Recunosc, scriu două posturi într-o zi în speranța de a câștiga o BICICLETĂ ROȘIE! Ideea de bază e să scriu un post pentru cel puțin 2 teme din cele 5 răspândite în blogosferă.
A doua temă care îmi face cu ochiul e cea inventată de Arhi: cum gândește un biciclist. Mi-a plăcut, pentru că la baza ei stă ipoteza că un biciclist e mai mult decât un om călare pe o bicicletă, așa cum credea René Descartes. Există o minte de biciclist, care continuă să gândească și când nu mai ești pe bicicletă. Altfel, ești ceea ce se cheamă “biciclist de duminică”.
Deci, ce gândește mintea mea de biciclist:
– “dă-i înainte”. Marșarier nu se poate, decât pe o bicicletă fixă, și doar ca moft. Nici pe o bicicletă fixă nu merge nimeni mai mult de 1 metru înapoi. Și pe niciun fel de bicicletă nu poți să stai pe loc. Direcția generală e doar înainte.
– “nu face zgomot mai mult decât vrăbiile”. Minții mele îi place liniștea, și de asta am bicicletă, și nu un Hummer sau un Trabant.
– “păstrează echilibrul”. Cineva care n-a văzut toată viața lui o bicicletă, ar fi foarte uimit să vadă cum stă ea vertical, cum nu cade nici într-o parte, nici în alta. Pare extrem de improbabil și de greu, cu o bază de susținere așa de mică. Și cu toate astea, echilibrul ăsta fragil e păstrat fără probleme, cale de mii și mii de kilometri. Dacă se poate pe bicicletă, se poate și în restul vieții.
– “ai încredere în bicicleta ta”. Dacă merg cu mare viteză. și întâlnesc o groapă, am două opțiuni: să pun frână brusc, și să aterizez în groapă, sau să nu pun frână și să cred că bicicleta mea poate traversa obstacolul. Am aflat foarte repede că cea de-a doua opțiune e singura care poate duce la un final fericit. Și în restul vieții, când te afli la mare îndoială, cel mai bine e să ai încredere în bicicleta invizibilă pe care mintea o călărește permanent. Ea te scoate la liman.
– “lasă-i pe ceilalți să trăiască și ei”. Pe bicicliștii din București, câinii îi latră, mașinile îi calcă, gropile îi mănâncă, boschetarii îi nimeresc cu sticle goale, pietonii îi înjură, etc. Încerc să îmi aduc aminte, când nu sunt pe bicicletă, să nu-mi disprețuiesc automat semenii, bicicliști sau ba.
– “enjoy the ride”. Asta e auto-explicativă.
Dă Doamne să câștig bicicleta roșie!
Exista o bicicleta albastra celebra. Vrei sa te iei la întrecere cu von Richthoffen ? 🙂
O bicicleta rosie nu ti-as recomanda, ca sigur o sa te vada de la o distanta destul de mare “inamicii” de care ai parte in fiecare zi 🙂
Dragă B. de Comp, am mai aflat azi ceva nou. Mă întreb dacă von Richtenhoffen și-a câștigat avionul scriind articole într-un jurnal, la un concurs.
Elena, ba da, eu vreau să fie roșie. Prea multă vreme am avut biciclete verde-căcăniu!
Cacaniul este o culoare sobra. Se poarta si la reuniuni la nivel inalt, de exemplu la Constanta. Si in armata. Ne duce cu gandul la tot ce inspira incredere si seriozitate. Bicicleta rosie este o prostituata de lux a bicicletelor! NU bicicletelor rosii!
Comunitatea Soferilor Furiosi
există și o bicicletă galbenă oarecum celebră
“Dă Doamne să câștig bicicleta roșie!”
A dat!
🙂
Mulțumesc, Doamne!
Vrem poză cu bicicleta!
Să ne dea Vlad poză, că Vlad are!
N-aș vrea să fac prea mare caz de asta, dar bicicletei roșii (un DHS, cel mai de bază model posibil), i-a picat o pedală după primii 500 de metri. Mă rog, am cârpit-o, dar anticipez că va avea nevoie de foarte multe cârpeli în viitorul apropiat. Asta e.