Prin 1961, Stanley Milgram, psiholog la Yale, a condus un experiment devenit clasic. Experimentul venea în contextul capturării și procesului lui Adolf Eichmann, „arhitectul Holocaustului”. Eichmann se apărase susținând că tot ce a făcut a fost să îndeplinească ordine, abdicând de la propria conștiință (și deci responsabilitate). Eichmann a fost spânzurat pentru crimele împotriva omenirii. Pentru Milgram, în schimb, problema conflictului dintre conștiință și obediență față de autoritate merita să fie investigată. În acest scop, a recrutat voluntari pentru un studiu psihologic. Voluntarilor li se conferea rolul de „profesor”. Ei trebuiau să pună întrebări „de memorie” unor altor voluntari, „elevii”. Dacă răspunsurile elevului erau greșite, profesorul avea sarcina să administreze câte un șoc electric, de intensitate crescătoare, până la a fi etichetată „periculoasă”. Elevul electrocutat țipa de durere. Dacă profesorul ezita să administreze șocul, era încurajat cu ordine din ce în ce mai ferme de către cei care efectuau studiul.
Ceea ce „profesorii” nu au aflat până la final era că șocurile nu erau reale, iar „elevii” erau actori plătiți să simuleze suferința.
Cam ce proporție dintre „profesori” credeți că au îndeplinit până la capăt ordinele? Înainte de experiment, Milgram a pus aceeași întrebare colegilor lui psihologi. Răspunsurile date atunci au variat între 0 și 3 la sută. Procentul real? 65 la sută. Majoritatea au protestat, au devenit anxioși, furioși, dar au făcut ce li s-a spus. Interesantă concluzie despre natura umană, nu?
Nu toate cuplurile profesor-elev și-au desfășurat activitatea în aceleași condiții. Unii au fost față în față. Alții în camere diferite, dar profesorul putea auzi reacțiile de suferință ale elevului. În sfârșit, unii dintre profesori au fost complet izolați de elevi. Bineînțeles, aceștia din urmă au avut cele mai puține probleme în a îndelpini ordinele sadice. Acest lucru este important, pentru că a dovedit că feed-backul non-verbal, empatia bazală, primară, joacă un rol important în relațiile între oameni. (De aceea se consideră, de exemplu, că întâlnirea față în față dintre medic și pacient, nu va putea fi niciodată înlocuită de alte forme de contact terapeutic. Ca să fie pe deplin responsabil, medicul are nevoie de acel feed-back empatic, pe lângă propriile lui cunoștințe și principii axiologice.) Dacă fenomene ca nazismul au fost posibile, a fost și din cauză că oamenii, prin natura lor, se supun autorității, și o fac mai ușor dacă nu-și văd victimele, dacă persecuția este sistematizată, dezumanizată cât mai mult.
La aproape 50 de ani distanță, experimentul lui Milgram e din nou actual. Asta pentru că, în anul 2010, legăturile dintre oameni au fost mai lipsite de contact fizic, de schimb empatic, ca niciodată în istorie. Limitele în a avea relații cu altă persoană, ce țineau de timp și spațiu, au fost abolite. Numai Paulo Coelho are peste un milion de amici pe facebook (sau cel puțin așa am citit pe undeva). Natura acestor relații e discutată intens și de toată lumea, din toate perspectivele. Ceea ce vreau eu să zic în postul ăsta este că trebuie să ne aducem aminte că, fără contact fizic, este mult mai ușor să faci rău. La limită, ne putem imagina înflorirea unui nazism online, și nu mă refer la unul ideologic (din astea avem deja cu nemiluita), ci la unul real. Nu numai spațiul și timpul sunt șuntate online, ci și mecanismele, dezvoltate filogenetic, de compasiune și întrajutorare, mai vechi decât limbajul, și care la un moment dat au decis superioritatea lui Homo sapiens.
Cum combați un asemenea pericol? Cum te aperi de desființarea frânelor care ne împiedică să sărim uni la beregata altora, însetați de sânge? Din fericire, H. sapiens, incapabil să sufere pentru fiecare viață pierdută și pentru fiecare rău făcut semenilor lui, a inventat un mecanism de siguranță: etica. Principiile morale, sub toate formele lor, de la conștiința individuală la legea comună. Trebuie să fim recunoscători legilor și deontologiei nu numai pentru faptul că ele ne protejează și mențin ordinea, dar și pentru că, zice Martin Hoffman, ne permite să rămânem egoiști, să ne bucurăm de viața proprie și să suportăm fără probleme faptul că știm că în același timp, altundeva în lume, alți oameni sunt persecutați, înfometați, bolnavi, nedreptățiți.
Ceea ce internetul va trebui să dezvolte în viitor, e o deontologie reală, care să compenseze abolirea empatiei primare. Avem deja niște legi, pe care nimeni nu le poate aplica, și o „netiquette” care vizează lucruri neimportante. E nevoie de mult mai mult de atât.
