Guest post de la, da, ați ghicit, Blegoo.
Care este ea?
Ce e ea, de fapt?
Suntem responsabili fiecare pe poteca lui?
Suntem respnsabili în mod colectiv?
Suntem responsabili pentru păcatele altora?
E foarte ieftin să mă refer la responsabilitatea lui Vlad, bunăoară… care responsabilitate e invocată periodic în diferite certuri din mahala.
Ce responsabilitate are Vlad… de fapt?
Unii vor să li se taie macaroana altora… alții insistă pe dreptu’ de a zice orice.
Ce-i de făcut?
Cum împaci capra, varza și tapirul… ca să nu mai menționez alte personaje?
Personal… sunt convins că Vlad nu și-a dorit niciodată rolul de președinte, primar ori șăf dă târlă în mahala… el fiind fericit să-și expună micile lui intimități în speranța de a avea o reacție rezonabilă. Gen… „io așa mă simt/cred/văz/visez/alea… voi ce credeți?”
O vai… O groaznic…
Realitatea… în mahalaua virtuală… e că fiecare personaj e responsabil de propriile prostii și contribuții. Identitatea fiecăruia e delimitată de comentariile fiecăruia. Responsabilitatea urmează în mod firesc.
Un anume post aici a ajuns la maxim de comentarii… chestie care mi s-a părut tristă – considerând subiectul. Am petrecut multe comentarii făcând garagață – inclusiv eu – asta e ce vroiam să discutăm?
Încerc din nou… un dialog onest/cinstit… fără motive ascunse ori dorință de scandal.
Care e gradul de responsabilitate al fiecărui personaj… al fiecărui locuitor al mahalalei… ?
Întreb cu toată umilința, fără ascunzișuri maieutice, sofistice, ori de altă manieră.
Responsabilitatea implică în mod firesc… un anume grad de recunoaștere al greșelilor, al prostiilor postate aici precum și în alte locuri.
Psihologic vorbind… e foarte dificil să admiți greșeli personale. Pe de altă parte, e un act de eliberare odată ce admiți că ai spus o tâmpenie/prostie/aiureală.
E un act de curaj… și de încredere în concetățenii tăi; muieri și șmecheri dân mahala.
Cât curaj aveți?
Sunt convinsă că toţi cei de-aici îşi asumă responsabilitatea pentru ceea ce scriu, pentru că mie îmi par orgolioşi şi foarte atenţi cu „paternitatea/maternitatea” (ca să nu facem discriminări 🙂 ) spuselor lor. Nu e un lucru rău, dar uneori orgoliul ăsta îi împiedică să-şi recunoască greşelile (chiar dacă le văd) şi să recunoască nişte consecinţe (aici e şi una care pe mine m-a supărat tare-tare, ştie ea care e).
Pe mine m-am scos din asta pentru că nu cred că fac parte din Mahala (încă) şi sper că n-oi fi spus prea multe prostii în cele cîteva (puţine) comentarii.
Singurul pe care îl văd cu „curaj” ar fi Vlad, dar la el cred că e şi multă eleganţă…
Altfel, La Mulţi Ani tuturor mahalagiilor şi un an fără un moment de plictiseală!
