La mulţi ani, dragi miei.
Adesea spun, cu ipocrizie, că nu-mi plac SMS-urile în masă de sărbători, adică acel SMS standard (de ex., fie ca lumina Sfintelor Sărbători să vă lumineze atunci când vi se arde becul) pe care îl primesc şi eu şi tot restul membrilor carnetului de telefoane al expeditorului, inlusiv instalatorul, bunica, coşarul, secretara, mătuşa, etc. Chiar dacă înţeleg prea bine că este o ieşire in extremis din impasul urărilor pentru care îţi lipseşte mereu timpul şi inspiraţia, mi se pare impersonal şi fără rost. Prefer să nu primesc nimic. Iar eu, mai treacă-meargă, căci, slavă Domnului, sunt înconjurat de flăcăruile călduţe ale dragostei, dar îmi imaginez singurătatea cumplită a instalatorului, divorţat şi alcoolic, care, în întunericul garsonierei sale, primeşte, de Crăciun, urări pe care de fapt nimeni nu i le doreşte.
În dimineaţa asta, însă, mi-am dat seama, ruşinat, că blogurile fac exact acelaşi lucru. Scriu o însemnare, şi o trimit tuturor, fără să-mi pese de gusturile cititorilor mei, de viaţa lor, unică şi irepetabilă. Sunt un nesimţit. Ar trebui să vă cunosc mai bine. Să fac efortul ăsta, în fiecare zi, pentru că meritaţi, fiecare, din plin. Şi nu sunteţi omenirea întreagă, ci o mână de oameni, deci este perfect fezabil. Apoi, în loc să scriu câte o singură însemnare, să scriu fiecăruia în parte. Câte o însemnare pentru fiecare, după nevoile relaţiei mele cu fiecare dintre voi. Asta ar fi singura cale cinstită şi umană. Nu această înşiruire de aiureli care-mi trec prin capul meu singuratic, egoisme care numai din pură întâmplare pot interesa tangenţial pe careva dintre voi.
Exact acelaşi lucru se întâmplă acum cu literatura. Scriitorii scot cărţi fără destinatar. Nu se gândesc la cititor, decât sub forma unei fantome abstracte, lipsite de însuşiri proprii şi învestită doar cu acele trăsături imprecise pe care scriitorul însuşi i le conferă. Nişte homunculuşi, sclavi ai egoismului scriitoricesc fără margini. E şi mai grav decât la bloguri, pentru că bieţii cititori nici măcar nu pot răspunde, sau dacă o fac, cumva, nimeni nu le va zice, “mulţumesc de comentariu, te mai aştept pe la mine”. Şi treaba asta a mers, de bine, de rău, câteva secole, dar uite că acum ne împotmolim de tot.
Eu propun următoarele. Scriitorii să renunţe la visurile de mărire (toţi le au, să ştiţi), în care mulţimi fără număr şi chip le citesc cărţile timp de secole, şi în schimb, să-şi aleagă un număr limitat de cititori, să zicem zece. Sau mai bine zis, zece cititori să îl aleagă pe el. Cum există medici de familie, să existe şi scriitori de familie, cu diferenţa că vor fi mult mai mulţi scriitori decât medici. Să nu credeţi că n-o să ne ajungă scriitorii: în ziua de azi, ei sunt ca frunza şi ca iarba. Şi ei vor fi mulţumiţi, pentru că majoritatea zac prin şanţuri, ca trăzniţi, fără niciun suflet care să-i citeaască, deşi ar avea şi ei ceva de povestit. Aşadar, fiecare ar avea zece (sau chiar mai puţini) cititori, pe care îi va cunoaşte cât va putea el de bine. Şi va scrie anume pentru fiecar în parte. Ar putea scrie în două exemplare, unul pentru cititor, şi unul pentru o bibliotecă universală, unde să poate fi consultat de oricine, astfel opera lui va dăinui şi nu vom distruge vechea literatură. Pentru că fiecare operă (roman, poem, eseu, etc.), va avea un destinatar precis, care este unic, originalitatea, pe care o credem pierdută de milenii, va reapărea. Cititorilor, dacă nu le va plăcea un scriitor, îl vor putea schimba oricând cu altul, nicio problemă, sunt atât de mulţi! Vor apărea probabil şi scriitori mai solicitaţi, care vor avea, să zicem, douăzeci de cititori. Vom putea face atunci focuri de tabără la marginea pădurii, şi scriitorul va spune poveşti pentru câte un grup de prieteni.