Și între timp? Între timp nu ne rămâne decât imaginația. Ziceam în altă parte că e funcția psihică cea mai vitregită în Occident. Însă ea ne permite să umplem golul cu care Facebook, blogurile și forumurile ne presară noile vieți sociale. Ea ne dă voie să fim, măcar aproximativ, altcineva: interlocutorul de la capătul celălalt al cablului de fibră optică.
un alt experiment, tot real, dupa care s-a facut un film zguduitor: http://en.wikipedia.org/wiki/Das_Experiment
ps parerea mea este k ‘empatie’ & ‘online’ se resping reciproc… tocmai de aceea, netul poate deveni ‘playground’-ul unor ‘experimente’ din ce in ce mai periculoase (povestea cu wikileaks e un mic copil!)
Am o curiozitate: s-a facut vreun experiment in directia opusa: sa se vada cat de buni si solidari pot fi oamenii? Dupa o istorie plina de razboaie si orori, mi se pare o pierdere de vreme si resurse sa mai faci si ” experimente” in aceeasi directie. Daca rezultatele acestor studii erau opuse, nu aveam o istorie intreaga sa le demoleze? Mie tocmai experimentele mi se par periculoase si dubioase in privinta finalitatii. Care e scopul si rezultatul lor? Sa intareasca un mind-frame care s-a construit in milenii: ca oamenii fac rau oamenilor. E timpul sa se schimbe exact acest mind-frame. Si asta o fac elitele, adica cele care , printre altele, decid in ce tip de experiment sa intre banii. Cand am multe actiuni care dovedesc capacitatea de empatie, de dragoste, compasiune,cand rezultatul unor experimente psihologice imi arata ca procentul de eroi e mult mai mare decat am banui,ca din instinct ( deci nu fiind obligat sa actionez intr-un anume fel- da chestia cu autoritatea e cea interesanta aici), din instinct deci, cei mai multi oameni sunt buni,atunci reprogramez comportamentul uman colectiv.Daca cel mai des am vedea filme de genul Schindler’s list, si nu ca cel aratat de tine, Leo, am avea mai putina cruzime in lume.
To cut it short,nu pot suferi acest gen de experimente, menite sa arate cat de rai putem fi. Banii aia ar fi trebuit investiti sa ne arate cat de buni putem fi, si atunci s-ar fi justificat cheltuiala. Se stie atat de bine ca daca ti se tot spune ca esti rau, ai toate sansele sa fii. And the other way round.
Now, more on topic. Vlad, mie facebook, blogurile s.c. , mi se par un mod minunat de a cunoaste oameni pe care viata mea de fiecare zi nu are cum sa mi-i scoata in cale. Si imi place sa vad si ce mai fac fostii mei „elevi”,cu care nu am cum sa mentin legatura aceea face to face, ca-s prea multi si prea departe, imi place sa vad cum arata sotiile/sotii/copiii unor oameni pe care i-am cunoscut, sau ii cunosc, dar profesional doar, si am prieteni pe care nu pot sa-i vad cat de des as vrea, si nici nu putem sa vorbim zilnic la telefon, asa ca stam in legatura si asa, pe net. Spunand pe net” uite ce mai fac eu, ce imi place, ce mai gandesc”, ajungi la mult mai multi oameni pe care ii pot interesa toate astea, decat in viata obisnuita. Si nu sunt deloc de acord cu ce spui, in legatura cu faptul ca pe net putem fi ce nu suntem. Nu, tot ce facem e prelungirea noastra. E altceva. Pe net, aratam fatete ale noastre, pe care normele sociale si morale,si educatia nu ne permit sa le aratam. pe net aflam cateodata despre noi sau altii ceea ce, altfel, nu am afla. Dar lucrurile astea sunt reale. Eu nici cu „virtualitatea” comunicarii pe net nu sunt de acord. Noi, toti de pe aici, suntem reali. O cearta sau o dragoste pe net nu sunt virtuale, ci sunt doar prin cuvinte,dar reale. Si asta mie, una,care sunt preocupata de puterea cuvintelor, mi se pare fascinant.
Psihologia anilor de după război a fost cam naivă și cam sadică, fie Milgram, fie Zimbardo, fie alții, nu vi se pare? Să nu uităm că era timpul lui McCarthy, în același timp cu, de partea cealaltă a cortinei, timpul lui Stalin.
(era timpul florilor
era anotimpul dragostei
era deceniul războiului nuclear
era crima perfectă din zece mîine mititei
era ali-baba și cei douăzeci și patru de ani
era pieptul tău gri trecînd cu un decibel de rasă în zgardă
era o flacără de magneziu îmbrățișînd o petardă.)
