Rezistența prin lene

by Vlad

Urmărind-o zilnic pe fi-mea (6 luni) și citindu-l pe Piaget, am descoperit că lenea nu există la copiii mici. În activitățile lor zilnice nu există timpi morți. Totul este o râvnă perpetuă către perfecțiune, dublată de un entuziasm nelimitat.
Io? Eu aș sta toată ziua fără să fac nimic. Activitatea mea preferată e statul în fotoliu și privit cum trece viața.
Așadar, undeva în evoluția noastră ontogenetică (și filogenetică) a apărut lenea, ca o achiziție recentă, și deci superioară.
Cum perioada asta mi-a trezit multe amintiri pe care le credeam demult pierdute, din propria-mi copilărie, am căutat să văz dacă îmi dau seama când am devenit eu însumi leneș.
Și am descoperit: de îndată ce am început să merg la grădiniță. Adică de îndată ce societatea mi-a impus, brutal, un șablon de existență. La eforturile ei susținute de a mă turna într-o formă, singura mea rezistență și ultima mea redută a fost lenea. Dacă nu aș fi fost leneș, aș fi fost demult o piesă eficace din mecanism, și dvs la fel, sunt convins. Destinele ne sunt așadar brusc deviate de la curgerea lor firească spre mai bine, la vârsta de 3 ani și jumătate. Că vorbeam de filogenie: singurele animale care ar putea fi dotate cu lene autentică sunt cele domestice, e.g., cățelul, adică tot membri ai unei societăți coercitive.
Sigur, societatea are leacuri pentru lene: cafea, eșapament regulat (concediile plătite), privare cronică de somn (dacă dormiți 6 ore pe noapte, ca mine, sunteți privați cronic de somn), ca să confundăm lenea rebelă cu oboseala și să o tratăm cu mai multă cafea. Dar niciunul dintre aceastea nu sunt radicale. Nu s-a găsit nimic care să eradicheze lenea cu totul. Așadar, lumea noastră stă într-un echilibru instabil. Și într-o zi, dragii mei, lenea ar putea avea câștig de cauză. Și poate după câțiva ani de lene, ne vom trezi din visul urât în care am fost cufundați de la vârsta de 3 ani și jumătate, și ne vom putea urma destinul, cu râvnă perpetuă către perfecțiune, dublată de entuziasm nelimitat.

About The Author

16 thoughts on “Rezistența prin lene”

  1. “Destinele ne sunt așadar brusc deviate de la curgerea lor firească spre mai bine, la vârsta de 3 ani și jumătate.”

    – Gigel, cate e durata medie de viata in Romania?
    – 75 de ani.
    – Bravo! Justifica!
    – Partidul, maretele realizari samd

    – Ionel, cate e durata medie de viata in Romania?
    – 80 de ani.
    – Bravo! Justifica!
    – Partidul, maretele realizari samd

    – Bula, cate e durata medie de viata in Romania?
    – 7 ani si 6 luni.
    – Magarule! Justifica!
    – Pai de la nastere la scoala 7 ani si de la pensie inca 6 lui.
    – Pai si de la 7 ani la pensie?
    – Pai ce, aia-i viata?

  2. Oooo… dar mi-am impins lenea la perfectiune cu foarte mult entuziasm.

    Apropos de Piaget, copii, efectul scolii, are si Francoise Dolto niste pasaje interesante pe aceeasi tema. Am pus un citat aici, cu tot cu referinte, ca doar nu plagiem. Merita citita toata cartea. Si Dolto in general.

  3. Deci perfectiunea spre care ne-am indrepta “cu ravna perpetua” este a unei piese eficace din mecanism?! Mie nu prea-mi place…pot sa iau doar entuziasmul? Desi nu cred sa ma vindec vreodata 🙂

  5. Pai atunci asta – “dacă nu aș fi fost leneș, aș fi fost demult o piesă eficace din mecanism, și dvs la fel, sunt convins. Destinele ne sunt așadar brusc deviate de la curgerea lor firească spre mai bine, la vârsta de 3 ani și jumătate” -ce vrea sa zica?
    p.s. incep sa iau personal anti-spam-ul asta :))

  6. “Les langues évoluent dans le sens de la paresse.”*
    OK ?

    ____________
    * Daniel Penac

  7. Mda, oare ce as fi devenit, cu entuziasm nelimitat? Desi exercitiul de imaginatie imi e imposibil de unde stau acum, poate asemanator cu incercarea de a-mi inchipui niste fiinte de pe o alta planeta, unde nu s-a auzit de carbon…

  9. Irina, probabil că am fost prolisc din ăla sau cum se zice.
    Acuma, nu ne îndreptăm deloc spre perfecțiune cu râvnă perpetuă. Pentru că avem lenea, râvna noastră ne-ar duce spre piesa de mecanism bine unsă. Dacă nu ar exista coerciția societății, nu am avea nevoie de lene, și am putea să avem entuziasm în locul ei. Mă rog, văd că tot prelix sunt, dar ce să fac.
    Nimic personal în anti-spam, e doar un progrămel care generază un cod pe baza personalității și câmpului conștiinței utilizatorului.

  11. Vlad, exact pe dos de cum am comentat si asa cum incerci tu sa-mi explici am inteles si eu prima data. Dar pe urma m-a derutat ce ti-am citat in al doilea comentariu (na, c-am devenit si eu prilixa sau cum ziceai tu). Daca-i asa o sa-ti spun prima mea impresie – textele tale sunt uneori (de multe ori) ca niste poezii-vise si ar fi frumoasa lumea dac-ar fi cum o vezi/scrii tu…

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.