Ieri am fost de gardă, şi de gardă fiind şi încă nepresimţind io lunga noapte ce mă aştepta, m-am dus la chioşc să-mi cumpăr nişte chefir. Acuma, la spitalul unde lucrez io momentan, există foarte multe chioşcuri, e probabil spitalul cu cele mai multe chioşcuri din lume. Am ales unul, am intrat în el, şi am oftat adânc.
De după tejghea, vânzătorul bătrân şi prost ras vorbi primul:
“Să mă iertaţi că vă întreb, dar de ce aţi oftat?”
“Nu ştiu”, am zis. Chiar nu ştiam.
“Toată lumea care intră la mine în magazin oftează, şi eu întreb pe toată lumea de ce, şi nimenea nu ştie.”
Aşa e domnule. Ce enigmă, mică şi impenetrabilă. Motive de oftat sunt destule, şi cu un mare oftat s-or termina toate, dar de ce oftăm exact atunci când intrăm în chioşcuri? Poate, dar asta e doar o presupunere, fiindcă chioşcurile astea sunt un fel de spaţii intermediare, care nu-s cu totul din lumea asta şi unde avem dreptu să ne tragem sufletul o clipită şi să ne odihnim din veaţă, cât să ne luăm un chefir. 
