Aparenta pauză în activitatea mea de cercetare a amorului nu a fost pură lene, cum mulţi dintre cei ce mă cunosc mai bine tranşează cu lama lui Ockham. Mai curând m-am împiedicat de o dificultate de ordin ştiinţific, pe care am să v-o prezint în cele ce urmează, laolaltă cu o posibilă soluţie.
De multă vreme, autorii amorologi şi nu numai clamează universalitatea dragostei. Este o evidenţă, dragostea este o forţă primordială şi universală, probabil manifestă de mai înainte de început, e liantul cărămizilor lumii, etc. Dar de ce tot clamează aceşti oameni aşa ceva? Desigur, sunt de acord cu ei, dar mă întreb de unde nevoia să o reafirmăm fără odihnă, pentru că nevoie e, intuiţia ne-o spune. Probabil pentru că tot intuiţia, pe unde undeva, ne contrazice, sau ne arată că, e lângă iubire, mai e ceva.
Pe măsură ce matematica amorului a făcut progrese, ecuaţiile au început să o ia razna. Mai mulţi ani m-am străduit să le adun în sisteme coerente, şi mereu obţineam aceeaşi eroare. Dacă dragostea e o forţă primordială şi universală, de ce nu se prăbuşeşte Universul în el însuşi, într-o atotcuprinzătoare îmbrăţişare? Pentru ca ecuaţiile să fie corecte, e clar că trebuie să introducem un factor, o constantă, la fel universală ca iubirea, dar opusă. Nu trebuie să ne lăsăm înşelaţi de opoziţia faţă de iubire, nu este vorba de ură, nici de indiferenţă, astea sunt mizilicuri şi numai nişte creiere pline de angoase au putut concepe un univers indiferent. Nici de altceva care poate fi perceput de simţurile noastre. Ci de ceva mai adânc, mai subtil şi inebranlabil (uau ce cuvânt). Să-i zicem mai bine constanta cosmologică. În vasta literatură, ea e pomenită de nenumărate ori, deşi niciodată nu i se dă un nume, poate din oroare, poate de teamă că, dacă o vom numi, va trebui să o acceptăm. Între iubiţi, ea îi împiedică să fie una, îi ţine separaţi, indiferent cât de mare ar fi iubirea lor şi cu câtă pasiune s-ar avea. Între prieteni, e acea distanţă pe care o simţi în tine chiar în mijlocul banchetului, când ar trebui să uiţi cu totul că exişti şi să te dizolvi în cei din jur. Este eterna singurătate a iubitorului de viaţă. Este ruperea din fiecare lucru, cea care ne împiedică să ne controlăm gândurile şi din pricina căreia ne pulverizăm. Numai quarcii ar putea fi imuni la ea, în măsura în care e posibil să fie imuni şi la amor.
Am mai atins subiectul constantei cosmologice în altă parte; acolo ziceam că ar fi o chestie bună. Nu ştiu dacă este o chestie bună, dar cu siguranţă este limita noastră şi originea ultimă a oricărei disperări.
Toate indiciile par să arate că nu este vorba de reacţiune la dragoste, ci de o forţă autonomă.
Observaţiile din 1998 asupra supernovelor de tip Ia demonstrează expansiunea accelerată a universului, şi deci accelerarea creşterii distanţei dintre noi. Dar toate astea sunt doar prostii, iar dragostea este o forţă primordială şi universală, manifestă de mai înainte de început, liantul cărămizilor lumii.
S-ar putea ca „deintelesul” si „cel care intelege” sa ajunga fata in fata dupa ce parcurg istorii total diferite.Si-atunci „intelegerea” este fenomenul care ignora totul.Numai asa poti sa intelegi o sticla de plastic fara sa se intimple nimic.Ce-ar putea sa se intimple altfel,putem spune ca deja se intimpla?Nu stiu daca vreau sa cred ca ceea ce vei raspunde conteaza mai mult decit ceea ce nu vei raspunde.
