Doar fiindcă v-am promis: poze mangaliote. Din păcate, niciunul dintre reperele din Mangalia nu apare aici, nici Esmahan Sultan, nici Pantelimon şi Ermolae. Ele sunt pe aici pe blog, pozate în alte circumstanţe. Următoare sunt simple poze de vacanţă, şi atât.
Pe 30.01.2009 scriam:
Confesiuni de rezidentPe 17.10.2007 scriam:
VoodooraiPe 6.11.2006 scriam:
Barocul francezPe 10.10.2007 scriam:
Polul nord magnetic şi calea VăcăreştiPe 21.07.2007 scriam:
RegimPe 31.03.2007 scriam:
Regele cobzarPe 18.11.2008 scriam:
Subiect de dezbatere
Aha, Simina carevasazica :-)
Si of: AMR doua luni.
Frumos ‘ilustricitat’. E de Queen, cumva? :-)
Da, Pinocchio, patafizică sau yacht :)
Dragoş: da, era o melodie, pe “A Night At The Opera”.
Acum vreo 5 si vreo 6 ani mergeam la Mangalia si stateam pe un vas care era acostat in port chiar langa President. Ei bine nu pot uita serile cand stateam sus pe punte si ascultam vantul si strigatul pecarusilor si plimbarea cu o fata dupa care mi se scurgeau ochii, dar care nu ma vroia si drumurile de intoarcere pe jos din Vama 12 km pana in Mangalia ca nu mai aveam microbuz si plimbarile pe faleza pana in Saturn… CE frumos era! Acu vasul acela e prin Delta pe la Sf Gheorghe si cred ca o sa ma duc sa il vizitez si pe acolo! ;)
Ee, de-aia e artistu artist!
“Seaside rendezvous – give us a kiss”
:-)
Multam fain, ca uite asa mai ajung si eu in Mangalia :) Am o parte din copilarie acolo, drept pentru care tasnesc niste nostalgii cand vad asemenea poze. O sa scotocesc in blogul tau, sa gasesc si alte franturi :)
Privind pozele tale mi-am dat seama de ce nu imi place sa privesc mult timp imensitatea marii. Pentru ca niciodata nu poti trece dincolo de mare. Desigur, oricand poti lua un vaporas si sa ajungi pe malul celalalt, dar vei avea mereu acelasi peisaj. Marea va ramane mereu aceeasi imensitate compacta, impenetrabila, infinita, nedeslusita, de nepatruns. Ca o masca. Aceeasi masca. Dar e o masca pe care ea a ales-o sa te lase s-o privesti. Parca ti-ar spune “de aici incep eu”, ceea ce te face sa simti ca lumea ta s-a terminat la malul marii.
Cu muntele nu este asa. Muntele se lasa explorat, vazut, atins, deslusit, din toate unghiurile. Se deschide in fata ta, te invita, parca ti-ar spune ca lumea ta poate cuprinde si lumea lui. Sau invers. Parca ti-ar spune ca iti este prieten, “hai, vino sa ma cunosti”.
Poti trece dincolo de munte. Desigur, acolo vei da de un alt munte, dar unul care te lasa sa treci dincolo de el, unde vei da de un alt munte si tot asa. Muntelui poti sa-i dai jos masca, sa vezi de e dincolo de masca. Te lasa el. Sau poate nu te lasa, ci doar iti arata mereu alta masca, doar ca sa te faca fericit.