Treizeci de ani mai tîrziu, în anii 1980, psihologia socială a început să se ocupe de relațiile umane online. Sara Kiesler și colegii ei de la Carnegie Mellon au tot scris atunci despre anonimitatea și depersonalizarea comunicării mediate de calculator, care explica astfel fenomenele de agresiune cum era, eh, la vremea respectivă, flaming. (Astăzi cred că s-ar numi puțin altfel.) Spiritele s-au liniștit destul de brusc cînd a apărut J. B. Walter și a demonstrat două chestii: Una că Sara Kiesler et al. făcuseră experimente în laborator care durau cel mult 1-2 ore, generalizînd rezultatele la procese cognitiv-emotionale care se desfășoară de regulă pe perioadă lungă și foarte lungă. Alta că la mijloc este competența medială, care permite utilizatorilor să compenseze lipsurile și dezavantajele noului mediu de comunicare. Optimist cum sînt, mă gîndesc că, într-o bună zi, neticheta de azi (care mi se pare că a ajuns între timp ceva mai departe decît mi-o amintesc de acum 20 de ani) va ajunge mai aproape de o deontologie reală și aplicabilă.
Salutări din Năsăud!
P.
as vrea sa stiu si eu cum se numeste un film sau daca l-a mai vazut cineva. a fost pe tvr 1 cu multi ani in urma…era f interesant( nu mai stiu daca german, dar banuiesc ca da).in film era vorba de niste experimente reale facute pe oameni: unul dintre ele era, de exemplu cu o tanara care era inchisa in camera cu un bebelus cu leziuni pe creier care plangea in continuu. tanara era mediocra si nu avea o pregatire intelectuala prea mare. dar era sanatoasa mintal. s-au urmarit etapele prin care ea a trecut: duiosie, vinovatie, nepasare, ura, nebunie. in final cred ca s-a urmarit daca si-a luat ea zilele sau a ucis copilul. si mai erau astfel de experimente, pe studenti saraci etc.
ma gandesc daca in zilele noastre mai exista niste mengele.
occidentul sufera de lipsa de imaginatie? inseamna ca nu sufera de schizofrenie, ci de altceva…e firesc ca imaginatia sa dispara atunci cand lucrurile pe care ti le-ai fi imaginat le ai deja. altfel stau lucrurile cand nu ai: o persoana iubita ( iubirea sa fie un sentiment puternic, nu o obisnuinta domestica, o datorie), anumite lucruri materiale sau sa calatoresti. comoditatea anihileaza imaginatia. desi, e discutabil daca suferinta sau bunastarea ne inspira mia mult sau mai putin. eu cred ca suferinta si traumele( iar freud ala).
cat despre dezumanizarea din vremurile astea, pe net sau irl exista si depinde de fiecare sa-si deschida inima, e simplu. si mass-media tampeste mult. concurenta, competitia, foamea sunt alti factori, si, mai ales, lipsa de (auto) educatie.
o intrebare ar fi cati dintre noi am fi dispusi sa renuntam pentru totdeauna la net( macar acasa, daca e nevoie la serviciu)? cum spunea dl. A. L. Serban…internetul si experimentele lui periculoase pe care nu le banuim( unu’ ar fi ala cu controlarea mintilor, oricum creeaza dependenta). O sa ajungem ca in cartile alea science-fiction:)
e clar ca acestea sunt experimente gandite de masoni, ca sa justifice guvernul mondial. bine ca mai sunt si oameni lucizi ca domnul alex. leo serban, care vad dincolo de aparente, strapung cu XR sau LASER valul )Maya
Nu ştiu dacă Occidentului îi lipseşte imaginaţia, cred că nu, vroiam să spun că Occidentul neglijează imaginaţia. Vorbeam despre asta pe aici, nu mai relansez.
diligentreader, studiile nu sunt optimiste sau pesimiste, ele sunt aşa cum sunt. Nu cred că omenirea se poate „autosugestiona” să fie mai bună sau mai rea.
Sugestiona, nu autosugestiona.Nu sunt studii optimiste sau pesimiste, dar sunt studii cu o agenda.Interesanta e agenda.Nu cred in amoralitatea sau obiectivitatea totala a cercetarii stiintifice. In toate e la inceput o alegere. Si ea depinde de politica, de viziunea asupra lumii, de interesele celor care dau banii, de multe. Am ascultat de curand o conferinta unde, de pilda, se discuta motivul pentru care stiinta occidentala a fost preocupata pana acum aproape exclusiv de cercetarea lumii exterioare, fara sa cerceteze mai intai ” instrumentul cercetarii”, adica mintea umana.In timp ce orientalii s-au ocupat in primul rand de cercetarea mintii si a potentialitatilor umane.Dar pentru ca cercetarea a fost legata de practicile religioase, a fost dispretuita de noi, care nu ne-am dat seama ca universul nu e facut din bucati separate, ca nu putem separa latura spirituala de cea fizica, lumea dinafara de cea dinauntru. Noi ne chinuim din greu sa incepem ceea ce orientalii fac de milenii, adica sa ne controlam propria minte si propriul corp, inainte de a vrea sa controlam lumea.Nu intamplator, la toate marile universitati ale lumii au aparut profesorii si cercetatorii care au fost macar o vreme calugari budisti.Lumea occidentala incearca sa recupereze, folosind stiinta si practica milenara a asiaticilor.
