Guest post Blegoo!
Care este ea.
A fiecăruia?
Ori a noastră?
Cine suntem… de fapt?
Ce ne definește?
Dar mai alea… unde ne definim? În ce context? Pe ce sait? În ce scop?
Relativ recent… am pus întrebarea asta în legătură cu anonimatul oferit de avataruri, de porecle și pseudonime. Cine se simte… să glăsuiască.
Unii… cum ar fi we, bunăoară… refuză să recunoască realitatea dedublată. Alții… se bălăcesc în ea… mulțumiți în anonimatul inexistent.
Alș… știe toată lumea cine e el… de fapt.
Întrebarea este… egalizăm “alș” cu “Alex Leo Șerban”?
Eu cred că nu.
Așa precum nu-l egalizez pe Vlad Stroescu cu “Pelicano solitudinis”.
Indiferent cine sunt eu… am o anume identitate în mahala… ori cel puțin… așa îndrăznesc să cred.
Am altă identitate… ori personalitate… atunci când discut probleme pe saituri străine… și altă personalitate atunci când scriu pe gloaba personală.
Scriu altfel… discut altfel… poate asta mă face un caz de “personalitate multiplă”?
Recent… m-am guglit de bună voie… și nesilit de nimeni.
Ca nume REAL cât și ca avatar/pseudonim.
Sunt fericit să raportez… că nu contez… ca referințe.
Nici la una, nici la alta.
Totuși… asta ridică întrebarea: cine-s eu… de fapt?
Dacă nu contez… dacă nu sunt trecut în catastifele guglea?
Suntem ce pretindem că suntem… ori suntem ce suntem… de fapt?
Fiindcă… dacă vreau să fiu cine sunt… se cheamă că nu exist.
Nu, nu egalizăm. Încă din anii 70 ştim că ceea ce suntem este puternic influenţat de mediu. Deja ştiam, de la şcoala Cultură şi Personalitate, că personalitatea e determinată de cultură şi nu invers. Însă chiar în interiorul culturii, comportamentul ne e influenţat de mediul variabil şi de rolul social pe care îl jucăm în funcţie de situaţie. Suntem toţi actori, iar teatrul e o construcţie suprastratificată.
Că mediul, teatrul social (mahalaua, ceea ce numim “realitate”, spitalul, etc.) ne influenţează în mai mare măsură decât propria noastră personalitate, a fost ilustrat de o serie de experimente. Pe mine m-a şocat experimentul Rosenhan, pentru că m-a atins în plex, adică în meserie. Însă probabil mai sugestiv este Stanford prison experiment. (Sau efectul Dr. Fox
).
Eu sunt unul în Mahala, şi altul pe imed, cele două medii virtuale pe unde îmi petrec zilele. E ca şi cum aş avea două personalităţi diferite, deşi nu o fac intenţionat.
Deci Blegoole, cred că toţi suferim de personalităţi multiple. Sau de absenţa totală a personalităţii.
Trei… dacă socotești și personalitatea de biciclist.
Cam așa simțeam și eu.
Nu m-am gândit la influența mediului, totuși. Punctul meu – pe care am încercat să-l argumentez la we acasă (…/blog/?p=2560) – era oarecum diferit, anume că avatarul (ca subterfugiu la anonimat) determină într-o oarecare măsură personalitatea, stilul ființei virtuale.
We protestează zicând că el e la fel atât în viața reală, cât și în cea virtuală.
Nu i-am mai băgat-o p-aia cu: “…dacă e tot aia, de ce mai ești elfu’ rătăcitor?” că mi s-a părut prea evident.
Un anume grad de difuzie de la personalitatea reală la aia (ori alea, câte-or fi) virtuală e inevitabilă, desigur.
Întrebarea e… cât de mult poți să disimulezi INTENȚIONAT?
Și mai mult: cât de important e imaginea… avatarul ales (aici mă gândesc la tapirul, evident)? Fiindcă în cazul lui… felul în care scrie, dezbate ori discută – fie aici, fie la el acasă – mi se pare în absolut acord cu imaginea.
