Aveam pielea arsă de soare şi inima dedulcită de smochine şi alte dulcegării. Astfel pregătiţi, am luat-o pe malul drept al Dunării, precum o tătăroaică cu nume nocturn ne-a sfătuit. Ploua mărunt şi din mlaştini se ridica o ceaţă cu miros de ceai bio. Va trebui să mă credeţi pe cuvânt că, în ciuda ceţii, lumea era colorată mai intens decât normal, ba poate chiar erau şi nişte culori noi, ceea ce m-a făcut să mă gândesc că poate am murit şi încă nu realizez, conform criteriilor lui Swedenborg. Dar nu, eram în viaţă. Poate că, din contră, ciudata intensitate se datora faptului că lucrurile pe aici nu mor de tot niciodată, şi din sate de case albastre intri direct în cetăţi antice făcute din pietre în care se încrustează scoici. Toate astea fiind, aţi ghicit, simptomele apropierii de capul lumii.
În Seyahatname, dervişul Mehmet Zilli, sau Evliya Çelebi, scrie că Mangalia parcă ar fi Kaaba-Mecca a năpăstuiţilor, într-atât toate neamurile s-au adunat laolaltă. Patru sute de ani mai târziu, nimic nu s-a schimbat pe aici. Comparaţia cu Mecca e corectă, pentru că marea minune e că toţi trăiesc în prietenie, şi rusul, cerchezul, tătarul şi românul par a nu avea nicio ceartă, în acelaşi timp având fiecare obiceiul lui şi neamestecându-şi sângele prea mult.
Am greşit majoritatea pozelor, de abia dacă putui selecta câteva pentru blog. Sunt din Capidava, Seimeni, şi Slavele rusească şi cercheză.
da, asa-i in Dobrogea, toata lumea se are bine cu toata lumea. hai c-am devenit nostalgica… ai mei bunici lasara mostenire pamant la Babadag.
Intr-adevar, lucrurile sint albastre: Pina si inimile. Pina si porcii la pascut…
😉
ahaaaaa! am trecut unul pe langa celalalt zilele astea! ahaaaaaaa!
tot in scythia minor, asadar…
Capidava, heeee… Mai flutura umbrele oceanului pe malul cu scoici incrustate in teracota? Cochilii de melci formeaza drumul Kron…
Io am fost la Tomis, la umbra cladirilor parasite inainte de vreme. Ploi grele si nori. Randunicile pareau ca vor sa-si zideasca cuib intre stabilopozi.
Sa ne incrusisam drumurile duminica asta in Herastrau, zic, ca sa nu mai tot trecem asa, unii pe langa altii…
mai bine intalniti-va la o crasma din Ferentari. Rahova iarasi merge. Eroii Revolutiei is frumosi si ei…
Ce chestie, am fost o grămadă de mahalagii în Scythia minor.
şi io, duminică, dinspre Mangalia spre Ostrov, sate de dincolo de timp, cu căsuţele cu garduri de pietre. si răţuşte… 🙂 şi cele mai frumoase drumuri cu plopi, pe care le uitasem.
Cum de n-am dat de voi? Madelin, nu mai pune cochiliile alea sub frunzișuri, trimite vorba clar; domnule Corn, scrieți mai apăsat!
În Scytia Minor, birjar!