A fost o iarnă lungă. N-am trecut ușor prin ea. Nu pot spune, Doamne ferește, că mi s-a întâmplat vreo nenorocire. De fapt, nu mi s-a întâmplat nimic deosebit. Doar o creștere de tensiune. La serviciu, stresul a fost din ce în ce mai mare, cu satisfacții din ce în ce mai mici. Am început să dorm prost noaptea din cauza asta. Mi-am petrecut sărbătorile de iarnă frământându-mă pe teme profesionale. Am început să mă enervez, io care eram un monoment ridicat calmului egal și plin de demnitate. Analizele mi-au ieșit proaste, sunt anemic și am grăsimi prea multe în sânge. Viața în famelie numeroasă și cu renumerație mică e foarte frumoasă, dar și albitoare de peri. Un prieten îmi zicea că, la meseria mea, ar trebui să am un soi de supapă, ceva. Doar că, în ultimul an, timpul meu liber, doar al meu, a dispărut cu totul. Orice deviere de la programul standard necesită manevre prea complexe ca să mai merite. O vreme, am stat treaz după ce s-a culcat toată lumea, ca să mai citesc barem câteva pagini. Cu timpul, n-am mai fost în stare, după opt seara eram mucus.
Iar dimineața mă trezeam ca să văd pe geam cețurile alea urâte și să o iau de la început.
Un lucru însă, m-a făcut să strâng din dinți, ba chiar și să rânjesc din când în când. Ideea că, de 1 mai, merg la mare pe bicicletă. Ideea mi s-a cuibărit în cap toamna trecută, și a tot crescut, ca un sufleu magnific. Mi-am aranjat programul din timp, cu grijă, am mobilizat toată familia extinsă, care a trebuit să-și schimbe toată viața în jurul acestui eveniment. Le mulțumesc pe această cale. Singurul lucru pe care l-am uitat complet a fost să mă înscriu. Am aflat azi de dimineață că de zilele astea s-au deschis plățile, dar înscrierile începuseră de două luni, și toate locurile s-au ocupat demult. Așa că nu mă mai duc nicăieri cu nicio bicicletă.
După ce am înghițit vestea, mi-am închis leptopul. Leptopul meu are un ecran care mai stă doar într-o balama, nu mai are baterie și încărcătorul are mufa lipită cu scoci. Am privit pe geamul mansardei mele la șirul nesfârșit de blocuri bucureștene. Sunt multe, tare multe, unele vechi și urâte, altele noi și urâte. Din loc în loc, se deschid carii urâte, unde s-au făcut demolări și n-au mai fost bani de construit peste. Bucureștii se repliază asupra lor înșile, și nu e cale de scăpare. Anul trecut, am tot încercat să ies din ei, pe două roți, înfruntând camioanele și hoardele de câini care păzesc granițele, dar anul ăsta nu cred că o s-o mai fac. Nu merită efortul. Mi-am făcut ghiozdanul, mi-am pus șapca și am coborât. Mi-am privit bececleta fixă, cea cu care vrusesem să merg la mare. De fapt, nu prea am privit-o, că mi-a fost rușine. Am lăsat-o legată de gard și m-am urcat, în schimb, pe bătrâna Batavus. Am pornit-o, resemnat, spre serviciu. Roțile se frecau de apărătoarele instalate săptămâna trecută, fâșâind sinistru.
Nu e chiar aria mea de preocupare profesionala, dar as zice a-s niste miiici elemente de depresie.
Altfel, arumente forte pentru profesia de medic in RO, pentru Bucuresti si pentru o famile mare.
🙂 A se lua un pahar de vin rosu/zi, la vreme de seara, cu ganduri bune si melodioase. Combate -zice-se – anemia, detoxifiaza sangele si coloreaza blocurile de pe retina 🙂 . Pot sa spun din propria-mi experienta recenta ca functioneaza.
Genovevadans (username-ul dumitale îmi aduce aminte de “bebelușelor, dans!”), fac deja asta de ceva vreme. Băbeasca neagră de Focșani e otrava mea, un pahar pe zi, la masă.
gigi: miiiiiiici, miiiiiiiiiiiiiiiiici de tot.
