Salutare dragi cititori, și lăsați-mă să încep prin a vă cere scuze pentru că am trecut mai rar pe aici în ultimele zile. Am fost debordat de mizilicuri. Între timp, sper că v-ați făcut comozi și v-ați simțit ca acasă.
Vă mai întrebasem io o dată ce să mai citesc la mare, și atunci m-ați ajutat, am citit toate cărțile sugerate de domniile voastre! Și au fost foarte frumoase. Așa că revin, punându-vă aceeași întrebare, și încă una. Care sunt caracteristicile lecturilor de vară? Adică, eu cam știu cam cum ar trebui să fie ceea ce citesc, dar nu știu cum să zic. E important pentru mine, pentru ceea ce citesc la mare, pe de-o parte îmi poate face vacanța mult mai frumoasă, pe de alta cartea în sine rămâne învelită într-o auroră marină pentru tot restul vieții mele.
Pot să spun cum nu trebuie să fie cartea de la mare. Nu trebuie să fie neapărat “ușoară”. Deși savurez oricând un San Antonio lângă o gogoașă pe nisip, eram la mare când am citit prima dată povestirile lui Borges. Și, cu mult timp înainte, când eram un puber de abia ițit, Florile Răului. Pe de altă parte, trebuie să fie ușor de navigat. Adică să mă poarte cartea pe mine, nu să intru eu în ea cu barca cu motor, sfâșiind alge și omorând dugongii. În rest, nu există vreo limită de gen, specie, stil.
Poate mă ajutați voi. Voi ce ați mai citit pe plajă?
Dragă Vlad, sper că ai citit în vacanță operele complete ale lui Dostoiewski. Dacă așa stau lucrurile, îți recomand pe post de intermezzo “Ultima licornă” de Peter Beagle.
😀
Le-am citit, și Beagle de asemenea.
Ia uitați, într-un top al lecturilor de vară făcut de The Independent, e și o carte despre Maramureș.
http://www.independent.co.uk/arts-entertainment/books/features/the-50-best-summer-reads-2003160.html?action=Popup&ino=45
Scrisă de un englez pe jumătate rom.
Acu’ cativa ani cand am ajuns prin delta si vama stiu ca mi-a placut foarte mult Zorba Grecul de Nikos Kazantzakis, mi s-a potrivit ca o manusa si pe plaja si in dupa-amiezile fierbinti cand stateam la umbra si citeam…
Pi atuncea ceteste si tu Tiganii de Sir Angus Fraser (de la H*manitas)
Io am cetit Anna Gavalda Cea care alina, si mi-a placut.
In America am cetit Jurnalul Oanei Pellea si Mananca, te roaga, iubeste! de E. Gilbert si ai dreptate, s-au impregnat amandoo cu starea mea de spirit voioasa de acolo.
Ai mai putea incerca Poveste despre vinuri, Ghidul vinurilor 2010, Vinul povestit, etc, au aparut o groaza
Sau ceteste si tu Makine – Veatza unui barbat necunoscut 🙂
Pai… recomand un e-book si citiva giga de carti, sa ai de unde alege, mai ales daca vacanta e lunga.
Eu m’am delectat, in lunga luna petrecuta in Vama, cu o noua descoperire in domeniul humor-fiction, Tom Holt (Snow White and the seven samurai si Paint your dragon). Daca iti place sa rizi in hohote la glume fine, recomand.
Printre picaturi am metabolizat un manual de pilotare de elicoptere si prima parte a unuia despre turbine cu gaz. Pe astea nu le’as recomanda decit celor care au parte de o vacanta intr’adevar lunga 😀
Ai dreptate cand spui ca lectura de vacanta nu poate fi orice. Ca sa mergi la sigur ai putea sa recitesti ceva ce stii sigur ca s-ar potrivi cu ambianta. Altfel, poate iesi anapoda. Eu, de ex, am plans la 80% din paginile Jurnalului Oanei Pellea. As fi fost penibila la plaja :)…
In schimb, la mare, in Grecia am avut Nabokov. Citeam doua, trei fraze si inchideam cartea si ochii. Vizualizam descrierile, personajele, ma lasam purtata in atmosfera, visam. Apoi continuam. Era multa liniste, pace si se preta.
Tot la plaja, iau Jerome K Jerome si rad nebuna si ma binedispun.
