Oare ce viață au autorii care ne scriu blogurile? Ce face Vlad al Mahalalei atunci când nu scrie aici? Zace plin de praf în dulap? Privește cu infinită tânjire pe geamul mansardei sale din strada Nisipari, așteptând un vizitator despre care știe sigur că nu mai vine?
Sau are viața lui secretă, despre care noi nu știm nimic? Poate se îmbarcă și pleacă pe mare, în drum către Țara de Foc. Lipsit de rigorile civile ale cărnii și oaselor, ar putea face parapantă în Yucatan. Sau poate mai scrie și alte bloguri, sub alte nume.
Dar când un blog dispare, ce se întâmplă cu autorul?
I-am pus aceste întrebări chiar lui Vlad al Mahalalei, și iată ce ne-a răspuns:
– Nimic atât de interesant pe cât credeți. Caut, găsesc și citesc bloguri ale personajelor din Pif Gadget (și Vaillant) și ale autorilor lor, din cei care mai trăiesc. Îl știam pe cel al lui Mircea Arapu, l-am descoperit și pe al lui Godard (La Jungle en Folie), Corteggiani, Dicentim. Există chiar și un blog al lui Pif, dar nu știu cine îl scrie.
– Mă documentez de zor despre cum aș putea să o transform pe Marghioala într-o fixie. Învăț din ce în ce mai multe, dar n-am pus încă mâna pe unelte.
– Am într-adevăr alte câteva bloguri secrete. În majoritatea, nu scriu nimic, sunt doar locuri în care mă duc din când în când ca să stau degeaba și să mestec semințe de dovleac. De altfel, și în Mahala cam tot așa e.
There you go, nimic palpitant.
“Oh la la”, sagte Pif, “Der Hund ist immer mehr, als er von sich weiss”.
Sagt ! Warum ? 🙂
Oh nein! Hercule, bist du hier?