Mă uit la vechi fotografii şi mă întreb dacă nu cumva secretăm cu toţii un drog amorţitor. Altfel nu se explică de ce lucrurile strălucesc doar în amintire şi în anticipare, şi niciodată în prezent. De ce să “apuci ziua” e aşa de dificil, în afara îndrăgostirii şi a unor rare străfulgerări inexplicabile şi probabil fără semnificaţie. Dacă am dreptate, atunci nici oamenii nu valorează prea mult în prezentul în care sunt doar nişte stafii anesteziate, ci doar în trecutul şi viitorul lor. De asta în scris suntem mai frumoşi, sau mai urâţi, în timp ce în veaţa reală suntem doar nişte pasageri care cetesc ziarul sprijiniţi de uşa metroului.
About The Author
cum sa nu fii pasaJer in moment?
prezentul e pasaj
Pasajul Mărăşeşti, înainte să fie renovat, când erea tot timpu inundat.
stii ca asta e piatra unghiulara a artelor martiale, a buddhismului, sau taoismului. being here, being now.
de ex. in tai-chi, pozitia wu-chi, de care am mai zis eu in alta parte, e cea mai grea de facut, desi e aparent cea mai simpla. stai in picioare. cu ea incepe si se termina orice secventa, ea condenseaza being here being now. ani de zile sunt necesari pentru a o stapani.
De-aia e bine sa iti iei cate o pauza de introspectie: cum ma simt acum? Aoleu, ce fericit sunt! 🙂
m-a lovit prea brusc asta. cateodata unii oameni sunt frumosi si-n viata reala si devii si tu scos din prezent atunci cand ii descoperi
WE, ştiam de wu-chi. E adevărat deci că artele marţiale chinezeşti sunt făurite prin observaţia îndelungată animalelor. Cocorul, tigrul şi maimuţa nu au nici o problemă în a fi aici, acum, în fiecare clipă a vieţii lor. Cel puţin aşa presupun.
Teoretic banui ca a fi acum si aici in mod constient e imposibil. Asta din cauza ca intre momentul in care esti acum si aici si constatarea faptului se scurg invariabil o multime de milisecunde necesare greerului tau pentru integrarea informatiei primite de la simturile tale ca adica esti acum si esti aici. Solutia posibila ar fi probabil sa mentii cat mai constante toate conditiile care alcatuiesc momentul si locul in care te afli pentru lungi perioade de timp astfel incat variatiile calitative ale respectivelor conditii sa fie nesemnificative intr-un interval aleator de, sa zicem, vreun sfert de secunda. In felul asta ai sa stii cum e sa fii acum si aici pentru ca acum si aici cand si unde afli cum e acum si aici nu s-au schimbat de cand le-ai perceput tu cu varfurile dendritelor. Sau ceva de genu asta…
O alta forma de a trai in prezent e sa te rupi complet de trecut fara sa ai nici un plan concret care sa te ancoreze in viitor. De exemplu sa fii intr-un tren care te duce pentru totdeauna si fara putinta de intoarcere intr-un loc foarte indepartat, pe care nu ti-l poti imagina asa ca nu te poti gandi la el. Drept pentru care te uiti pe geam si numeri copaci sau admiri privelisti si toate gandurile tale numai la copaci si privelisti stau.
ah, wu-chi….
de-aia ne citim unii pe altii, oare?
cum-necum, ne apropiem de o intalnire. la un ceai.
ca sa vorbim despre wu-chi, cu conditia sa nu fie luni dupa aia….
cat despre prezent, parca era chestia aia care nu dura decat 7 secunde, nu?
Nusitatu, cred că, de asemenea, nou-născuţii şi oamenii pot obţine wu-chi.
Haaa, de abea aştept ceaiu ăla. Dacă e şi cu rom în iel…
Nu cred/stiu. Sunt forme cu nume de animale, sunt segmente din forme cu nume de animale.
Da, asa e legenda, ca s-au observat animalele, dar adevarul e ca deobicei altul. Numele secventelor si formelor sunt si de cod, pentru ca pana la revolutia nationalista, toate astea au fost cam semi-secrete. Si sunt metode de retinere rapida.
however, a fi aici si acum depeve animalicesc cam exclude chestia numita ordonare temporala. si prin asta, strategia. care strategie este fundamentala.
totodata, noi vesticii suntem mult mai dati pe spate de wuchi si asociate, pe cand chinezii le iau ca atare. makes u think.
“deci”, citand o simina clasica:)
Uite cum îţi scriu eu dintr-o duminică puţin mai altfel, care nu este, adică, înainte de luni, pentru că după duminica asta urmează o sâmbătă puţin cam rece, în formă de miercuri cu o mână rapace de vineri şi un picior de joi şi-ţi scriu, cum spuneam, doar ca să ştii şi tu că eu simt că prezentul amorţeşte din cauza unor secreţii din afară cu care sistemul meu imunitar nu poate să lupte destul de bine; dacă aflu între timp ce ar trebui să punem în ceaiul ăla ca să crească imunitatea, îţi spun, poate-mi dai un semn şi vin şi io c-o pungă de ierburi.
Hm, deci secreţiile ar fi din afară? Adică nişte otrăvuri. Interesant, o otravă care are ca efect timpul şi moartea, şi la care ne-am mitridatizat, de-a lungul mileniilor, astfel încât nu ne omoară pe loc, mai întâi ne amorţeşte pentru câteva decenii.