Eu am citit cele doo carti din America in singuratate, asta a ajutat. Intr-o camera de otel, intr-un parc plin cu animalute semi-salbatice. Si nu, curios, nu am plans la Oana Pellea (desi io lacrimez si la reclame). Inchideam cartea si visam, cat era de visat. Sau zambeam. Sau o iubeam pe autoare, mult.
Vladule, chiar. Ai putea sa cetesti Ursula K Le Guin – Mana stanga a intunericului. Nu numai ca-i beton de beton dar actiunea se petrece, 80% din timp, intr-un ger de crapa pietrele. Prin contrast cu canicula si briza, creca ar iesi ceva interesant.
Byatt, Possession
Mâna Stângă A Întunericului am citit-o tare demult, pe vremea când apăruse prima dată la Nemira.
Nu pot să recitesc la mare, vreau ape necunoscute 🙂
Nici ebookuri nu poci să iau: ebookuri pe plajă? Altfel am citit mormane în tramvai.
Mulţumesc de sugestii, keep’em coming!
“Lentoarea”, “Valsul de adio” sau “Nemurirea” de Kundera. Şi celelalte cărţi ale lui sunt excelente, dar tu vrei ceva care să meargă şi pe plajă.
Dada, La Lenteur a lui Kundera merge minunat pe plaja. Nu m’as feri nici sa recitesc niste piese de teatru d’ale lui Wilde (sau Caragiale, ca veni vorba 🙂 )
Ah, uitasem. Pentru cei care nu se dau inapoi de la carti pentru domnisoare de pension, ar merge si Pinaza de paianjen a Cellei Serghi. Asta chiar merge cu marea.
Aşa e, Nemurirea am citit-o şi eu pe plajă, foarte drăguţ.
Da’ tu rezişti să stai atâta la soare? Nu simţi după cinci minute că tre’ să te ridici şi să faci ceva? Nu te-nnebuneşte soarele ăla transpirogen? Lumina orbitoare, nisipul fierbinte… Beah, ce chin mi-a fost dintotdeauna să merg la plajă! (Pe bune!)
Văd că ţi s-a recomandat mai sus Kundera şi, dacă nu ai citit încă Iubiri caraghioase, sigur merge pe plajă…
La fel şi un Haruki Murakami, dar nu oricare din ele…La sud de graniţă, la vest de soare şi Cronica păsării arc ar merge, zic eu 🙂
Şi subscriu la cine a recomandat Makine, nu am citit Viaţa unui bărbat necunoscut încă, dar recomand oriunde, oricând Iubirea omenească şi Testamentul francez!
Ce rău îmi pare că nu am făcut şi eu un sondaj de felul ăsta înainte de a pleca în concediu, că, deşi am citit cărţi ok, nu prea s-au pupat cu vacanţa, cu plaja şi, dacă nu mi-au atins sufletul la citire, nu cred că vor rămâne mai aproape de sufletul meu doar pentru că le-am citit în vacanţă 🙁
Data viitoare aşa procedez, cer păreri 🙂
Se spune că despre gusturi nu de discută – dar asta ar însemna să nu mai discutăm despre aproape nimic. Eu dau cu piciorul tabuului ăstuia şi zic aşa: cine recomandă Murakami-urile şi Kundera-ul de mai sus pentru citit pe plajă probabil că de obicei doar patinează pe suprafaţa cărţilor.
Hai să repetăm împreună: unuu… dooi… treei… şi! PLAAA-JĂ! PLAAA-JĂ! Bravo, hai înc-o dat’: PLAAA-JĂ! Uf, acum cred că s-a-nţeles.
(Şi-acum o să sară Madelin în discuţie şi-o să-ntrebe cum se defineşte “plaja”.)
A., de acord cu tine doar daca plaja inseamna costum de baie cu volanase, unghii roz si cocktail cu umbreluta. Daca e plaja si relaxare nu tre’ sa fie neaparat si superficial. Zic eu (dupa cum scriam mai sus, printre lecturile de plaja de anul asta la mine s’a aflat si un manual de pilotat elicoptere :D).
Acum sa fim seriosi, lectura profunda nu inseamna neaparat sa faci fise. Si daca tii neaparat la ele nu te opreste nimeni sa iei si un caiet cu pix atasat pe linga carte.