Constanta cosmologică raportată la dragoste îmi pare o forţă similară cu acea „materie întunecată” care, nefiind opusul materiei, face ca aceasta din urmă să nu se disperseze pur şi simplu în spaţiu datorită faptului că propria ei masă nu e suficientă pentru a ţine la un loc o galaxie. Materia întunecată, invizibilă şi nedetectabilă prin instrumentele noastre, o fantomă gravitaţională, face posibilă un întreg univers viu complet ignorant faţă de ea. Opoziţia faţă de materia obişnuită din care suntem făcuţi, de exemplu, noi, ţiganii, e doar la nivelul capacităţii de percepţie…
Însă, dacă mă gândesc mai bine, constanta cosmologică a lui Vlad (asta nouă şi rea)nu prea seamănă cu materia mea întunecată, ci cu o altă entitate postulată şi nedemonstrabilă nemijlocit, „energia întunecată”, promotor al entropiei în Univers.
Acum, oare când vorbesc despre materii şi energii întunecate, oare nu e vreuna dintre ele chiar dragostea ? Cum ar fi să deschizi o revistă respectabilă de astronomie şi să scrie acolo cu litere, cum se zice, de-o şchioapă : „Om de ştiinţe ţigan descoperă că din cauza dragostei există viaţă în univers”…
P.S. poate cineva să îmi spună cum se traduce o şchioapă în sistemul metric?
Prima oara cand am citit titlul am crezut ca ai scris despre orasul de la malul marii Negre, ma bantuia Ovidiu, de aceea. Si gaurile negre ce-s?
Nusitatu, zeul acela inselator al inceputurilor si al sfarsiturilor spune ca intre degetul mare si degetul aratator e loc si pentru intrebari fara raspuns. Din cauza neiubirii exista Moarte in Univers?
Poate ca ora este inca prea matinala si ca ratiunea mea este inca in pat, dormind inocenta in bataia soarelui de iarna pe fereastra de la rasarit, in timp ce intuitia mea sta in sufragerie cu calculatorul in brate printre instrumentele si materialele micului dejun… Iata ceea ce se cheama un picnic. Peste vreo doua luni il vom putea organiza, ca in tabloul lui Manet, pe iarba.
Am sa va dau en bloc o replica deja consacrata in Mahala: Dragii mei, e foarte interesant ce spuneti, dar eu nu inteleg nimic. Pina si Madelin cea lucida, Madelin-Clarificatoarea-de-Enigme, Madelin-Luminatoarea-de-Gauri-Negre-in-Univers, pina si Madelin filosofeaza postmodern: „…zeul acela inselator al inceputurilor si al sfarsiturilor spune ca intre degetul mare si degetul aratator e loc si pentru intrebari fara raspuns”. Wow. Cit despre Nusitatu, zeul acela inselator (nu contenesc sa admir fraza citata mai sus) imi aduce aminte de un vechi si foarte intelectual partener de chat de’al meu (nu l-am cunoscut niciodata cu adevarat) cu care am convenit la tema „…si tu cam cu ce te ocupi?” ca eu sunt maturator de strada si el gunoier, virtualitatea acestui destin reunindu-ne astfel intr-o ontologie functionala comuna.
Doru are inca o data dreptate.
Ceea ce nu vom raspunde conteaza incomparabil mai mult decit ceea ce vom raspunde. Fapt pentru care rindurile de mai jos sunt scrise numai si numai prin intermediul avocatului meu:
Expansiunea universului, ca si prabusirea lui intr-o gaura neagra, presupun o miscare centrica si comuna. Cum ar fi daca cele doua sau mai multe traiectorii ar avea, initial, centre si directii diferite, dragostea fiind apoi cea care sa puna traiectoriilor o asimptota comuna? Exemplu concret, domnu’ Inginer era in drum, undeva in Hessen, spre petrecerea lui Christoph si René, iar eu venisem la sfirsit de saptamina la birou, la München, sa-mi fac lectiile. Si amindoi am intrat „numa putin” in Internet, care este si el un univers in plina expansiune. Continuarea este istorie: Am aterizat impreuna la Baneasa cu Dac Air si am luat drumul 2 Maiului. (Cifra 2 fiind, inutil sa mai spun, fatidica.) Iar astazi luam micul dejun sub forma de picnic pe podeaua din sufragerie, covorul persan al domnului Inginer tinind loc de iarba.
HA! O fi vorba despre acea energie neagra si misterioasa care face ca Universul sa se expansioneze din ce in ce mai repede, cu o viteza de nustiucate 7000 de galaxii?
