Sunt altul sau sunt același? Deși m-am jucat adesea cu sofismele identității, niciodată nu m-am îndoit de mine însumi, ceea ce e un semn de sănătate mintală.
Dar privind în oglinda blogului mă recunosc cu greu. Oricum, dintotdeauna mi-a venit greu să cred că textele mele mai vechi sunt scrise de mine însumi, și asta e un lucru bun, pentru că un text trebuie să fie ca un copil sănătos, care după o vreme își părăsește părinții.
În ultimul timp, nici în textele noi nu mă mai văd. Par să fiu eu, dar mult mai rarefiat. E ca și cum cineva a primit o scrisoare întârziată de la mine, cu ștampilele estompate de pe un continent îndepărtat.
Aflați așadar despre mine că sunt bine, că viața mea se schimbă și crește așa cum ar trebui, că nu stau în loc. Aici e frumos, e vară, și nopțile orașului au o mie de parfumuri. Mă gândesc mult la ce va veni, și mă întreb dacă mă voi mai recunoaște. Sper din tot sufletul că nu. Sper ca, la momentul când voi veți citi acestea, să fiu altul.
Cu dragoste,
Vlad Stroescu