Desigur, știu cum arată în realitate… dar nu reușesc să accept că tapirul REAL (adică omul care scrie pentru personalitatea tapirului) e tot ăla… mi se pare că nu se potrivește.
nu’s bre personalităţi diferite, sunt doar diferite faţete ale aceleiaşi personalităţi. tu’n chiloţi în faţa nevestei şi’n costum în faţa şefului, aceeaşi persoană, faţete diferite.
asta’i teoria mea veche de când internetul. nu, nu suntem alţii în alte medii. ‘stem tot ăia, aici de acord cu we, CU MENŢIUNEA că vedem/arătăm alte faţete. dar, dacă ajungi să cunoşti pe cineva suficient de bine văzându-l printr-o anumită faţetă, ajungi să cunoşti un pic si esenţialul, omul celorlalte faţete (nota bene, mnu zic “omul din spatele faţetei”, că nici în asta nu [mai] cred, că există un centru imuabil pe care aşezăm un număr de măşti). pe care, dacă ajungi să le vezi şi pe alea, pe faţetele alelalte de nu le văzuseşi încă, nu o să fii neapărat totalmente surpins de ele. personalitatea, aia care e ea, transpare, până la urmă, în toate dintre ele.
Adică… un fel de “lupu’ schimbă blana, da’ năravul ba”?
Cred că e adevărat că unii oameni se schimbă mai puţin în funcţie de mediu: tapirul şi we sunt bune exemple.
(dar asta înseamnă că toţi doftorii păcălesc toţi pacienţii).
Dar uite la mine, şi la medici în general. Când facem pe doftorii, ne schimbăm radical. Sigur, adoptăm nişte stereotipuri, îmbrăcăm un rol social, etc. Io de exemplu sunt destul de timid şi de pasiv în relaţiile interumane (mai alea face to face). Nu sunt deloc aşa când sunt doftor. Ştiu, poziţia de doftor vine cu o oarecare autoritate – deşi eu mă zbat să mă dezbar şi să ocolesc toate atributele care mă vâră în rolul de doftor, ştiu că este practic imposibil. Ideea e că sunt altă persoană, mai sigură pe sine, mai înţeleaptă, etc. Este asta o minciună 100%, un rol şi atât? Poate
Am mai zis-o şi altă dată. Nu poţi să iei un om şi să-l pui într-o cuşcă, în izolare absolută, apoi să-i monitorizezi toate gândurile şi reacţiile, ca să vezi cine e el cu adevărat. Omul singur va înceta să existe, pur şi simplu. (Era un caz celebru, o să îl caut, cu o persoană care a rămas izolată circa un an într-o peşteră, sau ceva de genul ăsta. Ideea e că după ce a fost salvată, s-a sinucis.) Suntem determinaţi de ceilalţi, în sensul că nu putem fi explicaţi în afara sistemului din care facem parte. Schimbăm sistemul, ne schimbăm şi proprietăţile.
cumva
stii de unde mai vin diferitele fatete din diferitele medii? – de la diferitele nivele de inhibare/dezinhibare pe care fiecare mediu ni le elicita
in vino veritas, a spus nemuritorul gambeta, si as adauga, la fel si in realitatea virtuala. o sa ma vezi altfel in viata reala decat ma vezi aici nu pentru ca sunt altul, ci pentru ca aici sunt mai dezinhibat – si uite, de aici si “nevoia” de avatar, de anonimitate (vezi si discutia de la mine de pe blog)
Sunt sigur c-o să dau cu bâta în baltă, dar hai să încerc…
Notaţii:
RL = Realia = mulţimea tuturor Userilor (fiinţe umane).
VR = Virtualia = mulţimea tuturor profilelor de pe diferite site-uri.
1. Observ că se porneşte de la prezumţia că există o funcţie care asociază unei persoane un anume profil, pe când situaţia nu poate fi modelată aşa de uşor (şi de injectiv). O persoană din RL poate avea 0, 1 sau mai multe profile, un profil din VR poate avea 0, 1, sau mai mulţi Useri “asociaţi” care contribuie la conţinut. De unde rezultă că, poate, cuvântul “identitate” (vine din “identitas”=asemănător, aşa am găsit etimologia în dicţionar) nu e cel mai potrivit atunci când când trebuiesc modelate relaţiile dintre Profile şi Useri.
Cred că multe dintre nedumeririle/dezamăgirile faţă de VR vin din pretinsa injectivitate a corespondenţei RL->VR (dacă x şi y sunt persoane diferite, atunci profilele lor S(x) şi S(y) pe Site-ul S sunt diferite), ori din pretinsa surjectivitate a corespondenţei VR->RL (pentru un profil p există un utilizator U care contribuie la conţinutul profilului). Din cauza asta prefer să fac mai degrabă disocierea decât asocierea dintre RL şi VR. Plecând de la disocierea asta eu, profilul CST-Link, prefer să cred că interactionez cu profilul Pelicano Solitudinis, şi habar nu am cine este şi ce gândeşte Vlad Stroescu.
La urma urmeia, de unde ştiu că există Vlad Stroescu? Doar pentru că profilul Pelicano Solitudinis spune despre sine că e scris de Vlad Stroescu? asta nu e un argument serios…
2. Noţiunea de identitate nu e singurul nărav introdus în mod artificial în VR (după părerea mea şi argumentul de mai sus). În RL interacţiunile dintre oameni sunt în esenţa sincrone şi locale: oamenii trebuie să împărtăşească locuri şi momente de timp apropiate pentru a discuta (exemplu: dacă în faţa unui ghişeu gol rostesc o întrebare, probabil că funcţionarul în cauza n-o să aibă habar de întrebare a doua zi când vine la lucru). În VR lucrurile sunt esenţial asincrone, iar “locurile” au altă semnificaţie (exemplele sunt lăsate ca exerciţiu :D). Din cauza asta emularea metodelor din RL întotdeauna o să aibă succes în rândul Userilor, desi asta o sa le bage idei greşite în cap şi va elimina unele dintre avantajele grozave ale VR.
pai si in “realia” eticheta “vlad stroescu” e tot doar o eticheta, nu omul de sub ea.
sa nu’ncurcam lucrurile, sa nu ne incurcam in etichete. daca interactionezi cu eticheta “pelicano solitudis” AI habar (dupa suficient timp) cine este “vlad stroescu” pentru ca, dincolo de eticheta, o sa fie tot el, tot o parte din el (poate alta, dar tot el). ca’n metafora cu orbii si elefantul; chiar daca orbii vor descrie lucruri aparent diferita, o analiza mai atenta va arata si similaritatile: toti descriu ceva mare, ceva relativ moale, ceva viu/care se misca, etc. si, de fapt, toti descriu un elefant.
invers, daca patru persoane din realia folosesc aceeasi identitate din virtualia, lucrurile vor deveni (destul de) evidente dupa o vreme. aceeasi “eticheta” din virtualia va avea patru personailtati distincte si identificabile (teoretic si potential, evident, nu zic ca va fi la mintea cocosului)
de acord cu tapirul k nu este vba dspr ‘personalitati multiple’ (totusi!, pt k asta e un ‘disorder’ :P), ci dspr fatete (unele, greu avuabile) ale aceleiasi personalitati.
cva in genul ‘heteronimilor’ lui pessoa (pt cine nu stie, pessoa a avut – grosso modo – 3 ‘heteronimi’ cu nume & biografii diferite, care scriau – fiecare – alt gen de poezie decit ceilalti /& decit pessoa insusi). deci, online fiecare isi alege un heteronim (sau mai multi, in fctie de scop & context) – heteronime pe care eu le-as numi ‘identitati strategice’.
@Tapirul(7):
Dumneata sugerezi c-ar exista un fel de “spectroscopie umană”: dintr-o mulţime de fraze/linii de spectru se pot determina persoanele/atomii care le-au generat… Probabil. Nu mă pricep la oameni atât de bine.
Ceea ce spui dumneata despre identificarea individuală mi se pare valid atât timp cât userul comunică după metode şi cu mijloace asemănătoare cu cele “standard” (scuze dacă folosesc cam liber ghilimelele). Desigur, în mesajele schimbate de-a lungul comunicării se vor regăsi aspectele “identităţii” — asta cu condiţia să nu apară efectul “td;dr” (“too deep;didn’t reach”, în loc de “tl;dr”), când receptorul oboseşte să caute persoana din spatele profilului, pentru că se mulţumeşte cu doar conţinutul profilului.
De asta adusesem şi punctul 2 în discuţie: există şi alte metode de comunicare, specifice VR, poate neexploatate la maxim. Analogie: probabil că interceptând mesajele ARN nu vom afla foarte mult despre personalitatea individuală. Ori, interceptând bancnotele cheltuite (care sunt şi ele mesageri ai convenţiei numită “valoare”). Ori se poate? Ori poate că noţiunea de identitate nu e definită cum trebuie în contextul discuţiei?
All in all: atât cât metodele de comunicare vor copia sau simula pe cele obişnuite, n-o să te pot contrazice. Decât cu eventuale contraexemple, dar care sunt nesemnificative statistic. Fiecare pasere pre limba ei piere.
da, cred ca e bine spus, “spectroscopie umana”. evident ca necesita efort constient, dar absenta “identificarii” datorita oboselii si renuntarii nu exclude, prin ea insasi, putinta de a identifica elementul comun din spatele diferitelor identitati.
Minunea heteronimilor lui Pessoa e că ei erau voiţi, şi conştienţi. Şi mai ales, toţi erau în mod egal talentaţi
Personal, nu reuşesc să fac efortul susţinut, conştient, de a fi altcineva. Nu că n-aş fi încercat. Dar se pare că balul mascat nu e ceaşca mea de ceai, cum să zice.
Şi totuşi, Vlad Stroescul din mahala a crescut aproape paralel cu mine, şi e aproape autonom.
Mai mult, chiar cineva care îţi seamănă întrutotul, e “identic” cu tine, poate să fie fundamental altcineva, şi să-ţi dai seama din întâmplare – cum a păţit Borges când s-a întâlnit cu el însuşi, ziceam deunăzi.
Dar Borges s-a întâlnit cu el însuşi într-o povestire. Eu nu fac diferenţa fundamentală între RL şi VR, ca CST-Link, ci între imaginar şi non-imaginar. Identitatea este ceea ce ţine toate astea la un loc. Ea nu este un set de atribute (“Identitatea Tapirul e că are trompă, e maieutic şi îi place varza murată”), ci simţul că toate astea îi aparţin intim. În momentul în care ele nu îţi mai aparţin, când gândurile pe care le gândeşti nu mai sunt ale tale, se cheamă că eşti psihotic, ai poate o schizofrenie. Identitatea e dreptul de proprietate asupra tuturor diverselor tale personalităţi.
În zilele noastre postmoderne, dreptul ăsta de proprietate e tot mai slab, însă între identitate şi psihoză e o prăpastie la fel de mare.
Dar personajele din cărţi, au ele o identitate? Au, în măsura în care le adoptăm temporar. La început, ele au fost ale autorului. Apoi, au putut fi luate de fiecare dintre noi. Aici e magia: pot împrumuta identitatea mea oricărui personaj, doar printr-o suspendare temporară a identităţii. În schimb, pot trăi nenumărate vieţi, şi nu doar minuscula şi jalnica mea viaţă.
pai Vlad Stroescu din mahala a crescut si a devenit autonom pentru ca Vlad Stroescul pur si simplu (elementul ala comun tuturor identitatilor) a fost expus unui mediu nou cu care a interactionat in modurile’i caracteristice, si astfel o alta fateta a fost slefuita. ca la un diamant, il poti slefui in trei, cinci sau douazeci de fatete. diamantul ramane tot diamant in esenta lui (va fi tare, transparent, etc, si nu uleios, moale si opac precum o replica din plasitc), dar suma fatetelor ii dau un aspect carateristic; daca te uiti printr-o fateta vezi lumina refractata spre rosu, prin alta fateta spre albastru. mai mult, daca slefuiesti o noua fateta produsul va fi imbogatit (sau nu), va reflecta lumina un pic altfel, va fi altfel chiar daca la fel.
@Tapirul(10):
Hehe, oboseala ar trebui să conteze, fiindcă orice metodă de-a obţine ceva (un răspuns, de exemplu) trebuie să fie finită. S-ar putea ca identitatea de fie transcendentă… mă rog, “transcendent” e folosit aici cu sensul din propoziţia “pi e transcendent” (la fel cum pi nu e soluţie a vreunei ecuaţii algebrice cu coeficienţi raţionali, la fel identitatea nu poate fi confirmată printr-un efort de evaluare algoritmică). Problema e că, spre deosebire de numărul de zecimale care nu se repetă la numărul pi, de exemplu, mulţimea identităţilor deja existente e finită… ok, cred că am pierdut ideea pe drum… ăăă… revin.
@Vlad(11):
Din păcate nu pricep foarte bine sensul pe care-l dai dumneata identităţii. Probabil că cel mai bine ar fi să spun şi eu explicit cum înţeleg identitatea…
Pentru mine identitatea (în sensul despre care discutăm aici) e un model abstract care aproximează atât de bine obiectul/fiinţa încât nu există pericolul de confuzie cu modelul unui alt obiect sau al unei alte fiinţe. Pentru mine identitatea are rol funcţional, nu definitoriu. Cu alte cuvinte, identitatea e o categorie cu un singur element: obiectul sau fiinţa identificată.
Din punctul meu de vedere — şi preluând problema enunţată în finalul comentariului dumitale — desigur ca personajele din cărţi au identitate. Relaţiile cu autorul nu pun în primejdie identitatea lor, ba chiar o afirmă: autorul însuşi este un parametru care diferenţiază personajele cu acelaşi nume, pentru a da un exemplu trivial.
CORECTIE:
La punctul 1, în loc de “surjectivitate” trebuie citit “bijectivitate”; în loc de “există un utilizator U” trebuie citit “există un unic utilizator U”.
Stii ci esti insa nu poti sa si vrei asta in mijlocul “anchetei”antroplogice; nu exista nici reforma si nici cuantificare in antropologie.S-a discutat vreodata despre finalitatea lui “a fi” fara ca asta sa insemne represalii asupra constiintei? S-a discutat vreodata despre devenirea si finalitatea lui “a fi ” fara sa rezulte “o arta”? Insa arta nu exista nici ca premeditare si nici pentru ca lumea e ininteligibila ci doar pentru a evita un dezastru rational.De admirat,o admiram insa nu ca pe o utilitate.(iar am iesit din cadru)
CST-Link,pai daca identitatea are rol functional si nu definitoriu ai putea sa dezvolti acest clivaj devenind din ce in ce mai neutru?
Păi… văz că vrei să te împrietenești cu we…
Am încercat și io… da’ m-a refuzat, pă motiv că ce-o să zică lumea?
(glumă, alea)
Cred că simplifici problema, de dragul reducerii la ceva mânuibil.
Dac-ar fi așa simplu… cum rămâne cu tema principală din “Kagemusha”?
Unde… groso-modo… cineva devine altcineva.
?
Serios vorbesc… problema de identitate e una relativ înfricoșătoare… dacă stai să aprofundezi.
Ceea ce descrii este exact personajul Traz (Jack Vance – Planet of Adventure) care atunci când poartă emblema Onmale devine altcineva.
E doar un simbol, ca și în cazul halatului doftoricesc… dar rezultatul e că te transformă.
Hmm… interesant unghiul profesional.
Ceea ce descrii este exact personajul Traz (Jack Vance – Planet of Adventure) care atunci când poartă emblema Onmale devine altcineva.
El nu era doctor, dar autoritatea conferită prin simbol e identică.
Deși doar un simbol, ca și în cazul halatului doftoricesc… dar rezultatul e că te transformă.
Ia zi tapirule… asta e tot “fațetă”?
Mi se pare una din cele mai pertinente comentarii, zic.
Să mor dacă mă gândisem la aspect!
Ceva total neașteptat pentru mine… dar absolut valabil.
Oare chiar există un “Vlad Stroescu”?
Ori e o invenție a cuiva care crează personaje pe scară regresivă?
Ipoteză #1:
Vlad Stroescu e o invenție, un doctor inexistent, o persoană interpusă între autorul blogului și “Pelicano solitudinis”.
Ori poate nu… poate există alte nivele de disimulare.
Ipoteză #2:
Vlad Stroescu e o invenție a lui alș – o creație destinată unor scopuri malefice, nemărturisite încă…
Ipoteză #3:
Blogul Dulce Mahala e o invenție a lui we… în calitatea lui de analist secret pentru o organizație guvernamentală secretă… care este ea secretoasă, și prin urmare, de neînțeles.
Orice producție a unui personaj REAL… irl, cum ar zice alș… nu e suficient de convingătoare și nu oferă garanție absolută.
Ca urmare… personajele virtuale devin independente.
:))
Interactiunea on-line limitindu’se la limbajul scris, problema se simplifica oarecum si se reduce la problema interpretarii.
Pe de o parte sintem fortati sa lucram cu aproximatii, in sensul “identitatii transcendente” despre care vorbea CTS-Link mai sus. Chiar si in situatia de maxima bunavointa a ambilor parteneri de conversatie, sistemul de simbolizare dupa care se face “criptarea” mesajului emis nu poate fi pe de’a’ntregul transmis receptorului pentru a’l putea “decripta” perfect (asta fara a mai lua in calcul permanenta evolutie a sistemului de simbolizare, ceea ce receptorul intelege acum este deja istorie, si faptul ca insasi interactiunea in cauza actioneaza ca perturbatie a functiei de simbolizare). Situatia se poate imbunatati, dupa cum spunea si Tapirul, pe masura ce prelungim interactiunea. Dar eroarea ramine si este semnificativa.
Ce se intimpla atunci cind “multiplicam identitatile” in sensul introducerii de avataruri diverse, specifice diferitelor locuri de manifestare? Pai… multiplicam sistemele de simbolizare. Problema cu sistemele de simbolizare este ca, in afara personalitatilor puternic disociate, ele nu pot fi nici multiplicate infinit, nici derivate in toata masa lor. In general operam alterari superficiale care tin mai degraba de aparente (felul de a ortografia al lui als, de exemplu) si mai putin de straturile profunde. Altfel spus, sistemul de simbolizare al lui Vlad Stroescu, mai putin citeva aspecte superficiale, este acelasi si in Pelicano si in Dr. Stroescu. Pastrind rezerva aproximatiei inerente, given enough time, il poti recunoaste pe “Vlad comunicatorul” indiferent de ipostazele in care il intilnesti.
Cumva, se poate vedea asta la scriitori. Personajele lui Asimov sint personajele lui Asimov, oricit de variate, asa cum cele ale lui Herbert sint ale lui Herbert. Exercitiul fiind controlat si… exersat, varietatea este mai mare dar, in esenta, poti identifica radacina comuna a personajelor ca provenind din mintea aceluiasi autor.
Ca un fel de concluzie, revenind la primul comentariu ce mi’a venit in minte cind am citit postarea, pe mine o sa ma regasiti cam acelasi peste tot pe unde ma manifest on-line sau off-line. Acelasi MBadragan (sau BadDragon pe alocuri) care scrie adesea comentarii prea lungi si incearca sa para destept (pentru ambele imi cer anticipat scuze)
Dimpotrivă, treaba e mai complicată, în sensul că o comunicare efectivă implică mult mai mult decât scrisul:
Mă refer la ceva despre care am mârâit anterior – anume… regula de 55-38-7:
http://en.wikipedia.org/wiki/Albert_Mehrabian
Da, știu că e controversială, dar e un punct de pornire.
Ia să mai băgăm trimiteri… că iar vine we și zice că scot din burtă…
http://en.wikipedia.org/wiki/Body_language
http://en.wikipedia.org/wiki/Communication_studies
http://en.wikipedia.org/wiki/Nonverbal_communication
Da, sunt trimiteri la uichi… ei, și?
D-acolo… cine vrea… merge mai departe, nu?
Înapoi la comunicare: de ce crezi că au apărut “zâmbilici”?
Oare nu ca o nevoie de a suplini o lipsă majoră în comunicare?
Problema de interpretare a comunicării scrise eu una deloc trivială – vezi felurite certuri în mahala, de exemplu.
Dacă am comunica doar prin bilețele de la unu’ la altu’… ar fi va de mama noastră, zic.
Io așa cred.
Comentariul tău e prea dens împănat cu idei și alea așa că mă opresc aici cu răspunsul.
Da’ o să recitesc, revizitez.
Ca disclăimăr… declar că-s total… 100% în dezacord cu teoria tapiriană… cam 16% în dezacord cu ce spune Vlad (mai mult nu-mi permit)… și ceva gen “dincolo dă bine și dincoace dă rău” apropo de comentariul lui alș.
Cu doru nu mă pun… că el e stăpânu’ dicționarului dă neologisme, care este.
dinamica procesului emisie-receptie nu se poate radiografia.Incercarile de localizare si procesare a unui simbol e parte integranta a procesului in ansamblu.E un fel de pedalare la vale,ca sa raminem in paradigma biciclelor nebotezate.
ce nu-ntelegi blegoule? citam si eu din clasici ca tine si gagii astia asta ziceau:ca de la supliciul ratiunii te salveaza arta.Si ca d-aia e admiratia necuantificabila indiferent da cantitatea de informatie pe care o stringi in capul ala tau(care este,multumesc asemenea)..si ca orice incercare rationala de a iesi din rational supunindu-l cantitativ e o noua povara..si-atunci care ti-e calitatea gagiule?cu ce vii tu? care ti-e propunerea?vrei sa devii o biblioteca..tacuta?
E mai simpla doar in sensul in care ai de interpretat doar cuvinte scrise. Adica n’ai body language, n’ai tonalitati si alte alea care mai variaza si ele functie de context. Si ma refeream doar la recunoasterea unei identitati, nu si la intelegerea ei.
Doru, faptul ca in cadrul unui proces elementele componente se influenteaza reciproc si au tendinta de a actiona ca un tot unitar mai degraba decit ca parti in interactiune nu te opreste de a le analiza si separat. Daca nu merge cu radiografie, poate merge cu spetroscopie sau microscopie atomica de masa.
Uite, de exemplu, desi chimia ignora initial proprietatile fizice interne ale atomilor si ii era suficient sa catalogheze corect felul in care substantele interactioneaza intre ele, odata cu quantica si teoria orbitalilor chimia a facut un salt urias.
Iar paragraful de mai sus, daca nu esti fizician sau chimist, este un exemplu pentru faptul ca ar trebui sa’ti transfer si modalitatea de decodare (macar niste trimiteri wiki, in stil Blegoo) nu doar mesajul in sine (si cam acelasi lucru ar trebui sa faci si tu cu comentariile tale din care nici eu nu pricep mai nimic). Ceea ce demonstreaza ca elementele procesului emisie-receptie pot fi separate.
@doru: bre… palpitația ritmică intercracială combinată cu nevoia de ridicarea din morți a lu’ Șopănhaur, apropo de frații Tolstoievky și celebru’ lor opus magnis “Mantaua dă Ploaie” e egalată doar de silința de a pricepe ideea că planetele e rotunde.
Serios, trebe să iau aminte la ce și cum zici… că poate fi folositor în dialogurile cu we… care mă acuză că scot din burtă.
Deci… rămâne cum am stabilit în gară la Chitila: la nevoie… te citez.
Unde-i tapiru’… când avem nevoie de el?
Deci… dacă tu scrii ceva… un imeil… un comentariu… se presupune că altcineva o să recunoască identitatea autorului?
offtopic: cine scrie pt. blegu’ e preocupat zilele astea, deci, zic, nu luați ca și cum nu-mi pasă de ce spuneți… tu și ceilalți participanți la dialog.
E doar că n-am scriitor la personaj… asta-i tot.
si tu trre’sa stii blegoule(ca mare cantitate de informatie care esti)ca la un anumit nivel(nu altfel decit politicos)al discutiei serioase,nu poti sa “disimulezi intentionat”decit daca esti un magar neserios.Si daca acolo in gastrica circumvolutica nu ai enzima aia a ta care este ,sa digere numai si numai pentru tine ,stii ce faci cu toata cantitatea ta de informatie ingurgitata fortat si avocational in familie cu meditator la vioara?iti spun eu:o diariezi afara,adeca treci prin pericolul de a nu fi nici macar un releu ci doar un tub gastric de ultima generatie.
Dimpotrivă… consider că o disimulare intenționată e una din cele mai sofisticate forme de serviciu public. Ia și întreabă orice securist.