Chiar asa, cu cutitul în dinti, la început de an ? Nu, nu cred. Primeste : http://www.youtube.com/watch?v=jbfV9ZhC2dg :))
Multumesc – recunosc că-mi plac cântecele care mă pomenesc 🙂 şi singurul pe care îl ştiam era
http://www.youtube.com/watch?v=OORf8SIqeYI&feature=related (versiunea oldies, pentru mame şi nu numai)
http://www.youtube.com/watch?v=My2u2QyvyF4&feature=related (varianta hard, de beţie)
http://www.youtube.com/watch?v=YvNavReXi7U&feature=related (cea tandră şi caldă)
Cât despre cuţit – nici vorbă. Ce am scris (orgoliu, alea) era de bine. Restul e ca în viaţă – câţi oameni curajoşi cunoaştem? Dacă ar fi sa aplicăm principiul cu piatra, bănuiesc că n-ar mai comenta nimeni…:)
Inteleg ca responsabilitate inseamna aici acceptarea consecintelor propriilor vorbe.E interesanta discutia responsabilitatii individuale si colective,dar e o discutie atat de veche!Si in spatiul romanesc are conotatii dureroase. Noi ne-am pierdut ca natie capacitatea de intelegere a rolului-si responsabilitatii- pe care le avem intr-o comunitate, fie ca vrem,fie ca nu.Si pentru ca refuzam ca gesturile noastre individuale produc vreun efect la nivel colectiv, refuzam the ripple effect,nu avem nici constiinta responsabilitatii colective. Si asta se vede peste tot. Si in cearta scapata de sub control a doi oameni, indiferent care ar fi aceia, care nu realizeaza ca produc un efect negativ asupra intregii mahalale. Dar mie mi se pare, in mod paradoxal, benefic efectul in alt sens. Fiecare putem sa ne exercitam sau exersam rolurile, cu posibilitatea de urmarire foarte precisa a efectelor. asta e un alt avantaj al blogului. Sa poti lua un post- care e o situatie de viata- si sa vezi ce a stricat si ce a reparat functionarea comunicarii si armonia relatiilor, deci a atmosferei. Si poti vedea si rolul tau aici. Nu cred ca recunoasterea greselii e un act de incredere fata de concetateni, ci in primul rand de incredere in tine. Cei care nu isi accepta propriile greseli cu seninatate sau umilinta, dupa caz, sunt necrutatori si cu ceilalti, pentru ca se bucura ca sunt altii mai rau decat ei.Nu exista om inteligent care sa nu fi facut greseli sau tampenii, nu exista om bun, care sa nu fi avut momente de rautate, daca nu cumva o exista vreo Maica Tereza prin mahala. Dar exista oameni care nu si-o pot ierta. Si atunci nu-i iarta nici pe altii.
Nu cred ca e vorba doar de responsabilitate, e vorba de cum vedem fiecare viata. poti lega asta si de liberul arbitru. Pot controla ce mi se intampla, sau sunt determinat de ceea ce imi ofera mediul, destinul, etc? Sunt responsabil eu ca am raspuns cu o injuratura, sau e responsabil ala care m-a injurat primul? Pai raspunsul e :cine vrei sa detina controlul, ala sau tu? Cand vezi efectele vorbelor tale, ar trebui sa iei un pic de distanta si sa vezi ce ai facut TU, nu sa-i consideri pe ceilalti iresponsabili, badarani, prosti. Din orice situatie, oricat de jenanta, se poate iesi elegant,daca ai simtul realitatii si simtul umorului.Si inteligenta si bun simt. Si asta da masura omului. Cei care nu inteleg asta, sa mai stea p-aci.
Mie mi se pare că responsabilitatea are 2 sensuri în contextul guest blog-ului. Unul e legat de capacitatea unui individ de-a vedea instantaneu, pe loc, dincolo de efectele directe ale propriilor acţiuni[1]. Celălalt sens are legătură cu învestirea unui individ cu prerogativul de-a lua viitoare decizii în numele altora, eventual fără a-i consulta[2].
Primul sens are o conotaţie executivă, iar celălalt are o conotaţie decizională. Cred că e important de subliniat asta, pentru că ultima apariţie memorabilă a sintagmei „zis şi făcut” – suprapunere a celor 2 competenţe – e în basmele lui Creangă.
________
[1] Din acest motiv cred că un individ poate fi categorisit drept autorul unui fapt reprobabil, fără a fi considerat responsabil[1.1] pentru asta. Ideea se menţine dacă înlocuim în fraza anterioară fapta penală cu actul artistic – ceea ce mi se pare că e un argument pentru generalitatea ideii.
[1.1] Atributul „iresponsabil” pare, deci, incorect folosit atunci când cineva e capabil să anticipeze efectele propriilor acţiuni, dar preferă să-şi „bage picioarele”. Pentru această tipologie trebuie găsit un alt cuvânt.
[2] Democraţia reprezentativă e plină de astfel de exemple.
Irina, Vlad ar spune că în Mahala nu există „prostii” și că, dacă vrei să-ți numești comentariile așa, pur și simplu ca o convenție și fără vreo judecată de valoare, păi atunci să mai spui „prostii” din astea. Așa-i, Vlad?
