Scriu pe blog cam cum mă plimb. Aproape niciodată premeditat. Nu ştiu niciodată dinainte ce o să scriu, de asta titlul îl pun după ce scriu postul. Improvizez. Dacă îmi vine vreo idee şi nu sunt în clipa aia la calculator, în maximum cinci minute ideea nu mai pare atractivă şi în alte cinci o uit de tot. Nu verific informaţiile. Nu mă intersează evenimentele de la televizor. Încerc oricum să nu scriu despre lucrurile care mă interesează. Nu cred în ceea ce spun (mă întreb dacă Vlad Stroescu crede), sau, dacă totuşi cred, e doar din întâmplare. Adesea mă amuz să scriu exact contrariul a ceea ce cred, şi o fac aşa de bine, încât la sfârşit cred şi eu ce am scris. Mereu scriu cu un sentiment de vinovăţie, cred că lumea e destul de poluată de vorbe şi că scrisul meu este dăunător mediului. Niciodată nu scriu despre “viaţa mea personală” – ce o mai fi şi aia? – înainte să deghizez scrierea în cel puţin zece straturi, adesea ajungând exact la aspectul iniţial, vechea deghizare perfectă. Nu scriu despre meserie, pentru că nu pot scrie despre lucruri adevărate şi pentru că mi-e teamă că ceea ce aş scrie ar putea fi distrugător pentru propria-mi credinţă în propria-mi meserie. Într-un fel ascuns însă, scriu foarte mult despre meserie. Nu e zi în care să nu trebuiască să mă lupt cu formidabila ispită de a şterge totul. Mă dispreţuiesc pentru că nu şterg totul. Ar trebui să o fac, şi într-o zi, o să o fac. Uneori sunt trist şi atunci inventez posturi vesele, alteori sunt vesel şi atunci născocesc posturi îngrozitoare. Cred că între mine şi cititor nu e nicio diferenţă, că probabil eu sunt tu. Cred că într-o zi o să scriu o carte, dar sunt convins că nu o să scriu nicio carte niciodată. Uneori, fac poze foarte proaste şi le lipesc aici. Uneori, chiar aş vrea să scriu ceea ce simt, să îmi desfac cămaşa şi să ispitesc săgeţile tale cu pieptul. Este pur şi simplu imposibil. Îmi ridic gulerul sus de tot şi îmi întorc către tine profilul.
About The Author
aha! deci eşti un şarlatan!
(băi nene, antispamu ăsta cu LU-LU-LU-LI-LU-LA chiar e neserios, ce mă-sa, alţii au HAIDA! sau de-astea)
c’est ce que je me tue a vous le dire.
Am tinut mortis sa scriu, doar pentru ca nu am rezistat tentatiei de a tasta usor licentiosul anti-spam pipicaca, impuls pentru care va rog gratios sa ma scuzati. Multumesc pentru intelegere.
A, Vlad, vous pouvez faire semblant tant que vous voulez… Cel putin ca autor, imi placi mult. Iar daca ai scrie o carte, ti-as cumpara-o :). Doar ia aminte! uite ce scriai chiar tu:
Salutări, dle Adrian Ciubotaru. Mai există un risc, pe care în general noi îl ignorăm sau îl sfidăm, deşi e cât casa. Riscul ca personajul în care ne transmutăm să fie cu totul altcineva. Riscul de a ne omorî pe noi înşine şi de a ne înlocui cu ceva lipsit de substanţă, chiar dacă pare mai real ca realul. Lucrul ăsta chiar se întâmplă, eu l-am văzut.
șșșș, vlad.
ştiu. Aşa încerc şi eu să scriu. La treaba cu cinci minutele rezonez complet.
Poate că e păcat. Poate că e doar efectul de plictiseală, şi, în loc să abandonăm tot ce ne trece prin cap, ar merita să ne agăţăm tare de firul gîndurilor. Cine ştie unde ne duce?
Aceste posturi ma doare. Singura consolare ca am gasit bl;ogul Alicei, careia ii plac Pink Martini, vintage-urile si Jacques Brel, iata. Poate ca unul dintre scopurile ascunse asta ierea.