Daca ai anemie este pentru ca esti bampirizat. Trebuie sa iti procuri usturoi pe care sa il pui la geamuri, usi (inclusiv la geamul de la baie, da, da) si pe care sa il mananci si ziua si noaptea. Pentru colesterol trebuie sa mananci peste, in special sardine, am citit in Formula As ca ajuta. Iar pentru tinere de minte un calendar in forma de roata de bicicleta, din care sa rupi zilnic spunand urmatoarea mantra (de zece ori): la anu’ nu mai fac.
Si pentru biata bicicleta – o Revizie Mare. Merita acum, la inceput de primavara.
Ce trebuie sa fac sa nu mai primesc mail de la “Dulce Mahala”?.
N-am nici un remediu, doar un “awwww…” de compatimire…
Of, acum sa trec si de testul calculului.
Borntobewoman, primiți email pentru că v-ați abonat. V-am dezabonat eu, sper că asta rezolvă problema.
Interesantă teoria cu vampirii, dar e mai probabil să fiu anemic fiindcă am talasemie.
Nu cred că mă duc la anul cu bececleta la mare. Nu întineresc și e clar că sunt prea varză.
Ciudat, chiar înainte să-ți citesc comentariul am fost afară, unde m-am întâlnit cu vecinul M. și vecinul B. B a adus țuică de Căciulați, și împreună ne-am revizuit bicicletele. Eu aveam patru de revizuit, le-am făcut pe toate. A fost reconfortant.
Felicitări, ați reușit! Să știți că aproape nimeni nu trece de testul calcululului de la prima încercare.
pai tu vroiai sa te duci anemic la mare cu bicla? nu stii ca face rau la boli de sange :)))
(pe aici prin Romania. Mie dr strainezi mi-au spus ca n-au auzit de asa ceva)
Iarna asta a adus o lipsa de sens la oamenii un pic mai sensibili si prea ocupati sa intre in contact cu ei insisi.
Ca urmare, si eu m-am imbolnavit de 3 ori intr-o luna, odata cu sperietura mare, caci lipsa splinei si lipsa reactiei la primele 3 zile de antibiotic au fost cam …intelegi tu.
Am lucrat chestii gri si greu de cuantificat la satisfactii si n-am avut timp nici macar de o boaba pe portativ.
Mi-am iesit total din forma la alergat, pe bicla nu m-am suit de nustiucand. Dar de maine, ah, de maine…..:)
Ma duc sa rezolv ecuatia si apoi sa ma hotarasc daca trimit comentariul asta lung si narcisist
Il trimit, sa te razi 🙂
Adica ai revizuit cele doua biciclete pe care le-ai vazut dublu din cauza tuicii de Caciulati?
Sau mai aveai doua biciclete in pod. Da, probabil asta e. Ca de palinca de Baia Mare a auzit tot poporul, dar de Caciulati pardon. Unde sta asta pe scala tuicii?
BLEGOO (clefăind cu suficiență): “Don’ Doctor… vă zic io cum stă treaba… că e cunoscute și răs-suflate.
Nu-i boală grea… e tratabilă, cu osibire la intelectuali – ăia care muncește cu capu’. Nouăj’ nouă la sută dîn cazuri… treaba stă așa:
1) Lipsă dă alcol în sânje – procentaj sub limita optimă.
2) Lipsă dă activitate secsuală regulată.
3) Lipsă dă preocupare extraprofesională.
Mă rog, în cazu’ d-tale, mai e și chestia cu:
4) Lipsa dă 2-3 cărți care să te gîdile plăcut la bibilică.
În orice caz, muzica dă fanfară orășenească ajută mult, ca și înregistrarea din ’79 al corului Sfatului Popular com. Bușnegi – “Deșteaptă-te Române” – de 2 ori pe zi – dimineața la sculare și seara la culcare.
Opțional, la programu’ dă seară se poate pune “Hora Unirii” – versurile fiind mai potrivite pentru activitatea 2).