Astfel, cititorii, primind ceea îşi doresc de atâta amar de vreme, îşi vor găsi fericirea şi mulţumirea, şi ea dată dispărută de milenii.
Daca medicul meu de familie era un psihiatru (‘reciclat’:-) ) scriitorul meu de famile ar putea sa se nimereasca tot un psihiatru (‘reciclat’ 🙂 ).
Tot un drac. 🙂
Dacă un cititor îşi alege doi scriitori şi ceva, cum procedăm ? La asta nu te-ai gîndit… Te invit s-o faci ! Pînă atunci, să trăieşti,în sănătate, cum crezi că ţi-e mai bine, cu cine ţi-e drag !
păi bre, treaba asta se întâmplă deja.
de ce crezi că citesc io dulce mahala şi nu pe zoso? – pentru că vlad din dulce mahalaua lui scrie pentru mine. zoso are şi el cititorii lui pentru care scrie şi care’s mulţumiţi.
pfuuuu, ma gandeam la ceva asemanator, trebuia sa public textu de craciun, da l-am tot amanat si-acuma n-o sa mai aiba loc decat marti. intrebarea de final era asa: cum ar arata textele mele daca le-as trimite fiecarui cititor in parte. ma rog, io nu sunt scriitor, deci nu se pune.
situatia ideala pe care o descrii a fost candva un pic mai rea decat situatia reala. din nefericire a aparut cosmarul mecanic inventat de diabolicu-ala teuton, iar literatura a decazut in ceva care seamana ingrijorator cu fast-food-ul, adica ingrasa si baloneaza. salivez cand ma gandesc la oamenii care scriau o carte pentru o singura persoana; ii invidiez chiar si pe cei ale caror carti aveau a primi acordul regelui sau al papei. era mai simplu pe vremea aia.
ps nu stiu altii cum sunt, dar eu, cand mazgalesc texte, ma gandesc mereu la o persoana (sau alta), la cum o sa se raporteze la o fraza, la o constructie, la o figura. de obicei ma insel, persoanele la care ma gandesc nu se raporteaza in nici un fel la figurile mele, dar asta nu ma impiedica sa persist.
pps uneori incerc sa citesc ce mazgalesc pein ochii altcuiva. citesc adesea prin ceea ce-mi inchipui a fi ochii tai (“asta n-o s-o-nteleaga decat Vlad”, imi repeta permanent o cunostinta comuna).
La multi ani si tie, draga mielule ( sper ca stii ce ai scris, deci nu am interpretat eu gresit ca nu e o greseala, ci ne-ai facut miei. Daca era ” dragii”, atunci intelegeam ” miei” ca un ecou din povestiri cunoscute, dar fiind ” dragi miei” citirea nu poate fi decat una)
Ce scrii tu cred ca e o gluma. Tu prin literatura intelegi ” arta la comanda”? De obicei, aia n-are nicio valoare. Literatura mare se scrie fara niciun gand la cititor, ca nu e text persuasiv, nu e discurs public, si nici text instructiv-educativ. Shakespeare e pentru toti, Ulisele lui Joyce pentru ce cititor crezi ca a fost scris, Dante a scris pentru toti contemporanii lui, nu mai continui. Ce ai spus tu e ori o mare prostie, ori o gluma facuta sa ne pui la incercare.Inclin sa cred ca e ultima.
Daca nu ai fi tu, asa , cu ce-ti trece prin cap, pe blogul asta, ci ai incerca sa ne scrii ravase fiecaruia, am cam fugi cu totii. Pentru asta e e-mailul si messengerul, nu blogu’. Ultimul e intr-adevar aproape de literatura. Mai buna sau mai proasta. Dar jocul cu cititorul e altfel. Cititorul se regaseste in literatura sau cunoaste lumea prin ea, fiecare cu experienta si priceperea lui. Fiecare cu mintea si sufletul lui.
Asta ca sa raspund pe scurt.
Diligentreader, de-a lungul timpului s-a făcut artă la comandă la nivel extrem de înalt. Primul exemplu care îmi trece prin cap sunt Variaţiunile Goldberg, gavagai sugerează şi el nişte exemple. Mitul artistului eliberat de public e o aiureală romantică, şi cu o întindere nesemnificativă în istorie. Tocmai, aici e măsura marelui artist: el poate să-şi facă meseria oricând, la orice oră, nu doar când îl păleşte “inspiraţia”.
