Şocul cultural Occident-nu tocmai Occident prin care trecem este uneori marcat de manifestări etnologic foarte divergente.
Mi-aduc aminte când am intrat o dată într-o băcănie franţuzească de provincie, la începuturi, cu capul meu distrat de bucureştean, şi am prins a mă uita la marfa din rafturi. În câteva secunde, tonul discuţiei dintre băcan şi cei doi clienţi a coborât până la o linişte mormântală şi apăsătoare, în timp ce am simţit aţintiţi asupra mea nişte colţuri de ochi franchement hostiles. Aproape că simţeam cuţitele lungi ieşind pe jumătate din teci. Hauliu, ce-am făcut, mi-am zis dându-mi o palmă mentală peste frunte. Şi m-am îndreptat imediat zâmbind către celelalte persoane prezente, zicând “Bonjour messieurs dames”; pe loc mi s-a răspuns şi mi s-a zâmbit şi lucrurile au revenit la normal.
Ei bine, în Bucureşti e taman pe dos. Să spui bună ziua e o insultă, o invadare nepermisă a intimităţii. În Bucureşti, polticos este să mergi pe stradă cu o expresie cruntă pe chip (chiar dacă eşti bine dispus) şi dacă ţii să te uiţi la cineva ai face bine să te uiţi doar foarte urât, dezvelindu-ţi în acelaşi timp dinţii într-un mârâit nearticulat. În Bucureşti, când cineva te salută zâmbind, fie e un Martor al lui Iehova, fie vrea să-ţi vândă cărţi poştale pentru copilaşii bolnavi de leucemie, fie e un tâlhar care vrea să te bată şi să-ţi ia toţi banii – nu ştiu care dintre variante e mai rea. Cum povesteam şi în altă parte, numai în Ferentari lumea se priveşte zâmbind, şi ştim cu toţii ce loc nefrecventabil e Ferentariul.
Însă pentru cei suspendaţi în tensiunea Occident-Bucureşti, situaţiile pot fi uneori caraghioase şi trebuie să fii pe fază ca să nu faci gafe. Deunăzi, într-o amiază de ploaie torenţială, m-am refugiat, cu tot cu bicicletă, la librăria englezească de la Kreţulescu. Am fost imediat întâmpinat cu un bună ziua, şi nici măcar acel bună ziua enervant al vânzătoarelor, urmat imediat de un “te pot ajuta cu ceva?” suspicios. Nu, un bună ziua călduros, occidental, urmat de nişte comentarii despre vremea rea şi bicicleta mea. Mi-am dat imediat seama că acolo se foloseau manierele occidentale, aşa că nu m-am supărat, ba chiar m-am angajat în conversaţie. Când am vrut să plec, am fost sfătuit să mai stau, pentru că împotriva potopului cascheta mea de lână e evident insuficientă şi cu siguranţă voi răci.
(Între timp, un alt client a intrat în librărie. A fost întâmpinat cu acelaşi “bună ziua”, la care el a răspuns, în cea mai corectă manieră bucureşteană, întorcând spatele şi uitându-se extrem de ostil la un raft de cărţi de bucate.)
Nevrând să abuzez totuşi de ospitalitate, am ieşit de la engleji, şi, întrucât turna în continuare cu marmita, am intrat alături, la Humanitas. Şi acolo, complet distrat şi încă scufundat în atmosfera de adineauri, am comis-o. Am comis-o urât. Am zis “bună ziua”. Răspicat. Aproape imediat mi-am dat seama de enormitatea gafei. Vroiam să intru în pământ de ruşine. În cele din urmă, o vânzătoare a reacţionat în singurul fel demn şi acceptabil cu putinţă: m-a privit cu o faţă lungă pe deasupra ochelarilor, şi a emis un “mnăziua” pe un ton care spunea de fapt “ce zdamăsiii o vrea şi ăsta?”, reducându-mă la entitatea neglijabilă şi invizibilă, liberă să se plimbe nederanjată printre rafturi, lucru pentru care i-am fost nespus de recunoscător.