Nu stiu cum o fi la Madelin in timpul micului dejun dar la mine e soare si frumos si paserile ciripiesc si iarba creste si copacii incep sa inmugureasca si am asa o nostalgie care n-are nicio legatura cu Universul tau ci cu un coltisor de gradina de vara pe undeva pe la Icoanei. Unde, cand e soare si dimineata si miroase a iarba am impresia ca Universul nu se va expansiona niciodata si probleme asa de serioase si de grave si de dificil de rezolvat si pe care abia daca le pricep in sensul ca nu prea nu isi au locul. Ba, ca sa fiu totusi cat de cat pragmatica, parca vaz si pisica neagra, aceeasi de acum o mie de ani, urmarind avid un pui de porumbel. Si ce dovada mai buna vrei ? Suntem nemuritori si nu ne extindem. Restul e teorie complicata si savuroasa ca doar dar de aia il citim pe Vlad.
Lulu, te invit la mine in gradina, ca e mai aproape decit a Icoanei!
😉
Uuuffff, iaca enigma luminata si clarificata (ca untul): zeul inselator (nu e Nusitatu, voiam doar sa ma adresez lui si am uitat-o pe aia cu @) e asa pen’ ca are doua fete, Ianus adica, aluzie la faptul ca „schioapa” este un cuvant de-al lui (self-antonim or whatever). Aia cu „mic de-o schioapa” versus „litere mari de-o schioapa”. Iar o schioapa e distanta dintre varful degetului mare si varful degetului aratator, cu mana in expansiune (na!). Asa caci metrica e diferita.
Lulu, la mine micul dejun este pe o musama bej cu scoici desenate, doua felii de paine graham prajite, cu feta si cu miere. Ceai bineinteles. Ciripelele nu ciripesc inca, doar gugustiuci. Nu iarba. Nu muguri. Pe afara soarele inca nu se piteste din prima pe dupa zidurile gri ale vilei construite la doi metri sub ferestrele mele. Dar nepitirea asta il tine atat de prea putin.
Pinocchio, si eu cred cu toata taria in asimptote (speranta moare ultima). Si in gradini. In reingradinarire, that is. Sa ma duc sa mananc micul dejun in parc, e o idee…
Ontopic: Vlad, ai o dreptate … savuroasa!
adica, fara constanta asta care separa unirea, n-ar fi nici1 conflict. or, avem nevoie de conflict. asta zici, Vlad?
da, de-aici te poate cuprinde disperarea aia adanca, dorul ala pt paradisu’ pierdut sau burta mamei -versiunea psihologilor.
mda… nu pot decat sa tac.
Just. Iaca aici ce o sa pateasca Andromeda si Calea Lactee din prea multa dragoste intergalactica:
http://www.haydenplanetarium.org/resources/ava/page/index.php?file=G0601andmilwy
Ce coliziune frumoasa!
Da, cam la asa ceva ma refeream si eu azi de dimineaza la micul dejun.
(PS Asta a fost al 100lea mesaj al meu de anul asta in Mahala. Hai noroc si la mai mare! 😉 )
Ha ha, Pinocchio sa stii ca si eu am lucrat cu un prieten in Vermont in vara lui 2004 si ne numeam reciproc maestru matureur si maestru grebleor (nu mai stiu care era care), diferenta fiind ca noi chiar foloseam maturi si greble pentru ca lucram pentru un hotel si ne ingrijeam de parcul, tufisurile, iarba, copacii etc din jurul lui. Noi ziceam ca facem landscaping…
Imi place ideea cu asimptota. Trecem probabil pe langa milioane de necunoscuti pana la sfarsit. Ce scoate din multimea asta de traiectorii diferite una singura si ne-o alatura? Mai mult, ce ne desparte de ea? Poate ca forta autonoma a lui Vlad e definita de o lege de genul „Un suflet scufundat intr-un amor este impins de jos in sus sau in lateral sau in orice alta directie cu o forta egala cu greutatea sentimentului sau”.Sa nu uitam ca forta asta e rea. Sau e partea intunecata a unei forte universale bivalente…Uf, m-am ametit singur. Sa ma iertati, e duminica noaptea…
Madelin, sarumana pentru definitia schioapei. Am inceput sa imi masor si timpul in schioape pentru ca numai distanta dintre degetele mele ii poate da dimensiunea adevarata. Probabil ca mai multe sunt cauze de moarte in univers dar nu e nici o moarte mai frumoasa decat moartea din dragoste (parafraza la Marquez…), desi nu imi prea pot inchipui cum se moare din dragoste. Cu asta am raspuns intr-un fel pe dos, pentru ca am facut din dragoste cauza de moarte, chiar daca una frumoasa.Alt titlu de ziar : „Tigan gasit mort pe strada Sebastian. Pe tot trupul avea rani adanci. Politia crede ca arma crimei este dragostea.” Apoi, la proces, procurorul : „Madam X, l-ati iubit pe…pe victim?” Madam X : „Biansiur” Procurorul : „Dragi jurati, acuzata si-a marturisit crima”…
Cred ca discutia asta o sa devina mai lunga decat cea despre manele.