Iar consolarea mea e ca am aflat noua adresa a impricinatului, ca am reusit sa-i cumpar cartea, ca am gasit-o pe Madelin si, nu in ultimul rand, pe tine.
Iar consolarea mea e ca am aflat noua adresa a impricinatului, ca am reusit sa-i cumpar cartea, ca am gasit-o pe Madelin si, nu in ultimul rand, pe tine.
As vrea sa stiu ce nu-i place antispamului la mine, E a treia oara cand pun comentariul, poate acum merge. Noroc ca sunt cam capoasa si insist.
Păi mersese şi de a doua oară. Oricum, scuze pentru antispamul meu, e mai capricios aşa, dar dacă îl scarpini niţel dupe urechi, devine cel mai bun prieten al tău.
Da, blogul Alicei e mişto. 🙂
Cred ca este o diferenta intre a scrie asumindu-ti identitatea din ‘civilie’ si a scrie doar sub identitatea blogosferica.
Daca scriam sub numele meu, nu ca Incze Klara, trei sferturi din postari (zic si eu, aproximativ…) nu ar fi fost scrise.
Eu nu m-as incumeta niciodata, in realitate, ‘sa imi desfac camasa si sa ispitesc sagetile’. De fapt camasile desfacute ma sperie.
Prin natura meseriei tale poate tu intelegi asta chiar mai bine decit mine. 😉
In acest moment este momentul pentru o minunata poezie de minunatul Adrian Chivu:
unde esti
refren
asculta-l pe kafka cum se trezeste
cum isi pune mina la gura si casca
cum isi intinde oasele
in dreptul ferestrei
cum isi dezbraca pijamaua asculta
fosnaitul materialului cum isi incheie
nasturii de la camasa si-si trage pantalonii
cum urineaza si se spala pe dinti
si pe fata
cum isi unge o felie de piine cu unt
si soarbe din cafea cum se incalta
si incuie usa cum iese pe strada
asculta-l cum isi cara trupul de colo
colo asemeni unei galeti cu apa
care din neatentie se varsa
asculta-l pe kafka cum curge
cum se topeste in pamint
si dispare cum vorbeste
asculta-l cum infloreste
si tace
asemeni unui pian parasit
Klara, da, ai dreptate, că mă semnez cu numele meu are ceva de-a face cu toată istoria. O încurcă mult mai tare.
Sidon, mulţumesc. Mi-ai ameliorat după amiaza 🙂
eu nu inteleg de multe ori mai nimic din ce spui si cum esti, da’ ma captiveaza mahalaua. vrei sa spui ca iti tradezi si mahalaua? si asta e o minciuna?
Anti-spamul dumneavoastra e tare jucaus, cetitoriul poate sa vina sa-si ghiceasca in anti-spam, daca nu mai are incredere in Netty Sandu. :))
In afara de faptul ca nu mi-am facut public numele si n-am fost tentata sa-mi rad vorbele de pe fata blogosferei, ma recunosc in ce ai scris aici, mai ales in asta: “uneori sunt trist şi atunci inventez posturi vesele, alteori sunt vesel şi atunci născocesc posturi îngrozitoare”.
vlad, ce vrei tu de la blogul tau si nu ti-a dat?
Îmi place plimbarea.
Vlad si Madelin, sunt prima care crede ca admiratia veritabila nu trebuie sa se nasca din controversa (experimentul se aplica mai ales in cazul cautarii notorietatii, ceea ce nu-mi doresc!!), asa ca am sa va rog sa-mi acordati beneficiul de incredere, iar gestul sa-l luati drept urmarea pierderii temporale a uzului ratiunii :). Eu imi port si aici numele adevarat, deci demersul scuzelor nu e disimulat sub o identitate manufacturata 🙂 Va apreciez pe amandoi!
Alice, jur ca n-am vrut sa insinuez nimica, altfel habarnam cum se isca admiratia adevarata, poate ca e asa cum spui dumneata.
Vladul ma inerveaza cand si cand, cu posturi d’astea “sunt un mincinos, ba nu sunt chiar mincinos”. Intrarea ta a fost extrem de fireasca si nefortata in peisaj, o pot certifica si “vechii”. Io doar m-am bucurat sa vaz ca mai exista cineva cu egzact aceleasi placeri cu mine, si ca, iata, intamplare intamplatoare, a poposit si in mahala.