Nu mai intreb, ca te-a lamurit MBadragan. Desi cred ca ar merita intrebat ce e aia PLAJAAAA! Gagici multe si goale? Par pe picioare? Femei grase? Bere si mici? Angoase existentiale pe dupa ochelati de soare maron si ntelectuali?
(Dumneata unde cetesti Murakami, dl.A.? In beci? In pod? Patinand pe gheatza subtire a realitatii?)
Pe plaja ar merge si Revista Urzica. Or benzi desenate.
Mai există Urzica?
Plaja este modesta aventură marină a unui tânăr burghez sărac, care nu poate, nu știe să plece pe mare. E un petic de nisip lângă portul din Mangalia, întotdeauna primăvara sau la început de toamnă, când tonele de carne n-au ajuns din/s-au întors în provincie. Unde o singură sălcioară (măslin rusesc) crește pur și simplu din piatră seacă de atâția ani.
E soarele după care sunt ahtiat, chiar dacă e periculos și nesănătos, care îmi intră pe sub piele cu atâta forță încât după aia nu mai poate să iasă și mă face să luminez noaptea cu o paloare fantomatic-selenară. E thalassemia de care sufăr din naștere. E locul unde mi-am terminat fiecare an din viață, 31 la număr, fără excepție, și care conferă astfel o oarecare profunzime acestui timp nu prea lat și nu prea lung.
Plus gagici și ulei plăcut mirositor, gogoși, alviță, etc.
M-am apucat să citesc Jonathan Strange & Mr Norrel, na. Dar probabil o să o termin înainte să ajung pe plajă.
Eu cred ca teoretic putem citi orice, oriunde. DAR, la plaja, oameni buni, e pacat sa ne rupem chiar asa, de tot de realitate, caci ea e frumoasa si relaxanta, de-aia ii zicem vacanta. Si-atunci lectura de plaja trebuie sa fie nici prea-prea, nici foarte-foarte. Sa fie un pic de relaxare si pentru minte si pentru suflet. Cand lectura te solicita intens intelectual sau te ravaseste sufleteste… vacanta risca sa ramana marcata altcumva decat ar trebui.
Cred ca mai exista, pe la anticariat. Am gasit un anticariat din Timisoara unde am comandat KonTiki, si Nicuta Tanase, si altele.
De ziua ta sau de reveillon? In fiecare an!?! Ca lumea. Inseamna ca (si) ai tai erau calatori.
În mod ciudat, plaja e una dintre puținele locuri în care mă pot desprinde ușor de realitate și pot fi atent la ceea ce citesc mai mult de 1 oră. În mod și mai ciudat, nu mai pot să fac ca acum 10 ani, când stăteam uneori 16 ore singur în casă, aplecat asupra unei cărți ponosite și total non-fashionable, uitând să mănânc și uneori să dorm, în timp ce afară marile ploi de noiembrie se dezlănțuiau. Frate, ce de platitudini am putut înghesui în fraza precedentă.
… ce altceva sa faci cand noiembrie se dezlantuie…?! 🙂
Plaje ? Un port la rasarit ! Daca nu este cam prafuit ?
Aici nu e vorba doar de gusturi, ci depinde de felul în care eşti obişnuit, de ce medii de citit ai exersat…eu personal citesc şi în metrou şi nu doar patinez :))
Cum, de regulă, pot citi fără nici o problemă cu muzică şi în gălăgie (am trăit nişte ani într-un cămin studenţesc şi am rămas adaptată), lecturile mele pot fi bulversate doar de propriile gânduri şi stări cărora nu le pot da off oricând, dar care, la plajă, sunt foarte docile :D. Întâmplător (sau chiar asta i-o fi menirea), plaja chiar reuşeşte să mă facă să mă desprind de realitate şi să mă cufund în lectură.
“Gagici multe si goale? Par pe picioare? Femei grase?”
Singurele femele cu păr pe picioare care îmi plac sunt pisicile.
“Dumneata unde cetesti Murakami, dl.A.?”
Cum discuţia a plecat de la “Cronica păsării-arc” aş putea răspunde aşa: cobor pe fundul unui puţ secat şi citesc acolo la lumina lanternei.
Realitatea este, însă, mai tristă: pentru citit mă aciuez şi eu, hăituit, prin ce cotloane igrasioase pot, cu speranţa că acolo nu mă va ajunge mâna înmăciucată a lui Madelin (şarpe cu venin!).
