Dulce Mahala

November 6, 2014 · Publicat in categoria Pelicano solitudinis
E momentul pentru o NOUĂ POSTARE PE DULCE MAHALA!!!111 Ce să vă mai zic? Doar câteva lucruri. - Ieri m-am dus la serviciu cu trotineta, străpungând curajos cețurile. Azi am o febră musculară de zile mari. E greu, e tare greu să mergi cu trotineta. - Am blocat accesul lui google aici, să fim mai intimi, așea. - Plănuiesc o carte mare despre un poet nebun din Mangalia. N-o s-o scriu, însă. - NU SUNT HIPSTER! Credeam că sunt, toată lumea îmi zicea că sunt, dar am fost în club Eden să particip la lansarea ultimului Stephen King. Să vezi acolo hipstereală frate. Pe lângă ăia, era un babalâc sclerozat și scorțos. - Mai citesc facebookul din când în când în când în când, și mă uluiește și pe mine, ca și pe voi, cum a luat-o iar lumea razna cu alegerile. Da, alegerile sunt superimportante, dar nu atât de importante încât să îți insulți verișorul, de ex. Mi-e și frică să zic ceva, de exemplu că am mâncat sarmale la prânz, poate fi interpretat. - Mi-e tot timpul somn. Tot timpul. De mult n-am mai dormit ca lumea. - Îmi pare rău că am ratat o bere cu B. de Comp. din cauza rutinei mele stupide și ...   Asta e nimica, să vedeţi restul articolului!
October 2, 2014 · Publicat in categoria Pelicano solitudinis
Cu puține, dar notabile excepții, progresul meu în viață s-a datorat scrisului. Mă refer mai ales la viața profesională, sau mai precis la orice altă viață în afară de cea familială. În familia mea, nu contează ce și cât scriu, și sunt extrem de recunoscător pentru asta. Dar în rest e doar scrisul. Toți oamenii interesanți pe care i-am cunoscut, toate lucrurile pe care le-am realizat - nu sunt deloc multe, vin cumva în urma scurtelor paragrafe pe care le-am trecut aici sau în alte părți. Ciudat, având în vedere că 95% din acest blog e alcătuit din lucruri care ar fi putut bine mersi să stea nescrise. Restul de 5% (sunt generos) poate fi concetrat fără probleme într-o singură pagină. Chiar și așa, scrisul e tot ce am. Și îl pierd. De multă vreme am avut pulsiunea scrisului. Din copilărie, dinainte de a merge la școală. Pentru păcatele mele, am fost mereu un scriitor sub-mediocru și leneș. Dar pulsiunea a fost acolo, permanent. Iar acuma nu mai e. Sau mai e, dar se pierde foarte repede. În fiecare zi, când trec cu bicicleta prin parc, îmi vin idei. Unele mi se par chiar bune, și îmi promit că, de îndată ce ...   Asta e nimica, să vedeţi restul articolului!
September 4, 2014 · Publicat in categoria Bucureşti, Pelicano solitudinis
Am găsit textul ăsta pe blogul meu franțuzesc, abandonat. Vous n'imaginez pas à quel point ma ville peut être moche. D'abord, la nature n'est pas avantageuse. Pas de mer, pas de montagne, pas de collines. Il n'y a qu'une campagne sans fin. Pas de fleuve qui traverse ma ville. Juste deux maigres rivières, qui méritent à peine ce nom. Elle ne sont même pas navigables, mais, les jours les plus chauds, les enfants pauvres se baignent dedans. Car l'été est vraiment trop chaud, le bitume fond sous mes pas. Et l'hiver est trop froid, seules les corneilles semblent l'aimer, elles se posent partout, couvrant les toits et les arbres de leur aile noire. On n'a pas le droit d'avoir une maison dans ma ville. Les communistes les ont toutes démolies, et nous avons dû déménager dans des boites en béton où l'on se déteste entre nous. Après les communistes, d'autres sont venus et ont construit des boites en béton encore plus sinistres. On ne dit pas bonjour dans ma ville. On ne se regarde pas dans les yeux, et, dans la rue, il faut garder une expression féroce. Ne demandez pas votre chemin, débrouillez vous. Des bandes de chiens sans maître vagabondent ...   Asta e nimica, să vedeţi restul articolului!
August 29, 2014 · Publicat in categoria Pelicano solitudinis
Toată viața mi-am petrecut-o în spații înguste. Îngustă e casa părinților mei. Îngust e parcul Ioanid în care mă jucam. Și strada C. e foarte îngustă. Îngustă e mansarda mea acum. Muchia de pat pe care încăpeam noi doi. Șaua mea de bicicletă. Biroul în care lucrez, n-are nici geamuri, de altfel. Ideile mele. Orizontul. Vârful săgeții pe care o cântam în ultimul sonet pe care l-am scris, acum unsprezece ani. Cornul lunii.   Asta e nimica, să vedeţi restul articolului!
August 29, 2014 · Publicat in categoria Pelicano solitudinis
Sper că vă place noul aspect al mahalalei. Dar pentru că sunt realist, nu mă încred prea tare în speranța mea. De ieri, de când am schimbat fațada, am avut 2 vizitatori, și amândoi au zis că e oribil. Însă eu cred că e mult mai bine așa, din multe motive. Singurul meu regret e că am renunțat la magnifica temă făcută de Gavagai, dar o păstrez în cămară și o să o arborez în zilele de sărbătoare. Cât despre dumneavoastră, cititorii mei fideli, în număr de unu și jumătate, sunt convins că vă veți obișnui rapid. Cu drag, Mahalagiul   Asta e nimica, să vedeţi restul articolului!
