Categorie: Pelicano solitudinis

Există un gând cu care absolut toţi bloggerii cochetează. „Ce-ar fi să-mi şterg blogul?” Unii chiar trec la act, şi … Continue reading „…” →

Primii paleoantropologi, dinainte ca Raymond Dart să descopere australopitecii, considerau că mersul pe două picioare era un semn de mare … Continue reading „Pe crăci subţiri” →

Hristos a înviat! După cum cititorii mai vechi ai acestui blog poate îşi mai aduc aminte că, deşi cartierul meu … Continue reading „Melci” →

După părerea mea, pozatul furnizează este dovada fie a singurătăţii, fie a inexistenţei noastre. Când pozăm, încetăm să facem parte … Continue reading „Ce poze am mai făcut io azi prin Bucureşti în drum spre tramvai” →

Printre nenumăratele erezii indexate şi execrate, sau poate printre cele care au scăpat, ascunzându-se în munţi şi în analfabetism, dacă … Continue reading „Perfecţioniştii” →

Între paginile unei cărţi, cineva îmi spunea că, dacă el e scriitorul, iar eu cititorul, e doar o întâmplare nesemnificativă. … Continue reading „Omul din umbră” →

Deci. În ultimele două decade, în limba română s-a strecurat, a crecut, a atins apogeul şi apoi a început să … Continue reading „O legitimare a lui deci” →

Scriu această însemnare ca urmare a discuţiilor de aici. Dacă, în modernitate, casa ne era naţiunea, astăzi, în postmodernitate, mai … Continue reading „Case” →

Organodinamismul reprezintă concepţia lui Henri Ey despre structura psihică şi despre boala psihică. Orice încercare de a reda sau vulgariza … Continue reading „O dimensiune gnostică a organodinamismului” →