Categorie: Pelicano solitudinis

Nu-mi ascult niciodată inimaInima e un animal speriatVrea să fugă, să se ascundăSă nu fie singurăNu-mi ascult nici rațiuneaRațiunea e … Continue reading “Angelologie” →

Am un sentiment ciudat când trec pe lângă depoul de tramvaie. Nu e un sentiment neplăcut, din contră, e ușor … Continue reading “Depouri” →

Ci sufletu-mi e bine prins în chingi Am construit hambar de fier în jur Fiind băiet eram băiet de mingi … Continue reading “În fetru antic” →

Sunt cel mai mare scriitor care n-a scris niciodată nimic. Cumva, mi-am creat singur un fel de aură, de mit, … Continue reading “Bene latuit, bene vixit” →

Mai țineți minte starea de urgență, când toți ne dezvoltam personal, ne făceam noi hobbyuri, învățam o limbă, cântam la … Continue reading “Moartea hobbyurilor” →

Acum vreo doișpce ani scriam textulețul ăsta, în care îmi imaginam că există două lumi, două vieți, una banală și … Continue reading “Două lumi” →

În policlinică, aveam un cabinet micuț și fără geamuri. Un fel de dulap. O fostă asistentă șefă îl înveselise cu … Continue reading “Ferestre de cabinet” →

Sunt altul sau sunt același? Deși m-am jucat adesea cu sofismele identității, niciodată nu m-am îndoit de mine însumi, ceea … Continue reading “(Untitled)” →

Am fost ieri într-un lan românesc de levănțică. It’s the thing to do în acest început de vară, să te … Continue reading “Lan de lavandă” →