Diligentreader, este o plăcere să te contrazic, pentru că este o plăcere să stăm de vorbă, „să spunem cuvinte, lungi și sticloase” și știi cum e mai departe. Iată: Nu cred că românii și-au pierdut ca nație înțelegerea rolului și a responsabilității în comunitate. Cred numa că au devenit puțin surzi de urechea aia în anumite condiții. Vezi, eu și cu domnu’ Inginer tocmai am fost deportați de revelion la Sîngeorz, la o petrecere cu manele. Și lîngă masa noastră era o boxă, una mare și neagră. Și eu mi-am rupt bucăți de șervețel în culori festive și mi le-am băgat în urechi. Să presupunem prin absurd (pentru că așa ceva e întotdeauna absurd) că la boxa ‘ceea, pînă acum exact 20 de ani, guristul ar fi declamat toată noaptea numai percepte morale sub formă de lozincă. (Nu spun ca cine, de morți numa’ bine.) Cine le-ar mai fi auzit? Dar după o vreme mi-am scos dopurile din urechi, dacă n-au ieșit singure în timp ce mestacam la friptură, și atunci am auzit din nou. Nu crezi că tot așa ar putea să fie și cu responsabilitatea și rolul în comunitate?
Irina… am notat aia cu orgoliul (care este el orgolios mioritic).
Însemnarea mea (că nu pot să-i zic post) a fost gândită ca o deschidere de discuție, nu un fel de alfa-omega… și alea.
Adică… n-am aroganțe de subiect; nu pretind să ne menținem la topicul propus – era oricum o idee, ceva de discutat.
Comentariul tău te califică (în opinia mea, tapirule!) ca o mahalogioacică dă nădejde, cineva la care poți cere sprijin și sfaturi/alea.
Plus că poți beneficia de o rată redusă ca să-ți iei o proprietate mică în Mahala™©®… ceva gen o căsuță pe o uliță laterală, grădină și 3 pomi, zic, fără etaj, decomandată, zic.
🙂
Păi… da! Cumva… io vroiam să introduc ideea dă responsabilitate individuală vizavi de Mahalaua Dulce ©™® – adică, cât de tare ne dăm în stambă… până la nivelu’ la care unii (mulți) care citesc se scârbesc pur și simplu și refuză participarea.
Părerea mea, dân coteț, zic.
Peseu: Reacția de „… io-te ce prost e ăla/aia…” mi se pare puerilă, în contextul aichiului mediu mahalagesc, zic. Evident, exceptăm miștocăriile, alșismele ori mulliganismele, alea fiind după legea a veche.
Da, sigur că fără etaj, etajul se adaugă mai tîrziu, dacă lucrurile merg bine 😉
@ Pinocchio, In respectiva imprejurare, eu as face abstractie de cuvinte, si as trai, visceral, ritmul.Nu-mi pot astupa urechile. In schimb, nu rezist la mirosuri ofensatoare. Dar asta nu are de-a face cu responsabilitatea fata de comunitate, oriunde in lume te poti nimeri intr-un grup cu care nu ai nimic comun. Solutia e simpla. Nu te duci acolo, sau suporti pana se termina respectiva intamplare ca esti acolo.
Nimeni nu e aici din obligatie,si, daca a fost adus aici de intamplare, poate iesi imediat din mahala. responsabilitatea fata de grup sau comunitate se discuta atunci cand e vorba de grupul tau, comunitatea ta, cea in care esti pentru ca ai ales-o, sau te-ai nascut in ea. Daca te nasteai intr-o familie de manelisti, iti placeau manelele. Asta e altceva.Educatie, gusturi, nu responsabilitate.
Da un exemplu mai clar, culoare pe care n-am vazut-o niciodata, ca pe asta nu l-am inteles.
Aha…. profund, taică, trebe să mai rumeg.
[bighin serios]
E ceva important în ce zici tu, dar nu cred că eu sunt capabil să dau replică.
[end serios]
Pinocchio… nu mi se pare corect să mă bag în replica ta către alt mahalagiu/mahalagioaică (deși încalc regula frecvent) – în cazul de față – Irina… da’ acu’ că mi-ai dat deschidere, spun că-s în dezacord total, iremediabil și dă neănduplecat cu ce i-ai zis.
Chestia cu șervețelele e de păstrat, totuși – că nu se știe când e de folos.
Mulțumesc, deci.
🙂
Atâtia sadhus 🙂 Pentru Creator, singura maniera de a se exonera de o responsabilitate covârsitoare este de a nu exista. Il putem ierta, daca nu exista. Daca exista, mi-e teama ca trebuie sa-l blestemam prea des. (J. d’O) Libertatea din România de azi confera o responsabilitate pe care prea putini o accepta. Basca ca cea de acum mai mult de 20 de ani, îi facea pe români si mai putin responsabili. Resposabilitatea în România s-a determinat numai la nivel individual, foarte rar colectiv. Xenopol a îndraznit sa spuna ceva de genul asta, dar a platit scump.
