Mergeam încet către serviciu prin ninsoarea deasă. Dimineaţa, ne adunăm sute de oameni pe acelaşi trotuar, în Piaţa Unirii, şi avansăm lent de la tramvai către metrou, printre tarabele cu haine de contrabandă. În clipele alea, mereu la fel în fiecare zi, dacă nu ar varia condiţiile atmosferice, îţi pierzi cea mai mare parte a individualităţii şi te trezeşti la o conştiină colectivă pe jumătate adormită, cu riscul de a fi banal, te simţi ca o vacă în cireadă şi nu e cu totul neplăcut, există un fel de caldă şi moroză siguranţă în sentimentul acesta.
Sub o streaşină, doi copii se băteau. Erau doi copii săraci, posibil dintre cei care mai petrec nopţi de iarnă pe afară. Aveau în jur de 6 ani şi se hârjoneau de zor. I-am privit din cireadă: loviturile pe care şi le administrau erau experte. Pumnii căutau gâtul şi ficatul. Abundau fentele şi diversiunile, se ridica o mână dar cealaltă lovea. Unul dintre copii, după o eschivă prin aplecare, reuşi să-şi petreacă braţele în jurul coapsei celuilalt şi, din această priză laterală, se opinti şi îşi ridică adversarul în aer. Mi-am amintit de Cojan, care ne învăţa aceeaşi figură de trântă nedreaptă acum mai mult de douăzeci de ani. Nu s-au ales lucruri bune de Cojan. Dacă doi adulţi s-ar fi bătut aşa, ar fi ajuns în spital, sau mai rău, dar ăştia doi erau doar nişte copii, şi râdeau cu gura până la urechi în timp ce se băteau: era doar o joacă. Doi copii care se jucau fără griji în ninsoarea deasă, pe lângă cireada care trecea. Precum puii de tigru se bat între ei, mimând cum vor ucide sângeros peste ani. Doi viitori răboinici adevăraţi, care mai târziu vor fi fraţi sau duşmani, într-un fals şi mizerabil război.
Ce vremuri sunt şi astea, în care cireada s-a ridicat deasupra războinicilor şi îi priveşte cu dispreţ. Am început să mă scotocesc prin buzunare după cartela de metrou.
da, te simți într-o cireadă mai ales într-o mulțime care așteaptă.
mi-ar plăcea să știu și io să mă bat. și să mă bat cu barbații care se iau de femei pe stradă. să fiu supererouă.
Şi care ar fi superputerea dumitale? (Leapşa).
@simina, si eu visam in tinerete sa fiu un fel sora 13:))) iar superputerea era sa stiu karate:)))
da si io vreau sa ma bat, e 1 vis secret de-al meu. chit ca-s totusi violenta, mi-e frica de violenta. am o lasitate de-asta, pe care mi-o permit ca-s femeie.
dar cand vad barbati batandu-se, raman inlemnita, fascinata. ce ti-e si cu spectacolele astea… sau ce explicatie o mai fi…
N-am inteles niciodata jocul asta. Cred ca daca vad pe cineva batindu-se mai bine o iau la fuga.
Nu spui ce se intimpla mai departe cu turma inghita de gura metroului,dar dupa comentariile de pin’aci,se vede treaba ca nici partea de turma scursa pe blogosfera nocturna nu e mai breaza(breaza inseamna prea hibridata sau prea dehibridata?)..in fine,nu e mai breaza in ce priveste marsul de rahat prin dreptul “recrudescentei” marilor culturi.
aşa că te-ai gândit e clar domle, ăştia au nevoie de-un cârrrlan năvalnic :))
Eve draga,dar tu ai interzis la hibridari..o iapa asa de saritoare, numai dupa coasta flotanta a vizitiului poate fuma tigara de dupa.
dorule, ai încurcat cirezile.
Ba mai degraba le-am potrivit..a mea,lunga si concentrata,a ta,scurta si rara.Insa confundarea armasarului cu cirlanul,este cumva modul tau timid de a ma invita la un mar?
doru, ce naiba, nu fi jevruță.
Deci, ce mesaje mai cenzurez eu astăzi? Pe cine să mai banez? Hmmm.
mie mi se pare(mi se pare?)ca cititorii tai sunt mai mereu pe linga text.Mai ales fetele(buna fetelor!)mai putin baietii(buna baieti).Mi se par totusi de discutat comentariile dorului(buna si tie).
“hildering” esti baiat?