In alta ordine de idei.
L aserviciu am discutat azi, cu aripa tanara, despre un proiect secret. Vrem sa scoatem un newsletter iar eu urmeaza sa am o rubrica permanente “pastila greu de inghitit” sau cam asa ceva. Exista, intre angajatii firmei, un grup mic dar omogen si voinic, de tineri extrem de energici si entuziasti care vor sa puna pe roate tot felul de proiecte, asta e unul dintre ele. In foaia asta volanta exista si rubrica “Bloguri”. Ma indoiesc ca exista mai mult de, hai sa zic, zece oameni in toata firma care au auzit de blog (zece la suta) si ca exista mai mult de trei care si au blog. Dar la intrebarea “ti-ai face blogul public pe intranet? am ezitat enorm. Nu, nu cred ca mi-ar fi la indemana sa fiu cetita de cei cu care am relatii “profesionale”, na! Desi la preteni am trimes lincul, chit ca nu ma ceteste niciunul 🙂
Ciudat, nu? În general, oamenii care ne cunosc de mult nu au ce face cu identitatea noastră virtuală. Să nu aducă ea nimic în plus? Eu cred că, tocmai, aduce. Sau poate nu. Sau poate da.
Alice, chiar îmi place blogul tău, n-am vrut să zic altceva.
Simina, blogul îmi oferă tot ce vreau de la el şi mult, mult mai mult. Mi-a oferit ocazia să vă conosc. Nu-mi imaginam aşa ceva la începuturi. Pe atunci vroiam doar un fel de încăpere liniştită.
Madelin, nu numai că sunt perfect conştient că sunt enervant, dar o fac intenţionat şi premeditat. Cu toate riscurile de care sunt de asemenea conştient, e posibil să fiu şi pe viitor enervant. Asta nu înseamnă că vă iubex mai puţin.
io m-as cam indragosti aci in mahala, da’ uite ca-s cam batrana si nu mai tine…. ehee … am o parte sensibila pentru oamenii care mint frumos (recompensez efortul creativ 🙂 )
STROESCU + MOGA = LOVE
😀
STROESCU + MOGA = LOVE
😀
Hihihihi, v-am zis io ca WE e neserios, cand vrea :-)))))
Hihihihi, v-am zis io ca WE e neserios, numa’ cand vrea :-))))))
😀 😀 😀
NEVER! ;D
Never say never…
Amin!
Concerning you: it is never, Madelin. Excusez du peu, sunt lucruri peste care nu pot să trec.
Marturisesk ca am avut un pic de furca sa descifrez antispamu’!
Zaza, e reciproc, mai ales in lumina ultimelor! Agree to disagree.
Ma refer la ultimele tratamente aplicate la ‘tejgheaua’ dumitale lui Pinocchio si lui Wandering Elf, ca sa fiu mai precisa.
Whatever, Madelin. Whatever.
Madalina, ce sa zic, si Pinocchio si eu suntem maturi, vaccinati, asa ca teoretic cel putin, stim sa deal cu situatiunea.
Ca asemenea scandaluri apar ciclic, ca niste eruptii pe un fond imunitar slabit, este simptomatic romanescului din noi.
Ce nu am inteles, sa ma pici!, a fost faza cu Iuda. Pe cine am pupat si de la cine nu am luat banii, adica. Adica, am fost un curv si cu banii luati. Episodul initial sugerat, ulterior negat, ar fi cel in care eu m-am bagat intre Stefan si Zaza, incercand sa mediez cumva, sa calmez partile. Unul urla “abuz”, desi tehnic vorbind nu era, alalalt ii arata degetul, ceea ce era cam nasol in contextul respectiv. Acum, sunt Iuda pentru ca am incercat sa ii impac. Sunt un nenorocit, unul bun de spanzurare, ca a incercat sa calmeze doua persoane. Si nu mi-am luat nici banii, ca un dobitoc, macar sa fac un ciolhan.
Eu cred ca am fost prea nice lunile astea si prea “populist”. Si fraier, evident.
Raportam: domnul e Vlad e cam machit la ora ceasta. Ceea ce dorez si celorlalti.