MBadragan, şi eu sunt de acord cu dumneavoastră. Dar am spus eu că plaja trebuie să fie superficială? Nu! Cele trei titluri ale lui Kundera pe care le-am recomandat au calitatea rarisimă de a nu fi superficiale (Kundera tratează mai mereu teme serioase), rămânând însă agreabile (puţinor autori le reuşeşte asta).
Pe de altă parte, “La sud de graniţă, la vest de soare” mie mi s-a părut o carte tristă. (Este o carte despre regrete şi remuşcări, despre sentimente de vinovăţie şi despre fantomele unor iubiri care refuză să moară chiar şi după ani buni, despre un trecut care împiedică prezentul să fie – ceva foarte în stilul lui Wong Kar Wai.) Iar “Cronica păsării-arc” este un roman mult prea stufos, cu multe povestiri în povestiri (una din marotele postmodernismului), şi pe alocuri prea sumbru – de exemplu, scena jupuirii de viu a spionului japonez în Manciuria.
Prin lectură de plajă (sau de vacanţă) înţeleg cărţi care să nu-ţi cadă în suflet ca nişte bolovani, şi care să nu te apese. Lăsăm astfel de cărţi pentru noiembrie…
Vlad, s-au strâns multe comentarii, sper să-l citeşti şi pe ăsta înainte de a pleca:
1) Llosa, “Mătuşa Julia şi condeierul”. M-am cocoşat de râs pe alocuri!
2) Păi, dacă tot s-a vorbit de ea: “Kon Tiki”. Cu greu mi-aş putea imagina ceva mai potrivit pentru o vacanţă la mare.
3) Sadoveanu, “Creanga de aur” şi “Divanul persian”.
4) Alexandra David-Néel, “Magia dragostei şi magie neagră” – o carte pe care îţi garantez că nu o vei putea lăsa din mână până la sfârşit, oricât te-ar chinui diureza…
5) Jung, “Amintiri, vise, reflecţii” – dar mi-e teamă că pe asta ai citit-o, fie şi din curiozitate profesională.
6) Câteva kilograme de Pif-uri vechi, la recitit. Să creadă tipessele cu Coelho de pe plajă că eşti “intellectually challenged”, să se simtă şi ele superioare cuiva…
Ca unul ce a citit finalul Caii Regale a lui Malraux intr’un autobuz plin ochi dinspre Bucuresti spre Magurele (reminder: finalul contine una dintre cele mai intense scene erotice, de fapt o incrucisare teribila Eros-Thanatos, din istoria literaturii), mai ca’mi vine sa recomand lecturi potrivite in locuri nepotrivite. Contrastul are, cu doza de concentrare adecvata, darul de a amplifica trairile generate din lectura.
Dar poate e doar un soi de exhibitionism de care sufar doar eu.
In privinta lui Kundera sintem in acord. Anul trecut a fost declarat anul lui in calendarul meu 🙂
M-am chinuit să citesc “Calea Regală”. Nu ştiu de ce.
Nu citesc niciodată în mijloacele de transport. Nici măcar în tren sau în avion. Nu pot. Cititul e o chestie destul de intimă (ca şi ascultatul muzicii), nu o pot face sub ochii altora. Nu reuşesc să mă destind şi să nu mă mai gândesc la privirile lor asupra mea.
7) Eco, nene! De exemplu, culegerile de articole din L’Espresso, unde avea o rubrică permanentă, “Pliculeţul Minervei”. Sunt vreo trei asemenea culegeri, apărute la Humanitas: “Pliculeţul Minervei”, “Jurnal sumar”, “Minunea Sfântului Baudolino”. Alternativă: “Flacăra reginei Loana”.
8) Horia Matei – “Literatura şi fascinaţia aventurii” (mai ales capitolele despre piraţi şi despre marile descoperiri geografice).
9) Daniel Kehlmann – “Măsurarea lumii”. Atât de savuroasă că nu mă pricep să ţi-o descriu. O împletire inteligentă şi cu haz a două biografii: Gauss şi A. von Humboldt.
10) Nicolas Bouvier – “Cronică japoneză” şi “Rostul lumii”. Perfecte pentru vacanţă (dar nu numai!).
11) Kipling – “Kim” (nu cred că e neapărat pentru copii).
