Chestii Zen

Încerc să fiu mai zen. Evident, asta e o contradicție în termeni. Dar de încercat, încerc:
– citesc pățaniile lui Chuang Țu, transcrise de Thomas Merton
– azi m-am reurcat pe bicicleta mea șubredă
– am ochelari de soare de culoarea ceriului
– mă bucur de valurile care se sparg de țărmuri aflate la cinci mii de mile distanță
– mă plimb prin Toulouse, pe Google Street View
– mă gândesc adesea la flautul meu pe care încă nu pot să-l scot din cutie
– mă bucur de mersul pe jos
– la alimentara de vis-a-vis de serviciul meu au băgat, și nu vă mint, gumă Turbo
– mă gândesc adesea la lucruri pe care le-aș scrie și mi-e din ce în ce mai ușor să nu le scriu
– mi-e mai ușor să cedez în lupta nedreaptă cu somnul
– văd frunze moarte pe jos și mă gândesc că Pământul e o combinație între Iepurele de Martie și Iepurele Alb: se învârte în jurul aceleiași mese, dar mereu grăbit, vai de urechile și mustățile lui, și lucrul ăsta mă întristează mai puțin ca înainte
– astăzi în zori, când ieșeam de la baie, m-am trezit cu cea mică, în picioare dar ținându-se de perete. A reușit pentru prima dată să se dea jos singură din pat. Mi-a zis: „Tatatata”.
– l-am revăzut pe B de Comp
– l-am sunat pe bunică-meu între 2 pacienți. Bunicul meu are 90 de ani dar nu suntem foarte depărtați ca vârstă de dincolo de timp.
– încerc să inventez o poveste despre o fetiță care avea aripi invizibile și pe care o cheamă Bibilica, dar niciodată nu reușesc să o termin, însă Anei îi place oricum
– chiar și textul ăsta, cum o să-l termin? Nu există început sau sfârșit.