Nu mi-ai raspuns la intrebare. S-a facut un studiu asupra potentialului uman de a face bine?Studiul lui Milgram a fost clar pentru a da circumstante atenuante celor care au comis orori in razboi.Doar atat. Mie mi se parea cinstit ca dupa studiul cu pedepsirea „elevilor” prin socuri electrice, sa urmeze studiul cu recompensarea cu laude, afectiune,incurajare, etc. Si pe urma sa se compare rezultatele.Cati au aplicat recompensele? De-abia aici studiul devenea interesant, dar si unbiased.
Stiu ca nu crezi in programarea comportamentului uman. Dar schimba numele cu ” influenta mediului”, cu nurture, si o sa vezi ca devine foarte acceptabila notiunea.Intr-o lume linistita,normala , oamenii sunt echilibrati si cumsecade, intr-o lume bolnava, cei mai multi sunt dezechilibrati si bolnavi.Si, la nivel individual, citeste doar lectia lui Isus. Cum a facut din pacatosi, apostoli? Spunandu-le ca pot fi buni si el ii iubeste.De-aia prefer sa vad un studiu care demonstreaza cu procente cat de buni, nu cat de rai pot fi oamenii. Scuze, iar am scris prea mult.
nici eu nu crek lumea poate fi ‘imbunata’ skimbind ‘programul’… e genul de idealism vieux jeu care n-are moarte, se pare – desi esecul crestinismului ar tbui sa indemne la mai mult realism ;P
ps atentie: ‘redu negru’ = mulliganoglu!
Dupa stiinta mea, crestinismul e cea mai raspandita religie de pe glob, cu peste 2 miliarde de adepti. Asta da esec!
Există în psihologia socială și studii despre curajul civic, care mi se pare că ar fi versiunea pozitivă a experimentului lui Millgram. Mă întreb totuși dacă Millgram s-a gîndit explicit la așa ceva, tare aș vrea să știu.
În altă ordine de idei, nu cred că intenția a fost aceea de a oferi circumstanțe atenuante criminalilor de război. Cred că e ultimul lucru la care s-ar fi gîndit cineva atunci, mai ales în America. (Mai departe, știm bancul: Dacă te gîndești să nu spui, dacă spui să nu scrii, dacă scrii să nu publici, și dacă publici să nu te miri.)
mi-e dor de A.
well, dk numarul adeptilor este un argument… e k si cum ai spune k emisiunile cu cel mai mare rating sint cele mai bune!
‘dan diaconescu loves you’ 🙂
Vlad,intrebare: de ce in dialogul de pe blog,desi virtual,neoficial,neconstringator si fara repercusiuni reale,exista totusi fenomenul de obedienta? Poti sa spui ca e o reactie de politete vizavi de gazda sau poti vorbi despre un imbold neinstinctual de integrare(etica,daca vrei)in mecanismul social.O sa-ti raspund ca obedienta tine exclusiv de reflexul de autoconservare sau poate de cea mai ieftina si confortabila inginerie mentala de autoconfirmare.Eu o sa cred in continuare in originile „nerationale” ale Constiintei( ca fenomen implicat si atit)..originile tin de o „convenire tehnica asupra Conventiei” iar imixtiunea religiosului si transrationalului este evidenta.Revin la obedienta:poate fi cunatificata drama interioara a obedientului? Mustrarile de constiinta sunt pe acelasi palier (psihologic)cu impulsul de a o ignora in vederea unui scop pragmatic,(amoral)individual sau colectiv? Se poate ajunge vreodata la un „social” in care nu nuantele si nuantarea dau esenta?Si daca nu,cum altfel poate fi focusata esenta? Si asta tinind cont de un singur fapt:si anume ca esenta are un singur atribut:este absolut revizionista.
Vlad: „Trebuie să fim recunoscători legilor și deontologiei nu numai pentru faptul că ele ne protejează și mențin ordinea, dar și pentru că, zice Martin Hoffman, ne permite să rămânem egoiști, să ne bucurăm de viața proprie și să suportăm fără probleme faptul că știm că în același timp, altundeva în lume, alți oameni sunt persecutați, înfometați, bolnavi, nedreptățiți.”
Imi aminteste de campania Amnesty International impotriva torturii http://osocio.org/message/its_not_happening_here_but_it_is_happening_now/
de cand se ocupa samsarii de religie?!
re ps: atentiune: als = morena mopu
Derivă, derivă… Et l’empathie, bordel !
Doru, totul poate fi cuantificat, felul cel mai sigur de a rata \”esenţa\”.
[@toţi cei care iau blogul meu drept terenul lor de miuţă: dacă nu vă terminaţi odată, sunteţi chiar bulangii]
Obediența ține exclusiv de instinctul de autoconservare numai dacă te situezi pe poziția psihologiei behavioriste; și nici atunci. Există destule alte mecanisme care rezultă în obediență. Să ne gîndim, de exemplu, la jocurile dominării/submisiunii sexuale, la comunicarea paradoxală, dar și la aplicarea pur cognitivă a unor strategii sociale.
dle stroescu,
imi pare rau: blogul dvs a fost infestat…
ma vad nevoit sa ma retrag.
toate bune
Vlad, daca ai putea fi mai clar!
