L-am reîntâlnit zilele trecute, după multă vreme, pe amicul B, medicul cu un singur pacient, poate vă mai amintiţi de el. L-am întrebat de sănătate, a lui şi a bătrânei de care avea grijă.
– A murit, mi-a răspuns, acum o lună.
Ştiam că doftorul B considera, din nebunie sau luciditate, că îngrijirea mătuşii sale demente era singurul lucru important şi semnificativ pe care îl făcea şi îl putea face, şi singurul corect din punct de vedere moral. Iar acum nu-l mai avea nici pe ăsta. L-am întrebat ce avea de gând să facă, dacă avea să se concentreze în sfârşit asupra carierei lui medicale. A zâmbit şi eu ştiam deja ce avea să-mi răspundă.
– Cariera mea de medic a început şi s-a terminat cu mătuşa mea. Nu există o altă cale acceptabilă.
– Păi şi din ce o să trăieşti? Te faci reprezentant medical?
– Nu mă pricep deloc la vânzări, fie ele şi de medicamente. Ăia au nevoie de oameni frumoşi, plăcut mirositori, ca din cutie, şi în stare să filtreze non-stop. Uită-te la mine. Desigur, am să continui să lucrez la spital şi unde oi mai ajunge după aia, ba chiar pe mine o să scrie “Dr. B”, dar n-o să fiu doctor de adevărat. N-o să fac altceva decât ce fac colegii mei, care nici ei nu sunt doctori de adevărat, doar că nu o ştiu sau nu vor să o ştie. Voi fi un tehnician, sau cum vrei să-i zici. Asta pentru că trebuie să fac şi eu ceva. În plus, o să plec. Acum că nu mai trebuie să merg zilnic, de trei ori pe zi, la mătuşa mea, o să mă expandez ca un gaz într-un borcan. Peste o săptămână plec în Germania, am obţinut un stagiu de nefrologie acolo. Nu o fac pentru “cariera” mea, o fac pentru că aşa e firesc şi pentru că vreau să văd lumea.
– Şi când te întorci?
– Nu mă mai întorc. Din Germania oi pleca pe unde oi apuca, poate în America, deşi ideea mă îngrozeşte. Poate în China, dacă sunt în stare. Treaba mea aici s-a terminat. Soarta mea e împlinită, de acum, nu am la dispoziţie decât deriva.
– Spui nişte lucruri foarte mari. De unde ştii tu care îţi e destinul şi când îl vei împlini?
– Nu cred că există vreun destin sau vreun sens altul decât cele pe care le facem chiar noi. Acum, poţi alege să-ţi stabileşti singur destinul, sau să laşi mulţimea care te înconjoară să ţi-l stabilească, prin convenţie, în locul tău, cum îmi pare de altfel că şi faci, Vlad. Personal, nu cred în nicio semnificaţie superioară a existenţei care să-mi călăuzească misterios viaţa. Sunt propriul meu stăpân şi, pe cale de consecinţă, propriul meu sclav. Aleg să mă eliberez.
– O să îmi lipseşti.
– Hai Vlade, ţie îţi lipsesc lucrurile de care te desparţi din principiu, nu pentru că ai avea nevoie cu adevărat de ele sau le-ai îndrăgi. Eşti ca babele alea care nu se îndură să arunce nimic.
– O dimensiune importantă a vieţii constă în dorul după lucrurile care dispar definitiv în fiecare secundă.
– În cazul meu, prefer să-mi fie groaznic de dor de lucrurile care nu se vor naşte niciodată.
About The Author
biet doctor B…. aude câinii nenăscuţi cum latră (vous vous rappellez nichita?).
doctorii au oscilat mereu între Albert Schweitzer şi chirurgul Sauerbruch, să zicem. în ce mă priveşte, pentru că sunt încrezut, ca orice chirurg, mi-am imaginat mereu că sunt când unul când celălalt.
fondul medicinei – care o mai fi? mai există fondul iniţial, preistoric aş zice, în care vraciul (vindecătorul, nah!) devenea vraci pentru că asta i se potrivea? bănuiesc că încă de pe vremea bătrânului Hippo existau constructuri mentale şi sociale complexe care parazitau alegerea de a fi medic.
cât despre plecarea lui B….. respectă fluxul general, cel prea profund costisitor pentru spaţiul nostru. costisitor peste vreo 10 – 15 ani…
hm, aventurile d-lui B. de-abia incep.
E bine daca pleaca in China. Desisichineziieoamenisiei.
Flash-back: o manastire sau, mai bine, poezii, ingereste.
De ce trebuia sa fie iegzact nefrologie?!?
Cum aşa? Nu ştiu, asta a prins el la rezidenţiat.
@Împricinatul de corn: nu ştiu dacă fondul preistoric mai există, şi nu ştiu în ce măsură el includea mormanul de meschinării şi şmecherii necesare unei cariere de vraci de succes. Poate includea nene, cum ziceaţi şi dumneavoastră de regulile lui Hippocrate cu privire la ftizici.
iegzact nefrologie Madelin fiindca asta fix si nu alta tine de destinul dlui B. pe care are sa si-l implineasca. ce stim noi. 🙂 God works in misterious ways.
Am devenit foarte serioasa in ultima vreme, nus de ce. Probabil penca se intomneaza si incep scoalele si presimtz-simtz coltii perfizi dar atat de nevinovat-normali ai rutinelor zilnice. Nu e de la ploaie, mie-mi place sa ploo.
Vorbeam de personajul fictiunii tale (de ce grad?). Sugeram ca se poate retrage la o manastire sa caute un adevar absolut sau poate il faci sa-si descopere brusc harul de a scrie poezii (o poiezie) tamaduitoare.
Relatia pacient-medic este una deosebit de delicata. Este si tehnica (ca o relatie cu un inginer sau functionar sau instalator) este si spirituala (ca-cu un duhovnic, preot, shaman, etc). De aceea e tare greu de gestionat cu succes maxim. Sunt si pacatele omenesti in talgere, si alea ale pacientilor dificili si alea ale medicilor indiferenti,
Noi, pacientii, nu asteptam chiar schimbarea la fata, cand intalnim, de nevoie, un medic. Dar oriscatusi. Putina intelegere, putina atentie particulara (io, cazul meu acuma e pe tapet!), putina compasiune (nu multa, stiu ca nu ie buna pentru pisihicul vraciului), putina conversatie, putin suport moral, pe langa aleaalea tehnice cu glicemietransaminazamarkeriecagheandso. Aste e meseria pe care v-ati ales-o. Si faceti si miracole uneori, da, oricat de mult va displace sa vi se spuna asta. Poate in China n-o fi asa, ce stiu io? “N-o sa fiu doctor cu adevarat” mie mi-a sunat a blazare nu a umanism exacerbart si deaia. Iar cu nefrologia sunt io prea sensibiloasa la subect din cauza de mama.
Madelin, nu e tocmai ficţiune.Blazare? Da.
Care e diferenta dintre doctorul B si doctorul S?
(Just curious…)
Diferenţa constă în faptul că literatura este adesea mai reală decât ceea ce numim realitate.
Matti Larni, “Preafrumoasa porcarita”?
🙂
Nu ştiu, n-am citit-o.
Ce s-a mai intamplat cu doctorul B?
Nu l-am mai vazut de atunci. Imi place sa-mi inchipui ca a gasit o fericire marunta, pe undeva, ca s-a insurat si a facut copii.