Era o vreme când citeam foarte multă poezie. Era o vreme când m-am considerat poet, şi nu mi-am asumat această calitate uşor, nu înainte să citesc diferite tratate complicate de meşteşug al poeziei. Cred că orice poet ar trebui să le citească, numai şi numai pentru a le putea uita apoi. Pentru că dacă nu citeşte cărţile astea, ar putea să le gândească din greşeală şi ar fi păcat.
Apoi a urmat o vreme când, asemenea lui lektor şi a lui Gombrowicz, am dispreţuit poezia. După ce mai întâi, cu egoism adolescentin, ideea inutilităţii nobile a poeziei mă sedusese, mi s-a făcut lehamite de decadenţa ei.
Apoi a venit o vreme când m-am maturizat (i.e., m-am prostit, vorba lui V.M.), şi nu mi-a mai păsat de toate astea.
Privind înapoi, cred că tot ce gândeam înainte despre poezie, că eram pentru sau contra, era greşit. Cred că trebuie să regândim toată chestiunea. După ce Gombrowicz a criticat poezia, toată lumea a crezut că vede, odată cu el, un împărat în curul gol, şi poeţii au căzut de tot de la putere. În preferinţele cititorii de cărţi, sau pe rafturile librăriilor, volumele de versuri ocupă cam o sutime din spaţiu. Deşi poeţi sunt, poate mai mulţi decât au fost vreodată, aparent, nu mai există o piaţă pentru poezie.
Dar toate astea sunt chestii mărunte, care privesc doar lumea mică şi meschină a intelectualilor. În rândurile poporului, poezia nu a suferit niciodată nicio cădere. Amintiţi-vă câtă lume a venit la înmormântarea lui Adrian Păunescu, în timp ce nimeni nu se uita la tv unde intelectualii îi dezbăteau aceastuia critic viaţa şi opera. Poporul nu citeşte poezie, lectura e pentru intelectuali. Poezia e mai veche decât cititul. Poezie e şi textul unei manele, şi scrisoarea lăcrămoasă a unui îndrăgostit din Rahova. Nevoia de poezie e intactă. Simplul nostru dispreţ nu poate schimba lucrul ăsta. Ciudat, timp de sute de ani, intelectualii şi strămoşii lor nu au dispreţuit poezia din popor, ba din contră, a fost o sursă de inspiraţie; astăzi însă, orice persoană alfabetizată va scuipa în public pe ea, chiar dacă o va consuma în secret.
Avem deci, două forme de dispreţ. Dispreţul faţă de falsul scolastic al poeziei culte, şi dispreţul faţă de vulgaritatea poeziei simple, joase. Mă întreb dacă omenirea a mai trăit vreodată o asemnea epocă, în care cele două dispreţuri trăiesc împreună. De obicei, ele alternează, astfel încât golul să nu fie prea mare. Şi ce spune astea despre lumea noastră în general?
Mă opresc deocamdată aici. Tocmai mi-am dat seama că tapirul o să întrebe ce e poezia, caz în care am băgat-o rău de tot pe mânecă.
oleleu si vai de mine! uite cum imi ies vorbe ca-s dispretuitor de poezie simpla si joasa:)
Probabil ca e adevarat. Dar jur cu mina pe inima ca-mi plac mult de tot simbolistii si chiar mai citesc din cind in cind cite un barbilian sau doi:)
da, chiar ar fi util sa definim ceva mai exact ce e poezie si ce nu e.
Util, dar foarte greu 🙂
Atunci hai sa luam un exemplu optzecist:
„Eu aici sunt un june. O balena alba intr-un estuar de liniste.
Un superstar –
Un cruciat al ideii sfinte de Coca-Cola. Si de Blue-Jeans.
Un misionar al spatiilor verzi, democratice.
Un obiectiv survolabil…
Un individ / adica nimic. O zecimala in cifra ta de afaceri.
Unul caruia i se recomanda intoarcerea la natura.
Si motociclismul / autostopul –
si budismul Zen. Adica nimic…
Sunt si eu un june.
Hei, fratilor – uitati-va si la mine!…“
E poezie asa ceva? Culta? Poate joasa si simpla? Mie in orice caz nu-mi place deloc.
poezia va ramane doar o simpla evadare din cotidian , prin postarile de pe blogul meu incerc sa nu ma transform sa zicem intr-un cocalar…
“Credinta si-ndoiala, eroare si-adevar,
Ca boaba unei spume, usoare sunt si goale.
Opaca sau bogata în irizari de cer,
Aceasta boaba-i chipul si tâlcul vietii tale.”
sa fie asta v’o poezie, ceva…?
sa aiba iea v’un oarece efect?
o fi buna la ceva?
Deci… care-i definiția poieziei?
Nu se stie. Ambele exemple de mai sus sunt poezii, dar nu stim de ce. Poate ca poezia o fi asa, precum culoarea rosie.