Haaaaaaa, ce de comentarii cât io am fost de gardă!
Livia, constanta cosmologică nu are legătură cu conflictele, nici cu vreun alt fel de tensiune dintre noi. Ci cu un fel de imposibilitate de a duce orice dragoste până la capătul ei. Desigur că ne fixăm capete mai apropiate (măritiş, îmbătrânit împreună, chiar eternitatea împreună, etc.) dar putem prevedea ceva dincolo de împreună, însă acolo nu putem ajunge.
Dustweaver, haaaaaaaaaaaaaa, de când nu mai aude omu de dumneata.
Nusitatu, Pinocchio, Lulu, Madelin, în ce ordine doriţi, io vă iubex pe toţi.
m… unii ajung. da’ rari.
pai eu cred ca acea constanta despre care vorbesti este ego-ul, eul. nu stiu daca e atat de subtil, pe cat crezi tu a fi. toti il avem, la toti se manifesta, e cel mai vizibil de fapt.
unii vorbesc despre o triada: I, me, mine, care face ca invartim roata karmica pana ne ies ochii din cap.
ce inseamna inebranlabil?
Livia, unde nene? Io nu cunosc pe nimeni.
WE: nuş ce înseamnă inebranlabil, dar e un cuvânt drăguţ.
Despre ebranlare: http://french.about.com/od/vocabulary/g/ebranler.htm
Altfel, eu cred ca Nusitatu e Arhimede. Si nu, oricit de optimist as fi de fel, ma tem ca discutia despre dragoste nu va fi nici pe departe atit de lunga ca discutia despre manele. Explicatia (optimista): Dragostea, spre deosebire de manele, indeamna mai mult spre actiune decit spre contemplare.
😉
io mi-am promis sa nu-l mai citesc pe Vlad ca ma ia pofta de scris in blogul meu inchis sper forever. dar nu pot sa nu dau si eu o impresie; una,desi am uneori atat de multe incat traiesc zile intregi in contradictie cu filozofiile mele. (asta nu inseamna ca scartai la mansarda, bine? 😀 )
iubirea e o constanta a vietii, cel putin a mea. dupa evenimente adolescentine, am realizat ca nu pot trai fara pereche. nu in sensul disperat al singuratatii, al neimplinirilor anterioare sau ca sa nu simt ameteala aceea neplacuta cand merg pe strada si vad doi tinandu-se de mana. nu asa, ci din nevoia plamadita in interiorul nostru inca de la geneza. pentru cei care refuza dragostea categoric, aceasta ar putea fi tratata ca pacatul original. 🙂
e bine sa mai faci si pauze carora sa nu le dai explicatii cu trimitere la cuvantul „androgin” in dictionar. unele justificari ar putea tulbura pe cei care doar traiesc, nu gandesc subiectul asa cum eu ar trebui sa nu tulbur si sa tac pentru ca am mai
spus mai demult unui om foarte citit ca o sa vina vremea cand o sa doreasca sa-si dea toata cunoasterea fantasmo-cosmo-stiintifica pentru dragostea unei femei potrivite. am regretat apoi ca in cuvintele mele si-a gasito durere mai veche.
mi-am amintit ce zicea un prieten: timpul trece… acum te vezi trecut de 40 de ani si nu simti implinirea, o chestiune care trimite la fericire, aceasta fiind un scop primordial al omului sau e doar o filozofie a mea, ma rog.
si uite ca nu am adus argumente conturate suficient ca sa nu-l jicnesc pe Vlad cand ii spun fara sa-l cunosc suficient ca eu mi-l imaginez ca pe un ursulet molcom ( nu ma refer la aspect) care parca ar intinde o ghiara dupa miere, parca nu s-ar misca din vizuina lui calda. si numai ce apare o ursoaica de-l carabaneste degraba afara, la soare printre puicute-ursulite 😀
ce vulpe sunt!
