Nu îmi place ziua de mâine. Uneori mi-e frică de dinainte, alteori pur şi simplu nu îmi place, fără să-mi fie frică, în funcţie de presimţirile pe care le am. Acum, trebuie să spun că eu sunt un individ foarte raţional şi cartezian, lipsit de intuiţie, ca atare presimţirile mele nu se adeveresc niciodată. Asta mă îngrijorează, fiindcă în seara asta am presimţirea că nu se va întâmpla nimic, ceea ce înseamnă că sigur se va întâmpla ceva rău, ceea ce este, tehnic, o presimţire că ceva rău se va întâmpla, ori, presimţirile mele fiind mereu false, nu se va întâmpla nimic rău, ceea ce, după cum vă spuneam, mă îngrijorează teribil, ceea ce până la urmă e bine, ceea ce e rău.
Dar sufletu-mi ascultă cum cântă mâţele în călduri.
Esti de garda maine?
Nici mie nu imi place. Ziua de azi. Nu imi placea putin inca de de ieri, insa m-am hotarat, cu sau fara simtul presimtului, NU IMI PLACE!
Logica asta imi este foarte cunoscuta: Stiu ca sunt un om lipsit de orientare in spatiu. Ies de la metrou si ma intreb daca s-o iau la stinga sau la dreapta. Simtul presimtului (imi place chestia asta!) imi spune s-o iau la dreapta. Atunci ma gindesc: Eu sunt un om lipsit de orientare, drept care precis ca e gresit daca o iau la dreapta. Si o iau la stinga. Apoi, dupa vreo suta de metri…
Am gasit si o explicatie: Sunt un stingaci corectat. Corectia a functionat acolo unde trebuia sa functioneze (scriu cu mina dreapta), nici un milimetru mai departe. Maninc cu stinga, si fac o gramada de alte chestii ori cu stinga, ori cu amindoua, cum imi vine. Imi amintesc de o dimineata de acum multi, multi ani, cind trageam in tuș la un proiect de diploma la arhitectura: Ia uite cum desenez eu! Colombina, chioara de somn: Heh? Cum? Eu, incintat: Cu stinga. Ea: AMAAAAALIIIIAAAAA, ia uite la el ce face! Amalia, proprietara proiectului, si ea chioara de somn, basca nitel sleampata de fel: Lasa’l draga sa deseneze cum ii place.
Tu ai o explicatie a cartezianismului tau, Vlad?
Nu stiu daca trebuie sa imi placa ziua de azi sau nu. Stau acasa, singur-cuc cu bronsita mea si cu laptopul de la birou. Ma pregatesc sa imi fac exercitiile la flaut (care fac neasteptat de bine la tuse, pacat ca nu s-a studiat inca remediul asta, iar aici, vai, am de a face numai cu psihiatri pe care precis ca nu-i intereseaza organele respiratorii!), aud ca The Unspeakable e acasa si ma intreb daca face crize de nervi sau nu cind aude flautul. (Iata o tema mai interesanta pentru psihiatrie… nu vrea careva dintre voi sa imi faca o vizita? 🙂 )
Pinocchio :)) dam un concert, ma pricep si io putin la pian? d-nii psihiatrii or sa steie pe margine si-or sa ieie notitele de rigoare hihi.
aaa draga Vlad, ceea ce spui tu despre mate mi-a adus aminte de un text dintr-o carte (viata lui Bruegel, parca): “de indata ce apasa pe una din clape, coada uneia dintre pisicile legate de instrument era stransa sau ciupita, incat animalul incepea sa miaune. cand ciudatul organist apasa pe clapa urmatoare, se pornea sa miaune si a 2-a pisica, apoi a 3-a, pana ce toate cele 7 tipau si mieunau pe tonuri diferite.” (orga cu pisici)
Lulu, se vede ca suntem frati de suferinta 🙂
ba nu se vede decit incercarea ratata de a “alfabetiza” superstitia…as fi putut sa zic “academiza” superstitia,dar m-am gindit ca nu din considerente rationale n-am putut.
Doru. Lulu a înţeles. Azi noapte a fost de gardă, şi sentimentul dinaintea unei gărzi este ceva inefabil, icognoscibil a priori, ca să vorbesc pe limba care văz că îţi place.
În rest, cred că te-am mai întrebat, nu crezi că mă iei niţel cam prea în serios? Pe dumneata, e treaba dumitale cât de în serios te iei, aici nu-mi mai pot da cu părererea, dar în ceea ce mă priveşte, nu există nimic serios înt textele astea decât dacă le iei ca pe nişte glumiţe.