Lektor, poetul meu roman preferat Ion Barbu. E un Mallarmé balcanic. De Mallarmé ce parere aveti?
ce parere sa am? hai sa citim impreuna:
C’est de nos vrais bosquets déjà tout le séjour,
Où le poëte pur a pour geste humble et large
De l’interdire au rêve, ennemi de sa charge :
Afin que le matin de son repos altier,
Quand la mort ancienne et comme pour Gautier
De n’ouvrir pas les yeux sacrés et de se taire,
Surgisse, de l’allée ornement tributaire,
Le sépulcre solide où gît tout ce qui nuit,
Et l’avare silence et la massive nuit.
din pacate 80-cistii nostri mai au ceva de sapat pina acolo. Ritm, intonatie, sonoritate, echilibru in prabusire, tangaj, mesaj tainic, continut, tarie, aroma, buchet. Si de acord, barbilian e cel mai tare, respect spatiilor lui.
Ce v-a apucat? Urmatorul post o sa fie despre ce e muzica si daca ne place si de ce? Nu exista “poezie joasa”, exista rima si atat cateodata. Aia nu e poezie. Hai sa indraznesc intre atatia intelectuali sa arunc o definitie. Poezia e sugerarea unui sens,a unui adevar( in care includem si adevarurile inimii),prin punerea lui in cele mai potrivite cuvinte in cea mai buna ordine cu cea mai potrivita muzica. De fapt, poezia e revelarea puterii limbajului in toate straturile lui si toate aspectele lui.Daca vrei sa intelegi comunicarea verbala, trebuie sa studiezi poezia, pentru ca te invata ceea ce spunea Eva, cum e ordonata gandirea de cuvinte si cum cuvintele pun ordine in lume.
Poezia populara de acum reflecta, firesc, lumea de azi. Nu mai traim intre eroi, nu mai suntem parte din natura, nu mai avem valorile frumoase ale lumii de demult, suntem cum suna poezia de azi. Nu toti. Exista inca multa poezie frumoasa.
Deci(fara deci) poezia este o joaca cu cuvintele. 🙂 Nu cred ca exista poezie buna si proasta, ci doar poezie care ne place si/sau care nu ne place. Si mai cred ca nu exista poeti, ci doar oameni care nu pot trai fara de joaca. Din fericire.:)
Păi chiar Mallarme are un ciclu, Chanson bas.
Cora, nu sunt de acord. Există poezii bune şi poezii proaste. Postmodernism, postmodernism, dar nici chiar aşa. Nu oricine e poet.
Diligentreader, ce spui tu e foarte frumos, dar însemană ceva? Sau se bazează pe ceva? Da, unii poeţi (printre care şi Mallarme) au încercat, prin poezie, să găsească un \”limbaj originar\”. Dacă au reuşit? Nu cred, nu se ştie. Eu cred că trebuie să abandonăm preţiozitatea în ceea ce priveşte poezia, altfel iar se ia Gombrowicz de noi.
ion barbu, ‘ai?
banchizele sau isarlak?
sunt diferite, sau spun aceeasi chestie?
si, in general, oare poeziile diferite spun lucruri diferite?
cititorii de poezie, analistii poeziei sunt niste insi fooaaarte pretentiosi..si nu se stie de ce.
“A good poem is a contribution to reality. The world is never the same once a good poem has been added to it. A good poem helps to change the shape of the universe, helps to extend everyone’s knowledge of himself and the world around him.”
— Dylan Thomas
Naivitate? (era sa scriu nativitate?)
Nu, nu e naivitate, e realitate. Schimbată de poeme 🙂
A zis şi Borges, în poezia mea preferată:
“Luna nopţilor nu e Luna
Pe care o văzuse Adam cel dintâi.
În lungile secole de veghe, oamenii au umplut-o
Cu plâns străvechi.”
(traducerea mea proastă)
(muu)
Aaaaaaaaaaaaa! Nu stiam poezia asta. E foarte frumoasa.
@ Vlad:
Lektor, poetul meu roman preferat Ion Barbu. E un Mallarmé balcanic. De Mallarmé ce parere aveti?
Mallarmé = Barbu – Barbilian = Lirică – Algebră = 0 = mofturi, frate. Unde mai pui că Parisul e muuult mai searbăd decât Stanbulul. Cu alte cuvinte, Mallarmé e un Barbu à la française. “Bah!”
de ce sa-l asociem pe barbilian cu osmanlîii? cimpulung muscel (cu accent pe u) suna mai exotic chiar decit stanbulul.
Doar pt că Mallarmé nu era matematician cu diplomă nu înseamnă că trebuie să-i desconsiderăm aptitudinile matematice. Ciornele sale, publicate postum, în care proiecta o Carte Absolută (niciodată începută) sunt pline de calcule misterioase. De altfel, relaţia dintre Barbilian şi Mallarme ar fi meritat un studiu mult mai atent. Făcut de matematicieni.
