Am primit de-a lungul timpului mai multe reacţii care ar putea fi formulate astfel: “Nu mă bag pe blogul tău pentru că voi sunteţi acolo un grup de prieteni în care eu m-aş simţi intrus(ă).”
Această chestie mă flatează şi mă supără în acelaşi timp, datorită aceleiaşi presupuneri. Şi anume, că eu şi comentatorii obişnuiţi de aici, toţi oameni unul şi unul, ne-am cunoaşte de undeva, de mult, din viaţa reală, dinainte de blog, poate chiar dinainte de internet. Presupunerea este şi greşită şi adevărată.
E greşită, pentru că ne-am cunoscut cu toţii pe internet, suntem, după toate definiţiile în vigoare, o “comunitate virtuală”. Nu suntem o gaşcă de colegi de liceu care şi-au făcut site-ul lor privat ca să scape de vicisitudinile distanţelor fizice. Cei mai mulţi, nici nu ne-am văzut la faţă vreodată.
E adevărată, pentru că e clar că ne-am cunoscut cu toţii cândva demult, cu mult înainte de blog şi cu foarte multe milioane de ani înainte de inventarea internetului, şi că toate evenimentele din univers, zbaterile aripilor fluturilor preistorici, mişcările norilor pe cer şi marile războaie au avut ca rezultat reîntâlnirea noastră.
Din pricina motivului pentru care e greşită, sunt flatat, pentru că înseamnă că făcurăm aici o atmosferă de aici atât de bună, încât părem nişte vechi prieteni, vechi de zeci de ani. Din pricina motivului pentru care e adevărată, nu mai sunt flatat, pentru suntem nişte prieteni cu mult mai vechi decât atât, aşa că nu mai avem nici un merit.
Dar, cititorule nou şi tăcut, dacă eviţi să scrii aici, din orice motiv, de unde ştii dacă nu cumva vei rata ocazia de a reîntâlni un astfel de prieten, unul după care poate ai tânjit toată viaţa şi nu ştiai de ce? Nu ştii, aşa că te invit să te bagi neinvitat în orice discuţie. Poţi chiar să ne înjuri, şi zic asta pentru că nu pentru că îţi acord permisiunea, ci pentru că nu ai nevoie de permisiunea mea.
Şi, bineînţeles, pe lângă discuţiile amicale şi frăţeşti, acest blog este plin-ochi de multe informaţii utile şi interesante, că altfel nu ajungeai la el de pe Google căutându-le, care fără feed-back-ul dumitale nu ar putea să-şi păstreze prospeţimea.
Nu pot, ca de obicei, sa rezist sa nu-mi fac si eu reclama: ganditi-va la mine ca la un derdelus, desi, evident, nu voi deveni niciodata derdelusul vostru personal. Nu este appropriate, plus ca eu am granite foarte bine pazite.
Formidabil, Madelin, exact la data si timpul cand ai scris postul asta de deasupra, eu tocmai pierdusem avionul catre Norvegia la Amsterdam si ma chinuiam sa-mi gasesc un hotel. Si acum imi pare rau ca nu m-am dus in centru pentru ca am avut o zi si o noapte intreaga la dispozitie pana la avionul urmator. Cine stie cand oi mai ajunge eu la Amsterdam ?
A treia oara cand incerc sa scriu aici ceva. Sa vad daca iese.
E inca valabil textul acesta?