Acuma, că o operă făcută anume pentru cineva poate deveni a tuturor, asta e cu totul şi cu totul altceva.
Cât despre dragi miei, am făcut un typo 🙂
Gavagai, poate ar trebui să ne deschidem o firmă, de texte pentru fiecare.
Tapirule, e un adevăr în ceea ce zici tu. Asta pentru că Vlad Stroescu a fost făurit de cititorii săi, după imaginea lor. (Ca dovadă, prin alte părţi, V.S. este cu totul alt V.S.)
Matilda, nimeni nu ne împiedică să avem mai mulţi scriitori, tot aşa cum avem mai multe magazine de unde ne luăm haine.
Dragoş Bora, eşti un drăguţ, dar, până la urmă, ca să-l citesc tot pe gavagai, io nu-s scriitor. De fapt asta e principala critică care i se poate aduce afirmaţiei tapirului.
Atunci scrie,fiule,scrie. Nu stiu cata arta scriitoriceasca ar fi asta, dar ar fi un extraordinar exercitiu de cunoastere. De-abia astept sa vad cum textul tau se va schimba cateodata subtil, cateodata dramatic, de la cititor la cititor. Cu cei pe care-i cunosti direct, sa zic ca te mai descurci. Ce faci cu cei pe care nu-i cunosti?
Dar, noi suntem cei care trebuie sa comandam, nu? Uite, eu vreau o poveste: cel mai interesant pacient. Fii atent,insa, povestea trebuie, intr-un fel, sa fie legata si de mine, cititorul.
Din moment ce un blog are cititori (ca asa ai scris chiar tu), inseamna ca afirmatia Tapirului e necriticabila.
Deci atuncea cand o sa am blogul la circuit inchis o sa scriu doar pentru cativa cetitori?(sau cum sa-i numim? ca sa nu mai tot facem confuzia asta cu literatura). Nu crez.
Creca o sa scriu mai mult pentru mine, asa cum scriam si la inceput, cand nu aveam comentatori (Iren si-a inchis comentariile si, intr-un fel, o inteleg). Asa cum scriu acum si pe celalalt blog, care are cititori zero.
Cred ca asa fac, de fapt, si scriitorii aia adevarati. Numai jurnalistii scriu pentru public.
Dar asta nu anuleaza vanitatea de a fi inteles de cititori, aia intamplatori sau nu. De a fi savurat de ei. De a avea cetitori, pan la urma. En fin. Mie bloguit-ul imi place pentru ca ma aduce sa cunosc oameni pe care altminteri nu i-as fi cunoscut niciodata. O carte nu face lucrul acesta, ai dreptate.
Madelin, eu nu sunt un scriitor tot aşa cum o vecină care, deşi îşi tratează vecinii de palier cu diverse ceaiuri citite în formula As, nu e doftor. Simplul fapt de a scrie nu mă face scriitor. Scrisul e o meserie, una foarte grea şi care necesită ucenicie îndelungată, etc. Trebuie să ne amintim de lucrul ăsta.
Tocmai de asta nu mă simt în stare să scriu pentru fiecare dintre voi, deşi aş fi onorat să o fac. Promit totuşi că o să încerc, o să mă străduiesc, şi în viitor vor apărea texte cu dedicaţie precisă. Sarcina este foarte dificilă însă.
Diligentreader, niciodată nu am vorbit despre pacienţi pe blog, şi extrem de rar despre meserie, de altfel. Însă pentru că mi-ai dat comanda, iar Dulcea Mahala se laudă cu eforturile pe care le face ca să-şi distreze clienţii, promit că mă pun pe treabă şi să vedem ce iese.
A,nu, eu nu ziceam sa ne dai fisha sau o prezentare de caz, ci descrierea romantzata, adica literatura. Si am cerut numai pentru a te elibera de sentimentul de vinovatie fata de noi, cititorii de blog. Sentiment pe care l-ai marturisit singur. Altfel, mie mahalaua imi place asa cum e. Si nu esti numai tu autorul, mie imi place comunitatea de aici.
Eih bennek, eih blavek ! Ciudata coincidenta cu deviza Lorenei. Si mai amuzant – cei care încearca o lovitura de stat sânt bordurii. Viata lunga literaturii syldave 🙂
Interesant blog
Uite de ex, dl. B.de Comp. scrie asa incat numai Vlad intelege 🙂
Klow e Galati?
