Este amorul supus controlului voluntar?

Dintre cititorii mei de lungă evoluţie, poate mai sunt câţiva care îşi amintesc de numeroasele preocupări ambiţioase şi divergente ale începuturilor acestui blog. Printre ele se află şi Prolegomenele, vastă introducere la ceea ce urma să fie un uriaş tratat despre practica şi teoria iubirii. Mă îndoiesc că acest proiect va fi vreodată dus la bun sfârşit. Între timp, teancuri de note şi observaţii adună pânze de păianjen într-un cotlon al camerei, şi grămada creşte, aşteptând liniştită fie mintea obsesională care să o pună în ordine, fie pala de vânt care să o împrăştie definitiv pe străzile pline de gunoaie.

Astăzi, despre caracterul voluntar sau involuntar al îndrăgostirii. Este vorba de o dezbatere străveche, cu implicaţii biologice, psihologice şi sociologice. Majoritatea autorilor se complac în ambivalenţă, afirmând că dragostea este în acelaşi timp alegere şi boală, lăsând problema în aer.

Omul de rând, întrebat fiind dacă îndrăgostirea este din voie proprie ori ba, va alege cel mai des prima variantă, amintindu-şi de zilele febrile care i-au cotit viaţa cu forţa. Acelaşi om de rând nu va ezita însă să-şi învinuiască şi să-şi deteste nevasta (sau bărbatul, după caz) dacă ace(a)sta se va îndrăgosti de altcineva, presupunând aşadar că îndrăgostirea este supusă liberului arbitru şi legilor morale care ar trebui să o delimiteze foarte strict. Paradox!

Oamenii de lume, cei care au avut mai multă experienţă pe călătoriile tortuoase ale amorului şi ale bucuriilor domestice, vor spune că totul se limitează la o singură secundă. O secundă în care, în deplinătatea facultăţilor mintale şi cu tot discernământul, iei hotărârea de a te îndrăgosti. După care, nu mai depinde de tine, eşti luat de val, nu mai poţi face nimic, eşti condamnat, etc. Asta înseamnă că eşti totuşi responsabil de actele tale şi, în acelaşi timp, că reproşurile tardive, deşi justificate, nu servesc la nimic, şi profilaxia este totul.

Dar ce se întâmplă în secunda cu pricina? Este îndrăgostirea, în acea secundă, un eveniment activ? Eşti tu cel care comandă valului uriaş pe cale să te înghită? Eşti tu cel care ordonă gravitaţiei pe cale să te atragă în abis? Nu. Tu decizi doar dacă să-ţi dai drumul sau nu. Ceea ce implică faptul că, în momentul în care te îndrăgosteşti, te afli deja sub imperiul unor forţe care nu au nimic de-a face cu tine şi cu conştiinţa ta.

Ceea ce ridică următoarea problemă tulburătoare, pe care vreau să o supun scrutinului dumneavoastră: poţi să fii îndrăgostit şi să n-o ştii?

Problema este interesantă nu numai din punctul de vedere al îndrăgostirii de novo. Cunosc o tipă care e cu gagiul ei de mai mulţi ani. Îmi povestea că primul fior s-a dus de ceva vreme, că acum se sărută mult mai rar şi niciodată pe stradă, că îndrăgostirea, acea nebunie a începutului, s-a terminat şi acum a rămas faza domoală, a dragostei trainice şi mature. La aceste vorbe, am zâmbit în sinea mea. Pentru că am văzut-o transformându-se atunci când gagiul vine să o ia de la serviciu.Am văzut-o roşind până în vârful urechilor, i-am auzit vocea pierzând vreo 15 ani şi transformându-se în cea a unei puştoaice, cu bâlbâielile de rigoare, am observat dispariţia bruscă a ridurilor de expresie şi de inteligenţă. Nu există îndoială: tipa e îndrăgostită până peste cap, de prietenul ei de lungă durată, şi nici măcar nu o ştie. Sunt convins că aţi întâlnit şi voi cazuri asemănătoare.

Ajuns în acest punct, pentru că am cam obosit, vă dau cuvântul şi sper să povestiţi lucruri interesante, de ex. ce cazuri aţi întâlnit şi dacă sunteţi îndrăgostiţi fără să ştiţi.