12) Rushdie, “Shalimar clownul”.
13) Povestirile lui Poe (“Scrieri alese” se cheamă volumul meu).
14) Ada Brumaru – “Romantismul în muzică” (delicios povestită agitaţia romantic-revoluţionară din 1830: căderea lui Carol X, dar şi agitaţia provocată de Hernani şi de “Simfonia fantastică”; Paganini îngenunchind în faţa lui strâmtoratului Berlioz şi declarându-l un geniu, apoi trimiţându-i 20.000 franci; Berlioz înnebunit după Harriet Smithson.)
15) “Scrisorile lui Mozart”
16) Memoriile şi scrisorile lui Berlioz (cât de mult se amuza rememorând cum s-a răzbunat odată pe Cherubini…).
17) “Viaţa lui Benvenutto Celini, scrisă de el însuşi” (Florenţa din Cinquecento, pe bune)
18) Şi-atunci de ce să nu recitim “Decameronul”?
19) Eliade – “Gaudeamus”, continuarea “Romanului adolescentului miop”.
20) Ted Anton, “Eros, magie şi asasinarea profesorului Culianu” (poţi să nu crezi o iotă din teoria autorului, dar cartea merită citită).
21) Culianu, “Jocul de smarald”
22) C.W. Ceram, “Zei, morminte, cărturari”, o carte superbă despre civilizaţii de demult şi despre microbul incurabil al arheologiei.
Partea proastă e că bănuiesc că ai citit cam tot ce e mai sus…
Ciudat, Calea Regala mi se pare una dintre cele mai usor citit carti ale lui. O fi iar pacatosul de gust la mijloc 🙂
La partea cu cititul “in public” diferim mult. Eu citesc din orice pozitie (la volan la semafor, in autobuz, avion, tren, in mers pe trotuar facind slalom printre masini parcate tembel si pietoni).
Apropos de asta, mai am o experienta care merita traita. Castelul lui Kafka citit in timpul unei calatorii lungi cu trenul. Vecinii de vagon deveniti personaje, paranoia cartii mutata in exterior, sentimentul ca nu sint dorit acolo, ca ceilalti vor sa’mi fure locul, fiecare privire capatind semnificatii ascunse. Daca as avea de ales, as reciti cartea in aceleasi conditii.
Stiu, cititul e o indeletnicire solitara. Dar uneori merita sa experimentezi. Citind, devii regizorul propriului film facut pe marginea cartii. Uneori e interesant sa lasi ceva loc de improvizatie, sa nu mai controlezi decorurile si distributia. E posibil sa iasa lucruri faine.
Cum ar fi sa citesti Lolita pe plaja avind alaturi de cearsaf o pustoaica de 14-15, frumoasa si pisicoasa, care zimbeste strengar spre tine vazind titlul cartii?
“Cum ar fi sa citesti Lolita pe plaja avind alaturi de cearsaf o pustoaica de 14-15, frumoasa si pisicoasa, care zimbeste strengar spre tine vazind titlul cartii?”
Ar merge, dar ar trebui să-ţi tragi prevăzător peste mijloc un cearceaf cu pliuri multe. Ori să porţi pantaloni largi şi să ţii un picior îndoit din genunchi.
Asta ca sa’i dai si mai multe motive sa zimbeasca strengareste 🙂 E drept, e preferabil unei batai zdravene de la taica’su 🙂
Eram si io curioasa unde se poate citi ca sa nu “de obicei doar patinezi pe suprafata cartilor”. Ca pareati foarte sigur, asa. Un fel de autoritate suprema in materie.
Insa, iar-si-din-nou, schimbul de comentarii cu MBadragan m-a lamurit.
Ma intreb de ce nu ati raspuns si la comentariul cu nume si prenume… asta apropo de venin. Chiar daca nu rimeaza.
Rectificare: “Benvenutto Celini” -> “Benvenuto Cellini”. Asta-i o chestie care mă omoară la italiană.
Hai mai Madelin, nu te Urzica si tu asa tare. I’a scapat omului o judecata mai aspra si tu’l acuzi de venin? 🙂
Sau asta e un balet mai vechi de’al vostru si ma bag eu aiurea stricindu’va coregrafia? Am lipsit vreo luna din zona si e posibil sa fi pierdut ceva faze. 🙂
Sa esplicam, ca asa ii place si lui A., cu esplicatii si lincuri.
