Aproape tot ceea gândim, scriem, citim, gândim e alcătuit din paranteze. Majoritatea lăsate deschise, ceea ce e foarte deranjant.
Unul dintre motivele pentru care scriu mult mai rar decât mi-aș dori (pe lângă lipsă de timp, spațiu și lene) e teama că, atunci când voi termina textul, foia va rămâne albă. Pentru că, după ce aș scrie niște cuvinte, ar trebui să purced la închiderea tuturor parantezelor. Apoi, ca să nu parazitez mesajul, ar trebui să tai tot ceea ce e între paranteze. Prevăd că, dacă am noroc, la final mai râmân măcar două rânduri. Dacă nu, numai rămâne nimic.
Aș vrea ca motivul pentru care mă citiți mai rar să fie travaliul meu de curățat paranteze, pentru că atunci blogul ăsta și orice alte pagini aș scrie ar fi locuri vii și active, nu poduri de casă pline de praf și obiecte deocamdată inutile. Dar motivul e teama de a mă apuca.
Din același motiv, în rarele ocazii când scriu, scriu dintr-o dată și nu revin asupra textului, nu corectez nici măcar greșelile gramaticale și tastat. Pentru că, dacă mă apuc, ar trebui să corectez tot. Un prieten mi-a zis că ăsta e un defect, că se vede în ce scriu, și că adevărata muncă în scris e corectura, dar asta e, n-am ce face.
Sigur, am alternativa de a scrie fără griji de paranteze, să le las pe toate așa, nepieptănate, și ce o fi o fi. Ar fi un act de credință, credința de a crede că dumneata, cititorule, dincolo de toată încâlceala, ai citi ceva la care nici eu nu m-am gândit. Adică ar însemna să te las pe tine să tai și să ajungi undeva. Și, deși e tentant, ar fi nedrept față de tine și parcă mai bine să nu știi nici tu că foaia e de fapt albă.
De asta îmi și plăcea să scriu, acum zece-cincisprezece ani, poezii. Poeziile au voie să fie foi goale, ba chiar e recomandat, ca în ceremoniile ceaiului. Din păcate, foile mele cu poezii nu erau goale: când dădeai totul la o parte, rămânea mesajul că sunt un poet prost.
Și adevărul e că îmi plac parantezele. Și chiar când nu-mi plac, nu vreau să le dau la gunoi. Cine știe când o să am nevoie de ele? Poate niciodată, dar cine știe? Așa că una dintre rezoluțiile etc (știți voi formula) e să scriu mai mult. Nu neapărat mai bine, dar mai mult decât nimic. La mulți ani mes amis, și să ne citim sănătoși anul ăsta.
cica e un secret cu parantezele astea, dar nu-l stie decat hemingway. sa le lasi pe toate deschise ca sa le umple cetitoriul, dupa cum domnia-voastra insiva a formulat.
La multi ani!
Sa nu uitam ca, inainte de a fi oameni importanti (((meseriasi, poeti, filosofi, regi, vasali, fractali, becali))) am fost dintai, mai inainte si la-nceput, si vom ramane vesnic, de-a pururi si pentru eternitate simpli biciclisti.
Viva la Revolucion!
“…Dacă nu, numai rămâne nimic…”
În cazu’ dă mai sus, numai se scrie dîn doo cuvinte.
“…poduri de casă pline de praf…”
Orice casă are un singur pod; nicidecum “mai multe”. Dacă vorbim de poduri, atunci obligat scriem case.
Ar mai fi, da’ mai bine pun paranteze dă închidere…
:-))))))))))))))))))))))))))))))))))))))
blegoule, vad ca te gasesc intr-un plin si firesc proces involutiv..numai “involutii” cauta sa puna lucrurile la punct inainte de a intra in obstescul si lentul sfirsit sinaptic.
@ doru:
BLEGOO (arțăgos): “Ceee?… că ceee? Ia mai spune odată, că era paraziți pă sîrmă, alea…
(în sinea lui): “Este unii… care n-are habar dă ghestapoul gramatical…”
Iti ofer o ocazie de scris cu cate paranteze doresti, prin a te invita la o Leapsa de pe blogul meu. Asta ultima, Leapsa Calatoare, e preluata de la altcineva, insa poti sa-ti alegi si altele, alcatuite de mine. RSVP nu e obligatoriu. Nici macar eu nu am reusit sa raspund la toate lepsele alcatuite de mine postate pe blogul meu.
@Blegoo: totusi, referitor la “podurile de casa”, parerea mea sincera este ca Vlad a incercat sa fie concis fata de semnificatia unei expresii exagerat de lungi plus cu minim o paranteza daca nu chiar mai multe care se pot imagina, (probabil chiar si din alea de tip “bracket”, patrate), fata de care chiar s-a simtit obligat sa le elimine, “poduri [de tip pod] de casa (si nu de tip de trecut peste o apa sau peste un sant)”, si i-a iesit “poduri de casa”, insa fara vreo rea intentie gramaticala, situatie meritorie, indraznesc sa argumentez eu, macar de circumstante atenunate daca nu chiar de renuntare totala la punere sub acuzatie.
@ Rudolph Aspirant:
Părerea mea sinceră e că Vlad mi-a ridicat-o la fileu; Vlad … iezuit, nu-i vorbă, da’ nu prost: știe ce butoane să apese să scoată javra dîn coteț.
@Blegoo: Vlad nu e iezuit, e mai degraba, dupa parerea mea, mironosita…ma rog, de sex masculin plus heterosexual convins non-abstinent, ca sa nu existe nici un dubiu. Uite, ca sa iasa mai macho, i s-ar putea zice, de ex, miroforul, unul teoretic interesat de a oferi balsamuri,chiar daca uneori ajunge prea tarziu, cand trupul decedatului a disparut deja…un fel de frizer, de fapt adica, plus cu dileme de frizer profesionist artist, ce si de unde si cat sa taie…
Zau, sincer, JUR ca NU am vrut sa iasa blasfemiator, pur si simplu asa a iesit cum am scris mai sus, dupa ce am cautat pe Google sa gasesc un posibil echivalent masculin al miroforelor/mironositelor.