Laudă epigonilor

Poate că unii dintre dumneavoastră îl cunosc pe cerşetorul cu nasul borcănat şi vioară, care scârţâie prin mahalalele mai centrale. Azi de exemplu era la Universitate, la metrou. Mi-aduc aminte, acum vreo 10 ani, când a început cariera de cerşetor violonist, habar nu avea să cânte. Pur şi simplu, nici măcar melc-melc codobelc. Planul era simplu, să obţină bani din simpla scârţâială fără sens a corzilor. Şi era un plan bun, pentru că desigur, el ştia că arta e slabă şi, în delicateţea ei nu poate oricum transcende mizeria trotuarelor şi a staţiilor de metrou. Ştia lucrul ăsta şi fără experimentul lui Joshua Bell, violonist de prestigiu, care, anul ăsta, deghizat în cerşetor, a cântat la metrou ca la Carnegie Hall şi n-a câştigat mai nimic.

Ceea ce e însă extraordinar, e că cerşetorul nostru a învăţat să cânte. Îl tot aud: e din ce în ce mai bun. Acum chiar poate să încerce anumite triluri lăutăreşti, sau să reproducă diverse melodii cunoscute. Stau şi mă întreb de ce, evident nu pentru trecători, nici pentru că asta i-ar creşte venitul, că tocmai v-am zis că ştie şi el şi s-a şi demonstrat că aşa ceva nu se poate. Motivul trebuie să fie cu siguranţă misterios şi profund, poate că atinge însăşi tainele comune ale sufletului omenesc.

Ştiţi ce mi se pare cel mai onorabil lucru în ziua de astăzi? Ucenicia. Să zicem că deocamdată mă refer doar la artă. Deja a trecut vremea, marii maeştri au trăit demult şi de murit nu vor mai muri. Artiştii pe care îi admir sunt cei care de la început până la sfârşit rămân ucenici. Chiar şi în rarele ocazii când va mai apărea un mare maestru, acesta nu va fi mare maestru decât în măsura în care va fi ucenic. Întocmai precum Bach, care a fost ucenicul perfect până la capăt, reverându-şi cu smerenie predecesorii, chit că nici unul nu-i ajunge nici până la gleznă. Sau precum Borges, care n-a făcut altceva decât să citească.
Nu mă mai interesează cei ce caută originalitatea sau ce îşi închipuie că au ceva de zis lumii. Totul s-a spus. Cititorule, eu unul nu am nimic să îţi spun.

About The Author

3 thoughts on “Laudă epigonilor

  1. Mică notă. Am constatat că cerşetorul despre care vă povestesc, şi care, ca atu comercial, are şi o faţă de clovn, mereu zâmbăreaţă, cu nas borcănat, pe măsură ce cântă mai bine, devine mai trist. L-am revăzut azi: cânta o melodie haioasă, o cânta chiar bine, progresele sunt uimitoare, dar el era foarte amărât. De ce oare?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *