Întotdeauna am asemănat în mintea mea începutul toamnei cu viața intrauterină, sau cu o viață dinainte de viață. Demult scrisesem și o poezea, care începea astfel: În toamna asta-mi pare încă nu m-am născut. Viața de dinainte de viață este un subiect, pentru mine, mult mai pasionant decât viața de după moarte, și totuși aceasta din urmă este fetișul dezbaterilor esoterice sterile, probabil fiind alimentată de tanatofobie. Intelectual însă, viața de dinainte de viață ar merita mai multă atenție, pentru că niciunul dintre noi nu a apărut din nimic, toți suntem niște consecințe, contigente dar cu o genealogie. Cum mai multe cântecele de dragoste o afirmă, a fost nevoie de nenumărate evenimente mai mult sau mai puțin aleatorii, de-a lungul miliardelor de ani, ca două ființe să ajungă să se întâlnească, etc.
Un mister mai mărunt este acela al asocierii pe care o fac între toamnă și previață. Oare pătura de nori îmi aduce aminte de uter? Nu, e ceva mai mult decât atât: de ce toamna, care este începutul morții, e în același timp presimțirea trezirii la viață?
Și de ce, de ce e doar o presimțire? Unde e viața pe care de atâta timp o tot profețim?
E o sansa mai mica decat a castiga la LOTO de a exista in felul in care existi : ganduri, gesturi, fire de par, culoarea ochilor…genetica e mama tuturor miracolelor.
Uite, de aia trebuie sa traim autentic : era atat de simplu sa nu fim!
Ce bine că eşti, ce mirare că sunt!
Două cântece diferite, lovindu-se amestecându-se,
douâ culori ce nu s-au văzut niciodată,
una foarte de jos, întoarsă spre pământ,
una foarte de sus, aproape ruptă
în înfrigurata, neasemuită luptă
a minunii că eşti, a-ntâmplării că sunt
“În toamna asta-mi pare încă nu m-am născut.”
Fentaşi cacofonia, frate, da’ tot “sună ca dracu'”!
(Să-nţelegem că vremea rece vindecă talasemia? Sau ai şi tu internet mobil, pe plajă, ca prahoveanca anului?)
Adevarat, astazi, cerul de deasupra nucului era plin de presentimente. Si lumina, si lumina…
“Iti mai aduci aminte, doamna
Era târziu si era toamna…”
Dar nu-mi mai aduc aminte de linkul spre pagina cu formulele de politete persane. Mila…
Eu sunt precum stancutza care aduna margele stralucitoare si le duce la cuib (chiar, oare stancutzele au cuib?)
Politetea farsi se afla la mine si la mine in blogroll…
Pe vremea când inefAbilul se ocupa de lucruri serioase, daduse un link spre una din multele pagini despre riturile sociale persane. Ce qs fi vrut sa regasesc este o formula echivalenta cu “sunt nedemna carpeta ce puteti calca în picioare” 🙂
Oh, in acest caz scuze, m-am bagat ca musca-n lapte.
Cînd mă trezesc dimineața, e ceață între soare și nuferii de pe canal. Ce mirare că sunt! Într-un oraș cu nume de fotoliu care te îmbrățișează în catifea: Utrecht.
De loc. Totdeauna ma bucur sa învat ceva. Pacat când profesorul se supara pe clasA. 🙂
aseara-n Cismigiu, croncaneau ciorile tare, a iarna…
Supararile sunt efemere. Ce nu e efemer pe lume?
Insa lumea asta virtuala (aka internet) e din ce in ce mai statornic dezamagitoare.
Vlad, alertă! Madelin trece printr-o perioadă de dezamăgire! Pregăteşte repede bucheţurile cu complimenţi, eu aduc ciucalata!
Dar repede!!!
Salutare copii, pace voo. Io vin de la mare. Pe când voi citeaţi acest post (pe care l-am scris mai demult – cu WordPress poţi programa publicarea din avans), eu dormeam ca un maidanez pe malul Dunării, mai precis pe pietrele romane de la Noviodunum. Cu scurt timp înainte, îmi cântase din Coran imamul Babadagului, lângă mormântul lui Ali Gaza Paşa.
Din păcate, se pare că am ratat multe din cele care s-au petrecut pe aici 🙁 Sper să recuperez, cumva, cândva…
Cu ce ati ajuns la Isaccea si Babadag? ‘s trenuri sau maxitaxi?
Mașina mică. Cred că și cu țoacla ar fi foarte mișto, dacă ai un pic de antrenament, că mai sunt dealuri.
Pi atuncea puteai sa vii si la Balcic.
Madelin, dumneavoastră mai înţelegeţi ceva?
Maşina mică nu era a mea, nene. Nu am permis şi probabil nici nu voi avea prea curând, na.
Inteleg perfect. Probabil tot de aia n-o plec nici io in decembrie, fie in Patagoria, fie in Nasaud.
Adica ce vream sa zic.
In Patagoria as putea sa plec cu motocicleta, daca as avea carnet (si motocicleta).
In Nasaud, cu masina, tot daca as avea carnet.
Si nici io nu voi avea prea curand, carnete deastea.
Masina am, ca e la comun, dar nu am si sofer angajat cu leafa intreaga.
Iar jumatatii legale nu-i pot cere sa ma duca unde mi se pupazeaza mie.
Uff.
Îmi pare bine că aţi revenit cu explicaţii. Sincer, nu pricepusem nimic, dar îmi era ruşine să întreb dacă toţi ceilalţi tăceau. Adică cum, să fiu eu singurul prost şi să o mai şi zic? Dar pfiu, slavă Domnului, problema nu era la mine.
Îmi pare bine că aţi revenit cu explicaţii. Sincer, nu pricepusem nimic, dar îmi era ruşine să întreb, de vreme ce toţi ceilalţi tăceau dând impresia că pricepuseră. Adică ce, să-şi dea seama lumea că-s prost? He, păi ce, ‘s prost?