Având în vedere discuţiile academice care au înfierbântat secţiunea de comentarii a postului “Mauvais temps”, m-am gândit să aduc în discuţie un mic raţionament care, cred eu, va rezolva spinoasa problemă a metaforei. Este vorba de un raţionament prin reducere la absurd.
Ce se dă: fie metafora, care este superioară realităţii. (În acest punct cred că suntem de acord, metafora e superioară realităţii, altfel nu am mai face metafore, şi ne-am rezuma la realitate.)
Presupunem prin absurd ca metafora nu există (nu este reală)
Dar în acest caz, înseamnă că realitatea îi este superioară, pentru că ea cel puţin există. Ceea ce contrazice ipoteza iniţială, ceea ce e absurd, ceea ce înseamnă că metafora este reală. Q.e.d.
Aşadar, metafora este realitate, dar întrucât metafora e superioară realităţii, înseamnă că metafora este întotdeauna superioară ei înseşi. Ceea ce e şi un foarte util semn distinctiv al metaforei: când vedeţi ceva care îşi e sie însuşi superior, fiţi aproape siguri că vă aflaţi în prezenţa unei metafore.
Ai dreptate, deci reformulez: este vorba despre un continuum realitate-metafora de jos in sus si nu de la stanga la dreapta si nici de la dreapta la stanga. Cred ca in studiul cu pricina suflase somnul prin programul de statistica.
Am o vaga impresie ca exista oameni reali, oameni-metafore, oameni reali cu o reala componenta metaforica, oameni reali cu o metaforica componenta metaforica…si evident oameni care se chinuie sa para metafore. Nu stiu in ce masura evidenta pe care ma bazez este realitate sau metafora.
Exista si oameni alegorie, si oameni metonimie si sinecdoca, oameni oximoron, oameni enumerare, etc.
Nu mai stiu cine spunea ca metafora a intrat atat de adanc in interioritatea omului incat noi nu ne mai dam seama de metafora at. cand vorbim, folosind metafora oricand si in orice constructie verbala, fara metafora fiind imposibila comunicarea. Da nu mai stiu cine o spune……
@Stroescu: Uite tocmai vroiam să bag şi eu un comentariu din ăla inteligent, dar ce să mai spunem altceva dec
Oricat de reala ar fi, o metafora este intotdeauna incompleta…
Despre cuvinte (mai mult sau mai putin metaforice):
http://www.dilemaveche.ro/index.php?nr=159&cmd=articol&id=5072
Mi-a atras atentia mai ales finalul articolului de mai sus:
Mumu, ce-ar fi dacă aia vea un blog? Ne-ar prinde bine. Ai pune şi poze…
Du reste, mă
ar trebui sa citesti ce a zis blaga referitor la metafora 😉
Pentru Vlad
De ce nu fac eu blog:
1. Toata lumea poate crea un blog, dar nu este indicat ca oricine sa o faca.
2. Marea majoritate a lucrurilor care mi se intampla sunt neblogalizabile. Eventual, cele mai importante dintre aceste lucruri neblogalizabile se pot trimite personal amicilor prin e-mail.
3. Inspiratia s-a refugiat in Mahala, traumatizata de imensitatea de neinspiratii blogalizate zilnic.
4. Inspiratia ma primeste rar in vizita.
5. Am capatat obisnuinta ca aproape tot ce scriu sa treaca printr-un sistem de peer-review si dupa aceea pe la editura (sistemul asta elimina o parte din tampenii). Mai bine decat (inca) un blog plin de neinspiratii ar prinde poate altceva: in cazul in care dau peste lucruri cat de cat inspirate si care se potrivesc cu Mahalaua (nu ma refer la simplele comentarii), iti trimit de la adresa mea muumipeikko.mahala@yahoo.se. Faci review, soliciti autorilor sa faca modificari daca e cazul, editezi…si daca se potriveste postezi cu adaugirile si adaptarile de rigoare.
Asadar pot sa ma fac reporter de Mahala? Desi nu promit ca voi reusi sa trimit mailuri in mod regulat…
Ma gandesc de exemplu la un reportaj fotografic dintr-o alta mahala. O sa dureze ceva pana reusesc sa strang materialele, dar le pot trimite treptat pe masura ce fac rost de ele. Evident, asta nu inseamna ca esti obligat sa le si publici.
6. Bai nene! Mahalaua nu este a ta si nici a noastră, ci a urmasilor urmasilor nostri,
Andr33a, mulţumesc, mă apuc chiar acum de citit.
Pentru mumu: 1: de acord, dar ce are asta de-a face cu tine? 2. pi ce io scriu aicea despre ceva ce mi se intampla? ei bine, da, dar nu asa, pe fata. 3., 4.: FALS, 5. Bine, sigur ca te angajez, mananci calule ovăz? Pot chiar să fac o secţiune separată: Dulcea Mahala Des Amis.
@Stroescu: genială ideea, aşa să faci!
Am dat de Dulcea Mahala, intr-o noapte tampita tare. Nici nu puteam dormi, nici nu bausem cafele, nici nu puteam invata, nici sa ma uit la vreun film bun, revazut eventual de nu-stiu-cate-ori, nici sa ies prin vreo crasma, fie si jos in fata blocului. Am adormit pe la un 4 dimineata, pana atunci, “rasfoind filele” Dulcei Mahala.
Vreau sa subliniez doar ca, e o treaba buna, dar DEJA SE STIE.
Multumim frumos si bienvenue. Va mai asteptam.