În capitolul XIII al cronicii domnului Alcofribas (abstractor de chintesenţă), aflăm de eforturile ştiinţifice ale tânărului, pe atunci, Gargantua. De-a lungul unei lungi experienţe practice, descrisă în amănunt, viitorul cărturar face prima descoperire majoră a vieţii sale. Descoperire care astăzi, iată, deşi nu e folosită îndeajuns în societatea noastră, şi-a păstrat locul în Lumea a Treia (cf. K. R. Popper), iar sarcina de a o readuce în atenţia domniilor voastre mi-o asum eu, fără ezitare.
Este vorba, desigur, despre descoperirea metodei ideale de a te şterge la fund. Sau, în termenii Sorbonnei, le problème torcheculatif. Gargantua începe cercetarea cu consideraţiuni teoretice asupra diacronismului şi cauzelor care duc la necesitatea ştergerii de la fund. Nu întârzie prea mult asupra lor, şi trece la partea practică. Desigur, cobaiul este el însuşi. Se şterge la fund cu tot ce găseşte în mediul înconjurător, cu veşminte de toate tipurile şi din diverse materiale, cu plante aromate, şi, în final, cu animale domestice. În acest timp, compune nişte rondeaux (reminiscenţă trubadurescă?) despre subiect.
În final, ca să nu prelungesc suspansul, descoperă că metoda ideală de a te şterge la fund este cu un pui de gâscă, pufos, cu condiţia să îi ţii bine capul fixat între picioare.
Dacă omenirea a ales să nu profite practic de eleganta experienţă a nobilului Gargantua, a păstrat totuşi în posteritate cronica acestuia. De unde învăţăm că puritatea efortului, calea ce duce către un scop, e mai importantă decât scopul în sine şi ne poate aduce oricum nemurirea. La urma urmelor, nu spunea şi domnul Gautier că inutilitatea e trăsătura definitorie a artei?
Un mic istoric la http://lerozier.free.fr/wikirozier/wakka.php?wiki=PageToilette. Oare s-ar putea face o teza despre “l’art de se torcher a travers les ages” ?
Extraordinar articol. După părerea mea, suntem departe de a fi găsit perfecţiunea în acest domeniu. Atât tezele de doctorat cât şi cercetări viitoare sunt binevenite.