@pinnochio, ce inseamna comunicare paradoxala? da si tu 1 link -2 , pls.
@pinnochio, ce inseamna „comunicare paradoxala”? 1-2 links, pls?
finally! un post misto!:)
Vlad, ce te face sa crezi asta? „Nu numai spațiul și timpul sunt șuntate online, ci și mecanismele, dezvoltate filogenetic, de compasiune și întrajutorare, mai vechi decât limbajul, și care la un moment dat au decis superioritatea lui Homo sapiens.” – mecanisme de compasiune si intr-ajutorare sunt si la alte specii. apar numai la speciile sociale. apar de la pasari.
Un raspuns solipstic la comportamentul aleatoriu al universului :))) Scuze Pinocchio, am visat ca sunt Gepetto…
@ Vlad: „Ceea ce internetul va trebui să dezvolte în viitor, e o deontologie reală, care să compenseze abolirea empatiei primare. Avem deja niște legi, pe care nimeni nu le poate aplica, și o “netiquette” care vizează lucruri neimportante. E nevoie de mult mai mult de atât. Și între timp? Între timp nu ne rămâne decât imaginația.”
„Neticheta” incepe din casa fiecaruia. Cate bloguri inclusiv al tau au termeni/reguli de utilizare si un „disclaimer” banal, fara imaginatie literara, dar clar si la obiect in care sa se specifice drepturile si obligatiile autorului de blog, ale gazdei de domeniu al blogului, respectiv ale cititorilor? Orice publicatie electronica sau tiparita ar trebui sa includa din start un contract social de cateva paragrafe; asta nu exclude imaginatia si literatura ci doar le delimiteaza corect.
Diligentreader- Exemple de solidaritate si bunatate umana avem destule in jur, vezi de ex. cutremurul din Haiti sau alte calamitati. Exista intotdeauna in jur cativa(mai multi sau mai putini) care pot ajuta dezinteresat si simplu si pentru astia cativa exista alti cativa care trec nepasatori si intorc eventual privirea. Si exista o a treia categorie care se opresc si incearca sa profite de pe urma unei situatii/tragedii. Vezi jafurile din timpul calamitatilor sau colectarea de fonduri in scopul „ajutorarii” celor in suferinta. Personal cred ca sunt mai multi care ajuta decat restul. Dar nu vreau sa ne indepartam de subiect.
Vlad – Extrem de interesant paralelismul dintre experiment si internet, cu mentiunea ca in online dispare „the third party”, cea care incita sau obliga la represalii. Mi se pare esential.
Ce va face, asadar, ca un individ se va comporta online asa cum s-ar comporta in viata reala, aplicand aceleasi principii de moralitate, versus un altul care – aparat de anonimat – va avea comportament deviant? Cati dintre cei care sunt izolati in viata reala de societate isi gasesc „refugiul” pe net?
Cati dintre acestia au ceea ce se numeste „personalitate dificila” sau chiar probleme de ordin patologic? Cati dintre ei/noi s-au/ne-am refugiat aici pentru ca au/am fost alungati din „real”?
Se rezolva totul cu aplicarea unor legi?
Habar nu am, de-aia zic, pana una alta, s-avem sanatate>!
–va fi sitting duck in most cases. si nu e nevoie de anonimat de fapt, ci tre sa fie manat de „mischievous-ness”. va fi o lupta inegala, din care ala cu principiile nu va iesi dinainte. depinde, desigur, si de mediul respectiv.
ceea ce si noi dorim dumneavoastra:)
oricum, postul lui Vlad m-a pus la gandeala:)
a se vedea (apropo de ‘mischievIousness’) cum, la adapostul fix al anonimatului, in totala impunitate & profitind de conditia de ‘sitting duck’ a lui ‘als’, persoana care-si spune [wandering elf] colporteaza mizerii neadevarate dspr als pe blogul prietenului sau ‘mulliganoglu’…
ce ‘dovezi’/disclaimer-e poti aduce in astfel de cazuri – care, de regula, implik asa-zise ‘marturii’ ale unor terte persoane – care, fireste, nu vor sa fie numite/amintite etc etc?
in MY book, asta se numeste calomnie!
Într-adevăr, empatia începe probabil de la păsări. Ele au cel puţin contagiune afectivă. Comportament de consolare şi comportament de întrajutorare la vârstă adultă se consideră că au doar mamiferele. Însă „punerea în perspectivă”, asumarea rolului, dacă o mai are altă specie în afară de H. sapiens, atunci e vorba doar de câteva primate antropoide, şi poate elefanţi şi delfini: dar asta e doar o presupunere vagă, o extrapolare a faptului că aceste mamifere superioare sunt singurele cu un simţ al identităţii suficient de dezvoltat încât, de exemplu, să se recunoască în oglindă.
