care nu sunt realizări.
Compule, dupa tine toata lumea ar trebui sa taca si sa faca. Nu se poate, domnule, trebuie sa mai si vorbim. Zici tu ce te doare, zic eu ce cred ca ai, zici tu ca n-ai aia, ai ailalta. iti explic eu cum am gandit,imi aduc aminte ca si pe mine ma doare, zici tu de ce crezi ca ma doare si cum a gasit varu-tau leacul la ce am eu, mai sorbim din cafea, mai zambim ascultandu-ne. Mai ales ca nu mai avem nici hamster.
Dar am si eu o rugaminte: e prea adanca aia cu explicatia. Daca avem explicatii si explicatia contine solutia, dar nu avem solutii, nu crezi ca nu avem explicatii?In ce naiba mai ramanem specialisti?
Vlad a zis:
Stai linistit, Vlad, totul pe lumea asta se termina.
Sau se sfarseste. Sau se incheie. Ca si procesul de digestie (daca nu stiati va zic io din sursa sigura, in zilele noastre toate “e” procese). (nota: ghilimelele sunt pt diacritica, ca tot n-a raspuns la provocarea cu mierea).
Vladule, sa stii ca si inceputurile sunt grele, nene. Ma gandesc numai la dieta mea. Sau la franceza. Nu zicea nusce intelept ca orice calatorie incepe cu primul pas? De ce sa nu le trecem la realizari? Si ratarile le trecem. la ratari reusite si fotogenice, na!
Blegoo, deci hihi. Io eram ontopic.
B de Comp rules, punct.
Diligent, that was deep, dar aşa pot şi eu să zic că totul pe lumea asta rămâne neterminat. Eu nu vorbeam la modul universal, ci practic. Să ai un roman publicat e o realizare. Să începi dooj de romane (câte un capitol) nu e nicio realizare, chiar dacă sunt dooj de începuturi şi chiar dacă, conform entropiei, autorul moare până la urmă.
Madelin, începuturile pot fi realizări, o singură dată. După dooj de cure de slăbire sau dooj de renunţări la fumat, mai puţin. Asta nu înseamnă să ne dăm bătuţi, nu, dar să nu ne dăm bătuţi înseamnă să nu ne mulţumim cu începutul.
Am gasit inteleptul.
Vladule, mie mi-a trecut cu sfarsitul cartilor mele. Ai dreptate…
@Blegoo (vin ca de obicei la sfarsit, din cauza de fus orar :)) ). Nu e simplu, cine-a zis ca ar fi?
Referitor la linkul spre vivi, ro n-a fost si nu este un etalon in stimularea creativitatii, ba din contra… simpatici sunt considerati mai degraba mediocrii decat creativii, astia din urma sunt cel mult nebuni. 🙂
Vlad -“Madelin, începuturile pot fi realizări, o singură dată”.
Ba io zic ca de doua, trei ori se pune tot la realizari… da’ nu mai mult. :))) glumesc…
De acord ca nu tre’ sa ne multumim cu inceputul, da’ nici nu trebuie sa alergam orbeste spre scopul final, incat sa pierdem “placerea” de pe parcurs. De exemplu, vorbeam cu cineva care are in minte sa converteasca o masina electrica. Il intrebam daca o face din dorinta de a detine o masina electrica. NU. Pentru placerea de a lucra la ea si de a invata pe parcurs. S-a apucat de ducumentat, strans materiale, etc, de vreo 2,3 ani. In paralel mai lucreaza la multe alte proiecte, in domenii complet diferite. Pe unele le va termina, pe altele poate ca nu. Inseamna asta esec? Inseamna realizare? Who cares? E cea mai activa/inspiranta persoana pe care o cunosc. 🙂
Citeodata, cind consacratii crizelor sunt ocupati cu altceva, ai voie sa ai si tu criza ta..parerea mea.
apoi, criza in sine e invulnerabila la axiologii, masurabile fiind doar reactiile la aceasta..banuiala ca juriul care masoara e intotdeauna imperfect inchide acest cerc vicios.
parerea mea.
Oare generatia noastra nu ascunde nici un Noica?
ba da, dar sunt multi noici mai mititei si mai volubili
Vlad a zis:
<
Diligent, that was deep !
Nu-i asa? Dar iti dau si tie ceva credit pentru adancime. Citeste si tu ce-ai scris. It’s soooo inspirational!