Deci, dragi cititori, mare atenţie la manierele pe care le arboraţi, şi unde le arboraţi! Bucureştii sunt mari şi cosmopoliţi. Sunt locuri în Bucureşti în care, în loc de Bună Ziua, trebuie să te prăvăleşti cu fruntea în praf, zicând “Sărumânuşiţele, o Minune a Universului, Emir al Credincioşilor, vă rog să primiţi această umilă atenţie, şi ştiţi, am depus şi eu o cerere acum 3 luni şi n-am niciun răspuns”. Variaţia este aşadar mare şi trebuie să fim mereu atenţi să nu încurcăm borcanele. Bună ziua!
inteleg, din perspectiva celui care zambeste. eu am o mutra relativ copilaroasa si mi place mult sa mi o vad zambind. si pe strada cand zambesc, se uita oamenii la mine de parca s ar intreba: o cunosc p asta?
drept e ca sunt unii care zambesc la randul lor. de obicei, oameni mai in varsta:))
buna ziua!:)
A.du-ti aminte de formulele persane !
Nevrednica carpeta
🙂
Vlad, mi se pare că tu compari orașul mare (Bucureștiul) cu orașul mic (Metz sau asemănător) mai degrabă decît România cu Vestul. Și la Munchen, care e cam pe jumătate cît Bucureștiul (1,2 milioane), atmosfera este de oraș mare, așa cum o descrii tu. Impresiile domnului Inginer și ale altora sînt aceleași.
Dar nu pot decît să te incurajez: Gîndește-te la “Apropierea de Almotasim” și crede-mă că zîmbetul și politețea au, pe termen lung, rezultate benefice și mai puternice decît eventuala ostilitate imediată, care nu este decît o expresie a surprizei.
Asta așa, pe scurt, și cu salutări de pe frontul studiilor empirice, unde cu onoare și vitejie mă secondează Tapirul 🙂
Initial citisem “cu onoare si vijelie” ceea ce ar fi tot un compliment.
Pe mine, vlad, chestiile astea ma incita la experimente, adica sa intru si sa spun voios si inimos “buna ziua!” in orice chiosc. Si, cum zice si Pinocchio, pe termen lung politetea si zambetul inving.
Păi eu asta și fac cînd merg la București, cu onoare, vijelie și consecvență, iar rezultatele sînt cît se poate de bune.
Pînă și acum, ehehei, vreo 10 ani și mai bine, cînd am intrat la o prăvălie din Militari să cumpăr portocale și m-a făcut vînzătoarea albie de porci, nu mai știu pe ce motiv, am triumfat cu replica, rostită la rece: Nu sînt obișnuit să mi se vorbească pe tonul ăsta. M-a privit dezorientată și n-a mai zis nimic.
Să știți că așa mi-am propus să fac și io, să dau binețe nediferențiat, nu de alta, așa îmi e mai simplu. Dar oare e bine să contravenim astfel obiceiurilor aborigene?
Pinocchio are dreptate, comparam Buc cu Metz. Într-adevăr, la Paris binețea e mai rară, dar tot se dă în orișice magazin.
Mai complicat e in Elvetia germanica unde binetele se dau in cateva limbi, si niciodata nu nimeresc. Intru si zic “Grusse!” si mi se raspunde jovial “Guten tag!”. Plec si zic “Guten abend” si mi se raspunde jovial “Ade!”. Zic “Merci!” si mi se raspunde jovial “Danke schon!” (si invers).
Etc.
In Laussanne n-am avut probleme, acolo e fix “Bon jour!”, “Au revoir!” etc.
Eu cred că le place variația. Eu, la început, ziceam “Auf Wiedersehen” și mi se răspundea invariabil “Auf Wiederschauen”, care este un sinonim. Cînd am spus “Auf Wiederschauen”, mi s-a răspuns “Auf Wiedersehen”. Na bitte.