Livia, excelenta idee! Daca te pricepi numa putin la pian, ne potrivim de minune, si eu ma pricep numa putin la flaut. Mergem cu colindu’, o data la Vlad si o data la Lulu. Mai vrea cineva?
PS The Unspeakable nu a facut criza. A doua zi a trimis instalatoru’ sa imi bata la usa. Am deschis cu flautul in mina. Instalatorul s-a uitat la el cu oarecare neliniste, ma intreb daca a stiut ce e. (“No, ca mi-o deschis usa cu o tzava de metal in mina, tulai doamnie, ca mare’i gradina ta!”) Mi-a spus ca opreste apa pentru o jumatate de ora, sa schimbe nu stiu ce, iar eu i-am multumit frumos.
si unde ti se pare tie ca n-am glumit?
si daca ma pricep oleaca mai mult, atunci ce se-ntampla, se-ngroasa gluma?
Livia, sigur ca se ingroasa gluma, daca te pricepi 1 pic mai mult, atunci apar pretentiile. Cineva o sa astepte tare mult din partea noastra. Iar daca n-o sa fie nimeni, atunci o sa fim noi care sa asteptam ca cineva sa astepte tare mult din partea noastra. Mai bine acompaniem mâtele in calduri pe care le asculta Vlad, e mai simplu.
Sa nu-mi spui ca esti pianista “adevarata”, m-as intimida pentru a doua oara pe blogul lui Vlad. Serios.
nu-s, am facut sc de muzica doar. da’ tu esti d-ala adevaratu’? 🙂
Nuuuu, Pinocchio este o fictiune, asta stie orice cititor consecvent al Mahalalei 😉
Ca sa fiu mai explicit, am povestit in mai mult locuri (pe blogul meu exista chiar un keyword in acest sens) cum am inceput sa cint la flaut cam acum un an si jumatate (probabil cind s-a lasat Vlad :-). Dupa citeva luni am gasit-o pe Agata, care este o profesoara minunata, si acum…
Stii ceva? Am renuntat sa mai visez sa devin un baiat adevarat; acum vreau sa devin un flautist adevarat cind o sa fiu mare.
😉
Doru, noi doi ne asemănăm, dumneata pari că glumeşti dar de fapt vorbeşti serios, eu par că vorbesc serios dar de fapt glumex.
Şi io nu m-am lăsat de flaut, doar că flautu meu e tare stricat şi n-am bani să-mi cumpăr unu nou. Mai cânt la blockflőte, am 3 blockflőţi, sopranino, soprano şi alto. Mai cânt şi la fluier şi la ocarină şi la un fel de ţeavă cu ancie, un fel de australopitec al clarinetului, zdrăngăn la ghitară şi bat într-o darbuka turcească diverse variante de maqsum. Mai am o pianină mecanică Hupfeld’s Phonoliszt, dar e în alt oraş şi la ea zdrăngăn mai rar. Învăţ să cânt la subsuoară.
asa ca nu ma baga in seama…mai zic si eu una , alta , si pina la urma totul o sa fie bine.
desi ti-a stat in flaut sa mi-o zici la modul direct.
Vlad, nu vrei si un blockflöte tenor? Am unul de dat, din ala cu nume de planeta si in cutie de carton captusita cu catifea pe dinafara, e putin folosit si sta degeaba la mine in biblioteca, se impiedica domnu’ Inginer de el. Daca vrei (spune-mi sincer! sa nu-mi umplu geamantanul degeaba), ti-l aduc cind vin la Bucuresti la inceput de aprilie.
Pinocchio: HAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAA! Păi cum să nu vreau??? Sigur că vreau! Şi nici nu am blockflote tenor! Am doar 2 soprano (unul în stil german, cu F# in loc de F), 2 alto cu nume de planete şi un sopranino, Vai de mine, sărumâna!
Sa cresti mare. Vin dupa ce se termina consiliul ala si razboinicii pleaca la casele lor, sa nu ma inghesui cu ei in avion. Sper ca imi dai si mie un recital scurt? Daca vrei, facem si un duet.
Si de spectatori nu ziceti nimicutza? [Mada innocent face, almost angelic, but ascutind urechile with a piece of hope in her fragile heart]
Eu asteptam sa fiu intrebat *smile*
Pai abia astept sa ne intilnim mai multi cind vin acolo, cu cea mai mare placere. Numa ca nu pot sa organizez eu. *bate*saua*
In Bucuresti sunt si am timp pe 10-11 aprilie (care trebuie sa pice joi si vineri, sper ca nu am incurcat datele, ca nu am calendarul aici).