Enigma din rărunchi

Ieri am fost de gardă, şi de gardă fiind şi încă nepresimţind io lunga noapte ce mă aştepta, m-am dus la chioşc să-mi cumpăr nişte chefir. Acuma, la spitalul unde lucrez io momentan, există foarte multe chioşcuri, e probabil spitalul cu cele mai multe chioşcuri din lume. Am ales unul, am intrat în el, şi am oftat adânc.

De după tejghea, vânzătorul bătrân şi prost ras vorbi primul:

“Să mă iertaţi că vă întreb, dar de ce aţi oftat?”

“Nu ştiu”, am zis. Chiar nu ştiam.

“Toată lumea care intră la mine în magazin oftează, şi eu întreb pe toată lumea de ce, şi nimenea nu ştie.”

Aşa e domnule. Ce enigmă, mică şi impenetrabilă. Motive de oftat sunt destule, şi cu un mare oftat s-or termina toate, dar de ce oftăm exact atunci când intrăm în chioşcuri? Poate, dar asta e doar o presupunere, fiindcă chioşcurile astea sunt un fel de spaţii intermediare, care nu-s cu totul din lumea asta şi unde avem dreptu să ne tragem sufletul o clipită şi să ne odihnim din veaţă, cât să ne luăm un chefir.

About The Author

19 thoughts on “Enigma din rărunchi

  1. Culmea, şi io am fost dă gardă! Culmea, şi io beau lactate în gardă – da’ nu chefir, că la noi e spital dă fiţe şi nu dai dăcât peste danone, da’ merge şi ăla.
    şi culmea, şi io am oftat când să-mi iau iaurtu’!!!! numai că, io am oftat dă furie – urăsc firma danone, da’ în spitalul meu dă fiţe n-ai să găseşti aşa ceva: suntem conectaţi la circuitele financiare globale!
    aşa că, mai oftez o dată, din rărunchi, acum, la sfârşit de comentariu.
    odihnă plăcută!

  2. “urăsc firma danone da’ în spitalul meu n-ai să găseşti aşa ceva” – aiurea, later edit: în spitalul meu n-ai să găseşti ALTCEVA.
    scuze. sunt lat. pa.

  3. Poate daca ii spuneani lui nenea adevarul iti dadea bonus un covrig 🙂

    Insa nu e curios ca te-a intrebat? Bine macar ca si-a dat interesul

    Mult succes !

  4. Păi odihnă plăcută şi dumitale, şi mâine să fim lungi. La noi e mai pentru săreaci, aşa, mai cu chefir, mai cu covrigi, dar şi cu forneţi şi chiar şi berlineze, şi chiar şi MICI. Da, mici. Avem dă tăte.

    Călin, dar care e adevărul?

  5. ma, ar putea fi mai multe adevaruri, nu neaparat exclusiviste. unu, ca neah, erai de garda si unde mai pui ca si la psihiatrie. si io as ofta.

    dupaia, intr-un chiosc de langa un spital intri in principiu daca esti internat, internist (ma rog, doctor & stuff), vizitator sau in trecere. in oricare din cazuri, nu poa sa-ti miroasa a bine si sa nu-ti dea tarcoale angoasele, deci oftatu poate fi chiar semn de sanatate mentala.

    apoi, raspunsu sta chiar in afirmatia nenelui prost ras: toti care intra acolo-sa, ofteaza. deci, oftatu tau nici nu trebuie sa aiba o cauza distinctiva si chiar daca are, asta nu e relevant in situatia in care el doar se supune regulii sau obisnuintei chioscului, pastrand ordinea lui microcosmica. deci toate e bune. poate nici n-ai avut un rol activ, ci pasiv aicea, asa ca de aici mai departe intrebam chioscu.

    pe de alta parte, de aici mai departe putem sa te-ntrebam si pe tine, da nu intrebarea ta, adica de ce oftasi, ci mai degraba de ce ai ales sa intri tocma in chioscul cu oftaturi, din toate cele nenumarate care asteptau pe langa. Ei?