🙂
Aşea, aşea, scoateţi furcile. Cred că e de la campania electorală, pluteşte un fel de are rău pe toate bloagele. WE, matol eream aseară, de atunci erea comentul. Am fost la o bere cu Nusitatu, pe care am reuşit să-l prind din sbor, tare norocos am fost.
Şi eu cred că suntem mult prea nice. Blogosfera astea e plină de dulcegării, bleah. Ia hai să fim mai răi. RAHAAAAAA
Deci a venit Nusitatu si mie nu mi-ati zis nimica 🙁
heh.
Madelin, a venit în fuga foarte mare, de abia l-am prins, săracu. N-am ştiut până în ultima clipă dacă o să-l văz şi când. Şi nici el. Ne pare tare rău.
WE, e tare greu să stai să împaci uamenii. Până la urmă tot îţi iei cucuie, am păţit-o şi io.
Dar una peste alta, noi suntem în altă parte, şi cu noi e focul nostru. De asta eu unul sunt aproape invulnerabil, şi credeţi-mă, câţiva dintre domniile voastre, carele scrieţi aici, la fel. Cine mă ştie, cunoaşte.
intre timp mi s-a explicat mai pe indelete care-mi e “vina”.
bouche-bee! sau cum s-o scrie.
da’ simt ca se umfla un val de furie.
vladule nu am inteles cu focul. expliciteaza te rog.
Unde nene? Că rămân în urmă cu evenimentele.
WE, aberam cu focu, e despre ceva ce scriam mai demult.
Uite ce bine zice Gavagai despre cum scrie pe blog.
mi s-a explicat in prive. si asa e. am cascat si eu ochii. cateodata nu vreau sa citesc anumite lucruri, am observat asta, sar peste ele, ca masura de protectie. acum a fost un asemenea caz.
chestia era prea infurianta ca sa o trec cu vederea, asa ca mecanismele de protectie m-au facut sa sar peste niste paragrafe.
anyway, no relationship with anybody here, whatsoever.
Io am scris intotdeauna cu numele meu adevarat, asta poa s-o valideze Vlad.
Madelin, imi pare tare rau ca a fost asa pe fuga, circumstantele sunt de neexplicat si de neiertat da’ io sper sa ne ierti, pentru ca exista o explicatie. Eu vad intalnirea pe care o planificasem altfel decat pe fuga intre multe datorii, cu Vlad mi-am permis sa fiu nepoliticos si repezit ca noi ne-am expus mustatile in repetate intalniri precedente, dar cu tine nu se putea.
Nusitatu, nici prin gand nu-mi trece sa fiu suparata sau sa solicit vreo socoteala. Imi doar pare rau tare ca ai avut asa alergaturi multe si asa putin timp. Las’ ca vine ea si primavara, si vara… Timp si loc de-am avea, timp si loc, vorba lui Pinocchio cand il citeaza pe dragul de Mircea. Loc s-ar gasi, pe ici, pe colo 🙂
Vladule, azi m-a lovit si pe mine. O (alta) mica revelatie, deja sunt obisnuita cu ele, ce sa mai. Creca de la imbratisarile gratuite (doua) pe care le-am primit pe Bulevardul Castanilor, azi la pranz, mi se trage.
Ie-te:
http://madelin.wordpress.com/disclaimer/
Disclaimer sau artă poetică?
Cum i-o zice, important e ca aveai dreptate, io greseam.
Iaca cum mi-a amintit Ruth de o alta fosta colega, maritata de mult cu un canadez. Stateau in Campus (eheeeei, piscina, chestii-trestii, romani priveau prin gardul blindat, eheeei…) si isi transformasera una din debaralele imense in sauna. Cumparasera una d’asta portabila, electrica. Mie asta mi s-a parut culmea coulului…
Hah, pe vremea aia se incalzeau camerele din camine cu tancu’. Sau ma rog, cu instalatia de sauna. Asa reuseai sa ajungi pe la vreo 17-18 grade, si pe urma se deschideau usile ca sa mai intre vreo 2-3 grade si de afara. Viata, nene! (Pina sareau sigurantele sau se prajeau cablurile de curent.)