Si “Auf Wiedershaffhausen” când pleci de la Zurich ? 🙂
Aha, Auf Wiederschauen n-am incercat. Incerc azi.
Live long and prosper! \V/
la Oregon când mă întrebau “how are you?” le răspundeam că I’m stayin ‘ alive…stayn’ alive, ah, ah, a, ah…
In sudul Frantei an fost cucerit de amabilitatea tuturor, hotelieri, carciumari sau patiseri. In Spania, in Extremadura, atitudinea era mai apropiat de ceea ce recunosteam acasa, tupeul ala de raspuns asemanator cu un curu’ zburlit neaos. E poate si o eticheta a saraciei permanente.
Haios este ca in Galati, unde imi fac veacul, este tot un fel de mini Bucuresti. Insa generalizarea strica, dincolo de Grivitei, Rahova sau alte locuri prin care am ratacit am intalnit bucuresteni amabili si serviabili nu numai shaormagii zbarliti.
In Cluj sau Timisoara, un servus sau un saru’ mana fac minuni prin ton si adresabilitate.
Poate tine si de gene si traditia zapciului ce te saluta inainte sa iti ia fumaritul. Poate e si dorinta boieriei si a domniei in saracia moldava si infumurarea olteneasca.
Peste tot ne adresam cu doamna si domnule, dar cati stim ce inseamna sa fii domn cand stramosii tai fie au fost mosneni nemernici sau serbii unei manastiri. Cert este ca nu stim sa mancam serbet de trandafiri cu apa rece, sa cantam la pian sau sa conversam in frantuzeste.
Turnofftheglory – eu stiu sa maninc serbet de trandafiri (dar cel de fructe e mai fin, cel de cafea si cacao mai bun), stiu sa conversez frantzuzeshte si o fac destul de des si stiu sa cint si la pian (si nu o fac mai niciodata). Crezi ca imi foloseshte la ceva?
Tapirul – si ce raspuns primeai? Did they, at least, get the point?
nop, they didn’t. Raspunsul era de obicei “huh?”. Asta daca nu erau americani – internationalii erau mai ok.
Mai am o poveste cu melodia “My way” a lu’ Los Lonely Boys, pe care am trimis-o studentilor graduate (cu ideea “nu-ti vine cateodata sa cantia asta lu’ major profesor?”). Raspunsutile au fost clar delimitate (americani/restul lumii).
Ati remarcat ca pe cararile de munte, “localnicii” va dau întotdeauna (cazul meu ?) buna ziua ? Si asta nu numai în Carpati. Sa fie doar o forma de asigurare, în caz de nevoie ? Cred mai degraba ca aici se manifesta difernta între orasan si plaies. Zona de interactiune nu se manifesta numai într-un spatiu închis, este generalizata la orice forma de proximitate.
Bineţea la munte e un vechi obicei. Probabil pentru că muntele ne înfrăţeşte pe undeva.
În mod probabil independent, în satele de munte sau de deal eşti de asemenea salutat, şi privit cu curiozitate.
E obicei doar la munte? Eu nu am experienta in sate da campie, dar credeam ca e mai degraba chestie de comunitati mici. La Plostina este absolut nepoliticos sa treci pe langa un om pe drum si sa nu spui “Buna ziua” (daca esti copil esti intrebat invariabl “al cui esti tu?”).
Mama povestea despre o femeie mai in varsta din Lopatari, cand era mama mai copila, care i-a zis alteia mai tinere care trecuse pe langa ea fara sa zica nimic “făi Anico, treci pe langa om – zi ceva, ‘buna ziua’ sau ”te’n cur pe ma-ta’, da’ nu trece pe langa el ca pe langa gard”. Cand s-au intalnit data urmatoare femeia mai tanara a zis ” Ţaţă Mario, ‘te’n cur pe ma-ta!” – “Asa, făi Anico, asa, vezi? E mai bine”
Bine graiesti, adevarat scrii, dar sunt insa persoane care iti intorc zambetul. La piata mi se intampla, uneori, la intarea in banca, salutand paznicul, intotdeauna zambeste, cateodata in librarii si foarte rar la terase.
