Pourquoi pas?
Am observat că, în funcție de locul în care scriem, suntem oameni diferiți. N-am încetat niciodată să public chestii online. Acum scriu regulat pe facebook și am un cont de instagram unde pun poze din București, cel mai des, mici detalii întâmplătoare care îmi distrag atenția mea și așa nu cu mult mai vastă decât a unei vrăbii. Din an în paște mai apar prin unele periodice. Mai am un blog pseudo-profesional în care nu am mai scris demult.
Dintre toate locurile unde am scris, și așadar dintre toate persoanele-scriitor care sunt, Vlad cel din Dulcea Mahala mi-a plăcut cel mai mult. Cu el aș vrea să fiu prieten, cu el m-aș plimba prin oraș dezbătând chestiunile zilei. De ceilalți Vlazi nu îmi place, și aici îl vâr și pe Vlad cel din viața care se pretinde adevărată, viața în care ai dureri neașteptate la vârsta mea, în care ești mereu obosit, în care toată lumea trage de tine și ți-e groază de ziua când nimeni nu va mai trage de tine.
Așa că, cine știe, în spiritul nobilului și contemporanului îndemn „become your mask”, poate mi-ar prinde bine să mă întorc în Mahala, chiar dacă, probabil, nimeni nu mai citește.
Ce bine că Tapirul a păstrat locul ăsta! Măcar pentru asta și îi mulțumesc foarte mult. Din blogurile contemporane anilor ălora nebuni, din textele alea minunate, nu prea mai găsești niciunul, deși slavă lui Gavagai că are site!
O să încerc. În spiritul hotărârilor de an nou, o să încerc să scriu chiar mai decât pe vremuri, chiar dacă nu mai putem fi tineri, chiar dacă nimănui nu îi pasă – nici măcar mie, chiar dacă tot efortul ăsta se va șterge într-o clipă într-o zi, chiar dacă lumea e sufocată de scriitori și înscrisuri, chiar dacă mâine vine războiul, chiar dacă risc să îl stric pe Vlad ce Tânăr din Mahala, înlocuindu-l cu persoana asta de vârstă mijlocie cu intestin iritabil și vise ponosite, cu care nimeni nu cred că ar vrea să se plimbe prin oraș dezbătând chestiunile zilei. Numai cine nu riscă, nu câștigă!
Scrie, dar nu ne spune cand. Nu ne anunta pe facebook. Lasa-ne sa intram noi, din cand in cand, ca un copil care tot coboara din pat sa vada daca au aparut cadourile de Craciun sub brad.
Animagus, exact așa voi face! Nu m-am putut abține și mi-am dezvăluit intențiile pe fb, dar de-acum încolo e secret!
Foarte frumos! Ce frumos! Un frumos pentru tine Vlad pentru ca te-ai hotărât să scrii mai mult pentru că scrii frumos și așa avem șansa să te citim și mai mult iar un alt frumos pentru Animagus care a scris copilăros de frumos! “Așteptarea unei plăceri este ea însăși o plăcere.”