După cum vedeţi, e o problemă care mă tot preocupă periodic. E clar că există anotimpuri, că avem extraordinarul noroc de a ne fi născut undeva unde sunt chiar patru. Dar cum definim un anotimp? Unde începe unul şi se termină altul? Delimitările calendaristice şi astronomice, chiar dacă or fi mulţumitoare statistic, nu au o realitate clară. Adesea, e vară încă pe 15 septembrie iar pe 20 noiembrie poate fi iarnă.
Am încercat abordarea semiologică, adică să depistez semnele de certitudine pentru fiecare anotimp (înflorirea teilor, ţigăncile cu levenţica moartea moliilor, etc), şi această cale a dus la deducerea unor anotimpuri suplimentare (cum este Antanarong, anotimpul care ţine de la înflorirea teilor la primele ţigănci cu levănţică). Cum bănuiţi, aceste anotimpuri supranumerare nu sunt decât artificii, şi n-am făcut decât să translatăm: cum poţi spune exact când s-a terminat primăvara şi a început Antanarong? Căci teii nu înfloresc peste tot în acelaşi moment. Ceea ce ne duce la pasul următor: să considerăm că fiecare punct are anotimpul său, şi eventual să găsim locul în care apare prima dată un anotimp.
Aşa am ajuns să descopăr un loc în Bucureşti unde copacii înfloresc cu o lună înaintea tuturor, ba chiar apar şi copaci exotici, nimeriţi aici nu se ştie cum, din alte anotimpuri, musonice, calme ecuatoriale, etc. Oricât de atrăgătoare ar fi ideea, în realitate avem de-a face cu un nonsens. Nu putem să calculăm derivata unui anotimp, nici integrala diferitelor puncte sau flori. Prin definiţie, anotimpul ne conţine;, este permanent în jurul nostru, nu poate fi izolat într-un punct din spaţiu. Sau cum zice înţelepciunea populară: “cu o floare nu se face primăvară”. Nici cu un colţ de stradă.
Şi iată-mă acum, după ani de vânat anotimpuri, ce păţesc? Acum două săptămâni nu puteam accepta că vara a trecut, acum, parcă nici n-a fost. Într-un anumit moment pe care nu l-am sesizat, s-a produs schimbarea.
Rămâne o singură soluţie: să acceptăm că, aşa cum anotimpul nu poate fi izolat într-un punct, nu poate fi izolat nici într-un moment. Suntem prea mici ca să putem pune degetul pe anotimp, ca să-l putem apuca. Anotimpul ne conţine, nu noi pe el. Altfel formulat: unitatea indivizibilă de timp a anotimpului e prea mare ca să o putem percepe.
Dacă acceptăm acest lucru, putem accepta că există şi alte lucruri care, deşi există şi sunt bine delimitate, au limite nedeterminabile. De exemplu, gagicile. Sau sufletul. Sau vorbele.
Orice “delimitare” e mai mult sau mai puţin artificială. Dar noi avem nevoie de ele, pentru a ne ordona lumea de idei. Altfel am fi mereu surprinşi de ce vine după vară.
am vrut sa-ti dau link la un topic de pe radioguerrilla de acu cativa ani, era despre anotimpuri, dar vad ca l-au sters, ceea ce m-a pleostit.
Mica, io îţi mulţumesc orişicum.
Vladule, sa stii ca vara nu a trecut, e o pacaleala. Am aflat si io acum o ora, intre o lectie la matematica grea de tot (e naspa rau cu trecutul in partea cealalta cu semn schimbat din clasa a II-a, va zic!), cateva game si un cantecel cu ambele maini la pian si pachetele cu sendvisuri pentru a doua zi. Eram intr-o agitatie nebuna, am terminat de facut ceaiul, m-am oprit brusc (ca incepusem sa seman cu un titirez cu crize de personalitate), am luat o pauza, am respirat adanc, m-am dus afara in parc, am fumat o tigara mentolata si am avut brusc revelatia.
Cat timp se mai aud greerii e inca vara, eterna…
vlaaaad, sunt suparata si speriata. e bine sa dai cu diagnosticu pe blogul omului? si sa-l iei la misto, cu mere? nu stiu cine a fost, dar de pe-aici de pe undeva.
Madelin, pentru mine greierii sunt toamna. De asta primele semne de toamnă apar din iulie. În noiembrie mor ultimii greieri care nu s-au adăpostit prin case, prin sobe. Cum case şi sobe sunt din ce în ce mai puţine…E naşpa rău cu trecutul de partea ailalantă cu semn şchimbat, într-adevăr.
Mica: UNDE, UNDE???CĂ MĂ DUC PESTE EL ŞI ÎI ARĂT DIN CE E FĂCUT CARTIERU RAHOVAAAA!
Ah, gata, am găsit, la dumneata pe blog. Poţi sta liniştită. Dacă aveai hemipareză de la accident vascular (prin oculzie de a. vertebrală), acuma erai la spital cu perfuzii şi tubuleţe, adică ştiai sigur, vreau să zic. Şi probabil aveai 80 de ani.
Nu a fost de la mine, că dădeam cu el dă pământ. Care te-ai luat nene de Mica? Probabil careva de pe imed, mai ajung aici mediciniştii ăştia tembeli. Nu-ţi face griji, te apăr io.
haaa, m-ai facut sa rad, asa ca acum pot s-adorm. multumim, zambim.
Aici e o lumina aurie si stralucitoare. Miine plec la Viena. Vara indiana?
Poate vreo mătuşă.
Ma gandeam la treaba asta cu anotimpurile acum vreo doo saptamani, cand am ridicat capul si am vazut un stol de rate care se carau in tarile calde. Rate, nene! RATE!
Cand eram mici, anotimpurile erau foarte bine delimitate, acum granitele le alegem cu totul si cu totul artifical si neadevarat. Intre vara si iarna se intampla doar o pereche de ghete groase si un palton. Si baltile inghetate, prevestitoare.
Sunt atatea anotimpuri cate incap in inima ta.
Dar inima mea are un singur anotimp. Nu, cu siguranţă lumea exterioară are propria ei inimă şi eu o să îi fac un EKG.
io eri am vazut doo stoluri de berze, numa ca zburau fix la 180 grade. Cre’ ca si ele au dileme cu anotimpurile.
uite ghicitoare :ce zboara fara sa zboare?
R:……………
Paula: o vrabie moartă, catapultată?
da este interesant da sa stii nu lam citit pan la sfarsit