@ Vlad: (Da, si mie imi aduce aminte de vremuri balonate, l-as schimba dar nu ma pricep la anagrame si aici “lacrimile lui Ovidiu” nu ma ajuta) Din cand in cand e bine sa mai schimbe omul Babeasca cu vreo Tropaiala sprintena de Bohotin sau de care-o fi, numa’ sangele sa-l curga fara gheata la mal.
Vlad, ma dezabonasem si eu, dar primeam in continuare. Nu ca nu mi-ar placea aici, dar voi aveti o casta a voastra in care ma simt ca o intrusa. Asa ca e mai bine sa ma uschesc d-aici.
@ borntobewoman:
Ce castă tanti? Unde, care… de ce?!?
Asta e mahala liberă… neatârnată dă imperii ioropene! Facem fiecare ce vrea!
Scriem care ce poate!
Confuzionezi majoritar!
Aicea e RăsPublica lu’ Don’ Doctor Vlad… care este!
Un teritoriu’ dă OAMENI!
Nu dă LEGI!
(mă rog, primim și fimei… chiar le amușinăm!)
oxigenul in surplus de la amusinat da stari
@ doru:
(Lorin Ioan Fortuna)
@ Blegoo:
Blegoo, bine, puisor.
E o placere sa te vizitez, sa citesc scrierile tale si sa citesc, desigur, comentariile vizitatorilor tai. Ma bucur ca am privilegiul asta. Legat de subiect, “stresul (…) din ce în ce mai mare, cu satisfacții din ce în ce mai mici” ne da peste cap pe toti, mai mult, mai putin, unii isi dau seama exact ce se petrece sau mai bine zis stiu sa-si defineasca trairile, altii nu. Cam naspa cand se aduna multe si rezolvarea este undeva, departe. Incercam sa le facem pe toate dar nu ne iese mereu. Te inteleg. Stai sa vezi cand vor creste puii. Eu sunt bunica, locuim inca cu “copiii”(caci vor fi mereu “copii” pana ce noi nu vom mai fi), si copiii lor, familie numeroasa, nu gluma. Noroc ca stam la casa, vara ne mai imprastiem si prin curte :). E frumos dar pentru cel care “tine casa” este o situatie “albitoare de peri”. Ajungi sa nu-ti mai apartii, sa nu mai fii tu, sa fii fiecare in parte dintre membrii familiei sau sa fii totalul lor caci toti au nevoi mai presus de ale tale pentru ca-ti doresti ca lor sa le fie bine.Tu nu contezi. Nici pentru tine si nici pentru ei deoarece ei sunt prea ocupati cu ale lor. La servici trebuie sa faci totul cum se cuvine, acasa la fel. Se poate, o perioada mai scurta sau mai lunga. Apoi simti ca te coplesesc toate si iti vine sa fugi departe sa nu te gaseasca nimeni. Nu o faci. Nu fugi pentru ca nu poti trai singur. Ai familia pe care o iubesti prea mult, mai mult decat pe tine, ai jobul la care nu poti sa renunti. Cam asta e, pe scurt. Noroc de tine ca iti citesc randurile. Ai talent si suflet, un suflet bun. Si esti si destept. Atat! O primavara frumoasa tie si familiei tale!
@borntobewoman: nu e nicio castă. Dar nu ești singura care se simte în plus. Eu adesea mă simt în plus, chiar aici. Deci e pe undeva vina mahalalei, doar că n-am găsit eu esplicația. Altfel, da, tonul e relativ prietenos, unii dintre noi am ajuns să ne cunoaștem bine, dar tot de pe net, ca să zic așa. Există o comunitate în mahala, dar e una deschisă și ești binevenită oricând.
BLEGOO (rânjind cu superioritate): ” Io nu înțeleg cum vine asta – Nu ca nu mi-ar placea aici, dar voi aveti o casta a voastra in care ma simt ca o intrusa – păi, ori îți place, ori nu-ți place.
Dacă-ți place, implică-te!
Adu contribuții, șterge prafu’, alungă maidanezii… dă-ți cu părerea!
(serios): “Uite… bunăoară… IO.
Am amușinat p-acilea – când eram câțelandru! – muuuult timp (foo’ săptămână, să zic) până să deschiz botu’ și să mârâi așa, nițel, degeaba.
