Mie nu-mi plac blogurile deprimante. Cum dau peste un post care bălteşte în autocompătimire, cum închid repede browserul, închid calculatorul, arunc peste el o cârpă, apoi ies repede afară şi mă dau cu bicicleta. Cred că nimănui nu-i plac blogurile deprimante, de altfel. Dacă vrei să cazi 100 de locuri în zelist, mai scrie un post deprimant. Toată lumea o să fie iritată, şi vei pierde încă un cititor cândva fidel.
E o mare penurie de cititori. În spatele crizei economice, se află o criză mai profundă, mai veche, mai puţin reversibilă. Criza de cititori. Cei câţiva care au mai rămas sunt nepreţuiţi, chiar dacă de-abia îşi mai aduc aminte literele. Chiar şi cei care citesc în diagonală, un cuvânt la o sută. Chiar şi cei care citesc din greşeală, crezând că îşi revăd propriile texte – chiar şi ei sunt preţioşi. Trebuie să avem mare grijă de ei. Scriitori sunt destui, frate, pe toate drumurile. Toţi suntem scriitori. Ne facem topuri cu noi, în loc să facem un zelist sau un roblogfest al cititorilor. Toţi ne fabricăm lumi, înghesuite unele într-altele ca nişte faguri, dar nu avem cu cine să le populăm. Din când în când, o dată la mai multe mii de ani, câte un călător aterizează din lumea altcuiva în a noastră, şi trece prin ea neatent, către alta. Momente sacre, de care ne agăţăm de-a lungul următoarelor milenii.
Şi totuşi, mulţi dintre noi suntem inconştienţi de-a dreptul. Din când în când, dă în noi vechea streche a egoismului paranoiac, şi scriem un post deprimant. Şi mai dispare un cititor. Am merita să fim executaţi, daţi afară din fagure. În felul ăsta, ar fi mai mulţi cititori pentru ceilalţi.
🙂
In sfarsit, (si) altcineva care sa faca alergie la trairistii care se taie cu lama pe tastatura.
Asha sa ne ramana numele si cuvintele si vorba si caracterele si spatiile si virgulele.
🙂 :friends:
🙂
pai foarte bine, atunci numa’ insemnari deprimante o sa scriu [nu ca nu mi-ar sta in caracter :D], da’ sa promita cititorii ca tot cu bicicleta si ei! sau barem la sala.
”Am merita sa fim…dati afara din fagure”
Iata o imagine ce merita…adulmecata:)).
Cetitorii, acesti crueli devoratori de iluzii…
Refuz constient sa ma mulez pe dorintele cetitorilor, desi inconstient…
De aia o sa ne parolam noi blogurile si o sa aruncam cheia in neant. Sau o sa interzicem comentariile, ca meden agan si iren. Sau o sa cerem vehement sa fim scosi din zelist, roblofest, etc.
“dragutz” inseamna ca nu prea ti-a placut? am zis sa intreb, ca sa nu mai pp, desi io asa-mi aduc aminte.
…
… BLURP! a mai disparut un cetitor…
io nu promit nimic. și-așa nu mai am pe cine să deprim:)))
Eu mai citesc. Poate îi înțeleg.
enteresant, enteresant.
blogu’ ca fenomen, evolutie si involutie. sau, ca intr-o piesa aia dintr-un alamnah “Urzica” de demult, “Cresterea si descresterea unui om cumsecade”. omul fiind, aici, blogul, evident. ca fenomen.
zelist, robofest – totu’ relativ. sau cum e chestia aia in filozofie? – exista numai ce percep. “vad deci exista” – corolar “nu vad/nu ma uit, nu exista”
Hihihi, intai am crezut ca Stefan zambeste de postul lui Vlad (si ma chinuiam sa-m dau seama de ce, si nu puteam sa-l intreb direct ca mi-e rushine, de el si de kerb mereu mi-e rusine), da’ acush imi dadui seama ca zambea de comentarul dlui Turambar.
Hihihi, domnule Turambar, Vlad ierea autoironic ashea ca i-atz cam facut-o, involuntar asa.
Vlad,
Uneori viata-i trista ai al naibii de deprimanta. Nu poti sa fi mereu think pink si se reflecta acest lucru si-n postari.
Aşa e, Andreea, dar un profesionist nu se lasă influenţat de viaţa personală decât când acest lucru îi este util. Uite, Mozart: nu a avut o viaţă veselă, ba chiar pe alocuri viaţa lui a fost oribilă. Şi uite ce muzică fericită ne-a lăsat.
Nu infirm ceea ce ai scris tu, dar de cand te citesc eu, si a trecut ceva vreme, nu mi-ai lasat impresia k ai scrie pentru cineva.
And yet I do. Am mai spus-o şi altă dată, Vlad Stroescu din dulcea mahala e creaţia cititorilor săi.
M-a cam epustuflat argumentul cu Mozart. Serios vorbeshti? Eu cred ca mada are dreptate, tu te iei la mishto si ne iei si pe noi.
Mi-a placut si ‘un profesionist nu se lasa influentzat de viatza personala’. Ma duc sa meditez la chestiune. Da-mi vine sa rid, afara e soare, lumea pe bloguri vorbeshte despre BBQ si plivit gradina in weekend, nu poci sa ma focusez.
Pai da nene, ca atunci cind te intreaba cineva cu ce te ocupi si spui ca esti scriitor, ti-ai cistigat admiratia lui, pe cind daca spui ca esti cititor, eventual te intreaba mai ironic mai tamp- cititor in stele?
De Vlad râdeam.
Ia gata cu disocierea scriitori-cititori! S-a dat liber la scris şi acum ne citim toţi între noi. Ce e rău în asta? Low signal to noise ratio? Cu atât mai pasionantă căutarea scriitorilor de valoare.
Pi acuma zi-mi si mie de ce radeai, daca tot am dat-o-n bara di tat.
Dar blogurile anxiogene iti plac ?
Na, ca am cazut si eu in pacat de ieri incoace am scris deprimat, am incercat sa ma infurii eu un pic ieri ca e bine sa-ti lasi resentimentele sa iasa la suprafata (asa am citit eu ca e teoretic bine, chit ca nu reusesc s-o fac niciodata, aseara nu stiu ce m-a apucat, am “vizitat” Timisoara din elicopter probabil, m-a inspirat un scriitor mult mai bun decat mine care m-a si enervat ca mi-a zis ca nu mai vrea sa publice nimic ca a obosit, probabil, de lupta asta birocratica, si suparat fiind si pe el si pe D. si, mai ales pe mine insumi ca sunt idiot si prost, am reusit sa scriu probabil textul cel mai sincer fata de mine insumi pe care l-am scris vreodata in viata mea , dupa cum cred ca i-am spus si lui Pif mai devreme si-mi pare rau ca ma repet aici, dar cred ca nu mi se va mai intampla prea curand sa fiu chiar atat de sincer.
Bottom line, am scris si eu niste posturi deprimate, ca probabil ca tristetea e sentimentul de baza la scriitori aia mai autentic sinceri. Dar o sa-mi treaca, eu nu sunt scriitor adevarat, eu sunt doar un scriitor de ocazie si de necesitate, si, in plus ma stiu, niciodata nu am putut fi trist mai mult de 24 de ore, cu o singura mare exceptie de acum 4-5 ani cand am fost extraordinar de trist cam 2 saptamani si apoi furios si apoi resemnat. Si pe urma credeam ca mi-a trecut o vreme.