  6. Cind eram printr-a saptea, mi-a cumparat mama o carte galbena cu tabele matematice. Din toate cite in luna si stele trecute acolo, m-au fascinat graficele: cardioida, cisoida, lemniscanta lui Bernoulli, strofoida dreapta… Ei, si curbele astea aveau, unele din ele, puncte multiple. Cu cit erau mai complexe, cu atit aveau mai multe. Si forme mai frumoase, evident. (Vezi, oftez si acuma cind imi aduc aminte de ele.)

    Chioscul ala este un punct multiplu al spatiului. Intr-o buna zi o sa ne intilnim acolo si o sa oftam impreuna.

  7. Pinnochio, sa ma ierti ca te intreb, da ce e ala un pc multiplu al spatiului, ca si mie mi-a cumparat mama cand eram intr-a sasea un an intreg de meditatii la matematica, poate-poate s-o lipi ca si literatura da nu s-a prins nimic, mai bine de banii aia investea intr-un chiosc in curte.

  8. Eva, daca te gindesti de exemplu la o curba de forma cifrei 8, punctul din mijloc unde curba se intersecteaza cu ea insasi este un punct dublu. Iar daca te gindesti la curba ca la o traiectorie, atunci o sa ajungi si la chioscul lui Vlad.

  9. stai sa vad. un punct (simplu) e un punct pe o curba. devine dublu (deci se multiplica o data) prin intersectarea curbei cu ea insasi. cum devine (“si mai”) multiplu atunci cand curba e doar o traiectorie de la A la B, care nu sufera pe parcurs nici macar rasuciri nascatoare de puncte duble?

  10. Pe blogul meu am inceput sa scriu un curs de germana fara profesor, in Mahala facem geometrie analitica fara profesor. Si fara cunostinte de geometrie analitica, in ce ma priveste, heh.

    Se egzista si traiectorii cu bucle, de ce nu. Vino la Oktoberfest sa vezi un trenulet care merge pe o sina in forma cercurilor olimpice. Si, chiar daca ma trec fiori cind ma gindesc, trebuie sa spun: Cercurile sunt in plan vertical, iar in jumatatile superioare ale cercurilor se merge, evident, cu capul in jos.

    Apoi, ca sa parasim modelul simplificat mai trebuie sa iti inchipui toata chestia in cel putin 3 (mai bine 4) dimensiuni in loc de 2. Aici incepem sa ne apropiem de chioscul lui Vlad real. Mai departe trebuie sa citesti ceva literatura de specialitate, SF sau eventual Douglas Adams.

  11. Buna ziua,
    Vroiam sa zic si io ceva despre postul asta.
    Spitalul este un loc legitimat ,de suferinta ,unde fiecare nu mai e un om intreg , e un om imputinat , jumate de om.
    Chioscul (supermarketul)e insa de dincolo , din lumea ailalta ,a oamenilor intregi ,unde omul isi exercita intreaga libertate(alege ce vrea muschii lui )pentru ca poate . Omul de la spital ,jumate de om ,isi aminteste “ce-am fost si ce-am ajuns “si ofteaza.
    Doar dumneata de ce ai oftat ?…(Poate) din empatie cu bolnavii…

  12. uite sa spun si eu o poveste cu un spital si un chiosc. Pe care am mai spus-o, cred.
    Eu cu bunul meu coleg Dragos ne-am prezentat in prima zi de stagiu la spitalul 9 la chioscul de la poarta, sa exploram. Asta a fost intotdeauna primul pas cand am ajuns intr-un loc nou, sa localizam unde este sursa de cafea si tigari (la Colentina la spital era misto ca avea si terasa cu pomi cu suc si croasante mai spre poarta, dar si un chiosc cu de toate dar mai ales cafea foarte buna mai in spate, unde ne-am si imprietenit cu vanzatoarea). Asa. Ne ducem noi la chiosc la poarta, nu avea facator de cafea dar faceau, la cerere, nes. Am comandat cate unul dar am avut grfija sa spunem din timp FARA ZAHAR! Cum fara zahar? Asa fara zahar? Pai si puteti sa il beti?? – Putem.
    A doa zi (sau a treia, ca mai si chiuleam) ne prezentam iar la chiosc sa ne luam doza de nes. Tipa, vanzatoarea, lua comanda de la un nene neras in pijamale, si se tot uita la noi cu aerul ca parca va cunosc de undeva (sa, ma gandeam io, o fi ca aratam ca Lolek si Bolek, io unusaizeci saptescinci de kile, Dragos ununoozeci, saizeci de kile. Io negru, ala blond). vine si randul nostru – “doo nesuri va rog, DAR FARA ZAHAR” – la care tipa, vadit usurata, “asa, dom’ne, ca ma tot chinuiam sa imi aduc aminte de unde va cunosc”