Poate părea intimidant la început (așa mi s-a părut mie) – da’ Vlad are dreptate – e comunitate dășchisă – dăm cu părerea, nu cu paru’!
Și vorba proverbului “știu că-s prost, da’ când mă uit în jur, prind curaj” – e tip de acțiune subînțeleasă în mahala.
Ai ceva de zis? Dă-i drumu’, nu ține în tine, că cauzează încurcături dă neutroni în creer…”
🙂
Bleego, iarna a trecut, cartile le-am terminat si tot nu suntem mintuiti.
@ doru:
BLEGOO (cu voioșie stahanovistă): ” ‘aidi, bre… că nu-i dreaq’ chiar așa dă negru! Cum zicea ăla la Stalingrad: “Situation desperate, but not serious!”
Ce dacă s-a terminat cărțile?
Mai avem fimeile… băuturica… nu-i ca și cum gata! Începem să șopuim la coșciuge reduse la preț!”
(dînd tonu’ la cântec, cu entuziazm): “Nooi suntem Româââni… noooi sunteeem…
(oprindu-se bosumflat): “Hai băh, ce dracu’… ce-i fleșcăraia asta?”
(gesticulînd din coadă): “Păi nu vedeți că ne-am molipsit de crimeită? Tanti aia vrea să se dezaboneze… păi, unde ajungem la stilu’ ăsta? Ce-i atitudinea asta secesionistă/defetistă? În loc să luptăm pentru propășirea și bunăstarea mahalalei – care este! ne risipim ca o adunătură dă asistați sociali pă interneț… fiecare cu gloaba lui… care pă uordpresdătcom, care pă blogspot… pozăm picsici, postăm poezele…
(amenințător): “Vă bag posturi blegești de nu vă vedeți! Vă scoț io deprexia cu cleștile, ca la dentist! Anorecșilor ce sunteți!”
Ia fa un referendum Blegoo. Sa vedem cine e pentru secesiune si cine e pentru procesiune!
@ Chupadogra:
BLEGOO (necăjit): “Păăi, nu se poate, nu? Că ăia care vrea să secesioneze… nu participă la poluri și astea… se ușchesc și aia e! E gata secesionați!”
(uluit de propria deșteptăciune): Stai-stai-stai! Păăăi, asta e cea mai tare dovadă dă democrație dă mahala! Nu tu voturi, nu tu găleți, făină și litru’ dă undălemn… pam-pam! te dezabonezi și aia e! Ai secesionat dîn mahala!
Cine mai comentează… se cheamă că… că…”
(voci din sală): “Că CE Blegule?”
BLEGOO (rușinat): “Mi-a fugit ideea… ham-ham un lapsus…”
Yo Blegoo, iti spui yo: nu e secesiune. E recesiune! Si iti zic asta ca o confesiune pe bune la o tzuica da prune! Sau poate ca-ti fac chiar o concesiune. E bine? Ia spune!
BLEGOO (amenințător): “Te joci cu cuvintele… ca ologii cu iepurii, hă? Bine băh…”
@ Vlad:
Multumesc, Vlad.
borntobewoman a zis:
Ete fleoșc.
@ Blegoo:
Iti dau si-un bici, Blegoo? Sa-mi biciuiesti cu sarg deprinderile-mi politicoase?
borntobewoman a zis:
Muoamăăă… ce-mi plac fimeile în ciorapi negri cu dungă, atârnați dă porjartele, în țismulițe cu tocuri ‘nalte și bice-n mână!
Merge și-un sutienaș negru, cu doo numere mai mici, cât să reverse [•••CENZURAT•••] despre care [•••CENZURAT•••] unde [•••CENZURAT•••] precum [•••CENZURAT•••] așadar [•••CENZURAT•••] deci: [•••CENZURAT•••]
Ham-ham- Che [•••CENZURAT•••] uUU!
@ Blegoo:
Recunosc ca-mi place si mie cum arat in tabloul asta creat de tine.:D Presimt ca vei ajunge celebru post-mortem, datorita mie( si biciului meu, evident).
O sa treziti toata mahalaua cu prevesiunile voastre. Deja l-ati facut pe Vlad sa se mute la vila.
