Finalul primăverii este marcat de înflorirea teilor (care a început în Bucureşti, deşi Nusitatu zice că nu e tei, ci teiţă, care io nu ştiu ce e, o bag tot la categoria tei). Începutul verii este semnalizat de ţigăncile care apar cu levănţică. Aceste lucruri au mai fost spuse pe acest blog. Faptul că au mai fost spuse a mai fost spus şi el. Dar ce este între înflorirea teilor şi cea a ţigăncilor cu levănţică?
Un anotimp secret. Nu apare în fiecare an, şi adesea, când apare, de-abia dacă durează o zi-două, şi e greu de sesizat, în afara unui parfum maritim discret pe care toată lumea îl ia drept adiere dinspre tomberon. Ne aflăm acum însă chiar în mijlocul lui. Eu vă propun să îi găsim un nume şi nişte activităţi specifice. De exemplu, anotimpul ALGANTARONG, atunci când sunt sacrificaţe antilopele pentru sandale. E doar un exemplu, vă încurajez să găsiţi altele mult mai bune şi nu mai poci de nerăbdare după răspunsurile dumneavoastră.
În aşteptarea lor, mă voi dedica noului meu passe-temps favorit, să arunc cu găinaţ de papagal după maşinile electorale care îmi urlă din 5 în 5 minute dulci serenade pe sub balcon. Juan Vicente nu mai pridideşte cu furnizarea materiei prime.
Ca la mine nu e nevoie, aici deocamdata nu clopotzeshte decat masina cu inghetata la ora 17:00.