Io nu-s cantitate… nici de informație, nici altfel. Ocazional… împărtășesc preocupări pesonale… in ideea că pot culege puncte de vedere pe care nu le am… deci, cumva… e o pescuială de concepte care nu le am.
Ofer ce pot… atât cât am.
Vorba aia… “CEA MAI FRUMOASĂ FEMEIE DIN LUME… NU POATE SĂ DEA DECÂT CE ARE”.
@doru: bre… io-s mai de la țară, așea… deci, cum e treaba cu balega?
Le culegem… le stocăm… ce facem mai departe?
Întreb, nu dau cu paru’.
da’ce-ai bre blegoule cu mine?urmareste-ti “disimularea intentionata”pina dincolo de multiandrogenul mamicii tale(care este,nu?)si care altfel n-ar fi putut de una singura sa conceapa asa polimorf aplicat.
Iar cel mai impotent berbant nu poa’decit sa disimuleze ententionat ce n-are
ba esti destept foc(si para)adeca paracantitatioanal,da’intentionezi intentionat sa crezi ca esti petre rares si chiar mai tare ca ala.
@doru: M-am lăudat io cu scula mea?
Nu cred…
Acuma… că tot ai ridicat subectu’… pot să aduc martorițe care să depună mărturie precum că.
Nu merg mai departe… că intru în teritoriul lui alș… și mă feresc să încalc terenu’ altora… zic, afirm și susțin.
pai daca zici ca ar fi posibil sa treci prin pericolul de a da cu paru’eu zic ca ar trebui sa te tunzi,apoi sa-ti analizezi balega si sa crezi frenetic in circuitul tau in natura..pe bicicleta sau pe jos..da’mai bine pe jos ca dai dracu peste vreun regizor care se masturbeaza in publis disturbindu-te.
@doru: cine, băh? io?
Deștept?
Sanchi…
Doar mă prefac, meștere… dau impresii.
Disimulațiuni, succesuri, alea.
auzi,stii ceva,n-aitu enzima care sa-l contrazica p-ala cu “totul se transforma”
@doru: e jenant să interpretezi cuvintele scrise ca fiind expresia gândirii.
Ocazional, unii… cam ca mine… n-o prea au p-aia cu ‘telectualismu’.
Nu se cheamă că suntem proști, nicidecum.
Luatu’ la labă nu e un argument… e o activitate, zic.
Succesuri în activități, zic.
N-am băh… scuzoaie, alea.
Încearcă la gherete vecine.
daca-ntelegi ce vreau sa zic..nu d-alta da’mi se pare ca te-am scos din acte,nu mai ai nervu’ala imprumutat,nu mai e linga tine badigardul de te apara de semantica,esti singur,artificial,ocazional,defectabil
DA.
Micționez în chiloței… precum alții la neutroni.
Dă frică, zic… nu de altceva.
Înțeleg perfect… cu ‘osibire datorat esplicațiilor tale.
Adică… mai limpede… nici we nu poate.
la prima citire… mi s-a parut ca ati scris ‘defecabil’…
te motat si mata la gherete vecine,sau doar adaptabilizezi semboluri?
Blegoo, voiam sa’ti raspund la ultima intrebare adresata mie da’ vad ca esti ocupat. Asa ca o sa ma abtin pina se linistesc spiritele sau macar se bea niste Domestos.
Si apropos de identificarea identitatii, se cam poate observa cu ochiul liber ca ultimele comentarii, desi suna a mahala, nu sint nicicum Dulce Mahala.
eh,dulcele e relativ ca si mahalaua,oricind o corporatie acra te poate expropria de dreptul..de unul din ele.
Ce-am cu tine?
Vreau să aud/citesc gâdurile… părerile tale… nu răhățișuri frecate cu furculița.
Ne certăm… deci existăm!
Apreciez referința la mama…
( e tot aia cu “aia mă-tii”?)
Bagă și ceva despre tata… că tot e mort, zic.
pai normal ca e jenant cind ai gindirea la pachet pusa de mamicutza odraslei.Succesuri in activitati cre’c-a avut tatinetu,altfel nu se esplica cum in conceperea ta acopulara ai invatat atitea pe traseul de dinaintea de-ai vrea sa fii.