PS1 : Intru totul de acord cu tipologia „iresponsabil” de mai sus.
PS2 : Cum ar spune prietenul nostru A. : Hurreiii… :))
Mdeah… dar întrebarea mea (dacă era întrebare?)
Era cu referință la ce te faci dacă locul, grupul, lumea cu care te-ai identificat începe să pută?
Care e responsabilitatea ta, în cazul ăsta?
[Folosesc intenționat un limbaj simplu, lipsit dă neologisme, tocmai spre a stimula reacțiili care pot fi iele, reacțiuni.]
Nu recomand să ne dezlănțuim în ceva gen „Perinița”… unde io mă pup cu alș, ori Mulliganoglu îi pune basmaua tapirului… nu!
Întreb doar… ofer, pun și pozitez cestiunea responsabilității fiecăruia în a păstra Mahalaua©™® așa cum ne place, cum o vrem, cum ni s-a dat… dă la Vlad, zic.
Pinocchio e gata să folosească șervețele… CST-link o dă în filozofie… cestia este… toate astea sunt garagațe intelectuale, zic.
Primarele nostru a zis (și a tot repetat) că ce-i mai important nu-i ce zice el, ci ce comentăm noi.
Ca la orchestră: dirijoru’ mișcă bețișoru’… da’ dacă noi cacofonim cu voioșie… unde-i melodia?
Citat:
„…unde nu-i responsabilitate… care va’zică’… că nu egzistă!”.
Haoliuuuu… mi-a trecut apa deasupra…
[blegu’ se retrage dân discuțiuni intelectualicești, unde el n-are ce căuta oricum]
🙂
Trăiască România!
Trăiască Mahalaua!
Trăiască și boboru’!
(și io pă lângă alea, dacă se poate…)
Peseu: oare ar fi cazu’ să renunțăm la baloane?
Eu am raspuns, Blegoo. Recitesti, vezi unde e vocea ta si ce efect a avut, si faci corectiile necesare. Il mai asculti si pe ala care zice ca n-a fost frumos ce ai facut, desi nu-l si crezi neaparat.Si gasesti fereastra pe care vine aer curat, s-o deschizi repede.Na, din cand in cand, mai pute in lume.Totul e sa faci repede curat, si sa incepi cu ograda proprie.
Ultima lătrătură pă ziua dă azi:
Văz că nimeni nu atinge firu’ electric neizolat: Care e responsabilitatea lu’ Vlad în toată treaba asta?
Ia să-l luăm și pă el la bani mărunți… că prea se dă el poiet și alea, zic.
Ce? Are scutire medicală de luat la refec?
Păi… de la cine?
N-are ștampilă… nu-i valabil, zic.
Nu-i o idee bună să întătâți cățelu’.
Următoru’ post o să-ți fie dedicat, zic.
:)))…
Tu ma citezi, eu raspund politicos,ca a nu zici ca te ignor, si pe urma te plangi/lauzi ca te intarit!!!!
Marsh!
Cred ca responsabilitatea lui Vlad se masoara cu aceleashi unitatzi ca si a noastra. Are exact atita responsabilitate cita ishi ia si cita exercita.
(Dar de ce initziezi tu aceasta discutzie despre obligatziile lui Vlad? Eu am o mica indoiala asupra inocentzei demersului, sorry si Mea Culpa daca nu e cum mi se pare.)
In ce ma priveshte, consider ca posesorul blogului pe care s-a format o ‘comunitate’ relativ constanta de regulars ar trebui, in anumite situatzii care depashesc masura (dar aici discutzia e prea lunga, ca macar sa atac sujetul), sa intervina si sa nu lase gradinutza sa sa se imputa iremediabil. Cind asta nu s-a intimplat, eu am renuntzat la frecventarea acelui blog. Cu o unica exceptzie, intr-un caz in care am revenit, dupa o lunga perioada de pauza.
(Heh.. ok. Încercând să fiu sintetic în comentarii, devin ermetic fără să vreau. Dacă încerc să expun pe larg apare efectul tl;dr. Dilemă… Să încerc să exemplific – după propriul obicei – cu cazuri la limită, pentru a face evidentă ideea.)