Sunt mai degrabă ca un fel de javrete bătrân şi jmeker, dar mersi.
daca n-am intrat de vreo 2 ore pe blog sa iti citesc reactia!! ma asteptam sa-mi arzi vreo doua, dar vezi- nu esti genul ala de javrete 😉
cu placere.
:)) ce javrete, mai, tu nici sa flirtezi nu stii! 😛 :))
Pi n-am nevoie. Sunt ca Chateaubriand, nu tre sa fac nimica.
Livia, un adevarat gentleman nu flirteaza, asta e.
😉
Ce sa faca o Lady cu un gentleman care nu filtreaza? Il ia la palme.. orale, poate-poate s-o prinde si el… :))
Sau atat de putini gentlemani sunt pe lume incat cand descoperi unul, nu stii cum sa te porti cu el.
Cred ca te apropii de adevar.
*smile*
Pe de alta parte, o adevarata Lady stie cum sa se poarte in orice situatie.
Aferim!
CELE MAI TARI GAGICI E PE BLOGU MEU.
Eh, asta da compliment pe ziua de azi! Multumim, Vlad!!
Pinocchio, io daca dau de un gentleman adevarat intru in panica si dau search google sa vad care e treaba. 😛
:))
Vlad, daca imi poti raspunde la intrebarea asta, ti-as fi foarte recunoscatoare, rogu-te. exista vreo medicatie pshiatrica care da ca efecte (adverse sau controlate?) dilatarea pupilelor? daca da, in ce cazuri de boli? si iarasi daca da, acest efect dispare numai daca dispare si administrarea medicatiei psihiatrice? multumesc mult.
AFERIM! sau I wish you joy of it! – whatever that means, asa a tradus, asa zic si io.
Pinocchio, ca sa citez din Dan Ciresarii „Ah! Si o replica perfecta…”, am ratat sa te intreb imediat : Da’ gentlemanii ce face, nene? inafara de nufacnimiccashatobrioala
Buey, ce invazie de gagici la un minute distantza :-)))))) ca sa vedeti ce sensibile e gagicile la complimenturi, io v-am zis!
Livia, de ce strici tu corola de minuni a lumii….
Livia incearca pe ocolite, poate-poate… :))
Livia, in fata cladirii in care lucrez se facea pe vremuri comert cu droguri. Intr-o buna zi (e mult de-atunci) m-a vizitat Colombina la servici si, cum tocmai venea de la oftalmolog, avea pupilele dilatate. Obisnuitii strazii au privit-o cu mult interes, ca pe o potentiala clienta. Ah, si daca vrei sa stii cu ce se drogau dumnealor: ei bine, cu sirop de tuse cu codeina. Nu ride, codeina relaxeaza (uneori si parti ale corpului care ar fi de preferat sa nu se relaxeze oricind si oriunde). Nu stiu daca se foloseste si in psihiatrie 🙂
Madelin: Ai dreptate, prea tirziu 😉
iertati-ma da’ chiar vreau sa stiu treaba aia… da’ voi puteti sa continuati 🙂 .
Pinocchio, bine ca mi-ai zis. e ca la mate, am uitat sa pun restrictiile… ma intereseaza medicatia psihiatrica care poate da efectu’ asta; nu ma intereseaza neurologic, oftalmologic (tot felu’ de sindromuri sau picaturile alea de-ti dilata pupila pt consult oftalmologic), droguri. deci minus treburile astea. multimea sferei psihiatrice, atat.
am uitat minus endocrinologic.
Madelin, intre timp am dormit si mi-am venit in fire. Aseara era sa adorm pe bicicleta in drum spre casa, ma intreb cum ar fi fost…
Ce face un gentleman? Pai citeste si tu „Ocolul Pamintului in 80 de zile” sau „Mindrie si prejudecata” si vezi ce fac Phileas Fogg sau Mr Darcy. E clar ca nici unul nu „filtreaza”. Dar toti fac pasiuni.