Anormal si ciudat la noi este ca un zambet si bunavointa te deruteaza, venind de la un vanzator sau un functionar public.
Minunat. Imi aminteste de copilaria mea la sta. Faine amintiri.
Deunăzi la Atena m-a gat gata zîmbetul amabil și larg cu care un chelner grec îți poate spune că nu are ce vrei tu să mănînci 🙂
Eu ma umplu de penibil in fiecare zi ducand cruciada asta a mea de buna ziua pe unde nu ar fi cazul. Si tare raspicat il spun:).
Tiens, cireaşa pe la noi! 🙂
Poate ar trebui să facem o campanie din aia. Să mergem în grupuri organizate şi să zicem bună ziua oamenilor pe stradă. Să împărţim fluturaşi pe care să scrie Bună ziua. Apoi să ne luăm rămas bun de la necunoscuţi, cărora să le urăm drum bun.
@ana: “…de obicei, oameni mai in varsta…”
Păi, normal, babalâcii își amintesc de copilărie, nu?
@Pinocchio: “…pe termen lung…”
Ete fleoșk!
Efectul e imediat, instantaneu.
În țări și națiuni civilizate, desigur.
Altfel… și ăia din Papua-Noua Ginee zâmbesc larg, cu toți dinții… când te taie în bucăți.
@tapirul: “…pe termen lung…”
Vezi Pinocchio.
“…când mă întrebau “how are you?” le răspundeam că…”
Ai stat acolo atâta timp… și tot n-ai prins mișcarea…
Eh…
@Turnofftheglory : Oooh… șerbetul cu apă rece…
Bre, tu încă n-ai ieșit din secolu’ 19?
@Vera: Da, îți folosește. Că n-ai cu cine să practici… eh, e altă poveste. Dar te asigur că toate alea de care zici că le știi… sunt chestii prețuite. Altundeva, desigur.
@B.deComp. : E o chestie de pisicologie, ca să zic așa. Adică, nu e dependentă de altitudine. Se practică oriunde…la câmpie, în deșert, la polu’ nord. Condiția e să nu fie o gloată, desigur.
@Vlad: “…la munte e un vechi obicei. Probabil pentru că muntele ne înfrăţeşte…”
Vezi @B.deComp.
@tapirul: “…e mai degraba chestie de comunitati mici…”
Corect. Treaba funcționează așa cam pâna la maxim de 300 și ceva de persoane… ceva gen o companie de armata. Ăla e maxim.
…citisem ceva pe tema asta…
@another_cherry: “…ma umplu de penibil in fiecare zi…”
Păi… de ce? Dă-i ‘nainte, că e bine pentru tine, zic. Dacă ajungi să crezi că ești penibilă… se cheamă că n-ai încredere în tine, nu?
🙂
@Vlad: “…ar trebui să facem o campanie…”
Da.
Vezi că și guvernu’ face o campanie de donații la bugetu’ comun… nu te bagi?
‘Ai, mânca-ţi-aş, să zică şi mandea un comentar mic, acia, să-i răspundă şi lui Blegoo! ‘Ai, şefu, bagă mare, săţ trăească franţuzoaica, pupa-te-aş!
@A. : Haoiliooo… fix ca titlul articolului lui Vlad – “Bună ziua” ți-am dat, belea am căpătat…
🙂
Altfel… mersi asemenea…
:))
“Dr. Blegoo, I presume ?”
…’aide, bre… B.deCamp… 🙁 … e ieftin să faci mișto de maidanezi…
🙁