Am spus de vreo cinşpe ori că dragostea nu are raţiune umană. O critică pe care nimeni nu mi-a adus-o, e că în felul ăsta se poate interpreta că desconsider iubitele şi iubiţii tuturor. “Cum adică, eu îmi iubesc iubita fără să ştiu de ce? Te înşeli, maestre, iubita mea e cea mai frumoasă şi mai deşteaptă din lume. Te provoc la duel!” – ar fi trebuit să-mi zică cineva, oricine. Critica ar fi fost foarte îndreptăţită. De asta mă simt dator să scriu această notă. Donc:
1. Există mulţi oameni frumoşi şi deştepţi, dar nu-i iubeşti pe toţi.
2. N-am vrut să spun că nimeni nu are de ales în dragoste. Ai de ales, şi în acelaşi timp nu ai, hotărârea e a ta, dar e de neocolit. O hotărâre foarte puternică. De ce e aşa de puternică, rămâne de stabilit.
3. Dragostea e revelatoare: atributele obiectului iubirii apar în toată splendoarea lor, pe deplin meritată. Dragostea e cel mai bun instrument de cunoaştere (poate singurul?). Orice om merită să fie admirat şi apreciat ca pe miracolul ce se află, din păcate nu facem asta decât rar. Nu iubim suficient.
4. Hai că încep iar să aberez. Pe scurt, dacă cel iubit se întreabă: “Oare e meritul meu că mă iubeşte?”, răspunsul este: DA, DA, DA, DA. E meritul tău, iubito, pentru că eşti frumoasă cum nici tu nu eşti în stare să te vezi (şi asta include inteligenţa şi tot restul, eu nu fac graniţe categoriale în interiorul frumuseţii.) Tu eşti patria, anotimpul, gloria şi averea mea, şi sunt armate întregi care îmi râvnesc patria. Ce vroiam să spun cu posturile anterioare, e că eu nu am nici un merit că te iubesc. Nu a trebuit nici să-mi dezgolesc pieptul. Mai mult, nu-mi găsesc mie nici un merit pentru care tu să mă iubeşti: dacă nici ăsta nu e mister şi demonstraţie pentru cele spuse în prolegomene, atunci mă dau bătut.
Aşa, ca să fim clari.
La mulţi ani tuturor! Se consideră că anul următor va fi unul foarte bun.
Haa! Ia te uita ce am gasit scotocind prin Podul casei, inca o data chestiunea alegerii! Cum ca pina si persoana iubita ar fi aleasa, pentru ca. Hmmmm, eu unul nu-mi aduc aminte sa ma fi indragostit vreodata pentru ca. De fiecare data m-am indragostit pur si simplu. (Vlad, ai scris asta cumva inainte sa gasesti fata frumoasa care iti aplica tratamentul de talasemie?)
Si aici astept contraargumentele Tapirului, cintind:
tu esti salvarea mea, tu esti militia mea, tu esti pompierii mei…
tu esti odorul meu, deodorantul meu, parfumul meu cu pompitza…
…
…
…
PS Ei, si anul 2007 a fost atit de bun pe cit se considerase? *just*curious*
Eu m-am indragostit pentru ca m-am indragostit.
Aici te-am prins pinocchio, ma intrebai aia cu ratiunea si intuitia, am raspuns ca prozaic in viata de zi cu zi. Indragostitul meu e un exemplu. Al exemplu este ca imi place inghetata cu caramel (dulce de leche). Si altul ca imi place Cartarescu. Si Sorescu.
Păi şi eu m-am îndrăgostit pentru că m-am îndrăgostit. Dar undeva există o alegere, dar nu o alegere slabă, de genul celor pe care le facem zilnic, ci o alegere tare, din aia care ne alege ea pe noi.
Anul 2007 a fost mai bun ca 2006. Am făcut multe chestii noi. Aşa că s-a adeverit.
Mie imi plac acum cotletele de miel, cu cumin si usturoi, pe urma puse pe gratar. Si garnitura de cartofi la cuptor cu rozmarin. Si cu un vin rosu. Asa ca ma duc pina nu se racesc toate astea. (Mai putin vinul, heh!)
Eh, asta-i altceva, cu alegerile care ne aleg ele pe noi. Chiar vroiam sa iti aduc aminte de ele 😉
Ha, Tapirule mi-ai adus aminte cu al tau dulce de leche de un rodizhio din Vermont. Care se imbina de minune cu cotletele de miel ale lui Pinocchio. Dar fara vin rosu, doar cu bere Xingu si garnitura de banane prajite. Oare si bucataria ne alege ea pe noi?
[mângîindu-mi burdihanul:] Hehe, that’s a good point.