Sultana, touché 🙂 E din ce în ce mai clar că blogul meu e foarte deficitar la anumite capitole. Dar din păcate nu poci să îl blindez cu disclaimere şi regulamente peste noapte. În primul rând, absenţa unui regulament bătut în cuie, ca pe forumuri, a fost unul dintre pariurie Mahalalei, şi, anterior, ale Mansardei. Secondo: chiar dacă aş avea chef să moderez, ceea ce n-am, nu aş avea timp. Tertio: un disclaimer există pe blog, în ceea ce priveşte partea sa legată de ficţiune. El a fost la un moment dat clar specificat într-o rubrică aparte. Ar trebui să îl reiau şi să îl reformulez. Altfel, blogul meu se supune legilor României, care nu au nevoie să fie citate pentru a se aplica.
Totul e să mă gândesc bine dacă merită efortul. Pentru că, Sultana, Mahalaua e în primul rând un loc în care vreau să mă simt bine. Când invit musafiri la mine acasaă, nu le dau să citească şi să semneze regulamente. Ar fi extrem de nepoliticos, deci contrar etichetei. Dacă pierd avantajul social al blogului, nu-mi rămâne mare lucru. De fapt, nu-mi rămâne nimic. Nu câştig bani din blog, nici notorietate, nimic. Nu vreau să scriu pe aici doar de dragul de a scrie cu orice preţ. Lumea nu vine aici ca să-mi citească elucrubraţiile, cel puţin aşa sper. Vine ca să se întâlnească, cu mine şi cu alţii. Aşa că delimitările de care vorbeşti există, dar nu sunt identice cu cele pe care am impresia că le percepi tu.
acestea venind de la campionul colportajului (cazul luciat) care tocmai plecase definitiv pentru a 243a oara
nu vlad, nu e presupunere vaga, nu e inferenta. ci sunt cazuri documentate.
de ex. cimpii raniti in razboaiele dintre diverse gasti sunt ingrijiti dupa paruiala. nu sunt lasati sa moara. si aia bushiti rau, sau cei ramasi cu sechele nu sunt alungati din grup in mod automat.
elefantii cazuti – ceilalti din grup se chinuie sa il ajute sa se ridice…
iar delfinii sunt ei insisi mari semne de intrebare, stii ca eu cred ca ei fac o cultura aparte pe care nu o putem intelege inca. delfinii sunt cel putin la fel de inteligenti ca cimpii.
e cum sa zic (intr-un fel ai dreptate), e un fel de flickering de compasiune, nu ceva consistent ca la noi (care e dat de fapt de cultura/civilizatie). dar cazurile sunt suficiente ca sa ridice semne de intrebare.
elefantii nu sunt sigur ca se recunosc in oglinda, dar papagalii (aia gray – livingston?) cred ca da.
revenind. nu vad de ce empatia inerenta dispare in cazul discutiei „virtuale”. caci nu tine numai de prefrontal, de central executive, care iti zice cum sa te comporti intr-o societate in carne si oase…tine si de subcortical, de zonele pastrate mai mult sau putin la fel de-a lungul filogenezei.
si cred ca e vorba si de lipsa modurilor de exprimare in virtualia – aproape numai prin scris. dar daca aduci in ecuatie sunetul si mai ales imaginea 2D si in viitor cea 3D si mai stiu eu ce (mirosul?, tactilul?), atunci suntem din nou f. aproape de senzorialul initial.
dle stroescu, oare cum se keama (& la ce categorie intra – incl. psihik) ‘netiketa’ cuiva care, ‘interdit de sejour’ intr-un loc, forteaza totusi intrarea sub un alt nume?
dupa care da lectii de ‘netiketa’?
Nu sunt sigur, dar empatia şi colaborarea îmi par efecte evoluţioniste dezvoltate în condiţii în care concurenţa pe resurse din partea propriei specii (propriei rase, propriei familii etc.) devine neglijabilă în raport cu concurenţa datorată altor specii/rase/familii etc. Sugerez că empatia nu e nediscriminată, şi că e complementarul evoluţionist al xenofobiei – deşi nu am argumente experimentale pentru asta.
În presupunerea că ideea de mai sus e corectă, pentru a găsi echivalentul online al empatiei trebuie identificate: (1) criteriile după care două sau mai multe profile online se consideră de acelaşi soi, (2) resursele pentru care două profile concurează, (3) posibilităţile prin care colaborarea online conduce la rezultate semnificativ superioare activităţii individual-paralele (în ideea că există un „efect de sistem” în online).
Iarăşi, pentru ca empatia online să apară fără a fi importată din offline, trebuie să i se dea timp şi posibilitate de selecţie, ca oricărui mecanism evoluţionist.
________
tl;dr: Vrei sa empatizez? Atunci: (1) care-s „noi” şi care-s „ăilalţi”?; (2) noi pe ce ne batem?; (3) mie ce-mi iese dacă te înţeleg/empatizez?