@ Vlad:
eu nu-l desconsider, departe de mine asa ceva. Desi mintea lui nu era exersata in adevaratele canoane, poezia ii seamana leit cu un recital stiintific. Mi-e jena sa aduc aici vorba de o aruncatura de zaruri (va jur ca nu sint nici vichipedist de vocatie si nici podiatrist), dar fibonacci putea sa fie invidios pe sectiunile aurifere de cuvinte taiate de mallarme pe paginile-i paralele.
Intotdeauna avem nevoie de definitii, chiar personale, deci imperfecte. Ceea ce mi se pare important este numaratorul lor comun. Nu ne sare imediat în ochi. Nu stiu daca este partea suficienta, dar cred ca este cea absolut necesara – trebuie sa provoace un ecou, o rezonanta. M-a luat odata Vlad peste picior, si poate avea dreptate, cu privire la etimologia cuvântului. Imi place sa cred ca era totusi o parte de adevar 🙂
@ Vlad:
“proiecta o Carte Absolută (niciodată începută)”
Păi, s-ar zice că tu şi Mallarmé cam aveţi structuri volitive izomorfe!
Legat de “calculele misterioase”: când eram mic, am citit o broşură despre Eminescu (destul de corect scrisă) în care se afirma că poetul avusese mare drag de calculul diferenţial şi că, în perioada finală a sifilisului, ajunsese să susţină că cine nu cunoaşte această ramură a matematicii nu merită să trăiască. Stârnit, am pus mâna peste ani pe “Fragmentarium”-ul întocmit de Magdalena Vatamaniuc din multe însemnări eminesciene, unele chiar facsimilate. Am fost dezamăgit: Eminescu se ocupa în tot locul cu adunări de fracţii…
@ lektor:
“de ce sa-l asociem pe barbilian cu osmanlîii?”
Într-adevăr, cum Barbilian este revendicat de comunitatea armenească (nu mi-e clar de ce, că tatăl său iniţial se numea Constantin Barbu iar tatăl acestuia Ion Barbu – de unde şi pseudonimul), ar fi chiar riscantă o asemenea asociere…
@ B.deComp:
… numitor…
Scuze, în special celui mai atent cititor-comentA.tor 🙂
A. a zis:
Tuşé! (rectal)
@ B.deComp:
Domnu’, staţi liniştit, am observat dar ştiam că spiritul ingineresc nu se încurcă cu mărunţişuri din astea ci zboară sus, sus, în înălţimile rarefiate “where eagles dare”. (Mi-e teamă că unii cititori ai blogului sunt prea tineri pentru a mai frisona la filmul ăsta. Eeh, tinereţe, tinereţe, futu-ţi gura mă-tii!)
am vazut filmul asta prima oara in institutia culturala de-i zicea video, prin ’87; patronul era un gagiu care traducea live cu accent de satu mare.
tin minte si acum cum a tradus o replica de-a lui clint eastwood pe la sfirsit cind aruncau in aer telefericul: sa le-o dam in gura!
@ A.:
Ce tie si cu referintele astea !
“This video is not available in your country. Learn more.” Chiar vrei sa ma lasi asa în ceata si cu haine grele ?
Lektor, mi se pare ciudat: filmul e suficient de vechi şi se înscrie perfect în linia filmelor în care americanii “le-o dau în gură” proştilor de nemţi (nu, nu numai Sergiu Nicolaescu făcea din astea) încât să treacă şi pe TVR1 în perioada comunistă. Eu aşa l-am văzut. Alb-negru, desigur. Legat de traduceri, eu nu pot asocia ideea de “vidio” decât cu vocea (deja obsedantă) a Irina-Margaretei Nistor.
B.deComp, dacă vă referiţi la al doilea filmuleţ din ce-am scris eu, nu mă miră că e cenzurat: e vorba de un cânticel fascist (“Giovinezza”), cântat adesea de “pionierii” fascişti (“Balilla”). Dacă însă nu-l vedeţi pe primul, nu înţeleg de ce: sunt imaginile de început din “Where Eagles Dare” – un film mult prea celebru ca să nu-l ştiţi, ce naiba!
@ A.:
L-am vazut si eu, dar nu mi-a lasat o amintire imperisabila. Am apreciat mai degraba Ceapaiev. Era aproape poetic 🙂
@ A.:
citisem cartea prin clasa a opta, maclean avea deja citeva romane traduse la bpt. Cind am vazut afisul la video am zis sa-l vad neaparat pentru ca eram curios sa vad cum arata heidi sau cum o cheama:)
nu tin minte sa-l fi revazut la tvr, insa acum e reprogramat cel putin de trei patru ori pe an la tcm.
@ lektor:
Daca traducatorul live n-avea si pian, tot degeaba…
Ehei, ce discutii frumoase aveam noi aice!