Descoperirea doctorului (ginecolog) F. Meshberger, cum că scena Creaţiei lui Adam din Capela Sixtină este o alegorie a unei secţiuni sagitale mediane prin creierul uman (JAMA 264:1837-1841, 1990) este deja de domeniul culturii generale. Dacă nu ştiaţi, sau nu credeţi că Michelangelo a pictat de fapt un creier, convingeţi-vă singuri: 
Primul mister este de ce nimeni, până acum 17 ani, nu şi-a dat seama de asta, şi este explicabil poate prin invizibilitatea obişnuită a evidenţelor şi prin ignoranţa criticilor de artă în ale neuroanatomiei, sau mai general, prin severa carenţă de renascentism a societăţilor occidentale moderne. Pentru a ne face treaba şi a urca treptele sociale, nu putem decât să ne supraspecializăm, un sinonim cu “să ne orbim”. Al doilea, mult mai discutat de toată lumea, este: “ce-o fi vrut Michelangelo să zică domnule cu asta? Că Dumnezeu e doar în capul nostru? Sau că Dumnezeu e doar minte?”. Nu ştiu dacă indiciul asupra căruia voi atrage atenţia în această însemnare e valid sau dacă va aduce vreun pic de lumină asupra problemei, dar mie mi-a spus ceva. Caietele unei alte zeităţi a renaşterii, Leonardo da Vinci, stau mărturie pionieratului pe care acesta l-a făcut în neuroanatomie. Motivaţia lui Leonardo era destul de diferită de cea a cercetătorilor actuali – el vroia să descopere sediul anatomic al sufletului. Ceea ce a şi reuşit. Procedând la disecţii şi secţiuni (pe cadavre, sperăm), Leonardo descrie trei organe în centrul craniului, mai precis nişte cavităţi (numite ventriculi) în care sălăşuieşte o umoare. Cel mai anterior se află organul imprensiva, care face legătura între organele de simţ şi următorul organ cerebral, numit senso comune, pentru că aici se adună şi sunt judecate datele de la toate simţurile. Chiar, cine mai ţine minte că acel “common sense” se referea la origine la un precis organ anatomic, şi nu la o noţiune psihologică vagă? Senso comune, sediul raţiunii, trebuie să fie, după Leonardo, însuşi sediul sufletului, din moment ce sufletul e evident raţiune. Posterior se mai află un ventricul, care reprezintă, după Leonardo, memoria. Un proverb, considerat în mod greşit o metaforă, susţine că ochii sunt ferestrele sufletului. De fapt, Leonardo a fost cel care a făcut afirmaţia, şi la modul cel mai propriu, dată fiind relaţia anatomică a ochilor cu imprensiva şi senso comune, ilustrată chiar de el:
Astfel, Leonardo da Vinci probează teoriile antice cefalocentrice, după care sufletul omului e localizat în capul acestuia, respingând teoria cardiocentrică a lui Aristotel şi pe cea conform căreia sufletul pluteşte difuz în corp. Fără îndoială că el are dreptate şi nu anatomiştii moderni, care, foarte politic corecţi, folosesc pentru senso comune denumirea banală de “ventricul III” şi suţin că acolo nu se află sufletul, ci nişte lichid cefalorahidian, idee de altfel dezgustătoare.Studiile lui Leonardo ne trimit imediat la creierul sixtin al lui Michelangelo. Ca acesta din urmă să fi cunoscut descoperirile predecesorului său, e o posibilitate. Că ştia foarte bine de teoria cefalocentrică, e însă o certitudine. Cititorule, trage ce concluzie vrei. Eu unul m-am gândit că, dacă sufletul sălăşuieşte creierul, iar Dumnezeu sălăşuieşte Raiul, atunci Raiul trebuie să arate cumva ca un creier, sau, mai frumos zis, creierul nostru ar putea fi o proiecţie materială a Grădinii Edenului. Poate e o gogomănie simplistă. Poate domniile voastre mai găsiţi şi alte explicaţii.