Şi ai oleacă de răbdare…
Cu siguranta, ca daca Milgram era neamt, expermientele cu „profesori-elevi” ar fi fost pe bune.Asta e diferenta intre un filosof si un macelar, neamtul tortura fiinte vii, iar americanul ‘se facea”. Dar care experiment avea mai multa greutate dpdv al veridicitatii?
Pe urma scrieti( felicitari pentru micul referat gratuit pe care l-ati pus la dispozitie cititorilor) ca oamenii( homo sapiens e deja metamorfozat) ar trebui sa faca apel la moralitate si la etica. Deunazi scriati de Jung ca e mistic si ‘literar”, oare Jung nu voia sa ajunga cu alte cuvinte, teze , tot aici? La empatie, la conservarea speciei? In fond, crestinismul si misticismul, privit in termeni moderni nu reprezinta pt fiinte mai ‘citite’ decat un fel de psihologie pozitivista. Dar asta tine de acceptiunea si de alegerile fiecaruia.
Sigur ca ne este mult mai usor sa ne ranim pe net, micul „experiment” al dvs. asta vrea sa demonstreze. Mi-ar fi mult mai greu sa scriu prostii despre we sau mulliganoglu daca i-as fi vazut irl inainte. Asa sunt doar „personaje”, cum sublinia excelent dl. A. L. Serban:” pe net sunt fatetele personalitatii noastre in functie de nevoile de moment”( citat inexact)( nu e vb. de un alter ego-patologic). Dar fatetele astea sunt incomplete. Contactul viziaul ochi-ochi lipseste. Vocea e si ea un factor f puternic, care poate ‘pacali’.Simtul olfactiv are si el importanta lui. Ne e mai usor sa scriem pe net. Parerile sunt oarecum impersonale, oarecum seci, si PAR impartiale, dar de fapt sunt incomplete. La fel mi-e mai usor sa scriu pe net ‘de bine’, apropierea fizica m-ar intimida. Adica sa vad ditamai doctorul psihiatru sau o notorietate ca dl. A. L. Serban, medici, ziaristi si ce se mai perinda pe aici…Iata, ca netul are si parti bune…dar creeaza confuzii si mai ales ILUZIA unei alte lumi asa cum ne-am dori-o.
Despre facebook am o parere f proasta. Prefer forumurile, aulele de discutii, micile cetati de fildes care se numesc bloguri. Legile in Romania sunt aleatorii sau lipsesc cu desavarsire( privitor la deontologia virtuala), nu exista reguli care sa fie incalcate. Minciunile si urzirile sunt usor de manipulat. Probabil ca in Occident au si ei jucariile lor virtuale nocive…Sper sa nu le descoperim prea curand. Da, exista deja acest ‘nazism real online’ de care vorbiti dvs. Sa privim doar la ‘gastile de bloguri’ care se separa de restul, la superioritatea cu care se falesc unii( ierarhizarile aleatorii si categorisirile fara motiv nu sunt ceva nou nici irl).
Stiu ca nu doar delfinii si elefantii sunt animale care empatizeaza, sunt animale la care nu te astepti si dezvolta tot felul de instincte materne, vezi leoaica adoptand antilopa ( caz real pe animal planet), Vezi tot felul de minuni. Dar pana cand animalele nu vor inventa( nu se va descifra) limbajul nu vom sti mare lucru.:) Cu toate astea, uneori animalele au o putere empatica mai puternica- nu stiu daca tine strict de instinct.
Sa va mai spun ceva, exista peste tot prejudecata asta ca ‘shrinkul’ nu este cel mai bun din cei alesi. Si majoritatea ar prefera sa-si puna pe tava sufletul’online’. Nimanui nu-i place ca intalnindu-se intamplator dans la rue cu son ‘psi’ sa-si aduca aminte ca ala stie tot despre el, cele mai intime detalii. E o rezistenta fireasca, macar la inceput.
Ma mir ca nimeni n-a vb . mai sus de procentul de 65%!!!Procentul mi se pare urias. Doamne fereste sa fim pusi in fata unui astfel de eveniment extrem, atunci ne-am surprinde si pe noi cu latura noastra’inumana’.
Da, netul poate fi considerat un experiment:)O pluta a meduzei.
Dar fatetele astea sunt incomplete. Contactul viziaul ochi-ochi lipseste… Legile in Romania sunt aleatorii sau lipsesc cu desavarsire( privitor la deontologia virtuala), nu exista reguli care sa fie incalcate. Minciunile si urzirile sunt usor de manipulat…
cata intelepciune, ce finete! in asteptarea unui contact vizual limba-ureche, al dvs. kabbalier
P.S. Probabil ca in Occident au si ei jucariile lor virtuale nocive…Sper sa nu le descoperim prea curand.
n-ati voiajat niciodata in afara hotarelor miorine?