Pentru înţelesul [1] al responsabilităţii, un idiot (în sensul clinic al cuvântului) care sparge o vitrină ca să ia dintr-însa bibeloul care-i place foarte mult e autorul belelei, dar nu e responsabil pentru asta fiindcă nu „vede” efectele de ordin 2 ale acţiunii lui – spargerea ferestrei. În schimb un adult care-şi torturează odrasla pentru că e dezamăgit de ea este şi autor şi responsabil de tortură – deşi unii ar clasifica gestul în categoria „iresponsabil”.
În sensul [2] pe care-l menţionam, responsabilitatea e de fapt la baza unui troc. Nu degeaba menţionam democraţia reprezentativă; votantul apropate că spune reprezentantului: „Uite, eu am nişte probleme. N-am chef să mi le rezolv fiindcă [inseraţi motiv generic aici]. Aş vrea să mi le rezolvi dumneata, reprezentantule; pentru asta abdic de la propria responsabilitate şi ţi-o ofer dumitale, drept plată pentru eventualele soluţii.” Cu alte cuvinte, votanţii renunţă la posibilitatea de decizie, punând-o (posibilitatea) sub formă de responsabilitate în braţele reprezentantului.
Cam aşa înţeleg eu responsabilitatea.
Baloanele sunt frumoase, dom’le – dar ce ziceti de zapada de pe blog care acum ninge în sus? 🙂
Si daca tot am dat pe aici va spun la toti:
Happy New Year!
Si da, zic si eu, adica afirm si sustin ce ziceti dvs:
Trăiască România!
Trăiască Mahalaua!
Trăiască și boboru’ românesc!
Si ‘pă lângă alea’ si dvs, dar si eu! Sigur ca ‘se poate’! Cine crede ca nu se poate sa ridice mâna! 🙂
Motto (asa o fi oare?):
Mie una imi trebe exemple ca sa pricep. Ce consecinte, nene? Ce consecinte pot avea neste vorbe scrise si, mai ales, cat de grave pot fi ele? Mai ales ca vorbele astea sunt scrise in joaca, de-buna-voie-si-nesilit-de-nimeni.
A, ca sunt momente cand orisicine se simte intzepat in vanitatea proprie.
A, ca se exista trolli care trollesc ca altceva nu sunt in stare sau asa aleg ei..
A, ca sunt momente cand orisicine (de fapt vorbele scrise ale cate unui avatar) te inerveaza maxim.
A, ca sunt momente cand orisicine e putin neatent si pica in butoiul cu melancolii prea serioase.
A, cand sunt momente cand orisicine (inclusiv tu) isi confunda propriul personaj cu persoana din spate.
A, cand orisicine simte empatii online cu alt orisicine iar alt orisicinele nu le simte back si atuncea se aricesc niste problemute ascunse adanc prin pisihicul fragil.
Si cum ar trebui sa se manifeste responsabilitatea asta?
Mea culpa si trei ture stai pe margine, ca la Piticot?
Cerut scuze pentru intentii si neintentii?
Mers la psiholog pentru consiliere?
Pus la coltz pe coji de nuca? (in cazu’ asta tre’ sa construiasca starostele un coltz rosu la Mahala)
Scris politically correct de fiesce data, ca sa nu sa scarbeasca cate oarecine si sa plece?
Irina, ca de-un exemplu, ce consecinta te-a suparat pe tine? Poti sa impartasesti cu noi?
Diligentreader, nimeni nu-si recunoaste propriile greseli si mai ales cu seninatate si umilinta.
CST-Link Si spontaneitatea? Sau repezeala?
Pinocchio, tu si domnul Inginer sunteti singurii responsabili de boxa aia. Pai ce v-a trebuit, nene, in loc sa stati la gura sobei :))
BdeComp, daca comentul dumitale avea boton de Like!, eheeei…
Blegoo, intr-adevar, comentariile de la un post devin uneori o trista si absurda melopee. E dificil pentru particiantii care urmaresc un fir logic si/sau enteresant de discutie. Dar in schimb eu cred ca nici politically corectnessu’pana-n panzele albe nu face bine la conversatie.
Pentru un nou-venit in Mahala, nu conteaza. Multi cetesc numai posturile Mahalale, cati cetesc si comentariile, in afar’ de participanti?
Iar peste timp vor ramene perene posturile scrise pe peretele Mahalalei, nu certurile taNpite ori discutiile sclipitoare dinauntru.
Aoleu, Madelin,atunci e ceva in neregula cu mine,ca eu imi recunosc si greselile pe care nu le observa nimeni.Vlad, fa-mi o programare.
