Cu Pegasul prin București

În ultima vreme, m-am deplasat cu Pegasul prin București. Motivul e simplu: e bicicleta cu care mă dor cel mai puțin mâinile, pentru că practic nu mă sprijin deloc pe ghidon.
Mă gândeam să scriu aici niște note despre Pegas, pentru că nu mă costă nimic și sunt convins că sunteți SUPERINTERESAȚI!

Mai întâi, Pegasul meu e un model Camping din anii 70. A fost al unui vecin de-al meu, care l-a lasat altui vecin de-al meu, care mi l-a dat la schimb (i-am dat o bicicletă Metropolis, pliantă, mult mai nouă). E exact ca asta, doar că roșie. Îmi place portbagajul din țeavă, farul de plastic pe care e inclusiv un abțibild original cu Jurassic Park, emblema solidă din metal (începând cu 1980 nu s-au mai făcut cu embleme din astea, doar cu abțibild).

Mai întâi părțile proaste. Pegas Camping e realmente o bicicletă groaznică. E foarte grea. Face un zgomot care aduce aminte de tramvaiele Tatra, mai vechi, deși am uns-o bine. Pinionul e mult prea mare, se mișcă foarte încet. Ca să accelerezi semnificativ, trebuie să pedalezi într-o cadență nebună, ceea ce te va face să transpiri abundent, nu e ușor să miști repede ditamai ansamblul de țeavă groasă de oțel. Ar trebui să-l schimb cu unul mai mic, dar probabil ar deveni foarte greu de urcat cu ea. Axul pedalier și pedalele în sine sunt prea aproape de sol. Dacă cumva îndrept vârful piciorului în jos, risc să dau cu el de pământ, iar curbele nu pot fi luate decât în poziție perfect verticală, altfel izbești pedala de asfalt. Portbagajul e, în mare, inutilizabil. Am încercat să pun o navetă mică de plastic, apoi niște coburi, dar orice obiect doar puțin mai voluminos va fi izbit de cu gamba, când pedalezi. Când mergi pe ea, nici vorbă de eleganță sau grație: aspectul general e cel de clown sau urs de circ (dar asta e valabil în general pentru toate pliantele, e drept). Acum câțiva ani, ai fi riscat chiar să fii luat drept hipster, din fericire, hipsterii aproape au dispărut, iar cei care au rămas fie își iau Pegas din ăla nou și foarte scump, fie fixie-uri de 1000 de euro pe care le țin, de frică, doar pe pinionul liber.

Cu toate astea există și părți bune. Atunci când mergi la viteza ei normală, adică max 10 km/h, e o bicicletă remarcabil de confortabilă. Mai confortabilă decât pliantele actuale, alea pe care le-am încercat eu. Și de altfel, de ce te-ai grăbi, pe căldura asta? E ceva agreabil în mersul agale și admiratul peisajului. Vă dați seama, asta era viteza urbană normală acum 30 de ani în București. Și nu e absolut niciun motiv serios să ne grăbim ca turbații, cum o facem astăzi. Tubuluatura cromată arată ca nouă, după aproape patru decenii, e clar că e făcută mult mai bine. Deși a trecut prin intemperii nenumărate, nu a ruginit p e nicăieri. Și dincolo de asta, mai e ceva, ceva de nedescris, care te face să te simți bine când mergi pe Pegasul ăla. Ați putea spune că e nostalgia copilăriei, dar eu nu mergeam pe bicicletă în copilărie. Dar e un soi de sentiment de vacanță mare.

7 comments

  1. Chupadogra says:

    Bicicleta Pegas noua nu e atat de scumpa daca te gandesti cat costa bicicletele de fitze. Si arata haios. Toate.

  2. Vlad says:

    Neeeneee, cât m-am scărpinat pe chelie până să-mi dau seama ce a vrut tapirul să zică… E clar, am ruginit rău.

Leave a Reply