Toate comentariile mele de aici au fost provocate.
Prima provocare (vezi mai sus):
“(Şi-acum o să sară Madelin în discuţie şi-o să-ntrebe cum se defineşte “plaja”.)”
A doua provocare (tot de mai sus):
[…]cu speranţa că acolo nu mă va ajunge mâna înmăciucată a lui Madelin (şarpe cu venin!)”
De ce are Madelin venin? Pai ia sa vedem.
“Madelin are venin” pentru ca un comentariu al domnului A. a fost cenzurat pe blogul ei propriu si personal (unde, by the way, Madelin isi declara numele si prenumele reale). Postul in sine era inofensiv. Comentariul, la gluma si shto, dar depasind anumite limite. Ce m-a iritat nu au fost cuvintele in sine (inlocuite de mine cu stelute), care amestecau aluzii la droguri, stoarfe si fraude pe internet ci faptul ca ele erau plasate intr-un context nepotrivit. Pana la urma urmelor, vorbeam despre fiul meu, nu? Ca dovada, la urmatorul post, comentariile lui A. nu au mai fost cenzurate deloc.
Povestea asta e cu repetitie (de aia am si avut rezerve). In trecut, Vlad a avut neplaceri in urma unor comentarii similare. Cand a aparut la ziar ca traficant, complet aiurea-n tramvai si datorita unui ziarist care-si scrie articolele zilnice si platite survoland netul la prima ora, si facand copi-peist fara discernamant. Domnul ziarist a gasit neste comentarii similare, ale aceluiasi domn A., dar el nu le-a putut interpreta ca glumete, fiind tampit.
Io nu raspund neprovocata. Pana si intrebarea pe care i-am toooot adresat-o lui A.: “vi se pare normal acest comportament al dvs in contextul chestiei ca io si Vlad avem nume reale si bloguri personale dar nu stim cu cine stam de vorba pe chestii asa de arzatoare?” a fost pusa tot provocat. Ca raspuns la neste calambururi jmechere cu numele meu real, tot pe aici pe undeva.
Nu solicit nici macar scuze, dar, domnule A., lasati-ma asa, neprovocata.
1. Copii, nu vă certatz. A., nu mai face năzbâtii pe la Madelin.
2. Uau, ce de sugestii! Mulţumesc mult! Acum am doar debaraua şuaului, sau cum zice franţuzu.
De un anume Carlos Ruiz Zdrahon aţi auzit? Mi-a fost recomandat cu căldură.
Nu mai găsesc pe nicăieri cartea Susannei Clarke, Jonathan Strange & Mr Norrel. Eu am doar un ebook foarte prost scanat. În librării pare epuizat.
1. Io nu ma certam, io discutam. Adevarul e ca, depedeve virtual sau nu, toti suntem neste copchii.
2. Scuze da deranj.
1. io ma intrebam, io nu stiam:
cine era acel v l a d s t r o e s c u,
medicul-care-ne-spune-de ce-pleaca-din-tara,
depeteve, vineri la pro-esca?!
si, mai ales, de cand face tata prajituri?..
2. sa recomand, asadar. de la ‘debaraua suaului’ imi veni idee:
Luca Pitzu.
24) Junichiro Tanizaki, “O pisică, un bărbat şi două femei” – o carte care îţi provoacă un râs discret, în barbă, mustăcit. Între ameninţarea cu plecarea a soţiei şi gonirea motanului râzgâiat nu e limpede care e mai uşor de ales.
25) Yasunari Kawabata, “Frumoasele adormite”
26) Amoz Oz, “Cutia neagră”. O carte de fapt foarte gravă, dar pe care o face de vacanţă umorul strecurat de Oz pentru a nu-l apăsa prea tare pe cititor.
27) Stephen Vizinczey, “Elogiu femeilor mature” (to’ar’şa Dilly, se aude?)
Partea nasoală e că, pe măsură ce scotocesc în mine însumi după titluri de vacanţă, am impresia că din celelalte (de “nevacanţă”) nici nu găsesc. Sau, mai bine zis, nu reuşesc să-mi aduc aminte nimic din cărţile academice, “serioase”, pe care le-am citit.
Nu-i nimic, ne salvează Vlad onoarea, că văd că pe Facebook şi l-a pus la “alte interese” pe Heidegger.