Domnule Blegoo, ca sa vorbiti ‘politically (si zologically) correct’ ar trebui sa amintiti nu numai târla, ci TOATE sub-comunitatile din mahala, fie ele statormice, sau migratoare.
Si anume:
– târla este termenul potrivit pentru patrupedele mici,
– la grupe de patrupede FUARTE mari se spune cireada, iar
– pentru grupe de pasari se spune cârd, iar cand zboara sunt stoluri (de exemplu, stoluri de garlite, desi unele grrlite zboara si solitar, insa formeaza grupe in cazuri de pericol pentru natia mahalageasca ‘in toto’, asemanator inaintaselor care au salvat Capitolul de la Rîm de unde ne tragem noi toti – adica aproape toti- mahalagistii… )
Nu stiu daca un ‘pelican’ are energia necesara sa aiba grija de toti ca in Arca lui Noe, pe langa faptul ca trebuie sa mearga cu bicicleta pe strazi fara felinar, si sa munceasca si intr-o meserie care este (aproape, sau chiar mai mult de :)…) obositoare ca mahalaua… 🙂
ps: m-am adresat numai domnului Blegoo… 🙂
1) Vlad are fix responsabilitatea pe care i-o permite „disclaimarul” din dreapta (Vlad, io as pune unul si mai clar „Blog cu comentarii periculoase. Circulati cu atentzie!” sau „Cine intra in Mahala numa’ sa-si rezolve miutzele e un bulangiu”)
Iar pentru comentariile altora are fix responsabilitatea pe care doreste sa si-o aroge, ca doara Mahalaua e a lui. Daca vrea sa taca, tace. Daca vrea sa taie, taie. Daca vrea sa dea esplicatii, da esplicatii. SAMD.
2) Ideea asta mi-a venit de la fb. Daca Vlad ar scrie cu viteza de 5 posturi pe zi nu s-ar mai certa nimeni, nene, ca n-ar mai avea timp. Parfum de trandafiri ar fi, nene!
(Menţionez că argumentaţia de mai jos e valabilă pentru cum explicasem eu că înţeleg responsabilitatea)
Desigur, fiecare dintre ele mi se pare că denotă lipsă momentană de responsabilitate – fiindcă spontaneitatea şi repezeala nu lasă timp creării unei perspective cauză-efect asupra propriilor acţiuni. Chestia e că ambele trebuie să fie genuine.
Desigur, spontaneitatea şi repezeala nu conduc în mod necesar la efecte dramatice, tragice ori catastrofice. De ce? (a) Rezultatul unei întâmplări (în sens opus rezultatului unei acţiuni deplin conştiente şi controlate) nu e neapărat unul „negativ”[1]. (b) Există un anume antrenament – pe care-l repetăm zilnic, deci greu de uitat – ce face de foarte multe ori ca spontaneitatea să se joace frumos în curtea gesturilor social sancţionate ori uşor de trecut peste, şi să nu sară gardul şi să ia câmpii faptelor de neacceptat.
Concluzie: Că rezultatul unei acţiuni nu e nasol nu înseamnă că acţiunea respectivă e în mod necesar responsabilă.
________
[1] Întotdeauna mă strânge-n spate să folosesc „negativ” ori „pozitiv” fără să ştiu care-i originea axei… Rogu-te, ia-o că pe-o scăpare de limbaj. 🙂
Exemplu.
Ok, ca să fiu şi mai explicit:
– Sensul (1) se referă la responsabilitatea fiecăruia faţă de propriile comentarii.
– Sensul (2) se referă la responsabilitatea care i se atribuie aproape automat[1] d-lui Stroescu în calitate de deţinător de parolă a contului.
________
[1] Dumnealui are posibilitatea de-a fi moderator (pentru că poate şterge şi edita comentarii şi postări), dar asumarea responsabilităţii de moderator e altceva…
responsabilitatea ca obligatie morala,da.Ca obedienta intelectuala,niciodata.
Blegoo, mi-ai luat vorba din gură cu baloanele. Sînt drăguțe și vesele, dar acum, că au trecut sărbătorile, e mai ușor de citit fără ele. VLAAAAAAAAAAAAAAAAAAAD!!!!!!!!!!
🙂
Păi, Blegoo, eu nu i-am spus Irinei decît ce i-ai spus și tu, doar în altă formă. Cum că adică bine a venit și să mai tot scrie pe-aici. Cu ce ești în dezacord?