August 28, 2014 · Publicat in categoria Pelicano solitudinis
Alaltăieiri m-am apucat să citesc Mâna stângă a întunericului, de Ursula K Le Guin. Nu știu exact de ce. În fine, m-a prins de la primele pagini, e o ficțiune speculativă de maestru. E aproape liniștitor să citești așa ceva, nu datorită conținutului, ci pur și simplu prin limpezimea riguroasă a ideilor și stilul concis și aerisit al scriiturii. În scurt timp, am început să am déjà-lu-uri. Mici episoade aparent nesemnificative, anumite turnuri ale frazelor, mereu detalii, nimic important, strălucind de aura milostivă a recunoașterii și familiarității. Mi-am dat seama că în mod sigur am mai citit cândva cartea. Dar am uitat cu totul că am făcut-o. Nu-mi aduc aminte absolut nimic legat de momentele subiectului, de caracterele personajelor, de ce am simțit la prima lectură, nu pot nici măcar să localizez vag când a avut loc aceasta. Logic, pot deduce că au trecut circa douăzeci de ani de atunci. Perioada mea maximă de devorat SF-uri era în a doua jumătate a gimnaziului și prima jumătate a liceului. Mai târziu o luasem pe arătură și începusem să citesc poezie franceză simbolistă. Va trebui să verific în biblioteca părinților mei. Întrebările tulburătoare pe care mi le pun sunt: - de ce am uitat ...   Asta e nimica, să vedeţi restul articolului!
August 19, 2014 · Publicat in categoria Pelicano solitudinis
1. Sunt mai multe mașini în trafic. 2. Statusurile facebook cu poze din Grecia, Antalya și Euforie Nord se împuținează. 3. E mult mai întuneric când te trezești. 4. Îți curge nasul. 5. Ceva foșnește pe jos la contactul cu sandalele. 6. Suspinele prelungi ale unor viori îți binecuvântează inima cu o langoare monotonă. 7. Alifantis iar cântă bossanova pe toate posturile. 8. În Australia înmuguresc pomii. 9. Îți cumperi rechizite, caiet tip 2 și un penar cu spiderman. 10. Te gândești cu afecțiune la cititorii blogului tău.   Asta e nimica, să vedeţi restul articolului!
August 15, 2014 · Publicat in categoria Pelicano solitudinis
În policlinica unde lucrez e un loc secret de fumat. Eu nu fumez, dar îmi place să-l vizitez. La capătul culoarului întortocheat, treci de „toaleta personal”, dincolo de o ușă de geam mat pe care scrie „Accesul interzis”, în vârful casei scărilor din spate. Ferestrele mari sunt către est, și dau spre un cimitir. Dimineața, lumina e orbitoare, vrăbiile cântă. Sub geam se află un scaun dezafectat de birou, strâmb și instabil, dar a cărui concavitate matlasată te îmbie irezistibil să petreci 5 minute în sânul ei și în afara timpului. Adesea cedez invitației și mă așez, răsfoind agale Principiile Generale de Zootehnie ale lui A.P.Grușov. De când tot scriu la blogul ăsta (8 ani), mereu m-am plâns de imperfecțiunile limbajului și de nepriceperea mea de a-l struni, îndigui, canaliza înspre unde aș vrea să ajungă. Sunt mai bătrân și mai liniștit, că ambițios n-am fost niciodată, și nu mă mai angoasează chestia asta. Nici ideea inaccesibilului frumuseții. Frumosul ar putea fi imposibil de privit în față, dar în anumite momente el se scurge prin orificiile plase anti-țânțari.   Asta e nimica, să vedeţi restul articolului!
August 14, 2014 · Publicat in categoria Pelicano solitudinis
După cum știți, una dintre preocupările acestui blog e repertorierea uriașilor. Nu știu cum de nu l-am menționat până acum pe Vipassi. Buddhavamsa, Cronicile Buzilor, ne spun că avea în jur de 40 de metri înălțime, dar putem suspecta că, asemenea multor specii de uriași, de fapt nu a încetat niciodată să crească, având în vedere că mormântul lui ar fi fost un tumulus înalt de aproape 100 de kilometri. Avea în jur de o sută de mii de ani când a murit (îmi imaginez că după un anumit timp nu se mai ținea o numărătoare exactă), ceea ce era o vârstă venerabilă pentru acea vreme, când „oamenii” rareori depășeau optzeci de mii de ani. Am pus „oamenii” între ghilimele, pentru că e greu de spus cărei specii îi aparținea neamul lui Vipassi. Cronicile menționează că ar fi trăit acum 90 de ere, adică oricând între acum 150 de milioane de ani și 3 bilioane (mii de miliarde) de ani, în funcție de cum socotești și ce definiție a erei folosești. Înțeleg teoria unora cum că neamul lui Vipassi ar fi fost unul de dinozauri evoluați, dar mai probabil el a existat într-una dintre nenumăratele iterații și variații ale lumii ...   Asta e nimica, să vedeţi restul articolului!