My house says to me, “Do not leave me, for here dwells your past.”
And the road says to me, “Come and follow me, for I am your future.”
And I say to both my house and the road, “I have no past, nor have I a future. If I stay here, there is a going in my staying; and if I go there is a staying in my going. Only love and death will change all things.”
Khalil Gibran, “Sand and Foam”, 1926
Ieri, chiar ieri mi-a venit în mine Khalil Gibran… De-i voie, am s-o arăt şi eu, deci, în aprozarul meu de aiureli. E musai.
Mda. Ce mă interesează pe mine una nu e citatul în sine ci, ca de obiceiu, sinapsa, tată.
Pierre Menard, autor del Quijote.
And miles to go before I sleep.
…etc., Zaza.
Heh. 🙂
Apropo de sinapse si etc-uri, mi-am adus aminte de intrebarea despre sfintii care traiesc in lume si nu se stiu. Este o frumoasa traditie nescrisa, drept care s-ar putea ca fiecare dintre noi sa o fi auzit din alta parte si in alta forma. Ideea este ca intre Dumnezeu si oameni se pastreaza o legatura care consta intr-o ierarhie intreaga de sfinti mai mari si mai mici. O conditie sine qua non de a fi sfint este renuntarea de sine, drept care evident ca un sfint veritabil nu se va considera sfint. (Contraexemplu, Ivan la poarta raiului: Cine-i acolo? Eu. Care eu? Eu, Ivan.) La fel de evident, pastrindu-se astfel legatura dintre Dumnezeu si oameni, omenirea este salvata.
Ah, si apropo de schmeckeri: eu cred ca Vlad este un feinschmecker 😉
“Ideea este ca intre Dumnezeu si oameni se pastreaza o legatura care consta intr-o ierarhie intreaga de sfinti mai mari si mai mici.” De ce îmi sună asta a sectă gnostică? 🙂
Dar dacă sfântul habar nu are că e sfânt, cum păstrează legătura cu Dumnezeu? Căci dacă o păstrează, îşi dă seama că e sfânt. Dacă n-o păstrează, e clar că nu e sfânt.
Mie mi-a plăcut ideea (cred că vine de la Hallaj, dar nu mai sunt sigur, oricum, din mediile sufite) conform căreia toţi oamenii păstrează legătura cu Dumnezeu, pentru că de fapt oamenii sunt modul în care Dumnezeu se gândeşte pe Sine. Şi nu orice gând conţine în el şi dovada existenţei gânditorului.
Exact. In termeni mai psihologici (perspectiva profundamente nepotrivita in acest context, dar aproximare acceptabila), inocentii (copiii, de exemplu), nu sunt constienti de inocenta lor, tocmai asta este inocenta totala. Lor si se pare normal sa fie asa.
pai vlad, poate ca pastreaza Dumnezeu legatura cu sfantul, fara ca sfantul sa stie.
Uite din Stephen King, in The Stand, cand MOther Abagail is spune lui NIck ca Dumnezeu l-a ales pentru a-i indeplini voia.. Nick zice “dar eu nu cred in Dumnezeu”. Mother Abagail, zambind si mangaindu-i obrajii: “Nick, copilule, nici nu trebuie sa crezi. E suficient ca EL crede in tine”