Aşa se zice la leapşă în franceză, chat perché, m-am gândit că sună mai interesant.
Deci am luat o pisică cocoţată de la Lulu. Nasoală pisică. Cum adică ce carte, una singură, să-mi iau pe o insulă pustie? Groaznic. Mi-e milă deja de cei cărora le voi pasa leapşa. E o provocare de incult, de reducţionist. De la cine a pornit? Era unul, Erasmus, care lăuda nebunia şi zicea că cică odi hominem unius libri, fraţilor. Lulu zice că ar lua Biblia. Hm, asta e eroarea protestantă. Şi Luther tot o singură Carte avea.
Iar eu am o listă de lecturi în aşteptare deprimantă, o să mor mult înainte de finalul ei. Io n-am citit încă toată Divina Comedie, nici Bibila n-am citit-o pe toată, şi încă n-a apărut ultimul volum din Harry Potter (pe care îl detest deja cu superioritate, dar pe care totuşi o să-l citesc.)
Ce să fac, ce să fac, ce să fac. Nu pot să refuz leapşa, ar fi dezonorant. Pur şi simplu nu se face aşa ceva. Aş fi ruşinea blogosferei, m-ar arăta toţi cu degetul, sau m-ar ignora cu un dispreţ binemeritat. Of, şi ziua începuse aşa bine! Chiar şi liftiera era bine dispusă, nu mi-a trântit uşa în nas. (Tot n-a vrut să mă ia cu liftul, dar cel puţin nu mi-a mai trântit uşa în nas, c’est déjà ça.)
Uite, o să-mi iau pe insulă Dama de Pică. Na. E o carte bună, are 13 puncte la tabinet. Dar de dat mai departe leapşa asta, eu n-o dau. Cum ziceaţi că îl cheamă pe cel care a iniţiat leapşa cu cartea? Vreau să-l rog să scrie şi el în oracolul meu, e foarte mişto, poate să spună care e filmul lui preferat, care e culoarea lui preferată, ş.a.m.d.