Deci?
Foarte corect si concis.
Diligentreader, răspund aici, la coadă, pentru că mă amețește ordinea asta dezordonată. Renunțînd la parabole: Pînă acum 20 de ani ni s-a tot cîntat sus și tare despre rol și responsabilitate în comunitate, formarea omului nou, propășirea, romantismul revoluționar și cîte altele. Eu unul nu mai pot să aud chestiile astea nici acum, probabil că și altora le merge tot așa. Mai rău, aversiunea mea este conștientă, poate a altora nu este. De aici un anumit comportament, considerat atît de des a fi „boală românească” și de nevindecat. Eu nu cred în asta. Cred că există întotdeauna niște condiții în care românul, fie el și în convalescență postcomunistă, poate foarte bine să aibă numitul simț de răspundere. Asta e vestea bună și, în acelși timp, și vestea proastă. Bună pentru că există speranță. Proastă pentru că speramța asta posibil să fie cam departe.
Da, da’ n-am înțeles de ce obediență. Și ce-i aia obediență intelectuală?
Deci… băh, pă rând, așea… că pierz șiru’ și dau în bâlbâială.
1) Madelin ne ia cu „diclăimăru’ dân dreapta”. Io zic că asta e definitie de [I]responsabilitate. Adică… reducem treaba avocâțește… c-o fi… c-o stropi… alea.
Sunt contra la idee chiar dacă se dă anonimă, zic.
2) Nene… io zic așa: ai f’o problemă cu ce a zis unu-altu’ p-aici? Păi… taică… nu fugi repede la nenea Vlad… cu miorlăiala: „… ăla mi-a dat cu șutu’ la gleznuța mea mică…”.
La stilul ăsta, Vlad n-o să facă altceva decăt să arbitreze… că de scris ori gândit canci timp, zic. Te dai rănit în discuție? Spune pă față… șansele este că cine te-a jicnit o să zică „pardon, scuzați, bonsoar” și pă viitor o să te evite ca pă un herpes.
3) Citat dân diligentreader: „Marsh!” – am fugit până-n fundu’ curții și am revenit.
🙂
Am luat-o ca semn dă afecțiune… că așa-s io: dacă cineva îmi zice „… ‘te-n kur…” io o ia ca cerere de împrietenire.
4) Zice vera: (citez)
„…posesorul blogului pe care s-a format o ‘comunitate’ relativ constanta de regulars ar trebui, in anumite situatzii care depashesc masura (dar aici discutzia e prea lunga, ca macar sa atac sujetul), sa intervina si sa nu lase gradinutza sa sa se imputa iremediabil. Cind asta nu s-a intimplat, eu am renuntzat la frecventarea acelui blog…”
Pîi… asta mi se pare strict abdicare de la responsabilitatea personală. Sanchi… ne punem coada pă spinare și plecăm.
Bravos… frumos, n-am ce zice.
Gen… să facă guvernu’ ceva, că s-a împuțit treaba… că d-aia e el guvern.
Vera… io zic că asta-i atitudine mioritică, nicidecum mahalagească.
Dacă înțelegi ce vreau să spun, zic.
5) Madelin introduce ideea de troli.
Nu egzistă troli acilea, mamaie! Că n-avem poduri… sub care ei să stea, zic.
Iar aia cu cerut scuze dă 3 ori și tur pă margine mi se pare ceva de grădiniță. Bine, unii or să ceară scuze formale… li se va da. Că nu te doare degetu’ să tastezi, nu?
Dacă unii consideră ultrasuperimportant să li se ceară scuze… io îmi pregătesc deja un formular atotcuprinzător, atoateacoperitor. Iau cu copipeist, schimb numele și gata! Nu contează ce cred… contează ce se cere, nu?
6) CST-link : da, băh! Fix cum zici! (n-am 1nțeles mare lucru… da’ nu-i o nenorocire)
Egzemple d-ale extremiste nu crez că-s relevante, regularizarea comentariilor mânăstirești efectuându-se de la sine p-acilea, cred.
7) grrl (citez):
„…m-am adresat numai domnului Blegoo… ”
Adrisantu’ necunoscut, madam! Blegu’ nu-i domn, e maidanez, alea. Apreciez precizările de diferențiere de haită – gârlița zboară singură, blegu’ latră degeaba… iar alș comentează de capu’ lui.
Cred că trebe să ne constituim într-o gașcă de solitari, zic.