P.P.S. Cu toate astea, uneori animalele au o putere empatica mai puternica- nu stiu daca tine strict de instinct.
strict lirism
@redu negru( aka mulliganoglu aka multe alte nickuri)
din obsesia dvs. repetitiva la dvs. pe blog si aici cu ‘contact limba-ureche” ghicesc ca va lipseste in realitate, din pacate, acest contact asa cum v-ati dori.
P.S din pacate, nu si nu mi-e rusine:)
P.P.S. si in lirism se ascund mici adevaruri.
Si pe urma, cand cu Vietnamul,Irakul,sau Afganistanul, de pilda, americanul tortura fiinte vii, iar neamtul protesta. Desigur, pentru ca au emigrat multi nemti in America, iar aia din Germania au fost reformati de americani si rusi.
E vreo problema daca eu prefer contactul vizual ochi-nas?
Ma simt atat de onorata sa fi fost colega de liceu si facultate cu o notorietate. Parca ma simt si eu mai notorie.
La multi ani!
vizual, contact vizual limba-ureche, ca in „contact vizual ochi-ochi”. nu stiu daca se poate numi lipsa- sigur e ca m-am saturat de bete d-alea cu vata.
repese: dar vai, cine a scris rusine?! ajuta, sa stiti. poate va faciliteaza amicul d-voastra, Voiajorul
repepese: linistiti-va, nu sunteti in acea situatie.
bine, contact vizual privire-privire. pana la urma franceza si engleza e plina de pleonasme care sa nuanteze si aia nu se mai supara sunt very special:P
ne puteti da un exemplu de pleonasm d-asta nuantator in franceza?
dvs. va descurcati bine cu wiki si google.fr va poate oferi o multime de detalii in leg cu subiectul pleonasmes devenus corrects ou courants…eu am treaba, dar daca nu injurati , mai vb. sa fiti iubit cum va doriti, adica sa aveti un contact(vizual)…
in cazul lui ‘redu negru’ aka ‘mulliganoglu’, pleonasmul NEnuantat este k intra intotdeauna pe usa din dos (skimbindu-si nickurile), cea din fata fiindu-i mereu inkisa…
@diligentreader: k sa sustii intruna k ‘ai fost colega cu mine de liceu/facultate’ ar tbui k EU sa te si recunosc, right? 😛
Da, ai dreptate, n-am fost. Simteam doar nevoia sa ma dau si eu mare.
in ce priveste obiceiurile slugilor tre’ sa recunoastem ca als e o somitate, le cunoaste nemijlocit
ideea fixa/fixatia/obsesia pot fi considerate pleonasme? eu zic k da – pleonasme psihice; in ac. caz, ‘redu negru’/mulliganoglu (pe numele real negut daniel ctin) poate fi considerat campion national virtual: obsesia este persoana mea, fixatia – ierarhia sociala, iar ideea fixa: ‘cunoasterea nemijlocita’ – de catre als – a ‘obiceiurilor slugilor’… (?)
parerea lui als este k ‘redu negru’/negut nu face decit sa proiecteze PROPRIA lui problema/complex de inferioritate (probabil, legat de ‘cunoasterea nemijlocita’ etc) pt a o ‘rezolva’ simbolic, prin substitutie. (vezi, in ac. categorie, obsesia pt heraldik, istoricul familiilor boieresti etc – din partea unui ins care n-a fost niciodata in pericol de a fi primit in jockey club :P)
cum spuneam si in alta parte, domnu’ leo are prea multa dragoste in el si asta doare. e pacat de suferinta unui suflet asa pufos, caldut, ca un aluat de cozonac care se furiseaza pe sub prosopul mostenit de la bunica-sa, ex-camerista a sotiei vizitiului pantofarului lui Cuza, Vv.
q.e.d.!
dk ‘epitetele & comparatiile’ n-ar fi atit de ‘compunere clasa a 2-a’, mai k ai trece cu vederea repetitiile (= mentale) nu doar suparatoare, dar kiar exasperante :))
leo, stiu ca esti agnostique si astea- incearca, totusi, aceasta rugaciune, am credinta ca te va ajuta:
Inger ingerasul meu, ce mi te-a dat Dumnezeu,
Totdeauna fii cu mine si ma invata sa fac bine.
Eu sunt mic, tu fa-ma mare,
Eu sunt slab, tu fa-ma tare,
Totdeauna ma insoteste si de rele ma pazeste.
Amin
spune-o incet, dupa ce te bagi sub plapuma rece, din calti.
fii cu noi, Doamne!
+++
cum spuneam – locul acesta a fost, din pacate, infestat… nu mai imi face nicio placere sa intru & sa dau, in loc de ‘vlad’, ‘cora’, ‘blegoo’ (kiar: unde a disparut ‘blegoo’?!), ‘madelin’, ‘tapirul’ sau ‘diligentreader’, peste cel de mai sus.
(sint nevoit sa) plec, deci.
rugamintea mea este sa fiti, totusi, f atenti la potentialul de ‘abuse’ & ‘bullying’ la adresa ‘loleiblau’ pe care indi-vidul de mai sus il va scoate la iveala (cf. patternului) in no time 🙁
cu bine