@ Chupadogra:
Asa e o mahala adevarata. Cu de toate-n ea.
Eh! Numai stai putintel ca sa afli, conitza mea, ce mai zice politica.
Fusei si eu in seara asta, cum face lumea, de! – la comedie. Sa vaz si eu cum joaca Ionescu. Si ce satz spui, am vazut! Ne-a vorbit frumos, nimic de zis. Da’ a uitat sa spuie de bagabont. Bagabontul ala de umbla solomonarul cu el prin parc. Jur ca nu mintz, conitza mea, ne zicea de unu’ acolo, om mare, nimic de zis, care-l vedeai si la televizor acolo, care a scris o gazeta de trebuia noi s-o cetim. Gazeta, nimic de zis, mare, cu coperti lucioase, prinde la cocoane. Numai ca a venit jupanul la sfarsit, cand mai ca-mi ziceam sa cumpar si eu gazeta, si ne-a zis-o p-aia cu bagabontul. Ei, cand am auzit ca gazetarul cu scriitura se incurca cu bagabontii-n parc ca sa le dea boale, hait! mi-am zis! hai d-aicea, Veto, ca nu-i de noi.
Ce nu pricep si pace este cum de a reusit pezevenghiul de gazetar cu ixtincte criminale sa vanza atata cartareala!
Deci Chupadogra, m-am ofticat foarte tare la faza aia. Faza cu bagabontul. Pentru că e falsă. Sincer, nu știu de ce a zis-o greșit, dacă pur și simplu i s-au încurcat ițele în cap, dar nu e așa. Dar n-am mai zis nimica post-factum, pentru că eram supărat pe mine pe cât mă bâlbâisem.
Dar mi-a părut, tare, tare rău. Pentru că ideea care a rămas a fost doar faza cu bagabontul, și aia falsificată. Când de fapt e despre cu totul altceva.
Onorabile, nu te-ai balbait. Se vedea ca esti emotionat pt ca – pardon – tineai de microfon prea aproape si se cam spargea urechile publicului. Jupanul mie nu imi place in mod special dar na! Parea sigur de ce zice. Si sa avem iertare dar cu renumeratia dupe buget nu te risti la o adica. Saptej de ducati imi iau cal de ei cu tot cu potcoave. M-a speriat spoilerul si m-am inturnat la domitzil. Poate dupe ce mai matur o saptamana-doua sa mai uit, sa nu mai am cosmaruri. Auzi dumneata amploaiatul ce a putut sa zica!
Stai satz spui ca mi-am mai adus aminte de una, tot de-a lui Jupanu.
Nu stiu daca e la fel si la New York dar cuvantul “de origine slava” “spovedanie”, din cate zice Veta – si ea are ambitz, domnule! – implica, obligatoriu, un agent la care te duci sa faci asta. Ala cu rochia lunga si haina colorata peste ea. Ori eu poci sa-mi pun si una si alta, dar asta nu ma face, pardon, popa, chiar daca ii cetesc gazeta pezevenghiului.
Cei de la edițiune au publicat o foarte discretă corectiune, pe pagina lor de pe cartea fețelor.
De ce mi-a părut mie rău, e că totuși aia e o carte bună despre melancolie, NU despre autorul ei. Dacă ne concentrăm pe autor/personaj, pierdem tot din vedere.
Sa traiti am inteles. Ti-am citit si articolul de pe site-ul cu cravata (acolo nu comentez deoarece, asa cum tu nu poti sa spui ceva simplu in trei vorbe, nici eu nu pot sa spun ceva-ul in patruzeci de randuri, si inca si artistic, elevat; ma rusinez si nu imi mai merge penelul; in plus, nu imi sta bine cu cravata – decat cu cea de pioner).
Cu toate ca nu am avut niciodata (si nici nu am) impresia ca depresia poate fi ceva abject, sunt de acord ca mai trebuie sa citesc niste almanahe. Nu stiu, poate ca o sa achizitionez carticica la leafa.
Pacat insa, intr-adevar, de incurcatura. Bine ca s-a clarificat, ca dadea nastere la niste multe intrepretari deloc roz.
Plebea nu stie carte multa, ce sa-i faci. Saru’ mana boierule.