Dar cred ca eu stiu mai bine ce face o lady. Totally off topic: Am un amic gay catalon, care da din cind in cind petreceri de mare rasunet. (Atit de mare, ca de regula vine politia pe la 3-4 dimineata.) Una din ele a avut drept motto „Anii 80”. Cind am ajuns, am sunat si mi-a deschis usa un soi de gagica plina de ifose, imbracata ca in anii 80, de un prost gust incredibil. Am fost convins ca am gresit usa, m-am bilbiit, am spus pe cine cautam de fapt si am dat sa plec, cind am vazut ca in spatele gagicii stateau doua tipe normale care mureau de ris si faceau semne. Gagica era amicul meu. Cind a sunat urmatorul, m-am dus si eu la usa sa vad cum reactioneaza. A reactionat *exact* ca mine.
Ce vroiam sa spun de fapt: Acolo erau mai multi tipi iberici, amici de-ai amicului meu, unul mai macho ca altul, si de fapt tot gay. Cel mai grozav a fost cind au cintat surorile Baccara „Sorry, I’m a lady”, sa-i fi vazut pe toti cum dansau…
@Pinocchio
Tocmai cand ma ofticam ca am pierdut momentul, ai revenit si mi-ai omorat fluturii de tot. Culmea ca am citit cele doua carti mentionate si intr-adevar, nus cum se face, da’cei doi gentlemani sunt intre preferatii doamnelor si domnisoarelor de pretutindeni. Pentru pasiune, probabil, raspunsul asta e castigator oricand. Da’ si joculetze, periutze si gugulutze, asta e. Bineinteles ca depinde si de varsta, vine o vreme in viata fiecarei lady cand conteaza mai mult actiunea 😉 decat vrajeala. Niciodata hotarate ce vor, femeile astea… Da’ si flirtul are farmecul lui, bine statornicit, io asa crez.
De acord cu Madlen. Vine o varsta…
Personal, nu am apreciat niciodata domnii care te lasa cu gura cascata o vreme, apoi iar te gadila la inimioara. Apoi, iar se fac ca ploua, iar te ademenesc. Nu i-am apreciat si numai din categoria asta am intalnit. :)) Sau ” de ce nu-ti place, de aia nu scapi”.
Pe mine nu ma incanta sa fac asta nici celor care se joaca cu mine. E un sentiment atat de neplacut sa nu stii clar ce vrea cu tine. Atunci te decizi tu singura sa te dai o data, de 2 ori, de 3 ori cu capu de pareti, sa te pansezi si sa-ti faci bagajul.
Jocul de-a pasiunea e atunci cand stii ca omul ala e numai al tau; mai porti si numele lui in buletin. Atunci da cusutul si descusutul.
Sau mai sunt categoriile acelea pe care iar nu le suport 👿 care fac o lista si apoi bifeaza calitatile care nu le au ei. grrrr
hihih, domnilor! Femeia invata foarte repede de la voi. Aveti grija! 😀
ps. Pinocchio, tu iubesti femeile, asda per ansamblu, asa-i? ghici cum mi-am dat seama! 🙂
Romancuta: In ansamblu si cu amanuntul, in orice caz platonic. Nu ghicesc, spune-mi, cum ti-ai dat seama?
Madelin: E foarte interesant ce spui. Mi se pare ca de la tine as avea multe de invatat despre femei. Nu puteai sa imi explici chestiile astea mai demult?
Livia, ti-am trimis email.
simplu, Pinocchio. am ochiul format. 😉
Pinocchio, gresit. Eu nu crez ca sunt un etalon, ba chiar dimpotriva. Iar cu explicatiile mai demult, pai de abia acu’ am aflat si eu unele si altele, si inca mai am de aflat, eheeeiiii…
Madelin, la chestia cu explicatiile ai inca o data dreptate. Si eu tot asa. Eheeeiiiii…. Alelei, dragii mei, daca am fi aflat toate chestiile astea acum 20 de ani, ce farmec ar mai fi avut?
Deschizand eu ochii disdedimineata dintr-un vis rebel am avut urmatoarea revelatie: nici regele Arthur nu flirta…
Sigur ca nu. Abia de la Louis Quatorze inquolo. (Si stim unde s-a ajuns dupa citeva generatii din cauza asta.)