Surprinzator ! Surprinzator ca Dr.Jivaro pare-se ca nu cunoaste rezultatele lamentabile obtinute de colegul
La Piatra Scrisa, minunea a fost mai
Da, dar dacă asteroidul ar fi omor
Exerciţiu. Să spunem că îţi zic: “Sunteţi hughenot, domnule.” Să spunem că îmi răspunzi: “Cine, eu?!”, însoţind “eu”-ul surprins de gestul ducerii mâinii către piept. Că doar nu către cap. Sufletul e, deci descăpăţânat. Încăpăţânat, eventual.
Ha! Ce mârlănie, am uitat să mă prezant mai sus. Se încăpăţânează să fie descăpăţânat sufletul meu, pare-se : )
Depinde. Poate că, în timp ce aş fi răspuns: “Cine, eu?”, degetul meu ar fi lovt ritmic tâmpla 🙂
Galen cred ca a fost primul cu teoria “cefalocentrica”, adica cei 3 vetriculi ca sedii ale celor ce tin de suflet. Chestia cu cei 3 ventriculi si functiile lor asociate au fost preluate initial pana si de Vesalius, pana cand a inceput sa isi faca singur modelele.
Ceea ce a pictat Michelangelo poate fi interpretat ca interiorul (vedere mediala) a creierului, dar nu stiu sa existe confirmare independenta a acestei codificari.
Din punctul meu de vedere, o astfel de interpretare care se vrea pretentioasa dar de fapt este tot reductionista, ca orice intelectualizare de altfel, si este in plus si dadatoare de greata, ucide orice sentiment placut pe care l-ai putea simti uitandu-te la acea pictura.
Doresc sa completez ca mi-a pierit sentimentul de greata provocat de interpretarea anatomica mai sus mentionata de cand am avut ocazia sa il vad pe Adam in carne si oase chiar in fata mea la vreo 3 metri de mine, in aproape exact aceeasi pozitie ca cea de pe Capela Sistina, mai mult de la torace in sus, ca mai jos statea normal pe scaun, plus ca avea, normal, haine pe el; este vorba de Mads , bineinteles, exact asa aratau toracele, umerii, partea superioara a bratelor, una din maini, si partea lui superioara de abdomen in pozitia aia lasata usor pe spate stand relaxat pe scaun la un raport oarecare de garda; se observau contururile musculaturii foarte bine deoarece, ca de obicei, purta un tricou mulat cu maneci scurte pe el (mai jos avea, ca toata lumea normala, blugi si eu chiar incerc foarte tare sa nu ma uit mai jos in timpul orelor de serviciu, desi recunosc ca la Mads si la Vicontele de Bragelona mi-a scapat o privire absolut involuntara de vreo 1/4 secunda durata, dar m-am corectat imediat si n-o sa se mai repete, oricum sunt OK amnadoi, sanatosi, perfectly healthy, nimic deosebit de ingrijorat, poate ca la Viconte, ca are radacini frantuzesti, e o idee mai mare (ca asa e media la francezi, am citit, cea mai lunga din lume), iar Mads am impresia ca ia sau a luat steroizi pt. body building si poate de la asta i se trage, nu stiu exact, nu ma intereseza, suntem toti in relatii normale de serviciu, dar doctorii mereu se gandesc in mod speculativ si la tot felul de patologii, nu e nimic anormal in asta.)
@ drcraciun:
Nu va hie cu suparare, o(a)m(eni) bun(i), da’ daca putetz cumva esplica si mie ce zice comentariu’ de mai ‘nainte, multa recunostinta v-as purta, ca pare enteresant da’ crez ca imi lipseste mie prea multa materie de-aia cenusie (vazduh – eter – umplutura in peisagiu, asta daca am prins bine macar o parte din analogie).
Nota, asa, de aflare si mai mare in treaba (la mine): Mare lucru sa nu pui iemoticoane, dom’ne.
Dustweaver, drcraciun e banat in Mahala (de Tapirul). El scrie (opscen de prodigios)comentarii (inca) pe multe alte bloguri. (Si) noi am incercat la inceput sa-ntelegem, crede-ma, dar nu am ajuns la vrun liman. Nu crez ca trebuie sa te-ngrijorezi pt neuronii tai (or conexiunile dintre ei, that is).
Pe blogul sau ai incercat?
Danke, Madelin. Da, am fost si pe acolo, dar cred ca n-am prea vrut sa inteleg mare lucru.