Categorie: Pelicano solitudinis

Azi de dimineaţă era aşa de ceaţă încâtam confundat Soarele cu Luna.

V-aţi gândit vreodată la chestia asta: dacă mergeţi pe şoseaua Viilor, ajungeţi la cimitir? (Pentru non-bucureşteni: nu e o metaforă, … Continue reading „Atelier de călcat pălării” →

Mitul androginului e un soi de credinţă larg răspândită conform căreia avem pe undeva un suflet pereche care ne e … Continue reading „Prolegomene. Absurditatea mitului androginului” →

Ideea s-a născut aici (la comentarii). Zis şi făcut. Astăzi s-a născut Mahalaua Universalis, din dorinţa de a vă ţine … Continue reading „Mahala Universalis” →

  Acordeonistul Singuratic. O capră. Nişte flori (tremurând de teama caprei). Troiţa de la începutul unei poteci de deal (călătorule … Continue reading „Poze făcute de mine acum un an în oraşul în care se trăia misterios de mult” →

Hei, ia te uită ce titluri preţioase inventez în ultima vreme! Am avut norocul nemeritat să asist astăzi la o … Continue reading „Limitele hermeneuticii artei” →

Având în vedere discuţiile academice care au înfierbântat secţiunea de comentarii a postului „Mauvais temps”, m-am gândit să aduc în … Continue reading „Argumentul metaforic” →

Pe o scară, într-o mahala, se poate vedea şi astăzi tabloul de mai jos.

România postbelică a avut doi violonişti de talie mondială. Pe unul, îl ştie toată lumea, Ion Voicu. Celălalt a căzut … Continue reading „Mihai Constantinescu (22 august 1926-25 februarie 1987)” →