Da,dar scheletul literar si literat al lumii este facut tocmai din neintelegerea si misterul pe care un cititor arbitrar le dezvolta vizavi de textul scriitorului unui cititor pervertit la cheia intelegerii acestuia.Daca tu reusesti sa devii scriitorul meu preferat inseamna ca multe nu mai ai sa-mi spui,insa,din fericire, biblioteca si netul nu sunt semne ale recunostintei ci doar niste prilejuri-sociale.
Asta pt că eu şi B. de Comp. suntem nişte bachibouzouci. În mod sigur şi Zaza ar înţelege.
Sa dea primul cu piatra cel care nu s-a luat niciodata in serios(apropo de bachibouzouci).
O, ba da, când aveam între 16-18 ani m-am luat. Ce mai râd de mine când mă gândesc la vremile alea! M-am mai luat în serios o dată dar pentru extrem de puţin timp acum 5 ani, la începutul rezidenţiatului, când m-am gândit că să vezi ce treabă bună o să fac eu de-acum încolo.
Nu prea văd legătura cu bachibouzoucii.
sa depinzi de o fatalitate a ironiei..ce chestie!
La mulţi ani, Vlad!
Interesantă propunerea ta! Într-adevăr, scriitori sunt mulţi… Vreo 2500 numai în Uniunea Scriitorilor.
Recunosc că atunci cînd scriu proză nu mă gîndesc decît arareori la cititori – zece sau mai mulţi 🙂
În schimb, cînd scriu teatru, mă gîndesc la spectatori în fiecare clipă, la fiecare replică.
Fiecare cuvint are pentru fiecare dintre noi o istorie proprie si un sens sa zicem fluctuant fata de continutul standard , mediu.O paralela se poate face cu traducerea dintr-o limba in alta :simti ca traduci dar nu totul ,sau cumva sensul translateaza si spre alte zone decit cel original.Poate sa aiba scriitorul o istorie identica cu cititorul lui?Atunci si-ar transfera unul altuia pe rind calitatea de scriitor -cititor.Ah ! si lumea ar fi compusa din perechile unice scriitor cititor.
Dar scriitorul inghite toate istoriile si fiecaruia dintre noi ne cinta muzica pe care vrem sa o auzim -nici el nu simte clar ca muzica lui e din spatiul cu n dimensiuni.
LMA, mamelucilor! 🙂
🙂 La bietii scriitori carora le reduci fief-ul in halul asta te-ai gandit?! Pe mine m-ar amuza daca s-ar gandi, in mod serios, macar la ei insisi in calitate de cititor atunci cand scriu. Adica: mie chiar mi-ar placea sa citesc chestia asta? Sau doar imi place cum suna, fiindca e scrisa de mine!:))
La multi ani!
Ooo, I stand corrected. “Asa incat numai Vlad si Zaza (LMA!) ar intelege”. O fi de la cometele si povernele acelea 🙂
PS
De cu nu hurlubeluci? Sau kanakeci? E pe caste?
Escroci, brute, pirati, bandits sunt fumati.
(pfuai, tre sa ma apuc NEAPARAT de franceza aia…)
Unii teoreticieni ai literaturii au afirmat ca farmecul ei sta taman in prapastia dintre universul autorului si cel al cititorului. Asta, evident, daca nu esti prea mult interesat de interpretarea corecta a mesajului. Altii au batut moneda timp de sute de pagini pe tema cheilor interpretative a textelor literare. A mai fost un nene care zicea ca de fiecare data cind a citit Rosu si Negru sau Divina Comedia a descoperit ceva nou.
Grea treaba ce zici tu aici. Eu unul prefer sa existe, macar din cind in cind, cite un scriitoras care scrie fara sa aiba habar de existenta si idiosincraziile mele da’ care sa isi faca treaba atit de fain incit, citindu’l, eu sa uit de mine si sa aflu despre el, lumile lui si prietenii sai imaginari. Cit despre restul, daca nu’i citeste nimeni poate ca gresesc pe undeva si nu ar trebui sa faca asta.
Capricornk13, din contra, s-ar crea numeroase locuri de munca pentru legiunile de scriitori talentati dar ignorati. Nu stiu de ce faima si nemurirea plus alte prostii asemanatoare ar trebui sa fie un sine qua non al meseriei de scriitor. Omenirea s-a descurcat bine mersii timp de milenii cu povestitori anonimi.