HAHA, mi-am adus aminte de o scena delicioasa:
Am avut de curind oarece treaba la fabrica de camioane locala. Am avut o intilnire cu o doamna fermecatoare de cel mult 30 de ani, de formatie mai degraba humanista si ocupata doar sporadic cu constructia camioanelor, si cu un domn bine, la vreo 35 de ani, inginer constructor de masini si, evident, camioane. Aici trebuie sa recunosc ca domnul respectiv, fara a fi o frumusete sau un exemplu de eleganta si rafinament (constructor de camioane, deh), imi trezeste anumite interese si ma abtin cu greu de la anumite priviri pe care sper ca nu le-a observat inca.
Am sosit, deci, si am fost intimpinat de cei doi. Am strins mina doamnei si i-am spus: Stimata doamna, ma bucur sa va revad, ce mai faceti? Ea mi-a raspuns ciripitor pe aceeasi lungime de unda. Apoi am trecut la domnul inginer, i-am strins mina si i-am spus la fel: Stimate domn, ma bucur sa va revad, ce mai faceti? El mi-a strins mina scurt dar energic, timp de o fractiune de secunda m-a privit cu o anume intelegere vag compatimitoare si a ignorat total intrebarea mea. Iar eu m-am simtit ca in sceneta pe care, Madelin, cred ca ti-am mai aratat-o o data…
Doamna aceea fermecatoare, numai ca peste 30 de ani, as putea sa fiu eu. Ma intreb deseori ce caut eu intre camioane. Iar domnii ingineri asa sunt, concisi.
Eu, nefiind vorbareata nici sociabila in mod deosebit, nu prea fac gafe. O am in schimb pe amica Myreya, e plina de gafe ca alunul de vrabii. Tot ii promit mereu sa-i dedic o categorie pe blogul meu, ca merita. Ea este orala prin definitie, uraste sa scrie.
De doamna Tate m-am indragostit iremediabil inca de cand mi-ai aratat-o prima oara, nu am apucat sa-ti multumesc. O fac acum.
Madelin, ceea ce imi spui ma umple de bucurii. La plural, pentru ca sunt mai multe. Pentru ca m-as bucura sa te intilnesc in cine stie ce imprejurimi ciudate, chiar si fara sa stiu ca tu esti tu, pentru ca tu vei ramine tu independent de cognitiile mele. Apoi pentru expresia cu alunul si vrabiile, stiu bine cu arata asa ceva. Nu neaparat un alun, in cazul meu cred ca era un tufis de macese linga Sala Palatului pe vremea cind invatam la scoala ecologie si tineam Calendarul Naturii, tin minte ca am scris despre asta. Pentru ca „a fi orala” suna a Lauren la examenul de franceza (una dintre multele porcosenii din acel show). Pentru ca te-am facut sa te indragostesti de cineva, fie si de Catherine Tate, principalul e sa fie iremediabil. Pentru ca esti o draguta si o fermecatoare si cred ca am sa tind asimptotic spre tine.
On-topic: Deunazi imi bîzîia prin cap un alt citat din Poemele de Amor:
„femeie muiere printre sine ferate, mai sunteti posibila?
ah, nikakda, grai pasaruica pe roate
cu tabla burdusita de senzatii dintate,
ah, nikakda, nikakda, nikakda, nikakda…”
Si ma gindeam: Intrebarea daca femeia muierea mai este posibila nu se refera neaparat la fiinta si persoana, ci poate la cuvintele in sine, amindoua fiind de origine latina si regasindu-se in limbi prin excelenta vestice, cum sunt franceza si spaniola. Si apoi acel nikakda rusesc, scris in anul de gratie 1980, ce contrast! Mai caustic si mai macabru decit nevermore-ul lui Poe…
Aproape de blocul meu este o casa veche, cu o tuia uriasa la poarta. Intr-o anume perioada a anului pomul se umple de vrabii. Nu se vad, ca-s pitite in desisul frunzelor, doar se aud, si fac o larma teribila si incredibil de reconfortanta. Calendarul Naturii, cum se tine? Iar despre orala, sa nu ma spui Myreyei :-).
Altfel, ne-om intalni candva… desi de aproape sunt cam banala. Io v-am declarat mai demult amor vesnic.
On-topic: citind eu zilele astea Busola de aur, am ajuns la secventa in care daimonul Lyrei o duce cu fortza pe aceasta undeva, marind centimetric distanta dintre ei, ori nici un om nu putea fi despartit de daimonul propriu mai mult de un anume timp si un anume spatiu. Aceasta o fi contra-constanta cosmologica?
Hai ca mai avem putin si depasim recordul postului cu manele…