De un anume Carlos Ruiz Zdrahon aţi auzit? Mi-a fost recomandat cu căldură.
Carlos Ruiz Zafón? Nu am citit, dar se pare că se vinde teribil de bine. Când un autor e tradus aşa de repede în aşa de multe limbi şi se vinde în atâtea milioane de exemplare, încep să am dubii. Iar când îşi face şi sit web, lucrurile sunt cam clare. (În plus, nu-mi plac copertele.) În româneşte au apărut la Polirom “Umbra vântului” şi “Jocul îngerului”.
“Nu mai găsesc pe nicăieri […]. În librării pare epuizat.”
Vlad, eu de vreo 3 ani nu mi-am mai cumpărat nicio carte, iar motivul este că mi-am făcut abonament la Biblioteca metropolitană. Este un mini-paradis. Au foarte multe din cărţile apărute (recent) în româneşte, păstrate de cele mai multe ori în stare bună, iar inventarul a devenit recent informatizat, deci uşor de folosit. În plus, e gratuit! (După ceva timp petrecut la francezi aproape că ajungi să cauţi chestia asta…)
“Copii, nu vă certatz. A., nu mai face năzbâtii pe la Madelin.”
Bine, tati.
“Io nu ma certam”
Confirm, Madelin nu se certa. Madelin doar dădea cu mine prieteneşte de toţi pereţii (“La femme Nikita”). I-a sărit ţandăra şi m-a făcut ţăndări.
Vlad, am descoperit că eşti un “naţionalist” tenor! După poze mă gândeam că eşti un bas periculos, gen Iosif Sava!
Semnele de întrebare – nu ştiu, nu vreau să mă pronunţ, dar eu zic că idealismul, atâta vreme cât nu e demagogic (deci: atâta vreme cât este trăit cristic, ca suferinţă, într-o lume neidealistă) e frumos, onorant şi demn de respect la orice vârstă.
Vezi, să te bărbiereşti când pleci la mare, să nu rămâi alb sub bărbie!
“Confirm, Madelin nu se certa. Madelin doar dădea cu mine prieteneşte de toţi pereţii (“La femme Nikita”). I-a sărit ţandăra şi m-a făcut ţăndări”
Greșât! (copirait mamaia de la Vladeni)
Nu mi-a sarit nici o tandara.
(“io nu ma certam io discutam” e o gluma pe care nu o inteleg decat Tapirul si mama, ca asa ii raspundeam in copilarie mamei cand ne intreba de ce ne certam)
Prieteneste? nici gand. Ci-n spiritul dreptatii si cunoasterii, domnule, ca stiu ca tineti la el (la spirit, that is).
Monsieur Hulot?
🙂
Vocea mi se subţiază când sunt stressat, plus că nu ştiu de ce la tv se aude şi mai subţire.
În fine, o să scriu un post despre asta cu naţionalismul.
“Vocea mi se subţiază când sunt stressat”
Aaa, păi eu credeam că psihiatrii şi psihoterapeuţii au deja savoir-faire-ul necesar pentru a se destresa (sau dedeprima 🙂 ). Oricum, eşti stresat cu doi “s”, probabil asta e differenţa faţă de nespecialişti! 😉
“la tv se aude şi mai subţire”
Da, dom’le, aşa am remarcat şi eu. În plus, la TV suntem şi mai îndesaţi, mai cărunţi, cu porii mai mari, nasul mai gros şi pungile la ochi mai vizibile. O fi aparatura ăstora de la Pro învechită şi n-are opţiune de photoshopare by default.
“o să scriu un post despre asta cu naţionalismul”
Nu cred că e cazul, reporterul părea a fi fost coleg de promoţie cu celebrul Robert Veress, demascatorul de narcomani. E evident că a folosit cuvântul greşit, nu cred că merită să dai lămuriri. Oricum, rândurile mele de mai sus se refereau la orice tip de idealism (chiar şi la vreunul de stânga), nu doar la cele cu iz paşoptist.
“si, mai ales, de cand face tata prajituri?..”
Ăăă… ahăm… Vlad, cumva membri de-ai familiei tale din când în când mai aruncă un ochi pe-aici să vadă dacă copiii sunt cuminţi? Adică aiurelile noastre sunt citite de lume multă? Păi nu era vorba de doar doi cititori?