Doar o însemare minusculă, conţinând o completare la bazinul hidrografic bucureştean, precum şi cu cerul de ieri din cartier. Aş fi vrut să pozez când au ieşit flăcările din pământ şi au ars semafoarele, vara asta, dar am ratat acel moment.
Nu ştiu, nene, viaţa aici pur şi simplu are gustul mult mai tare.
Incredibile, alea cu cerul! Dar eu cam bănuiesc că sunt niţel subexpuse (am remarcat asta la mai multe poze de-ale dumitale), din voia fotografului sau a aparatului… Ceea ce le dă aerul ăla sumbru si apocaliptic. Am dat odată peste o poezie de-a lui Marx către Jenny, cu imagini la fel de violente (era o poezie de dragoste!!); i-am înţeles mai uşor teoretizarea revoluţiei sângeroase. Nu pot oferi, în completarea însemnării dumitale, decât două imagini al căror autor mi-ar fi plăcut să fiu: un Dürer şi un Bruegel.
primele 2 cu cerul sunt superbe
A., multumim. Si ma bucur ca vedeti si voi pozele alea, uneori ma gandesc ca it’s all in my head. Uneori, nici mie nu-mi vine sa crez. N-am umblat, eu unul, deloc la ele sau la aparat.
Vlad, poza din mijloc, rândul de jos, dacă n-ar fi avut colţul ăla de bloc, ar fi fost de concurs, zău! Şi paserile alea hitchcockiene… dies irae, ce mai!
În altă ordine de idei, îmi pare cunoscută scriitura recentei feline! 😉
pe mine ma bucura mult pozele astea, pentru ca sunt din locuri unde nu ajung niciodata. asa, mai vad si eu alte strazi decat cele pe care le colind tot timpul.
poate ar trebui sa-ti faci un photoblog de-a dreptul 🙂
Azi de dimineata pe bicicleta in drum spre metrou ma intrebam ce gust are viata in mahalaua mea, si daca mahalaua mea chiar isi merita numele de mahala.
“viata are gust
cind locul tau din pat
este brusc mai ingust
stii ca
viata are gust
e clar
citeodata
amar…”
*chicot*
Cu cit cartierul este mai cu bani si mai cu pretentii, cu atit viata in el e mai fada, mi se pare mie. Comenta un misterios personaj pe blogul meu ca “traitorii din Germania au un auz extrem de ascutit” si ca ii deranjeaza, practic, tot ce aud in Romania. Nunu, nu in Romania: la Bucuresti. Si explicatia e aici: pretentii la liniste si individualitate. Nu vrem sa auzim nimic din ce vine de la altii.
Lasa ca viata devine fada in felul asta. Mahalaua müncheneza isi merita numele de mahala, cu conotatiile cele mai negative posibil. Locuitorii ei au numai bani, nu si sprit. Asta e diferenta intre Primaverii si Mantuleasa.
Azi de dimineata pe bicicleta in drum spre metrou ma intrebam ce gust are viata in mahalaua mea, si daca mahalaua mea müncheneza chiar si-o fi meritind numele de mahala.
“viata are gust
cind locul tau din pat
este brusc mai ingust
stii ca
viata are gust
e clar
citeodata
amar…”
*chicot*
Cu cit cartierul este mai cu bani si mai cu pretentii, cu atit viata in el e mai fada, mi se pare mie. Comenta un misterios personaj pe blogul meu ca “traitorii din Germania au un auz extrem de ascutit” si ca ii deranjeaza, practic, tot ce aud in Romania. Nunu, nu in Romania: la Bucuresti. Si explicatia e aici: pretentii la liniste si individualitate. Nu vrem sa auzim nimic din ce vine de la altii.
Lasa ca viata devine fada in felul asta. Mahalaua müncheneza isi merita numele de mahala, cu conotatiile cele mai negative posibil. Locuitorii ei au numai bani, nu si sprit. Asta e diferenta intre Primaverii si Mantuleasa.
De acord, cu tine! Si daca nu te-ai plimbat cu 32, nu stii ce ai pierdut!
In tot Bucurestiul cred ca nu e mijloc de transport care “transporta” mai mult decat tramvaiul. O fi din cauza ca liniile de tramvai sunt trasee eterne, de neschimbat, desenate cu batul pe pamant de Moise inainte sa fie crestinata Rahova. 32 te duce, daca te tii de barele lui – si trebie sa te tii bine, pentru ca dupa Piata Rahova usile nu se mai inchid, liniile electrice dispar si tramvaiul e tras de cai murgi in care indeasa jeratec cu lopata un preot dac – pana la capatul lumii cunoscute. Daca te tine poti sa patrunzi mai adanc in necunoscut si sa te agati de treptele unui fost autobuz, devenit capcana de timp, care te duce spre grota pavata cu caramizi unde sunt aruncati copiii nenascuti ai reactorului nuclear de la Magurele. Pe acolo sunt multe biciclete cu trei pedale si trei ghidoane pentru multele odrasle cu trei picioare si sase maini. Si toti cainii sunt blazati.
Tramvaiul, da, ai dreptate. M-am uitat deunazi din satelit in jos, la dealul de la Grozavesti. Se vede inca urma strazii aleia sistematizate de Odiosu’, pe unde mergea tramvaiu unșpe si cobora dealul in jos de la Leu spre Dimbovita. Da domle, se vede chiar si de la inaltimea aia… Pe urma s-a facut Trafic Greu, dar vezi ca urma liniei de tramvai nu s-a sters nici in ziua de azi.