Madelin, o fi 🙂
MBadragan, cum spuneam, fiecare scriitor isi poate depune cate un exemplar din opere la biblioteca; astfel, daca am chef de prapastie, ma pot duce sa citesc opere care nu au nicio legatura aparenta cu mine.
Cela dit, sper ca nu ma luati prea tare in serios.
madelaide stie da’nu vrea sa spuie
Doru, daca de mine vorbesti, o sa precizez. Nu “stiu” ci ‘am aflat’. (Si) de aia imi place mie sa casc gura la ce zic Vlad, si Zaza, si B.De Comp., si Gavagai, si altii ca ei. Pentru ca aflu chestii.
Si acuma, de ex, am aflat ca vreau sa invat franceza *si* ca sa cetesc TinTin in original. Ca sa pricep injuraturile capitanului Haddock, na!
Lui Madelin nu-i scapă absolut nimic!
La multi ani !!!
buni , frumosi, dragastosi,sanatosi , falosi !!! 😉
Laurii sa nu cada de la nimeni , ci doar de la noi , de pe fruntile noastre usoare si vesele !…
scriitori de familie eram cand scriam scrisori, iar acum suntem probabil cand scriem mailuri.
hai lasa,nu fi modestita,tu stii cu mult de dinainte de-a afla
acuma,problema(vorba ploiesteanului)este ca nu stii daca e mai bine sa incepi sa intelegi cite ceva din ceea afli mai mult decit din ceea ce stii.
windwhisperer, şi matale la fel!
Simina, nu, când scriem scrisori suntem ca vecinul care îţi dă nişte dipiridamol că lui i-a făcut bine. E nevoie de profesionişti.
Ei, uite ca povestea din spatele povestii statuii maresalului imi scapa. Ajunsesem cu cercetarile pe la un arhitect minor dar foarte scriitor si foarte teorist. Poorma am ajuns la nemtzi in WWII. Am mai trecut si pe la un sculptor art deco care avea predilectie pentru dansatori si aicea m-am oprit. Piua.
“Perhaps this is all just a wild goose chase”, she said, while she played absentmindedly with her pipe.
http://www.cartoonstock.com/directory/w/wild_geese.asp
Literatura la comanda ? Unde este problema ? In Franta exista si o meserie – ecrivain public – ba chiar si o academie. 🙂
http://www.ecrivains-publics.fr/
Vlad nu face decât sa anticipeze cererile cetitorilor… 🙂
a scris roalnd barthes, si nu numai el, despre asta mai inteligent decat tine.
Vladule, ma gandeam sa scribaluiesti, inspirat de locatia (sic!) spatio-temporara (pun intended!) in care te afli, un roman-fluviu cu numele “Scaetzii Lorenei” (inspiratziune tot de la dl.B.de Comp.).
Pertov (hm!), vezi ca voiau Ovidiu si Kalu, pe aci pe undeva, un schimb de lincuri.
nu te abtii,deci esti afectata
doru, te rog sa o lasi pe Madelin in pace.
Petrov, te cam repetzi.
Doru, eram ATAT de precisa ca o sa raspunzi dumneata. Commentul a fost un soi de experiment, he, he, he…
Asa….45 de comentarii si nu vad esentialul. Pai te dai in barci ca scrii pentru fiecare. alea alea. cand incepi?
eu zic sa incepi cu mine, s-ar putea sa mai intru online luna asta, abia a inceput.
Tasha, cum spuneam, io nu-s scriitor, dar ţi-am zis deja LMA anu ăsta? Hai că ăsta o să fie anu bun, presimţ. Monstruos.
Madelin, suflet generos, dă de mâncare la toată lumea 🙂
e un sfat,e un fapt,e o incurajare?
Buey, noi astia, mai pretziosi, intelegem din prima (cand e ceva de inteles, bien sur). Pai daca nu ne uitam atata la televior, nu? Ashea ca nu mai bine te duci dumneata sa vizionezi antenele in plt si sa ne faci un rezumat inteligent (ca tot ai predilectie) poorma?
da’ nu vrei tu, scriitorasu cel viteaz, sa te citeasca lumea?
Petrov asta e cam acrit, asa….preferabil e ca lumea sa il citeasca pe Vlad, nu Vlad pe Petrov, de exemplu….