🙂
8) Nu pot decât să copiez, în semn de respect și admirație:
doru says:
03/01/2011 AT 10:21 PM (CITEAZĂ)
responsabilitatea ca obligatie morala,da.Ca obedienta intelectuala,niciodata.
Ceva o formă dă pupincurism mioritic – ori mai degrabă, atunci când îți prostituezi convingerile intime de dragu’ bunăstării colective… ceva gen, cred.
Mulțumesc. A fost cald și m-a făcut să zâmbesc și pe dinăuntru.
O căsuță cu grădină și 3 pomi (chiar dacă e fără etaj, deocamdata 😉 ) nu se refuză oriunde ar fi ea, darămite aici… Mulțumesc.
Nene… ai pus-o p-aia cu șevețelu’ ca formă de protest… ori eu nu cred că e corect. Ca locuitor vechi dă mahala, ai anumite obligații… îndatoriri, alea.
Ia egzemplu de la Împricinatu’.
Nu s-a băgat în băltoacă… da’ nici n-a tăcut ca mortu-n păpușoi.
Tu ești deja unu’ din „Bătrânii Partidului” avem ceva pretenții de la tine. Opinia ta contează, zic.
Dacă tu nu… atunci cine?
Io?
Nu mă face să râz… c-amețesc.
Păi consecința era legată direct de tine – de lacătul pus la povești de care mi-e dor și de amuțirea comentariilor, care, din fericire, n-a durat mult. Și aici te contrazic. Eu sunt unul dintre cei nou veniți, care recuperează și care citește și posturile și comentariile…
Să nu exagerăm. E o cocioabă… de fapt… cu un singur dormitor, cu apă dă la puț din curte… și veceu în fundu’ grădinii. Acoperișu’ trebe reparat, fincă picură în bucătarie.
Altfel… e mișto!
Comentatul p-aici adună credite… deci, posibilitățile sunt mari!
(primăria mătură strada… da’ trotuaru’ e respnsabilitatea fiecărui apropitar).
Nu înţeleg întrebarea… se poate o formulare completă?
Variante posibile care mi-au trecut prin cap:
1. „Deci nu cumva sinuciderea a fost determinată în mod covârşitor de instabilitatea psihică a lui Megan?”
(Părerea mea: da.)
2. „Deci mai poate fi sinuciderea lui Megan un exemplu de consecinţă a unor vorbe schimbate în online?”
(Părerea mea: da.)
3. „Deci mai trebuie luată în calcul responsabilitatea adultului faţă de toată povestea cu sinuciderea?”
(Părerea mea: da.)
Șefule/Șefo: egzemplul n-are relevanță la topic. Altă mentalitate, altă societate, altă mahala, alt grup de vârstă.
A fost o tragedie, desigur… dar mă cam preaîndoiesc că doru (să zic) o să facă vreo prostie bazat pe miștocăriile mele.
În mahalaua asta suntem personaje… proiecții, actori… alea… nu oameni reali, nu?
Pinocchio poate să elaboreze pe temă… el fiind o concoție de-a lu’ moș Geppetto…
Păi dacă-i mahala…bine măcar că-s și astea.
Dar văd că unii se plâng că primăria de fapt nu prea mătură strada…
Unclaimer:
Ok, data viitoare o să încerc să fiu mai explicit. Exemplele erau pentru a ilustra ideea, şi nu pentru a pune în evidenţă situaţii reale de pe acest blog – pentru asta trebuie „re-particularizată” ideea. Deci da, nu sunt relevante pentru postarea d-tale, ci pentru comentariile mele. 🙂
… si nu era masina, era bicicleta. (Radio Erevan)
Bre: proprietatea e mișto… de fapt. Depinde de ce vrei să faci din ea, nu? Poți cârpi acoperișu din 5-6 comentarii… de udat grădina nu-i nevoie, că plouă periodic. Ai așa: cerdac la intrare… cuier, alea… acoperit.
Camera mare… cu sobă dă teracotă… vestibul mic… la stânga… dormitoru’… la dreapta – bucătăria. În spate… un cerdac neacoperit… cât să ai loc de o masă șchioapă dă lemn… și 2 scaune.
Vrei?
Bine…
NU?
Lasă tu faza cu măturatu’ străzii… alea-s chestii care le bagă reacțiunea periodic… ca să descurajeze clienții.
🙂
Apăi… dăm la altcineva, nu?