  13. si’mpricinatul de corn imi aduce aminte cand faceam de garda, pediatru fiind (rezident adicatelea), la Giulesti. Ce misto era ca ginecologii isi mai faceau mila de noi si ne invitau cu ei la masa cand comandau, vorba lui corn, chestii cu fite, capsuni in martie si chestii de la restaurantul chinezesc, ca a si venit odata o rezidenta de gineco (tot rezidentii faceau curierat) sa ne intrebe ce vrem sa comandam de la restaurantul chinezesc – io nici nu stiam ca egzista restaurant chinezesc, daramite ce naiba au pe meniu. Am intrebat-o si eu, diplomatic, si usor flegmatic, ca un tip hârşit prin viaţă şi chiar plictisit.. ‘hmmm… tu ce comanzi?” (vezi Doamne mi-era lene sa gandesc, sanchi), pai pui şanhai cu nuş ce sos şi alea, “stii ce” zic” hai ca iau si io tot aia”, “bine”, zice, “ne vedem la opt jumate la noi in sectie, sa termmine doctorul ics sa o nasca pe Cutare si poorma stam la masa”

  14. Gicule, nunu, suferinta nu trebuie sa imputineze omul, dupa cum a fi om intreg nu inseamna neaparat a alege “ce vrea muschii lui”. Mai citeste povestirile lui Vlad.

  15. Tapire, mega*LOL*, daca asta era pe vremea Odiosului si a Sinistrei, sau nu cu mult mai tirziu, atunci pot sa-ti spun ca restaurantul chinezesc, unicul, era pe Ana Ipatescu, adica intre Piata Victoriei si Romana. (Sper ca nu incurc lucrurile.) O azvirlitura de batz, de fapt, dar pe vremea aia era tare departe. Giulestiul si Ana Ipatescu erau doua lumi paralele si foarte diferite.

    Si, daca ma gindesc bine, Prinzessa era cit pe’aci sa se nasca la Giulesti, ca era cel mai aproape de Crangasi. Numai ca exact in perioada aia s-a inchis maternitatea din motive ce oarece infectii (sau dizenterie?) la nou nascuti. Brrrrrrr.

  16. Pinocchio, nici cind esti perfect sanatos , fizic nu te simti tot timpul intreg .
    Suferinta fizica ,durerea , pun o surdina ,nu mai esti in deplina libertate ,ai niste restringeri pe care fie le simti fie nu .
    Chiar oboseala uneori te face sa te simti asa.
    Spitalul, este o suprafata perfect delimitata ,recunoscuta , care izoleaza raul asta care poate fi contagios (chiar daca cei izolati nu merita asta).Nu spun ca e moral sau nu asta .Dar spitalul are totusi avantajul tratamentului specializat .

  17. Gicu are dreptate. Şi Pinocchio: suferinţa nu te împuţinează neapărat, dar spitalul da. Într-adevăr, în spital eşti juma de om sau chiar mai puţin. Şi e valabil şi pentru angajaţi, cel puţin pt mine e, ca să răspunz şi la întrebarea lui Gicu.

  18. purgatorii uitate pentru Schopenhauer :), via Borges, via Lynch. chioscul nu e un ”interval”, ci o metoda de adaptare la o mica si inevitabila apocatastaza.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.